CD
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95

NEUTRALITATEA UCRAINEI
– o „punte de aur” din actuala capcană geopolitică pe care nici SUA, nici Rusia nu o pot refuza.
Scris de Anatol Lieven 03, 01 2022

În mod deliberat sau nu, guvernul rus a lăsat Statelor Unite și NATO un „pod de aur” perfect din capcana care se dezvoltă în Ucraina. În limbajul diplomatic, acest lucru înseamnă găsirea celeilalte părți a unei modalități de a abandona o poziție de neconceput, fără pierderea excesivă a feței sau sacrificiul unor interese cu adevărat importante.

În criza actuală dintre Rusia și Occident, podul de aur este neutralitatea ucraineană, de-a lungul liniilor generale ale Tratatului de stat austriac din 1955, prin care trupele de ocupație occidentale și sovietice s-au retras din această țară, permițându-i să se dezvolte ca o democrație de succes pe piața liberă.
Administrația Biden, fie direct, fie prin mediere germană și franceză, ar trebui să încerce să „dețină” ideea neutralității ucrainene ca răspuns la solicitările Rusiei.

Cererea Rusiei ca Ucraina să fie exclusă din NATO și ca NATO și Washingtonul să promită să nu staționeze trupe sau să desfășoare exerciții militare în apropierea granițelor Rusiei este în mod clar inacceptabilă în forma sa actuală. Cere concesii din partea Occidentului fără să ofere nimic în schimb.
Este doar o mișcare/manevra inițială de negociere.
Dacă Occidentul, în schimb, propune neutralitatea ucraineană, va fi foarte dificil pentru Rusia să refuze. Problema aderării la Uniunea Europeană poate fi amânată, deoarece – să fim sinceri – nu există nicio șansă ca Ucraina să adere la UE într-un viitor apropiat.

Există mai multe motive întemeiate pentru care ar fi avantajos pentru Occident, în special pentru America, să facă această propunere. Primul este că Occidentul nu sacrifică nimic din punct de vedere strategic. Căci adevărul este că Occidentul nu are niciun fel de intenție(si nici capacitatea militara) de a lupta împotriva Rusiei pentru a păstra Ucraina.

Președintele Biden și alți lideri au precizat că nu vor face acest lucru, mai mult decât administrația Obama a luptat pentru Ucraina în 2014 sau administrația Bush pentru Georgia în 2008 – în ciuda tuturor discuțiilor anterioare despre parteneriat. Ideea că Germania, Franța sau Italia ar face acest lucru este pur și simplu ridicolă. În aceste condiții, a insista să ții ușa deschisă viitoarei aderări la NATO pentru Ucraina este absurd, profund lipsit de etică și extrem de periculos atât pentru Ucraina, cât și pentru membrii existenți ai NATO.

Căci până la urmă care este rostul aderării la NATO fără garanția articolului 5, a apărării colective? Și care este rostul articolului 5 dacă toată lumea știe că acesta nu ar fi, de fapt, îndeplinit într-o criză?
Rezultatul menținerii pe masă a acestei jumătăți de promisiune față de Ucraina nu este de a consolida NATO împotriva Rusiei; ci este de a submina credința în rațiunea de bază a NATO. Departe de a apăra Ucraina, aceasta ar ridica îndoieli și mai serioase cu privire la posibilitatea ca Statele Unite și NATO să fie invocate pentru a apăra statele baltice – care sunt membre NATO care intră cu adevarat sub incidența articolului 5.

Cu posibila excepție a Poloniei, membrii europeni ai NATO nu au deloc voința de a lupta împotriva Rusiei dacă NATO nu este atacată direct. În ceea ce privește Statele Unite, îi lipsește atât voința, cât și mijloacele de a lupta împotriva Rusiei pe uscat în Ucraina. În prezent, există doar patru brigăzi de luptă americane staționate în Europa – nu suficient de îndepărtate pentru a opri o invazie rusă a Ucrainei. Desigur, acestea ar putea fi întărite masiv pentru a încerca să alunge Rusia; dar asta ar însemna trimiterea celei mai mari a forțelor armate americane în Europa și pregătirea publicului american pentru un război care implică cel puțin zeci de mii de victime americane și anihilarea nucleară în cel mai rău caz.
Nu este greu de imaginat cum ar profita China de acest lucru.

Există un motiv în plus pentru ca Occidentul să fie de acord cu neutralitatea Ucrainei: la fel ca în cazul Tratatului austriac, acesta ar bloca, de asemenea, o alianță ucraineană cu Rusia; iar pierderea pe care acest lucru ar provoca-o intereselor rusești depășește cu mult daunele aduse celor din Occident. Acesta este un aspect al problemei care a fost ignorat asiduu și inexplicabil de analiștii occidentali – la fel cum toată condamnarea peiorativă a „finlandizării” ignoră faptul că tratatul sovieto-finlandez din 1948 de instituire a neutralității finlandeze în timpul Războiului Rece a exclus, de asemenea, dominația comunistă în Finlanda , a permis Finlandei să se dezvolte ca o democrație de succes pe piața liberă – și, de altfel, a dus la o retragere sovietică timpurie de la baza militară porkkala, pe care prin tratat sovieticii ar fi putut să o ții încă 40 de ani.
Guvernul ucrainean ar trebui să se considere într-adevăr foarte norocos dacă ar putea obține un astfel de tratat.

