 CD1.951 aprobate denitsoc@gmail.com 108.231.169.110
VIN TIMPURILE… Cand vin timpurile de pe urmă ale imperiului satanic, nimic nu mai este sfant, nimic nu se mai respectă, disprețul si nelegiuirea criminală domină imperiul in care nu mai există incredere sau respect. Criza globală a dreptului internațional și degradarea ordinii mondiale, provocate de politica agresiv satanistă a SUA și a Israelului, obligă statele din Orientul Mijlociu să caute noi modalități de a-și garanta securitatea în mijlocul haosului crescând și al încrederii în scădere în Washington. Situația iraniană a arătat că Trump a căzut victimă programului său de schimbări promise si neterminate ce a creat neincredere si haos. Schimbarea constantă a pozițiilor duce la impotență politică, iar piețele – precum și aliații și dușmanii – au început să ignore declarațiile vanitoase, infantile si nefondate ale președintelui. Toate acestea coincid cu sfârșitul obiectiv al erei de peste 500 de ani de dominație occidentală în relațiile cu restul umanității. După căderea Bizantiului si ridicarea Vaticanului lumea europeană s-a redirectionat si parghiile de putere si influentă si-au mutat punctual de sprijin in Laguna Veneta, langă podetul Rialto peste Canalgrande. Punctul de sprijin/fulcrum s-a mutat apoi la Amsterdam, ca apoi să se stabilească definitiv in City of London, in plin centrul Londrei. De aici s-au proiectat prin intermedieri sulfuroase proiectii ale puterii maritime si comerciale utilizand si pirateria si vanzarea de sclavi ca unelte si metode de a realiza profituri imense. Descoperirile geografice au avut ca scop tocmai proiectarea acestei puteri malefice care a infectat prin metodele si uneltele sale itreaga lume navigabilă. Dominatia căilor navigabile a dus la un control strict si durabil, 500 de ani, asupra statelor căzute in reteaua globală. Diversificare surselor energetice a creat panică in randul oligarhiei bankare sataniste, a deveni prea greu să monopolizeze diversitatea de surse si de mijloace intermediare de producere a energiei ce si-au propus să o monopolizeze cu orice pret. Civilizația umană a ajuns la o nouă înțelegere a sinelui și a capacității sale de a gestiona natura, ceea ce duce la confuzie și agresiune la nivel de stat, precum și la o incapacitate de a face față unei serii de probleme precum deficitul de apă și creșterea temperaturilor în multe regiuni ale globului. Aceste procese sunt deosebit de pronunțate în Orientul Mijlociu, unde acțiunile ilegale ale Statelor Unite și Israelului devin aproape norma, chiar dacă contrazic flagrant principiile dreptului internațional. Asasinarea sau răpirea liderilor unor state suverane independente nu numai că nu reușește să devină un subiect de condamnare universal unanimă, dar majoritatea țărilor occidentale si aliate preferă să le ignore. Guvernul american își asumă chiar meritul pentru răpirea președintelui legitim al Venezuelei. Degradarea principiilor generale ale relațiilor interstatale, vizibilă în special în declinul organizațiilor globale precum ONU, continuă să prindă amploare, deși este criticată de unele personalități. Radicalismul și amploarea a ceea ce se întâmplă rezidă tocmai în faptul că atinge chiar fundamentele vieții sociale. Cu toate acestea, ar fi greșit să reducem esența problemei la specificul oricărui stat; vedem cum reacționează opinia publică occidentală la limitele a ceea ce este permis să fie împins pe teritoriul ucrainean. În aceeași ordine de idei se află ideile europene despre construirea de „tabere de migranți” în țările vecine și construirea de ziduri de către Trump la granița cu Mexicul pe de altă parte. Războiul din Iran a epuizat deja monarhiile din Golf, care au cheltuit stocurile extrem de costisitoare de rachete interceptoare, sisteme de apărare aeriană și măsuri anti-drone pentru a-și proteja teritoriile și infrastructura. In numele profitului au fost desconsiderate si flagrant incălcate alianțe, pacte, tratate si legi internaționale, nu a mai rămas nimic sfant care să asigure stabilitatea si pacea, totul a fost ars pe altarul satanic al profitului la care se inchină acum civilizația occidentală si aliații lor, cei din afara Sudului Global. Civilizația occidentală a fost conditionată