Ion M. Ioniță, te provoc la un pariu!

CEVA INTERESANT
Priviti ce spunea Alex Mihai Stoenescu, care a scris ceva carti despre maresal si evrei, carti bine documentate:
„Pt cartea mea referitoare la relatia dintre maresal si evrei, am studiat peste 9000 de documente, dintre care mai bine de 1000 sunt citate in carte. N-am reusit sa gasesc un document sau o marturie credibila care sa-mi demonstreze ca Antonescu este autorul masacrului de la Iasi si ca acolo au murit 12.000 sau 13.000 de evrei. Nu reusesc sa gasesc o cifra mai mare de 900 si nu reusesc sa gasesc DECAT documente care atesta ca Antonescu n-a fost implicat si ca Antonescu a fost cel care a oprit pogromul de la Iasi.”
Citat din cartea „Vesnica mea pomenire” de Radu Iftimovici:
„Aceleaşi acuzaţii de Holocaust au fost formulate, în Transilvania, de către escrocul nobelist Elie Wiesel, care, într-un discurs furibund, a refuzat să precizeze că, în Ardealul ocupat de maghiari, crimele au fost făptuite de jandarmii lui Horthy şi Szalaszy, iar nu de români. Cînd i s-a atras atenţia că genocidul n-a fost făcut de români, ci de unguri, dl. E. Wiesel a spus: „Asta n-are importanţă!“. Iar autorităţile româneşti au tăcut, în loc să-l declare persona non grata, aşa cum a procedat premierul canadian francofon Trudeau cu Charles de Gaulle, atunci cînd acesta a
strigat, instigîndu-i pe separatişti: „Vive Quebec libre!“. Iar De Gaulle era un om al istoriei universale, nu o javră sionisto-financiară, precum E.Wiesel.”
„Norii ruşinii naţionale plutesc şi acum pe cerul României, de vreme ce guvernanţii noştri, suflete de slugă, admit existenţa, pe teritoriul naţional, a unui „Institut Wiesel“, ce se amestecă
grosolan în deciziile politice ale Statului nostru. În 1992, cînd am vizitat „Muzeul Holocaustului“, de la Washington, am văzut cum pe harta României figurau, ca număr de victime, şi zecile de mii de evrei asasinaţi sau deportaţi de ocupanţii maghiari, din anii 1940-1944. Adică, ni se pun nouă în cîrcă şi fărădelegile comise de horthyşti şi de szalaszyşti. Directorul muzeului care patronează, şi azi, această mistificare neruşinată, dl. Radu Ioanid, promite (unora, printre
care mă număr şi eu) că „va lua măsuri“. Dar ce măsuri să ia dl. Ioanid, cînd nici un român aflat într-un post oficial, în ţară sau în străinătate, nu-şi riscă „remuneraţia“, sau, poate, pielea, acceptînd să depună un protest împotriva acestei flagrante mistificări?
Dacă pruncul nu plînge, s-a lins pe bot de lapte! Dar nu e nevoie să ajungi în Statele Unite pentru a vedea pînă unde merge ingratitudinea celor pe care Mareşalul Antonescu i-a protejat şi i-a salvat de la moarte. Îmi aduc bine aminte cum zeci de tineri evrei erau „groaznic“ persecutaţi, fiind obligaţi ca, între orele 7 şi 16, să deszăpezească liniile de tramvai şi străzile, după care se retrăgeau la supa cu găluşte şi ştiuca umplută a mămichii. În acest timp, zeci de mii de tineri români din aceeaşi generaţie erau seceraţi, pe frontul din Est, de mitralierele şi tunurile ruseşti, murind îngheţaţi şi sfîşiaţi de corbi pentru un pierdut ideal al reîntregirii naţionale. Deoarece nu erau luaţi la armată şi nici deportaţi, tinerii evrei români au dus-o „trai nineacă“ în anii 1941-1945. Pur şi simplu, au fost o populaţie protejată.
S-a vorbit, cu spume la gură, şi s-au consumat mii de pagini, în încercarea de a pune semnul egalităţii între lagărele de concentrare naziste şi lagărele din Transnistria, unde au fost duşi
EVREII CU VEDERI NET COMUNISTE. Acesta a fost şi cazul doctorului Derevici, pe care l-am cunoscut personal şi care era un stalinist înrăit. N-a murit acolo,ci s-a întors, bine mersi, după 1947, alături de alţii ca el, precum dr.Gabriel Barbu, Sandu Lieblich ş.a., care i-au supus unei persecuţii oribile pe colegii lor români, cei mai mulţi apolitici. Pînă şi dr. Gh. Brătescu, cunoscutul istoric de medicină, cîndva, comunist notoriu şi ginere al Anei Pauker, relevă, în Memoriile sale, malignitatea acestor evrei comunişti vindicativi (G. Brătescu – ,,Ce-a fost să fie. Notaţii autobiografice”, Ed.Humanitas, Bucureşti, 2003).
