„Consider că SUA merita lecția asta de umilința. E unul din cele mai bune lucruri care se puteau întâmpla acum.”

Un nou pamflet reusit al prietenului nostru Pepe
YEMENUL ZGUDUIE „POARTA LACRIMILOR”
De Pepe Escobar – https://strategic-culture.su/news/2026/09/11/yemen-rocks-the-gate-of-tears

Ansarallah are acum luxul de a institui un punct de taxare – probabil unul cu mai multe niveluri – în strâmtoarea Bab al-Mandab, dacă dorește acest lucru.

La nu mai puțin de 25 de ani de la evenimentele din 11 septembrie, Îngerul Istoriei aplică, din nou, o lovitură puternică. În urmă cu cinci ani, asistam la uluitoarea umilință imperială din Afganistan, consumată în doar câteva zile. Acum, suntem martorii uluitoarei umilințe a Arabiei Saudite – vasal al „Sindicatului Epstein” – în Yemen, o situație care, de asemenea, s-a derulat în câteva zile.

Umilințele în serie urmăresc acum Imperiul precum o molimă – și nici măcar nu vorbim despre iminentele și colosalele înfrângeri strategice gemene din Asia de Vest și de pe solul negru al Novorossiei. În Roma antică, adeptă a principiului „dezbină și stăpânește”, capetele împăraților cădeau pentru mult mai puțin.

Prăbușirea generală a bandelor de mercenari saudiți din Yemen este atât de rapidă, încât până și mass-media mainstream controlată de „Sindicatul Epstein” a fost nevoită să o recunoască. Ofensiva fulgerătoare a mișcării Ansarallah cucerește orașe și insule, capturează mii de combatanți inamici, eliberează toți prizonierii – oferindu-le amnistie –, preia controlul asupra unui număr uriaș de tancuri și armament american (o reluare a scenariului din Afganistan) și este întâmpinată cu entuziasm, ca o forță de eliberare a pământului yemenit, de către întregul spectru tribal.

Și, desigur, de acum înainte, Ansarallah a preluat oficial controlul deplin (sublinierea îmi aparține) asupra punctului strategic vital Bab al-Mandab, sau „Poarta Lacrimilor”.

Printre imaginile emblematice se numără cea a lui Mohammed al-Houthi, vărul liderului suprem Abdul-Malik Al-Houthi, surprins în orașul eliberat Al-Jarrahi la volanul unuia dintre nenumăratele vehicule blindate abandonate de bandele de mercenari controlate de Emiratele Arabe Unite.

Informațiile și planificarea din spatele ofensivei fulgerătoare a Ansarallah – descrisă drept cea mai amplă operațiune de capturare în masă din istoria războiului modern – au fost atent coordonate cu Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC). „Axa Rezistenței” era pe deplin conștientă că, în urma atacurilor devastatoare iraniene asupra bazelor din Iordania, capacitatea SUA de a-i ajuta pe saudiți să prevină o ofensivă yemenită de amploare fusese paralizată.

Și a fost, într-adevăr, o ofensivă masivă, desfășurată de-a lungul întregii coaste de vest a Yemenului: de la Hays la Al-Khokha și Al-Mokha, trecând prin Al-Wazi’iyah – inclusiv taberele militare Khaled și Jabal al-Nar, precum și insulele din Marea Roșie.

Hizam al-Assad, membru al Biroului Politic al mișcării Ansarallah, într-un interviu acordat postului Al-Mayadeen (traducerea în engleză aici), a reafirmat „importanța strategică” a întregii coaste de vest, „precum și a regiunilor Al-Khokha, Hays și Al-Mafqa – până la Dhabab și Miyyun – și a insulelor yemenite din Marea Roșie”.

De asemenea, Hizam al-Assad a detaliat încercarea saudiților „de a crea o formă de dezbinare socială în aceste regiuni, fie prin «daeshizarea» lor, fie prin exacerbarea diverselor particularități regionale, sectare și confesionale”.

Contextul este esențial. În 2015, Riadul a format o „coaliție a celor dispuși” (după modelul celei conduse de SUA în trecut) cu scopul principal de a-i alunga pe membrii Ansarallah (houthi) din capitala Sana’a.

A fost un eșec major – în ciuda instituirii unei blocade asupra porturilor yemenite și a bombardamentelor nediscriminatorii (mi-au fost arătate diverse ținte, unele reconstruite, din Sana’a până la Sa’ada). Începând cu anul 2022, a fost în vigoare un fel de armistițiu neoficial, stabilit printr-un memorandum de înțelegere. Saudiții au încălcat acest acord în luna iulie, atacând pista aeroportului din Sana’a.

Cum am recucerit coasta de vest

Hizam al-Assad a confirmat: „Aveam estimări conform cărora forțele de ocupație din aceste regiuni se vor prăbuși din interior (…) Anticipam că populația locală se va revolta și le va alunga (…) Retragerea inamicului a fost, de fapt, rapidă și haotică (…) Inamicul nu are nicio cauză legitimă în Yemen – în special instrumentele locale, care pun în aplicare agenda saudită pentru bani”.