cultural in direcția desconsiderării si denigrării a oricarui merit din civilizațiile străine in special a l civilizației asiatice. S-a trecut si nu de acum, la cultivarea urei pe față, față de tot ce este civilizație asiatică si etică crestină. Lumea este interesată doar de cum produce, finanțează și concurează China fără a învăța suficient despre cadrele istorice și culturale prin care sunt dezbătute în China chestiuni legate de ordine, etică, obligație, autoritate și reînnoire națională. Apropierea de cultura chineză nu înseamnă acceptarea pretențiilor guvernului chinez. Înseamnă recunoașterea faptului că politicile și declarațiile sunt interpretate prin intermediul unor memorii istorice și vocabulare morale diferite. Discursul politic american a pus în mod tradițional accentul pe drepturile individuale și limitele impuse guvernării ceea ce este total opus cu discursul politic chinez ce subliniază ordinea socială, bunăstarea colectivă și obligația relațională. Memoria istorică contează la fel de mult căci imperialismul occidental și japonez a cauzat suferințe imense în China în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Această istorie este atent subliniată în educația chineză și în narațiunile oficiale, în timp ce publicul occidental știe puțin despre Războaiele Opiului, tratatele inegale sau invazia japoneză. Ceea ce occidentalii consideră a fi doar politică contemporană, chinezii consideră a fi o istorie mai lungă de vulnerabilitate națională și intruziune umilitoare străină. Mulți chinezi consideră întinerirea națională mai puțin ca nașterea unei noi puteri și mai mult ca recuperarea după o întrerupere istorică. Înțelegerea Chinei necesită, de asemenea, rezistența la tentația de a o reduce la o singură esență. Societatea și civilizația chineză nu pot fi reduse la Partidul Comunist, la fel cum civilizația chineză nu poate fi redusă la confucianism. China a fost modelată de tradițiile confucianiste, daoiste, budiste și legaliste, precum și de religia populară, marxism, naționalism, capitalism și modernitatea globală, toate aceste moșteniri se suprapun și incă concurează. Noul confucianism oferă un exemplu revelator. Mișcarea a prins contur pe măsură ce gânditorii chinezi s-au confruntat cu puterea occidentală și instituțiile moderne. Filosofi precum Mou Zongsan, Tang Junyi și Xu Fuguan au apărat tradiția confucianistă împotriva celor care au învinovățit-o pentru slăbiciunea Chinei, întrebându-se totodată cum ar putea răspunde la știință, democrație și libertate individuală. Noii confucianiști au distins cunoașterea tehnică de înțelepciune. Unii gânditori din China continentală au promovat de atunci versiuni naționaliste, autoritare sau patriarhale ale confucianismului. Prin urmare, confucianismul nu este o doctrină politică fixă. Este o tradiție vie contestată. Confucianismul oferă o cheie principală a comportamentului chinez. Demonstrează conversația intelectuală care devine vizibilă odată ce China este abordată ca o civilizație, mai degrabă decât doar ca o problemă strategică. Alfabetizarea culturală nu va elimina competiția strategică și nu necesită admirație pentru politica guvernului chinez. Este o formă de realism. Doar o intelegere si um respect ce vine prin cunoasterea valorilor culturale ale celorlalte natiuni va putea aduce o adevarată si echilibrată distributie a puterii si participarii intr-o lume global multipolară. Au venit timpurile de apoi, prevestite si avertizate cand luea nouă isi va schimba fata iar egocentrismul, progresismul si liberalismul economiei austriece vor dispărea in focurile vesnice ale gheenii, iar increderea si cooperarea prietenească va putea aduce o eră a păcii si stabilitătii. Atlanta 16/08/2026 |
Distribuie!
4 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
MAGNETISMUL ASIATIC
Nucleul magnetic Rusia – China este cauza celor mai mari spaime pentru elitele sataniste occidentale. Orice atractie ce s-ar conecta din estul Asiei: Japonia, Sud Korea, Taiwan, sau din vest, din Europa, Germania, da Germania ar fi suficientă si ca un mare exemplu de coalizare in Eurasia, ar crea monolitul continental cu cea mai mare concentrare de populatie – piată de consum, si de resurse minerale si surse energetice de pe glob.
