Dr. Constantin Dulcan: Avem nevoie de bucurie ca de pâinea cea zilnică
Dr. Constantin Dulcan: Avem nevoie de bucurie ca de pâinea cea zilnică
În natură, departe de agitaţie
„Gândul, cea mai puternică forţă din univers”
– În „Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?
– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm propria realitate, felul în care priveam lumea s-a schimbat. Descoperirile fizicii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colapseze undele de energie şi le transformă în particule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzutul în văzut. Gândul e creator, e cea mai puternică forţă din univers. Iar Dumnezeu ne-a dat puterea ca, din milioanele de realităţi posibile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gândurile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.
– Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?
– Exact. Când făceam cercetări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experiment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu imagini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, măsurătorile arătau cum spirala de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schimbate cu un film de groază, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contractându-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organismul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.
Legea binelui
– Care e aceea?
– Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răspunde la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi sănătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.
– Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?
– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pentru 5, 6 ore celulele gardian ale sistemului imunitar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apărare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bacterii circulă libere prin organism, se pot localiza undeva şi declanşa boala.
– Se şi spune în popor că „a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?
– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala.
– Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem proteja?
– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa celulei noastre.
Relaxare şi respiraţie
Dr. Constantin Dulcan: Avem nevoie de bucurie ca de pâinea cea zilnică
„Tratamente” cu flori
– Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.
– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm măcar pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fereastră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odihneau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câteva tehnici de relaxare.
– Ne puteţi da şi nouă un exemplu?
– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respiraţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creierului şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imaginez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.
– Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.
– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi imagineze că distrug cancerul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psihologice, s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumnezeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.
„Rugăciunea – o realitate fizică”
– Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?
– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de nenumărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningoencefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus „credinţa ta te-a vindecat” ?
– Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a sănătăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?
– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipocrat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te saturi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungimea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când preparăm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.
– Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.
Dr. Constantin Dulcan: Avem nevoie de bucurie ca de pâinea cea zilnică
– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Să fim perseverenţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie.
[…] august 2016|Textele altora Calin Kasper just now – text re-publicat […]
In ziarul „Transilvania” nr. 4 din aprilie 1922, am dat peste un anunt funebru, pe care trupele slovace si cehe, atunci cand au intrat in Pojon (Bratislava) in februarie 1919, luptand contra bolsevicilor lui Bela Kuhn, l-au scris pe foi volante, pe care le-au afisat la portile caselor:
Cu inima cuprinsă de jale, dar totodată din toată inima, Vă
aducem la cunoştinţă că mult iubita noastră mamă şi cea mai bună
mamă-soacră, Ungaria, întruparea de o miie de ani a libertăţii, patria
noastră, după o boală de patru ani şi jumătate şi după o agonie
de o lună şi jumătate, a încetat să mai trăiască, cuprinsă fiind de
boala eliberării popoarelor şi a dreptului lor de a decide asupra sorţii
lor, pe urma ofensivei generalului Foch şi a răspândirii baccililor lui
Wilson, după 1023 ani de.trai şi după 50 de ani de căsnicie cu bărbatul
ei, Austria. Rămăşiţele pământeşti ale Ungariei se vor depune
spre vecinică odihnă în palatul congresului de pace al lumii întregi,
între Dunăre şi Tisa.
Austria, Consiliul naţional unguresc,
bărbatul poporului unguresc. ca medic sosit prea târziu.
Slovacii, Românii, Sârbii, Croaţii şi Slovenii,
Mie mi se pare ca opincile atarnate pe frontispiciul parlamentului din Budapesta a fost o exteriorizare a aceluaisi sentiment ca si cel care i-a determinat pe slovaci si cehi ca sa scrie acest anunt funebru. Diferenta este ca gestul romanesc este cu mult superior ca inteligenta, expresivitate, simbolistica, finete. Acest fel de a fi al spiritului romanesc, nu poate fi comparat cu nimic si cu nimeni.
Articolul a apărut în revista Formula-as (http://www.formula-as.ro/2015/1153/stil-de-viata-100/dr-constantin-dulcan-avem-nevoie-de-bucurie-ca-de-painea-cea-zilnica-18800).
În natură, departe de agitaţie şi „Tratamente” cu flori sunt textele ce însoţesc primele două imagini ataşate articolului.