Pentru că, la urma urmei, Ucraina nu aduce Occidentului nimic, nici din punct de vedere strategic, nici economic. Dimpotrivă, este o răspundere colosal costisitoare și periculoasă. De aceea, comentatorii americani care îndeamnă la înarmarea Ucrainei au fost nevoiți să recurgă la argumente care nu au nimic de-a face cu Ucraina însăși – că un eșec în apărarea Ucrainei va afecta „credibilitatea” SUA cu China (în timp ce adevărul, așa cum s-a menționat mai sus, este că o confruntare între America și Rusia asupra Ucrainei ar fi cel mai mare cadou strategic imaginabil dat Beijingului).

Și mai prostesc este argumentul că, dacă Occidentul nu va apăra Ucraina, următorul pas va fi un atac rusesc asupra Poloniei – o idee care pur și simplu nu există în mintea establishment-ului rusesc, pentru motivul evident că nu ar aduce niciun fel de beneficiu Rusiei, creând în același timp riscuri enorme și necesitând costuri mari în sânge și finante. După cum mi-a spus un oficial rus: „De ce crede cineva că am vrea să invadăm Polonia? Nu cred că suntem nebuni? Am făcut asta destul de des în trecut. Era ca și cum ai înghiți un arici”.”

În schimb, pentru establishmentul rusesc, Ucraina este de departe cel mai vital interes extern al Rusiei, din motive care ar trebui să fie evidente pentru oricine a studiat istoria, cultura, economia și demografia rusă și ucraineană. În special, până în 2014, aducerea Ucrainei în Uniunea Eurasiatică cu Rusia a fost elementul central al marii strategii a lui Putin. În același timp, după ce a declarat atât de des și atât de categoric că expansiunea NATO este ceea ce Rusia se opune, ar fi putin posibil acum ca Putin și guvernul rus să respingă neutralitatea pentru Ucraina.

Un tratat de neutralitate ar deschide, de asemenea, calea către o soluționare a conflictului de pe Donbas pe baza acordului Minsk II din 2015, pe care Franța, Germania, Rusia și Ucraina l-au semnat, iar Statele Unite și Organizația Națiunilor Unite au aprobat.
Guvernele și parlamentele ucrainene succesive nu au reușit până în prezent să pună în aplicare dispoziția sa-cheie, o garanție a autonomiei Donbasului în Ucraina – iar guvernele occidentale nu au reușit(sau n-au voit) să exercite nicio presiune asupra Ucrainei pentru a face acest lucru.

Motivul lor principal pentru acest eșec a fost convingerea că statutul special pentru Donbas ar împiedica eventuala aderare a Ucrainei la NATO. Cu această problemă pusa pe masă, aceast devine o soluție – una în întregime democratică, pe care, în orice alte circumstanțe, Occidentul ar trebui sa o sprijine din toată inima – autonomia Dombasului si neintrarea Ucrainei in NATO.
Aceste acorduri ar pune capăt amenințării unui război care ar aduce daune catastrofale atât Ucrainei, cât și prestigiului occidental; să pună capăt tensiunii militare care a făcut atât de multe pentru a submina creșterea economică a Ucrainei în ultimii ani; să excludă reînnoirea hegemoniei rusești asupra Ucrainei.
Pentru astfel de obiective, merită să sacrifici un pic de amour propre occidentale.

BIO:
Anatol Lieven este cercetător principal specializat în Rusia și Europa la Institutul Quincy pentru “O Stare Responsabilă”.

A fost anterior profesor la Universitatea Georgetown din Qatar și la Departamentul de Studii de Război al King’s College din Londra.
Este membru al consiliului academic al clubului de discuții Valdai din Rusia și membru al comitetului consultativ al Departamentului pentru Asia de Sud al Biroului britanic de Externe și Commonwealth. Este licențiat și doctor la Universitatea Cambridge din Anglia.

Din 1985 până în 1998, Anatol Lieven a lucrat ca jurnalist britanic în Asia de Sud, fosta Uniune Sovietică și Europa de Est și a acoperit războaiele din Afganistan, Cecenia și Caucazul de Sud. Din 2000 până în 2007 a lucrat la think tank-uri în Washington DC.

Lieven este autorul mai multor cărți despre Rusia și vecinii săi, inclusiv „Revoluțiile baltice: Estonia, Letonia, Lituania și calea spre independență” și „Ucraina și Rusia: o rivalitate frățească”. Cartea sa „Pakistan: O țară grea” se află pe listele oficiale de lectură pentru diplomații americani și britanici care servesc în această țară. Cea mai recentă carte a sa, „Climate Change and the Nation State”, a fost publicată în martie 2020 de Penguin în Marea Britanie și Oxford University Press din SUA.

Sursa: https://responsiblestatecraft.org/2022/01/03/ukrainian-neutrality-golden-bridge-out-of-a-current-geopolitical-trap

Nota Traducatorului:
Poate exemplele de mai sus( Finlanda si Austria) la care se poate adauga si Yugoslavia, ar inspira Romania sa se retraga din NATO si UE si sa se inscrie pe orbita neutralitatii, care a fost contemplata si de Ceausescu. In loc sa fie servitorul la masa puternicilor este mai bines a fie Independenta si Suverana, recunoscuta ca atare de cei mari si sa profite de libertatea de a alege avantajele comerciale in baza unui nou tip de relatii internationale, Multilateralismul. Care promotat cu mult succes, de China si tarile ASEAN, unde se gasete acum adevarata dezvoltare tehnico-stiintifica, a starnit pofta tarilor Africane si Sud Americane sa il practice.

Traducerea: CD