Comentariu iresponsabil trimis la lada cu gunoi

Excelentă replică. Subscriu 100%!
Am întîlnit în viaţa mea mulţi viteji din aceştia care întinau neamul românesc şi calităţile românilor pentru diverse îndeletniciri ca şi cînd acest neam nu ar fi capabil de nimic în această lume decît să lucreze în mină sau să rămînă perpetuu la coada vacii. Evident că aceste aprecieri, pur şi simplu răutăcioase, născute dintr-o invidie bolnavă erau ca efect al incapacităţii lor de a se realiza în viaţă. Eu cred că aceşti indivizi simt o frustrare teribilă în cugetul lor văzînd că alţii, de o condiţie socială mai modestă au putut să realizeze ce ei nici nu visau. Cauza acestei nerealizări o aruncă asupra altora, nu vor s-o accepte şi s-o recunoască a fi calitatea propriei lor persoană.

Majoritatea dintre aceştia dau vina pe sistemul socialist care chipurile nu le-ar fi permis să se afirme. Şi dacă a rămas sub un nivel nu se consideră ei vinovaţi ci învinuiesc sistemul. Aserţiunea aceasta este valabilă doar pentru un număr foarte restrîns de persoane, fiii acelor cu condamnări politice grele consideraţi „duşmani ai poporului” din perioada stalinistă.

Din fericire, alţii ar spune poate din nefericire, am trăit momentele de ceva mai tîrziu de perioada cruntă stalinistă, ca să pot depune mărturie asupra felului în care s-au petrecut acele evenimente teribile cînd erau anunţate exmatriculări din facultate, atunci cînd s-au produs multe abuzuri, cînd studenţi cu „pete” în dosar după ce fusese anchetaţi de securitate şi uneori maltrataţi, erau exmatriculaţi din facultate, însă aceste abuzuri au fost reparate în anii următori, încă din timpul regimului Dej.

Îmi amintesc că în perioada 1957-60, în primii mei ani de facultate unii dintre studenţi, cu origine socială „nesănătoasă” au fost exmatriculaţi din motive politice. Însă, după plecarea trupelor de ocupaţie din ţară, (1958), cei nedreptăţiţi de aceste măsuri abuzive au fost reprimiţi, iar cei care au fost capabili şi dornici de învăţătură, şi-au putut continua studiile. Astfel că, la începutul anului III, (1959) au apărut în grupa noastră compusă din 10 studenţi de la facultatea de Arhitectură Navală, încă 8 dintre cei exmatriculaţi. Erau cazuri regretabile, de noi aflate de abia atunci, dar de cele mai multe ori reparate, după ce dramele prin care trecuse acei studenţi îşi făcuse efectul lor teribil.

Cu toate acestea, după doborîrea regimului socialist în 1989, au apărut ca ciupercile după ploaie, fel de fel de neica nimeni care invocau nerealizarea lor în viaţă ca fiind datorată chipurile, „regimului comunist”, care nu le-ar fi permis – vezi Doamne – să-şi urmeze cursurile la o instituţie de învăţămînt superior, deşi aveau o vîrstă cînd această cauză nu mai era justificată, căci în perioada cînd ei terminaseră liceul nu se mai operau exmatriculări datorită originii sociale „nesănătoase” ale părinţilor.. Excepţia a existat, într-adevăr, în perioada anilor de prigoană stalinistă, 1948-1957. Ultima perioadă cînd au fost emise ordine de exmatriculare pentru fiii celor descoperiţi cu origine socială nesănătoasă, ordine afişate vizibil la intrările în faculţăţi sau institute de învăţămînt superior, a fost anul 1957-58 cînd eu eram anul I. După cîţiva ani acei studenţi au fost reprimiţi şi nimeni nu s-a mai atins de ei dacă nu se ocupau cu propagandă împotriva regimului..