CD
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95
“Rusia a preluat de la Kiev nu numai numele, dar și literatura și reformele în domeniul ortodoxiei, în schimb nu a oferit decât aceeași aroganță imperială pe care au invățat-o de la tătarii Hoardei de Aur, pe vremea când erau perceptorii lor, Cnezatul Moscovei fiind o creație a tătarilor în rândul celorlalte cnezate rusești de a le controla și exploata.”
se trezeste postand cu o serenitate senila prostii enorme ca cea de mai sus.
Daca i-as spune ca rusii inainte de a se constitui intr-un stat de sine statator au bantuit si prin sudul tinuturilor din nordul Marii Negre, fiind chemati de imparatii bizantini sa-i ajute la lupta lor cu bulgarii si ca si-a stabilit prin partea Bugeacului sediul temporar al viitorului stat rus, probail ca l-as descumpani si deturna de la idea cu “luarea de la Kev a literaturii si reformelor ortodoxiei”.
Kievul cu populatie slava si nu ucrainiana inca nu era orthodox, iar cel care a crestinat Kievul a fost fiul lui Sveatoslav, printul Vladimir I. Cat despre reformele ortodoxe inca nu putea fi vorba si nici alte surse nu confirma absurdele teorii sereniene.
“Svyatoslav Igorevici, a fost Mare Prinț al Kievului faimos pentru campaniile sale persistente din est și sud, care au precipitat prăbușirea a două mari puteri ale Europei de Est, Khazaria și Primul Imperiu Bulgar. De asemenea, el a cucerit numeroase triburi slave răsăritene, a învins alanii și i-a atacat pe bulgarii de pe Volga și uneori a fost aliat cu pecenegii și maghiarii.
Domnia sa de zece ani asupra Rusiei Kievene a fost marcată de o expansiune rapidă în valea râului Volga, stepa pontică și Balcani. Până la sfârșitul scurtei sale vieți, Sviatoslav și-a sculptat pentru el însuși cel mai mare stat din Europa, mutându-și capitala în cele din urmă în 969 de la Kiev (Ucraina de astăzi) la Pereyaslavets, identificat astazi ca satul modern Nufăru, in România de pe Dunăre. În contrast cu convertirea mamei sale la creștinism, Sviatoslav a rămas un păgân devotat toată viața. Datorită morții sale abrupte în ambuscadă, cuceririle sale, în cea mai mare parte, nu au fost consolidate într-un imperiu funcțional, în timp ce eșecul său de a stabili o succesiune stabilă a dus la o dispută fratricidă între cei trei fii ai săi, ceea ce a dus la moartea a doi dintre ei.”
https://en.wikipedia.org/wiki/Sviatoslav
Daca s-ar da putina atentie textului Wikipedic s-ar observa si motivul pentru care evreii ii urasc asa de mult pe rusi: Sveatoslav, pagan si fara a avea interese in reformele ortodoxe, a distrus statul Khazar, da l-a DISTRUS.
De unde ura pe care Serenitatea Sao are pentru rusi si ii face hoti de literatura Kieveana, iar pe tatari fondatori ai Moscovei.
Si uite asa Serenitaea Sa si-a dat in stamba, numai unul ca el dupa ce a dat cu oistea’n gard de atatea ori pe acest site are tupeul chutzpah specific tribului sa mai apara pe aici in toata serenitatea Sa de agent agi-prop prost platit.
surena,
postarea dv pare inspirata si din blogul unui medic tinerel, pasionat de turism arheologic
https://adevarul.ro/locale/brasov/brasov-vlad-totoianu-sapa-istorie-reda-identitatea-1_50aca0277c42d5a663871510/index.html
”Apa Sambetei
Posted by: admin in DesTainuiri
sabbath-river………………………………………..
Se apropie Pastele Blajinilor… adica Duminica Tomii.
Rohmanii… sau Blajinii traiesc in pace, dincolo de Apa Sambetei.
………………………………………..
Ceea ce ignora oamenii nostri de in-cultura este ca:
I. Apa Sambetei este Sambatyon-ul… riul dincolo de care sunt exilate cele Zece Triburi Pierdute…
…iar…
R-H-M este o radacina triconsonantica in araba si ebraica… avand aceeasi semnificatie – Mila, Compasiune.
………………………………….
Rahmin.
…………………………………..