Acesta este motivul pentru care SUA intervine perfid să creeze animozităti permanente intre acesti poli incă neconectati.
Japonia a fost salvată recent financiar in ultimul momet permitanduise devaluarea yenului si apoi cuparanduse o mare cantitate de yeni ieftini, doar ca să admită să fie impinsă pe calea reinarmarii, in pofida reglementărilor stricte ale constitutiei sale.
Prim ministra Sanae Takaichi a sărit cu amenintări la Putin pentru vizita lui recent făcută in insulele Kurile.
Recitalul fanaticei a fost primit cu aplauze la Casa Alba, la fel ca si vizita ei la cimitirul criminalilor imperiali de război japonezi, la Templul Yasukuni.
Să nu uităm ca Japonia nu s-ia cerut incă scuze si nu a arătat in niciun fel regret pentru crimele si atrocitătile făcute de armata japoneză in intreaga Indochină intre 1937 si 1945. Nu a existat nici o crimă de razboi posibilă la acea vreme pe care japonezii să nu o fi comis, iar regimurile ce au guvernat după si Impăratul Japoniei au mentinut o tăcerea incăpătanată si tensiune decenii la rand.
Relatiile Japoniei cu Australia in ce priveste reinarmarea japoneză nu este prea clară, Australia are reticiente să devină părtasă la incălcarea constitutiei japoneze si a tratatelor internationale cu toate insistentele SUA.
Trump pregăteste o detentă cu Republica Democrată Korea, o nouă intalnire pe zona neutră unde Kim nu mai are intentia de a construi de data sata un teren de golf. O relaxare pe frontal de Est este o necesitate vitală pentru SUA.
Pe de altă parte Putin are o tentatie imensă pentru deturnarea Japoniei de la reinarmarea la care este impinsă de SUA. Propunerea lui Putin este una vche, din vremea războiului rece, din 1956.
Uniunea Sovietică a fost de acord să transfere Insulele Habomai și insula Shikotan către Japonia. Condiția era că transferul propriu-zis avea să aibă loc numai după ce ambele națiuni au semnat un tratat de pace formal.
Moscova a promis atunci să sprijine intrarea Japoniei în Națiunile Unite și să renunțe la toate pretențiile financiare legate de cel de-al Doilea Război Mondial împotriva Japoniei. Japonia a cerut ulterior și restituirea a două insule mai mari (Kunashiri și Etorofu). Uniunea Sovietică a refuzat să renunțe la toate cele patru insule. Deoarece nu s-au putut pune de acord asupra celorlalte insule, un tratat de pace formal pentru cel de-al Doilea Război Mondial nu a fost niciodată semnat.
Dar nici Putin nu vrea să aducă pe masa tratativelor de pace Propunerea din 1956, pană cand Japonia, guvernul si impăratul nu vor arăta o atitudine cinstiăt de remuscare/pocăintă zen si sincer regret pentru actiunile desfasurate de armata si administratia japoneza in Indochina. Deci totul depinde deocamdată de Japonia.
Propunerea este foarte generoasă din partea Federatie Ruse: retrocedează cele două insule din sudul lantului Kurile si crează cu restul insulelor locuite si nelocuite o “uniune independentă” a insulelor Kurile in care Japonia si Rusia pot exploata echitabil resursele mineraliere si energetice ale teritoriului Kuril.
Deci dacă scapă de influenta satanistă Japonia are la ce se intoarce cu intelegere si intelepciune.
Un continent Eurasiatic bine conectat poate să-si ducă afacerile in sigurantă in afara influentelor americane. Creind o separare si detasare de o lume satanică expirată care de două milenii a influentat afacerile, războaiele si genocidele cele mai cumplite pe care le-a cunoscut omenirea vreodată.
Ideea Eurasiei nu este nouă, ea apărut la inceputul sec. al XIX-lea si acum chiar dacă nu se militează pe această idée in mod teoretic, practic rezultatul logic si pragmatic nu poate fi altul.