Trebuie să recunosc că aplic cumva sfatul domnului doctor neurolog referitor la ora de muncă, adică în fiecare ora îmi iau pauză cel puţin 10 minute, îmi golesc mintea de cele curente şi mi-o mobilez de la domn profesor de pe sait, e drept fără să mă ridic de la birou, totuşi privind ceva frumos dar nu pe fereastră, poate o să introduc şi ceaiul, dar nu fără a gândi la nimic, deocamdată mă bucur de gustul şi aroma celor scrise de domn profesor şi de colegii de sait.
Bine ar fi să poată fiecare să aplice sfaturile domnului doctor, eu recunosc că nu-mi stă în putinţă, mai ales când văd sau aud ce-au mai făcut anumite personagii de notorietate publică, şi vai ce mă mai enervez. Dar societatea modernă este sursa multor altor agresiuni asupra omului, agresiuni de care ne-am putea feri sau cel puţin le-am putea reduce efectele nocive asupra organismului(că de politicieni, guvernanţi şi ziarişti mai greu ne putem apăra, nu există deocamdată soluţii, fiindcă a nu şti ce fac nu este o soluţie, şi-aşa nu ştim noi toate câte le fac).
Inspirat fiind de articolul domnului profesor privind conexiunile între patriot şi naţionalist, gândesc că una din dimensiunile consistente ale patriotismului/naţionalismului ar trebui să fie spiritul ecologic şi poate că şi-ar găsi loc şi în doctrina partidului acest lucru, pînă la urmă datoria noastră cea mai înaltă este transmiterea ţării în condiţiile cele mai bune generaţiilor viitoare, noi fiind doar depozitarii ţării pe care avem obligaţia s-o prezervăm pentru urmaşi, care la un moment, din beneficiari vor deveni şi ei depozitari.
Astfel unul din grupurile din interiorul partidului ar putea să se ocupe de ecologia mediului, cum şi omul face parte din mediul înconjurător, pe lângă ocrotirea naturii care până la urmă tot omului îi serveşte, un capitol dedicat principiilor de viaţă sănătoase (strategia) şi a modalităţilor de punere în practică (tactica – soluţii şi recomandări propuse, mijloace de a te feri de agresiunea omului asupra lui însuşi), ar fi de elaborat cu prioritate, eventual sub forma unui ghid al vieţii sănătoase.
Ştiind apetenţa domnului profesor pentru articolele care au ca scop menţinerea sau îmbunătăţirea sănătăţii fiecăruia din noi, vă propun un articol care se găseşte pe situl APC,
Poluarea electromagnetică dăunează grav sănătăţii(http://www.apc-romania.ro/ro/i-poluarea-electromagnetica-dauneaza-grav-sanatatii/MzE5LTI.html) şi din care spicuim:
Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România lansează Campania națională de informare și conștientizare a consumatorilor intitulată „S.O.S poluarea electromagnetică”
Această campanie de informare se adresează atât utilizatorilor de gadgeturi, cât si neutilizatorilor, căci nimeni nu se mai poate sustrage astăzi omniprezenței undelor electromagnetice artificiale.
La fel ca în toate acțiunile sale , APC România își asumă misiunea să aducă la cunoștința consumatorilor informațiile necesare utilizării în cunoștință de cauză a tehnologiilor care funcționează cu unde electromagnetice artificiale. De asemenea, vom răspunde la întrebările consumatorilor, dar vom prezenta și mijloacele de protecție disponibile în acest moment.
Din păcate, la ora actuală câmpurile electromagnetice artificiale au invadat ambientul zonelor locuite si sunt in continua amplificare. România nu are un cadru legal bine definit precum in alte ţări europene, care să reglementeze cel putin amplasarea antenelor si utilizarea Wi-Fi in spitale si scoli. Consecinţele pe termen lung ale acestei neglijente ar putea fi serioase.
Ca atare, utilizatorii acestor tehnologii, trebuie sa fie informaţi, după cum ne-a îndemnat si filozoful francez Jean Rostand: “Obligaţia de-a suporta, ne da dreptul de a Şti” .
Pentru a oferi utilizatorului o viziune completa a situaţiei, aceasta campanie de informare se va axa si pe expunerea unor aspecte neglijate de normele sanitare oficiale. Contrar a ceea ce se afirma la nivel oficial, undele electromagnetice artificiale sunt total diferite de undele electromagnetice naturale ( solare, cosmice, etc).