II. Kievul Khazar din sec. IX era cunoscut sub numele de Sambata…
…iar…
Cu Rahmanii, conform traditiei folclorice romanesti, pot avea legatura directa doar… Solomonarii.
…………………………………………..
III. Precum se spune in Cetania lui Zosima… Blajinii se trag din Cetatea Ierusalimului…
…iar…
Plecarea lor in “lumea de dincolo” este urmarea staruintzei in pastrarea poruncilor lui Ieremia.
Ei sunt Cei Alesi de Fartat si Nefartat deopotriva… sa vegheze asupra Tariilor Cerului.
………………………………………….
IV. Hesiod le spune “daimones hagnoi“… Spirite Pure care salasluiesc pe pamant “epikhthonioi”.
Gardieni coborati din “Aetas Aurea” cand Saturn era venit din Φοινίκη pe tarmurile din “Ereb“…
… in vremea cand XXII insemna inca “phoinikeia grammata“…
…………………………………………..
…asa ca…
…avem si noi… Pesach-ul nostru.
Vlad Totoianu”, http://www.intramuros.ro/?p=5556
Nu mă ostenesc să-i răspund unui analfabet funcțional, unui habarnist, îi răspund prof Coja că dumbealui a pus interogați.
Prof. dacă aveți neclarități privind importanță Hoardei de Aur la statalitatea Cnezatului Moscovei atunci ai fi cazul să vă aruncați privirea pe mai vechea carte, apărută la editura rusă, Hoarda de Aur și decăderea ei a lui Grecov și Iacubovschi ori pe artivolele istoricul rus contemporan Ghennadi Tiundeșev.
Dacă considerați că limba ucrainiană nu este diferită,atunci prof.Coja ar trebui să vă gândiți ce motiv avea, unul dintre cei mai mari lingviști ai lumii, rusul Trubetzkoy, cel ce a făcut afirmația despre ucrainizarea culturii ruse, după cum o spune și lingvistul Alexe, citindu-l.
Nu vă face deloc cinste să preluați „pe nemestecate” inepțiile lui Copy Duplicate fără să le analizați. Postez de ceva vreme, deși cu intermitente, ca să nu știți că întotdeauna pot indica sursele, în cazul în care postarea e ioconoclastă iar cititorul iconoclast ori beznojnic. Chiar credeați că intram intr-o polemică legată de statalitatea rușilor dacă nu citeam lucrările sovietice mai vechi ori rusești mai noi cu privire la Hoarda de Aur? Nnu mai vorbesc despre lucrările lui Al.Gonța cu privire la influența Hoardei de Aur asupra statelor feudale românești pentru că oricum Copy Duplicate nu are habar cine este Gonța.
Am înțeles că am mulți detractori, dar dvs ar trebui să nu le girați tâmpenia mai ales că sunteți lingvist.
Ah,să nu uit cartea lui Gonța…se numește Românii și Hoarda de Aur…și acolo puteți afla despre cooperarea dintre Ștefan cel Mare și hanatul tătar din Crimeea împotriva tătarilor din Marea Hoarda.
De câți istorici români ați auzit vorbindu-se de rolul Hoardei de Aur la apariția formațiunilor statale românești? Câți ați citit ?
Nu știu dacă înțelegeți trimiterea pentru că oricum e o nebuloasă pentru dvs…Hanatul Crimeei, Marea Hoarda ori la Batu Khan și rolul lui…
Hanul Hoardei Albastre suzerana Hoardei Albe și a celei Gri, stăpânul Tuturor Rușilor…
Despre Rusia Kieveană de ce nu vă aruncați pe vechiul manual de clasa a V a ? La mine nu e cazul pentru că am citit la timpul potrivit…
După cum vedeți prof Coja nu v-am „zăpăcit” pe dvs și „auditorul” cu faptul că Sâmbăta din folclorul românesc este Kievul de unde veneau khabarii, trib turcic al khazarilor, de credință mozaică pentru că, oricum nu aveți habar…. În schimb sărea Vasilache cu agentul/agenții evrei și „dovada” că surena „îs mulți”.
Deci, prof Coja de unde vine expresia ” Pe apa Sâmbetei?”
Nu cumva de la Sambatyonul european unde se află…tribul pierdut, cel ce locuiește în Kievul khazar. E așa au ba profesore?
