Eu nu am o explicatie de ce la nord de Dunare nu se mai vorbeste limba tracilor sau a dacilor…

Cele de mai jos sunt fantezii sau ar putea ajute la scrierea unui capitol despre traci?

“Sunteți singura țară din Europa care își are scrisă istoria în propriul ei aur!!!” (Barbara Deppert Lippitz, cel mai mare expert în aur din Europa).
istoricul francez Jules Michelet: “Nu invidiați vechile popoare, ci priviți-l pe al vostru. Cu cât veți săpa mai adânc, cu atât veți vedea țâșnind viața!”
Marele arheolog italian Marco Merlini: “Scrisul s-a născut în Europa, pe Valea Dunării”.
Horațiu, despre pericolul dacic în secolul I î.Ch. (Ode):
“Puțin a lipsit ca Roma, sfâșiată de lupte interne, să fie nimicită de către daci și etiopieni (egipteni): aceștia sunt de temut prin flota lor, iar aceia (dacii) se pricep mai bine decât toți la aruncarea săgeții.”
Paulus Orosius, despre geți (Împotriva păgânilor în șapte cărți):
“…geţii aceia, care acum sunt (numiți) goţi şi despre care Alexandru (cel Mare, n.n.) declarase că trebuie să te fereşti, de care Pyrrhus (Lisimah, n.n.) se îngrozise şi pe care şi Caesar i-a evitat…”
Lucan, despre pericolul dacic (Epopeea Farsalia):
“Zei cerești, țineți departe de mine această nebunie și anume ca, printr-un dezastru care i-ar pune în mișcare pe daci și pe geți, Roma să cadă iar eu să rămân liniștit…”
Strabon, despre Burebista (Geografia):
“Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un Stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani.”
Synessos, despre geți și masageți (Fontes)
„Geții și masageții, care obișnuiesc să-și pună alt nume, ba chiar unii dintre ei își schimbă trăsăturile feței printr-o anume dibăcie, ca să pară că s-a născut din pământ un neam mare și îngrozitor, aceștia vă înspăimântă astăzi. Ei trec Istrul și cer plată pentru pacea pe care ne-o îngăduie.”
Ovidiu, despre geți (Scrisori din Pont):
„Cei mai mulți oameni de aici nu se sinchisesc de tine, prea frumoasă Romă, și nu se tem de armele soldatului ausonic. Le dau inimă arcurile și tolbele lor pline de săgeți și caii lor în stare să suporte curse oricât de lungi, deprinderea de a îndura îndelung setea și foamea și faptul că dușmanul care i-ar urmări nu va găsi apă.”
Dio Crisostomus, despre armata geților (Discursuri):
„Am ajuns la niște oameni întreprinzători, care nu aveau răgazul să asculte cuvântări, ci erau agitați și tulburați ca niște cai de curse la potou, înainte de plecare, nerăbdători să treacă vremea, cai pe care râvna și înfocarea îi fac să lovească pământul cu copitele. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoșe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme și oameni înarmați.”
De altfel, înainte de războaiele dintre Decebal și Traian, geto-dacii au reușit în mai multe rânduri să îi învingă pe romani. Mai jos, un citat edificator:
Paulus Orosius, despre războiul daco-roman din anul 87 d. Chr. (Istorii împotriva păgânilor în șapte cărți):
„Căci cât de mari au fost luptele lui Durpaneus (Decebal, n.n.), regele dacilor, cu Fuscus, şi cât de mari dezastrele romanilor… Domiţian, umflat de cea mai nebunească vanitate, sub pretextul înfrângerii duşmanilor, triumfa (pretindea in mod fals triumful, n.n.) pentru legiunile distruse”
Pitagora – “Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți câmpurile sunt nesfârșite, toate pământurile sunt comune, iar dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer”.
Herodot, despre Zamolxis și nemurire (Istorii): „Iată cum se cred nemuritori geții: ei cred că nu mor și că acel care dispare din lumea noastră se duce la zeul Zamolxis. Unii din ei îi mai spun și Gebeleizis.”
Platon despre învățăturile medicale primite de traco-geto-daci de la Zamolxis (Carmide): „(…) Acest descântec, eu (Socrate) l-am învățat acolo în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zamolxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta (…) că Zamolxis, regele lor, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără a ține seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neținându-se seama de corp; tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe dintre boli: pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune și rele – pentru corp și pentru om în întregul său – vin de la suflet și de acolo curg (ca dintr-un izvor) ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales și în primul rând, să tămăduim izvorul răului ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înțelepciunea.”
Iordanes despre Deceneu și geți (Getica): “Observând înclinarea geților de a-l asculta în toate, și că ei sunt din fire deștepți, i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei; căci era un maestru priceput în acest domeniu. El i-a învățat etica, dezvățându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în științele fizicii, făcându-i să trăiască conform legilor naturii; i-a învățat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare, în privința minții; dându-le un exemplu practic, i-a îndemnat să petreacă viața în fapte bune; demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor și toate secretele astronomice și cum crește și scade orbita lunii și cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc. Comunicând acestea și multe altele geților cu măiestrie, Deceneu a devenit în ochii lor o ființă miraculoasă, încât a condus nu numai pe oamenii de rând, dar chiar și pe regi.”
Dio Cassius despre Decebal: “Era foarte priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi de a scăpa cu bine dintr-o înfrîngere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”.

Împăratul Traian, despre geto-daci (“De bello dacico” – carte pierdută din care s-au păstrat citate în alte lucrări):“Geții (dacii) pe care i-am învins erau cei mai valoroși războinici din lume, nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și datorită doctrinei pe care o dețin de la slăvitul lor Zamolxis. Convinși că ei nu mor nicidecum, doar că își schimbă locul de ședere, ei sunt mai degrabă dispuși să înfrunte moartea decât alții călătoriile.”

În articolul “Labirintul istoriei noastre“, Eminescu spune:
“Era un popor brav acela care a impus tribut superbei împaratese de marmura a lumei: Roma. Era un popor nobil acela a carui cadere te împle de lacrimi, iar nu de dispret si a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleta, de amor de patrie si de libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n-a fost si nu va fi o rusine niciodata“.

“… ce mare plăcere, ca nişte oameni viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, soarele vrând să atingă regiunea orientală, este dus înapoi spre regiunea occidentală…” (Iordanes, Getica)

“România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500- 3.500 i.Hr., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europene, patriarhale, de luptători din epocile bronzului şi fierului” (Marija Gimbutas – ”Civilizaţie şi cultură: vestigii preistorice în sud-estul European”)

”Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul Român, răspândindu-se apoi, atât spre răsărit, cât şi spre apus, acum circa 13-15.000 de ani !” (William Schiller în cartea ”Unde s-a născut civilizaţia?”)

“Geţii au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi născut cel latin (roman). Geţii cântau, însoţindu-le din fluier, faptele săvârşite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce – o scrie Cato – romanii au început să facă mult mai târziu.” (Bonaventura Vulcanius)

“Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.” (Bonaventura Vulcanius, “De literis et lingua getarum sive gothorum”, 1597)