Descrierile occidentale privind „agresiunea” yemenită nu pot fi calificate nici măcar drept jalnice; ele sunt cu mult sub acest nivel. Hizam al-Assad precizează: „Avem o linie de acțiune în cadrul operațiunilor care impun ecuația «blocadă contra blocadă» și «escaladare contra escaladare», iar aceasta este orientarea noastră principală. Și dacă inamicul saudit nu ar fi încercat să perturbe această linie și să rupă această ecuație (…), direcția noastră este clară: să obținem drepturile legitime ale Yemenului și să spargem blocada impusă țării noastre de inamicul saudit”.

Marina SUA fusese anterior alungată *de facto* din Marea Roșie de capacitățile militare avansate ale Yemenului – inclusiv rachete hipersonice fabricate 100% pe plan local. Se pare că Riadul nu a înțeles lecția.

Forțele Armate Yemenite au confirmat că saudiții au lansat zeci de raiduri aeriene „în guvernoratele Taiz, Hodeidah, Marib și Al-Jawf”, executate de avioane F-15 și Typhoon care au decolat de la baza King Fahd din Taif și de la baza King Khalid din Khamis Mushait.

Purtătorul de cuvânt imperturbabil al Forțelor Armate Yemenite, generalul de brigadă Yahya Saree – pe care am avut onoarea să-l întâlnesc anul trecut în Yemen – a confirmat că rachetele sol-aer „Made in Yemen” i-au obligat pe saudiți și pe mercenari să abandoneze baza din Taiz, una dintre cele concepute special pentru a hărțui Yemenul.
Ansarallah deține acum controlul deplin – un atu strategic imens.

Puține active strategice se pot compara cu insula Mayun – cunoscută și sub numele de Perim – situată chiar în mijlocul strâmtorii Bab al-Mandab. Acolo există un aerodrom și o bază militară construite de Emiratele Arabe Unite, cu cooperare israeliană, dotate cu armament de ultimă generație. Toate acestea sunt acum proprietatea Ansarallah.

Acum că Ansarallah controlează practic întreaga coastă de vest, singurele obiective rămase de cucerit sunt, în esență, Marib – pentru zăcămintele de petrol și gaze – și portul Aden, unde este concentrată cea mai mare parte a forțelor de mercenari mobilizate împotriva capitalei Sana’a.

Dilema fără ieșire a Arabiei Saudite

Ofensiva fulgerătoare a grupării Ansarallah complică situația geopolitică din Asia de Vest – și nu numai – într-un mod uluitor. Prețul petrolului a scăpat de sub control. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) avertizează cu privire la lansarea unei noi arme care „le va provoca imperialiștilor un infarct” – referindu-se la spargerea precarului blocaj naval american.

Mult-promovata „Alianță pentru Apărarea Meccăi” se confruntă cu primele sale dificultăți majore de constituire. Turcia este deja, într-o oarecare măsură, implicată în războiul saudit din Yemen – având în vedere că dronele turcești cad pe capete în Yemen de câteva săptămâni. Pakistanul a avertizat timid că pactul de apărare ar putea deveni operațional, pentru ca ulterior să revină asupra declarației, precizând că acesta nu se aplică unei situații preexistente (cum este războiul saudit început în 2015). [si nu se aplică unui război dus pe teritoriul altei tări!] NT

Prințul moștenitor (MbS) ar trebui să organizeze un pelerinaj la „Poartă” pentru a-și vărsa lacrimile strategice. Nicio resursă saudită – nici măcar pescărușii – nu va mai putea traversa strâmtoarea Bab al-Mandab sub supravegherea Forțelor Armate Yemenite.

La toate acestea se adaugă „Marea Explozie”: atacul coordonat și multiplu asupra conductei Abqaiq-Yanbu – ultima rută rămasă pentru exporturile de petrol saudit în eventualitatea blocării strâmtorii Ormuz – eveniment soldat cu o coloană uriașă de fum negru, lungă de 100 km, care s-a ridicat spre cerul deșertului și a fost surprinsă de imaginile satelitului Sentinel-3.

Consecințe: este de așteptat ca și costurile de producție ale fabricilor de îngrășăminte pe bază de azot, din Europa până în Asia, să scape complet de sub control. Se preconizează o scădere drastică a producției de grâu, orez și porumb, concomitent cu o creștere explozivă a prețului motorinei.

Irigarea și recoltarea vor deveni un privilegiu rezervat celor bogați. Ansarallah dispune acum de posibilitatea de a institui un punct de taxare – eventual unul cu mai multe niveluri de control – în strâmtoarea Bab al-Mandab, dacă dorește acest lucru. Totuși, pentru Riad nu vor exista excepții; acei beduini ignoranți ai deșertului nu se vor alege decât cu o listă de cerințe drastice.

Perspectivele Arabiei Saudite sunt sumbre, întrucât țara intră în cel mai rău scenariu posibil, unul în care orice opțiune duce la eșec: infrastructura petrolieră terestră este în paragină, iar rutele maritime de export sunt blocate.
Verdictul final încă nu a fost pronunțat. Însă semnele sunt prevestitoare de rău și sugerează că Arabia Saudită este împinsă spre prăbușire, urmând să fie redusă la un deșert arid, spre beneficiul „suspecților de serviciu”.