Și să nu uit…Rahmanii sunt …Solomonarii… cine sunt Rahmanii? Nu contează!
Prof.Coja dansează interogându-se…..
Să fie dansul lui Richard Gere din David?
De unde să înțeleagă prof. dansul și modul lui de comunicare cu D-zeu?
De unde să înțeleagă prof.Coja mistica cuvântului, a dansului … la interogați penibile se pricepe…
Prof Coja și dacă tot vă întrebați precum un Hamlet în pijamale…Ați citit descrierea lui Iorga privind mormântul prințului de la Curtea de Argeș? Cel pentru care se certa cu Casa Regală…
Ptof. Coja, unde mai întâlniți un sigiliul solomonic asemănător cu cel de pe mormântul prințului ?
Nu îi întrebați pe Copy Duplicate și pe Vasilache pentru că depășește puterea lor de înțelegere cu varegii și khazarii la Kiev.
Mergeți la Șinca să vedeți urmele khabarilor, tribul special din confederația onogur-maghiară…
Nu este fabulos că maghiarii sunt la origine un creuzet altaio-turcic-khazar în care altaicii erau cei mai slabi, dar numeroși… Așa cum erau slavii cu varegii Rus-Rossi. Mulți, dar proști așa cum sunt și aici!
Vorbim de Rus-Rossi și așa ajungem la Djuvara și deja știu, ce știți și dvs, că în lipsă argumentelor nu e decât o bătrână șulfă.
E așadar au ba prof.Coja?
Nu contează….Important este ca lingvistul Coja să se trezească Sâmbăta …ca să nu ducă blogul Pe Apa Sâmbetei
…..
Am avut norocul de a avea profesori buni la istorie, custozi de muzeu, arheologi cunoscători ai istoriei ce nu începe în manuale…
Ca să-l citez pe Brâncuși, când am plecat de pe acest site v-am lăsat ….
Ce vă spun e pe …Apa Sâmbetei…Sâmbăta prof.Coja de unde vin blajinii..Solomonarii…oamenii cu carte, Nu Copy Duplicate…
E așa au ba, prof Coja?
Cojan nu Mocan, Mocanii trăiesc la Munți,în Păduri (nebune) în Țări, Romaniae ori Romanijiae pentru că Romania e numai una iar romeii urmașii lor, râmlenii…la câmpie sunt slavii, poloveții sau cumanii… adică Copy Duplicate de azi, de aici…
Giurescu are o Istorie a Pădurii …românești, dar Sâmbăta nu apare…
De ce?
Pntru că e la câmpie prof.Coja!
Ați auzit prof Coja de o arheologie a imaginarului? Uitarea Romei a Laurei Mesina ..
Nu ar strica și o lingvistică a imaginarului …
Pe Apa Sâmbetei.
Nici nu știți ce satisfacție veți găsi prof.Coja…. Așa vă irosiți bătrânețea citind, postând lucruri banale de la Copy Duplicate fără a avea satisfacția de a (re)descoperi „oțetul”, pusca despre care Copy Duplicate ori Vasilache habar nu au… Vinul vechi fără dop devine poșircă prof. Coja.
Când nu o să mai fiți…o să postez despre irosirea prof.Coja pe Apa Sâmbetei…și…despre cerc și raza lui ori cum prof.Coja nu a înțeles,ce anticii pricepeau,că cercul este o extensie a luminii și se face cu raza ori cum colindul cu Trei păstori nu-i spune absolut nimic…
Exprimare de agramat…asa e cand ai carte multa.
Daca tot esti asa scolit si aici sunt asa multi prosti, ce tot cauti?
Ai mai fost dat afara, dar bunul simt e ceva rar, la tine inexistent.
Auzi la el, lingvistul Alexa si istoricul Djuvara…vai de ei si de cine-i citeste!
Inca odata demonstrezi ca nu pricepi nimic din ceea ce citesti, felul in care le amesteci si interpretezi e unic in cazul tau.
-„Comentariul Meu” anterior /(*Gheorghe 4 ianuarie 2022 la 1:50 pm*), …era aferent și postării: _ https://ioncoja.ro/merita-ucraina-sa-fie-salvata/ .
…
= Cu stimă. -„Mesia” _ Ioan 16/12.
