calin.kasper@gmail.com 188.105.148.242
O întamplare necunoscută Din viaţa lui Crişan de dinaintea răscoalei din 1784, unde a fost unul dintre cei trei capitani ai ei, alături de Horia şi Cloşca, nu cunoaştem aproape nimic. În romanul istoric „De la animă spre ceriu” am reprodus o întâmplare necunoscută, pe care am găsit-o în lucrarea „Horia” a lui Nicolae Densuşianu şi care merită să fie cunoscută de toţi românii. Înaintea culesului viilor, pe la jumătatea lui octombrie 1784, într‑o zi pe la amiezi, la castelul lui Antonu Josika din Brănişca s‑o ivitu un român cu haine zdrenţuite, legatu peste un ochi, care‑l căuta pe baron sau pe baroneasă, ca să vorbească cu unul din ei, între trei ochi. Acel om dicea că are darul profeţiei şi voia să le descopere acestora venitoriul. Soţia, Maria Teleki, fiindcă Antonu Josika era plecat, aflându ce voia acel om, nu vru să‑l primească şi poronci slujitoriloru să‑lu alunge cu degraba din castel. Dară omul se dovedi gros la cerbice fiindcă nu plecă, ci‑l aşteptă pe stăpânul casei la poarta castelului. Josika apăru la murgirea zilei de la vie, încongiurat de slujitori. Atunci, cerşetorul îi ieşi în cale şi‑l rugă să‑l asculte ce are să‑i spună, fiindcă el este profet şi vrea să‑i desluşască o taină mare, cu întâmplări ce au să se petreacă în curând. Dară baronul nici el nu‑l ascultă, ci, după ce‑i dădu unu bănuţ de argint ca să scape de el, s‑o întornatu cu spatele. Atunci omul, văzând că nu i se dă crezare, strigă o profeţie ciudată: „Curând se va ridica un Crai Nou, care va porni un tumult înfricoşiat, de voru umbla omenii în bălţi de sânge până la ouşorul pitiorului.” După aceasta, cerşietorul s‑o depărtatu repegior, încât judele satului, – trimis mai pe urmă după el ca să‑l aducă îndărăpt, fiindcă baronul se răsgândise –, nice că l‑o mai dibuitu, de parcă o intratu în pementu. După două săptămâni, porni tumultul Horii, în ale cărui vâlvătăi se va nimici şi castelul, şi curţile de la Brănişca. De multe ori, după ce totă averea lui deveni cenuşă şi fu spulberată în cele patru vânturi, baronul şi‑o amintit cu multă părere de rău de acel profet, că nu i‑o ascultatu profeţia. După trântirea revoluţiunii şi prinderea Căpitaniloru, Antonu Josika o vintu la Alba Carolină pe la jumătatea lunii Făurar 1785, ca să cerceteze pe neşte ţierani din comitatul Unedorei, ce erau încarceraţi în temniţa de aici. Intrând şi în celula unde se afla Crişianu, acesta l‑o întrebatu dacă‑l recunoşte, el fiindu acel ţieranu zdrenţiărosu, cu un ochi legatu, care şi‑o zisu profet şi‑o vrutu să‑i descopere venitoriul, ca Josika să se potă feri de năpraznica nenorocire ce‑l va lovi negreşitu şi pe el. Întrebat pentru ce‑o vrut să ferească de necaz un nemeş, Crişianu i‑o povestitu că, în urmă cu doi ani, precând zăcea pe‑o rogojină, sub streaşina unui otel din comuna Miercurea, morbos fiindu de se credea aprope de petrecania sa, trecând baronul pe acolo, soţiei lui i s‑o făcutu milă de el şi o dat bani la cel ce ţânea otelul, ca să‑l grijască dendelete şi să‑i dea tot ce‑o mai ave de trebuinţia. Şi întorcându‑se baronul după câteva dile iară spre casă prin Miercurea, l‑o luat pe morbos şi l‑or dus cu ei la Brănişca, unde or avut mai departe grija lui, până ce s‑o făcut sănătos şi o potutu umbla pe pitiorele lui, de s‑o dus la el acasă, la Cărpenişiu. Această faptă creştinească şi facere de bine a familiei Josica o ţânut‑o minte Crişianu şi o vrut s‑o răsplătească tot asemenea, după Legea Onoarei. Dară fiindu‑i limba legată de un giurământu înfricoşiatu, o fost silitu să se dea drept profet şi să vorbească în pilde. |
|---|
Comenteaza