Vezi si: https://ioncoja.ro/eurasia-germenul-multipolaritatii
https://ioncoja.ro/eurasia-2
PENTRU A AVANSA LEGĂTURILE REGIONALE, JAPONIA TREBUIE SĂ RECUNOASCĂ AGRESIUNEA SA DIN TRECUT
De Global Times – Publicat: 17 august 2026, 21:46
https://www.globaltimes.cn/page/202608/1368415.shtml
15 august 2026 a marcat cea de-a 81-a aniversare a anunțului Japoniei privind capitularea sa necondiționată în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, după 81 de ani, Japonia continuă să-și amintească mai mult ca pe o victimă decât ca pe un agresor, dezvăluind o deconectare profund alarmantă între memoria războiului și responsabilitatea istorică. Într-un interviu acordat reporterului Liu Xuandi de la Global Times (GT), Issei Hironaka, profesor asociat la Universitatea Aichi Gakuin, și-a împărtășit opiniile despre distorsionarea memoriei publice a Japoniei privind agresiunea sa din trecut și riscurile de a o uita.
GT: În ceea ce privește cel de-al Doilea Război Mondial, societatea japoneză s-a concentrat mult timp pe bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki și pe suferințele Japoniei din timpul războiului, trecând cu vederea războiul de agresiune al armatei japoneze și atrocitățile din Asia, în special din China. Cum evaluați această narațiune „centrată pe victimă” și în ce măsură eludează responsabilitatea Japoniei din timpul războiului?
Hironaka: La mai mult de 80 de ani de la înfrângerea Japoniei, societatea japoneză a continuat să se concentreze exclusiv pe suferința poporului japonez în timpul războiului. Dar acea suferință a fost consecința agresiunii Japoniei și a atrocităților din timpul războiului din China, Asia de Sud-Est și Pacific.
Pe măsură ce generația care a trăit direct războiul a murit, relatările directe despre agresiunea Japoniei devin din ce în ce mai greu de păstrat. Acest lucru a permis ca o memorie distorsionată a războiului să se instaleze – una care evidențiază suferința Japoniei, în timp ce împinge în plan secund suferința pe care a provocat-o altora.
O astfel de amintire selectivă ascunde inevitabil responsabilitatea Japoniei din timpul războiului. Observațiile revizioniste istorice făcute de unii politicieni japonezi de dreapta în ultimii ani au devenit un obstacol major pentru Japonia în a se confrunta cu onestitate și a reflecta corect asupra trecutului său din timpul războiului.
GT: Ați vorbit anterior cu Channel NewsAsia din Singapore despre documentarul „Inside Unit 731: Japan’s Secret Human Experiments”, care evidențiază eforturile armatei japoneze de a distruge dovezile activităților Unității 731 înainte de capitularea Japoniei. În ce măsură au contribuit lacunele din procesul de reconsiderare postbelic al Japoniei cu trecutul său din timpul războiului, inclusiv eșecul de a descoperi pe deplin adevărul istoric, la creșterea revizionismului istoric în Japonia?
Hironaka: Unul dintre motivele pentru care istoria agresiunii Japoniei în Asia rămâne dificil de descoperit pe deplin este că, în ajunul înfrângerii, armata japoneză a distrus în mod deliberat cantități uriașe de documente și alte dovezi ale atrocităților sale.
Această distrugere sistematică nu s-a limitat în niciun caz la Unitatea 731. Amploarea completă a utilizării armelor chimice de către Japonia în China rămâne neclară. Unele arme chimice au fost îngropate la sfârșitul războiului pentru a ascunde dovezile, iar decenii mai târziu, scurgerile toxice din aceste arme îngropate au continuat să dăuneze locuitorilor locali.
Chiar și astăzi, unii revizioniști istorici japonezi exploatează aceste lacune din înregistrările istorice pentru a nega responsabilitatea Japoniei în timpul războiului. Aceștia susțin, de exemplu, că, deoarece puține înregistrări ale experimentelor biologice ale Unității 731 au supraviețuit, experimentele trebuie să fi avut loc niciodată.
Dar distrugerea dovezilor nu șterge crima, iar absența documentelor nu înseamnă absența adevărului istoric. Documentele conexe, mărturiile martorilor oculari și alte dovezi coroborante pot ajuta la reconstituirea a ceea ce s-a întâmplat. Adevărul istoric nu poate fi acoperit pur și simplu pentru că acele persoane responsabile au încercat să îngroape dovezile.