Şi, apropo de cele două lagăre transnistrene în care au fost duşi EVREII COMUNISTI. Tot doctorul veterinar Aurel Lupu mi-a povestit că, prin 1942, fiind nevoit să trateze de scabie (rîie) vreo 300 de cai ai Armatei Române (boala se transmite de la cal la călăreţ), s-a adresat unui
maior care era şeful unui astfel de lagăr: „N-am decît 2 sanitari, iar ostaşi n-am, fiindcă sînt pe front. Daţi-mi şi mie vreo 30 de bărbaţi evrei, ca să frece animalele cu şomoiogul îmbibat în soluţie paraziticidă“. „Vai, n-am. Îmi pare rău. De cum se face ziuă, bărbaţii din lagăr pleacă la talcioc! Vînd, cumpără, iarăşi vînd. Fac rost de parale şi de-abia pe la 6 seara se reîntorc în lagăr, încărcaţi cu sacii de la piaţă“. Nu trebuie să se înţeleagă că în perioada 1940-1944 nu s-au produs, mai ales pe teritoriul Basarabiei, acţiuni criminale (în acele ,,trenuri ale morţii”), comise de bestii în uniforme militare româneşti, sau arestări şi asasinate, în cartierele evreieşti, ai căror autori au fost, ori s-au recomandat a fi „poliţia legionară“. Amploarea acestor crime este, însă, mult mai mică decît tragediile petrecute în rîndul populaţiei evreieşti de pe teritoriile Germaniei, Ungariei, Poloniei, Olandei şi Franţei, ocupate de nazişti. Aceasta nu poate fi, desigur, o scuză pentru noi, deoarece n-ar fi trebuit să se piardă viaţa nici unui etnic evreu.
Într-unul din articolele pe care le-am publicat şi care a stîrnit scandal, a fost şi acela ce a dezbătut „soarta culturii idiş“ pe teritoriul României antonesciene. Cine caută pe Internet va descoperi bocetele unora (în englezeşte, ca să pătrundă în conştiinţa lumii) care susţin că au fost discriminaţi, că producţiile artistice evreieşti au fost interzise. Realitatea este aceea că, în timp ce, pe teritoriile ungureşti (inclusiv Transilvania de Nord ocupată), evreii erau hingheriţi şi deportaţi – la Bucureşti, de pildă, seară de seară, se aprindeau luminile Teatrului evreiesc „Baraşeum“. Celebra reclamă, repetată la Radio de zeci de ori pe zi: „Unde te duci diseară? Cum, unde? La Baraşeum!“ – invita atît populaţia de evrei a Capitalei, cît şi pe cunoscătorii de limbă germană, să ia loc în fotoliile acestui teatru. Acolo erau adesea văzuţi şi spectatori
germani, chiar în uniformele Wehrmachtului sau ale SS, care veneau să asculte „un text“ în limba germană, fie el vorbit şi în dialect galiţian (idiş). Actorii evrei erau stimaţi, deopotrivă, şi de ai lor, şi de „goimi“, şi chiar N. Cajal mi-a confirmat că nu cunoaşte nici un caz în care vreunul dintre artişti să fi fost agresat, arestat, sau ucis. Unii dintre actori şi-au păstrat locul în teatrele româneşti, inclusiv la ,,Naţional”, iar ceilalţi au trecut, firesc, după 1944, în teatrele de limbă română din Capitală, sau din alte oraşe.”

Mărturia depusa de Wilhelm Filderman, fost președinte al Federației Uniunilor Comunităților Evreiești din România, cu privire la perioada guvernării Mareșalului Ion Antonescu.
În realitate este vorba de o declarație oficială, sub jurămînt, dată de Wilhelm Filderman în procesul desfășurat în Elveția, avându-i ca inculpați pe tinerii români, membri ai PNȚ, aflați în exil, care au efectuat celebrul atac asupra Legației României de la Berna.
„…A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist.
Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941,activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile
politice ale acestei organizații.
Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de
această organizație, și să restabilească ordinea în țară.
În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu.
Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști.
Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier.
Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa.
Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor.
Aș aminti doar următoarele două exemple:
– Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina.El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol.
– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.
Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică.
Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat.”