1. Apel solemn adresat către ONU şi OMS
În data de 11 mai 2015, un grup de 190 de oameni de știință și cercetători, din 39 de țări, au semnat un apel adresat Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), prin care atrag atenţia asupra efectelor negative ale câmpurilor electromagnetice asupra sănătăţii umane şi solicită revizuirea normelor de protecţie din acest domeniu.
Semnatarii acestui apel au publicat în total peste 2000 de lucrări ştiinţifice pe tema efectelor asupra sănătăţii ale radiaţiilor neionizante, ale câmpurilor electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (Extremely Low Frequency fields – ELF) folosite în domeniul electricităţii sau ale radiaţiilor de radiofrecvenţă (RFR) utilizate pentru comunicaţii fără fir (GSM, wireless).[5]
Martin Blank, profesor doctor la Universitatea Columbia din S.U.A., Departamentul de Fiziologie şi Biofizică Celulară, transmite în numele tuturor semnatarilor apelului următorul mesaj:
„Sunt aici cu știri tulburătoare despre gadget-urile noastre preferate: telefoane mobile, tablete, Wi-Fi, etc. Spunând lucrurile pe nume, ele sunt dăunătoare celulelor vii în corpurile noastre și ne ucid prematur pe mulți dintre noi. Sunt Dr. Martin Blank, de la Departamentul de Fiziologie și Biofizică Celulară de la Universitatea Columbia. Este dureros pentru mine, precum și pentru mai mult de 160 de colegi, care azi ne adresăm către Națiunile Unite, solicitând o acțiune pentru rezolvarea acestei probleme. Suntem oameni de știință și ingineri, și eu sunt aici să vă spun – am creat ceva care ne afectează și care ne-a scăpat de sub control ! Înainte de inventarea becului de către Edison, în mediul înconjurător radiațiile electromagnetice erau foarte puține. Nivelurile de astăzi sunt foarte multe ori mai mari decât nivelurile de fond naturale și sunt în creștere rapidă, din cauza tuturor noilor dispozitive care emit această radiație. Un exemplu pe care mulți dintre noi îl avem chiar acum în buzunarele noastre este telefonul mobil. Un studiu arată că răspândirea pe scară largă a utilizării telefonului mobil a condus la triplarea incidenței cancerului cerebral, fatal în special la persoanele mai tinere. Noi însă punem antene de telefonie mobilă pe clădiri rezidențiale, precum și pe spitale, acolo unde oamenii se duc cu speranța de a se fac bine. Utilitățile wireless și pilonii de telefonie mobilă ne acoperă cu o pătură de radiații.
Este deosebit de îngrijorătorfaptul că radiațiile emise în cadrul telecomunicațiilor alterează ADN-ul celulelor noastre. Este clar pentru mulți biologi că acest lucru poate constitui o explicație a creșterii incidenței cazurilor de cancer.
Generațiile viitoare – copiii noștri – sunt expuși unui risc semnificativ. (subl. aut. M.B.).
Aceste biologi și oameni de știință sunt ignorați de comisiile care stabilesc standardele de siguranță. Faptele biologice sunt ignorate, și, ca rezultat, limitele de siguranță sunt mult prea mari. Ele nu protejează! (subl. aut. M.B.)
Mai multă protecție vom avea, probabil, doar după dezvăluirea completă a posibilelor conflicte de interese între autoritățile de reglementare și industrie.
Expunerea în creștere la radiațiile electromagnetice este o problemă globală. Organizația Mondială a Sănătății și organismele de standardizare internaționale nu acționează eficientpentru a proteja sănătatea publică și starea de bine a populației.
Liniile directoare internaționale de expunere la câmpurile electromagnetice trebuie să fie modificate astfel încât să reflecte realitatea impactului acestora asupra corpului nostru, și, în special, asupra ADN-ului nostru.
Deși suntem încă în plină transformare tehnologică, protejarea în fața efectelor nocive asupra sănătății este așteptată de mult timp.
Facem parte, într-adevăr, dintr-un uriaș experiment biologic, fără să ni se fi cerut în prealabil consimțământul.
Pentru a ne proteja copiii, pe noi și ecosistemul nostru, trebuie să reducem expunerea prin stabilirea unor linii directoare care să ofere mai multă protecție.