Asta chiar m-a dat peste cap : Evreii ii urasc asa de mult pe rusi pentru ca (rusii) au distrus statul Khazar. Este prima data cand aflu acest lucru. Mi s-a mai deschis un orizont de-al cunostintelor. Multumesc.
-1) _ Da. -„Salvarea este necesară și meritată”, …dar, ATENȚIE: …-Salvarea fiind implicită în „A nu fi lăsată pradă Occidentului”, …mare nădejde fiind la „mamele și fiicele *Amazoanelor Ucrainiene*”;
…
-2) _ @(* https://en.wikipedia.org/wiki/Sviatoslav: … & … Daca s-ar da putina atentie textului Wikipedia s-ar observa si motivul pentru care evreii ii urasc asa de mult pe rusi: Sveatoslav, pagan si fara a avea interese in reformele ortodoxe, a distrus statul Khazar, da l-a DISTRUS.
De unde ura pe care Serenitatea Sao are pentru rusi si ii face hoti de literatura Kieveana, iar pe tatari fondatori ai Moscovei.
Si uite asa Serenitaea Sa si-a dat in stamba, numai unul ca el dupa ce a dat cu oistea’n gard de atatea ori pe acest site are tupeul chutzpah specific tribului sa mai apara pe aici in toata serenitatea Sa de agent agi-prop prost platit.*), …
***
în extenso „copy-paste”, tradus: _ https://en.wikipedia.org/wiki/Sviatoslav , …în Limba Romană: …
…
_ #(De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la navigare
Salt la căutare
Sviatoslav Gender Masculin
Origine
Cuvânt/nume limbi slave
Însemnând „Sfântul închinător”
Regiunea de origine Europa de Est
Alte nume
Pseudonim(uri) Svetlyo (bulgară), Slava (rusă), Świętek (poloneză), Slavik (ucraineană)
Nume înrudite Svetoslav, Svatoslav, Świętosław, Svetislav
Sviatoslav (rusă: Святосла́в, romanizat: Svjatosláv, IPA: [sʲvʲɪtɐˈslaf]; ucraineană: Святосла́в, romanizat: Svjatosláv, IPA: [sʲw(j)ɐtoˈsl]) este dat de origine rusă și ucraineană. Înruditorii includ Svetoslav, Svatoslav, Świętosław, Svetislav. Are un caracter păgân precreștin și înseamnă „cel care se închină la lumină”. În vremurile creștine, semnificația numelui a început să fie asociată cu rădăcinile proto-slave *svętъ (sfânt) și *slava (slavă), pentru a fi explicat ca „Cel care se închină Sfântului”. O formă diminutivă pentru Sviatoslav este Svetlyo (bulgară), Slava (rusă), Świętek (poloneză), Slavik (ucraineană). Forma sa feminină este Sviatoslava. Numele se poate referi la: -*People*)#, … & …
…
postarea, ca și „traducerea”, …conținînd implicite „conexiuni răsăritene ancestrale, comune” privitoare la „implicațiile lingvistice și credința ortodoxă / creștinismul ancestral / primordial”, …despre care am făcut precizări prin alte comentarii privitor / privitoare, la „vastul areal Moesia, care a evoluat în *Sudul (incluzînd teritorii pînă în Grecia) …și, … Nordul Istrului (inclusiv Ucraina), …pînă la Volga și Ural*; … & …
…
-„Noțiuni comune lingvistice implicite în Scripturile Romanești / Latinești – Ancestrale / Primordiale”: …-„Sfînt, Slavă, Văzduh, …și multe altele, cu implicite conexiuni în „Alfa -Wet-ul” Românesc, și cel „Grecesc”: -*Alfa și Omega*.
…
-Despre cele implicite în necesitatea „Salvării Ucrainei”, …citiți în RĂbdare și cu mare ATENȚIE în postarea: _ https://ioncoja.ro/previziuni-si-pronosticuri-privind-misiunea-spirituala-a-romaniei/ ;
…
= Cu stimă. -„Mesia”. _ Fapte 3/16-2021,2022; _ Galateni 4/4; _ Matei 11/19; 12/18-2021; …-„Cînd va veni, va fi, era / este IARNĂ” _ Ioan 10/(1-2021),2022; _ Matei 10/34; _ Ioan 1/1,2,5,14; 4/25,(26); _ Apocalipsa 5/1-9; 17/14; 2022/1-2021,(2022).