Și astfel, astăzi, oamenii de știință din întreaga lume semnăm un apel către Națiunile Unite, către statele membre și Organizația Mondială a Sănătății, pentru a rezolva această criză globală de sănătate publică.”[6]
Cum să ne protejăm de radiațiile emise de telefoanele mobile? Soluții și recomandări propuse de oamenii de ştiinţă
Oamenii de ştiinţă avertizează că următoarele categorii de persoane sunt cele mai expuse la efecte negative asupra sănătății cauzate de radiațiile emise de telefoanele mobile:
– copiii
– femeile însărcinate
– persoanele în vârstă
– persoanele suferind de maladii imunodepresive
– persoanele cu hipersensibilitate la radiaţiile electromagnetice (electrosensibile).
Protecția acestor categorii de populație trebuie să fie așadar o preocupare majoră, fără a neglija însă faptul că efectele radiațiilor emise de telefoanele mobile nu se limitează doar la aceștia, ci ne pot afecta într-o măsură mai mare sau mai mică pe toți.
„Măsura în care suntem afectați de aceste radiații depinde foarte mult și de noi și de măsurile de protecție pe care ni le luăm. Multe dintre aceste măsuri sunt foarte simplu de aplicat, dar nu le întrebuințăm pur și simplu fie din cauză că nu ne-am gândit niciodată la ele, fie din cauză că nimeni nu ne-a spus ce putem face concret pentru a ne proteja.” Adrian Vornicu
Bioelectronist, Vincent – Franța
În cele ce urmează prezentăm o serie de recomandări propuse de numeroși medici, cercetători, epidemiologi și alți oameni de știință[9] pentru minimizarea efectelor expunerii la aceste radiaţii:
1. Nu permiteţi copiilor mai mici de 12 ani să folosească un telefon mobil, în afară de cazurile de urgenţă. Organele în dezvoltare sunt cele mai sensibile la influenţe negative în urma expunerii la câmpurile electromagnetice.
2. Limitaţi folosirea telefonului mobil la apelurile cele mai importante şi limitaţi durata convorbirilor. Efectele biologice sunt direct legate de durata expunerii; rezultatele cercetărilor au arătat că şi numai o convorbire de două minute modifică activitatea electrică naturală a creierului timp de până la o oră după acea convorbire. Comunicaţi mai degrabă prin SMS decât prin telefon (aceasta limitează durata expunerii şi proximitatea corpului).
3. În timpul convorbirii, menţineţi telefonul la o distanţă cât mai mare de corp. Schimbaţi în mod regulat partea capului de care sprijiniţi telefonul sau, şi mai bine, comutaţi pe speaker, care permite utilizatorului să ţină telefonul la distanţă de cap (amplitudinea câmpului scade de 4 ori la o distanţă de 10 cm şi de 50 de ori la o distanţă de 1 m).
4. Nu ţineţi telefonul mobil în buzunar în apropierea vreunui organ vital (de exemplu inima) sau la centura pantalonilor. Ţesuturile corpului din partea inferioară prezintă o bună conductivitate a radiaţiei şi o absorb mai repede decât o absoarbe creierul. Rezultatele unor studii arată că bărbaţii care îşi ţin telefoanele mobile în apropierea organelor genitale sunt supuşi riscului unei scăderi a numărului de spermatozoizi cu până la 30%.
5. Atunci când apelaţi, aşteptaţi ca interlocutorul dumneavoastră să răspundă şi abia apoi puneţi telefonul la ureche. Intensitatea radiaţiilor este cea mai ridicată în momentul apelării, când telefonul încearcă să contacteze staţia de bază. Acesta este un sfat foarte important și mult prea adesea neglijat, și ne poate feri de o parte însemnată din radiațiile care altfel ar fi pătruns în corpul nostru. Noi de obicei când formăm numărul celui pe care îl apelăm punem imediat telefonul la ureche, și astfel primim exact cele mai intense radiații pe care telefonul le emite până la stabilirea legăturii telefonice – iar adeseori se întâmplă chiar ca cel apelat să nu răspundă, și ne iradiem inutil ținând telefonul timp de jumătate de minut lipit de ureche, când am putea ține telefonul în mână, urmărind pe ecranul lui momentul în care cel apelat răspunde, și apoi să punem telefonul la ureche și să vorbim. Cât de simplu este!
6. Nu efectuaţi un apel atunci când semnalul este slab, de exemplu în cazul deplasărilor rapide, precum cele cu maşina sau cu trenul, deoarece expunerea la radiaţii se măreşte în mod corespunzător, telefonul având nevoie de o putere mai mare pentru a realiza conexiunea. Acelaşi lucru este valabil şi pentru zonele cu acoperire mai redusă (precum staţiile de metrou, unele regiuni rurale etc.).
7. Evitaţi să telefonaţi de pe mobil în locurile în care se găsesc produse inflamabile, precum benzina, alcoolul, eterul etc. (staţii de benzină, spitale). În prezenţa unor astfel de substanţe, un telefon mobil poate chiar declanşa un incendiu.
8. Nu folosiţi telefoanele mobile în spaţii închise ai căror pereţi conţin metal, precum autovehiculele şi lifturile. Acestea se comportă ca o cuşcă Faraday care captează radiaţia şi o reflectă înapoi către ocupanţii acestora.
9. Depărtaţi-vă la o distanţă de mai mult de 1 m de o persoană ce vorbeşte la telefonul mobil şi evitaţi să folosiţi telefonul mobil în locuri precum metrou, tren sau autobuz, unde îi supuneţi pe cei din jurul dumneavoastră la o expunere pasivă la radiaţiile emise de telefonul mobil.
10. În timpul nopţii, ţineţi telefonul mobil închis (caz în care nu mai emite radiaţii electromagnetice), sau măcar la distanţă de doi metri de corp.
11. Deşi unii cercetători recomandă folosirea kitului hands-free, alţii sunt de părere că hands-free-ul, dimpotrivă, amplifică radiaţia emisă de telefonul mobil, direcţionând mai multă radiaţie electromagnetică direct în ureche şi spre cap (cu peste 300% faţă de cazul când telefonul este folosit fără căşti).
12. Folosiţi un dispozitiv de protecţie validat ştiinţific împotriva radiaţiilor electromagnetice.
13. Nu cumpăraţi un telefon mobil cu o rată specifică de absorbţie (SAR) mare. Multe dintre telefoanele mobile conţin în manualul lor de folosire indicaţia nivelului SAR. Aceasta reprezintă o modalitate de a măsura cantitatea de energie RF (de radiofrecvenţă) care este absorbită în corp. Evident, SAR trebuie să fie cât mai mic. (Nu uitaţi, totuşi, că studiile care au fost efectuate folosind radiaţii situate chiar şi de sute de ori sub limitele SAR curente au dovedit că aceste radiaţii prezintă efecte biologice negative).
Desigur, această listă nu este exhaustivă, dar prezintă câteva nivele de intervenţie rapidă pentru protecţia dumneavoastră şi a copiilor dumneavoastră.
Bazându-se pe frecvenţa şi pe durata apelurilor ce produc aceste probleme de sănătate, cercetătorii recomandă limitarea duratei fiecărui apel la 4 minute, limitarea numărului apelurilor la 6 pe zi şi nedepăşirea duratei de 22 de minute de expunere zilnică la radiaţiile emise de telefonul mobil[10].
« Tehnologia bazată pe unde radio generează poluare electromagnetică și este cea mai perfidă formă de poluare cunoscută până în prezent. Aceasta nu poate fi detectată prin intermediul organelor de simț, ci prin metode speciale de determinare a densitătii de putere și ai altor parametri ai câmpului electromagnetic, în același timp fiind și costisitoare.
Este adevărat că ofertele celor care folosesc astfel de tehnologii sunt foarte atrăgătoare din punct de vedere al costurilor, dar economiile realizate astăzi se vor regăsi peste câțiva ani în afecțiuni ale sistemului cardiovascular și ale sistemului nervos, pentru a căror ameliorare vor fi cheltuite sume foarte mari.
Deci, fiți atenți la oferte, nu le evaluați numai din punct de vedere al avantajelor financiare, ci încercați să vedeți și dezavantajele. Invențiile știintifice din acest domeniu pot avea consecințe nefaste asupra consumatorilor.
Nu vă așteptați ca cei care lucrează cu această tehnologie să recunoască nocivitatea undelor radio, întotdeauna vor nega acest lucru și vor utiliza toate mijloacele posibile pentru a ascunde adevărul. » conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, președinte Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România