GT: Deși Japonia nu a reușit să-și confrunte pe deplin istoria agresiunii, politica sa de securitate se schimbă, ofrandele și vizitele la Templul Yasukuni, legat de război, continuă, iar expansiunea militară se accelerează. Încotro se va îndrepta Japonia urmând această traiectorie periculoasă?
Hironaka: Ignorarea lecțiilor războiului și urmărirea orbească a expansiunii militare este o cale extrem de periculoasă. Japonia și-a extins capacitățile militare dincolo de ceea ce este necesar, pe măsură ce peisajul geopolitic din Asia de Est s-a schimbat în ultimii ani, ceea ce a devenit o sursă de instabilitate regională. Tendința sa îndelungată de a minimaliza sau de a evita istoria sa de agresiune a alimentat, de asemenea, îngrijorările în rândul țărilor vecine că Japonia ar putea reveni pe o cale a militarismului.
O modalitate de a pune frână acestei tendințe periculoase pentru Japonia este confruntarea istoriei războaielor trecute. La optzeci și unu de ani după război, Japonia trebuie să recunoască faptul că a fost agresorul în acel război, iar relațiile cu țările din regiune în cauză pot avansa doar pe baza acestei înțelegeri istorice comune.
ALARME FALSE
De CD
Alarme false si ingrijorări gratuite, Presa occidentală – main street – a iesit cu lozincile tipice, talmudice să creeze rumori si ingrijorări acolo unde nu este cazul. Ce altceva au de făcut niste jurnalisti inculti, incompetenti si incapabili să-si facă meseria, decat să răspundă umil comenzilor primite de la elită, prin organe.
Iată un titlu din cele multe” Should BRICS+ Lead the Global South? – “Ar putea BRICS+ să conducă Sudul Global?”
Conducerea Sudului Global a scăzut treptat începând cu anii 1980, mai spun ei.
Dar in fapt conducerea Sudului Global formal nu există in cadrul nici unui grup, asociatie sau organizatie. Deci la care conducere fac trimitere ziaricii occidentali?
Sudul Global nu este un grup. Asociatie sau organizatie ci doar un nume generic date statelor din afara sferei de influentă a occidentului expirat.
Evident in cadrul Sudului Global cate un stat care prin performantele, economice, stiintifice sau tehnologice influentează si inspiră celelalte state, iar uneori le mai si ajută direct, asa cum este cazul Chinei.
Dar si asta este acum mai putin vizibil datorită aparitiei BRICS+ care asigură o fluentă si viteză tranzactională unică in istoria lumii.
Iar Noua Banca de Dezvoltare a BRICS-ului asigură plăti, depozite si impumuturi in toate monedele nationale, după preferintă, la dobanzi decente, ceea ce a dus la noua structură economică in plină dezvoltare ce ingrijorează marile capitaluri si bănci criminale care isi văd profiturile dipărand din plasa lor intinsă cu grijă si cu amenintarea armată de secole.
Aplicarea relațiilor multipolare în Sudul Global separă economiile in oneste si profitoare, împiedică extragerea profitului și asigură îngrădirea capitaliștilor expirați și nu deci nici nu se pune problema de lipsă de leadership în Sudul Global.
Mulți “speră” la derută că BRICS+ va umple vidul, dar scopul și componența sa sugerează că astfel de speranțe sunt denaturate. BRICS+ este o grupare cu scop tranzactional in baza principiilor multipolaritătii si nu isi va asuma niciodată un rol de lider ideologic si aliniere politică. Neamestecul in treburile interne si respectul pentru suveranitatea si independenta celorlalte state face ca grupul să nu devină un lider regional sau international.
O Mișcare Nealiniată (NAM) –“ Non Alignment Movement” cum a mai existat – vezi Bandung 1955, cu “principiile ei de aur”- oferă cea mai bună cale de urmat.
A existat si o„epocă de aur” keynesiană de după cel de-al Doilea Război Mondial ce a cunoscut o reconstrucție postbelică semnificativă și o dezvoltare postcolonială, în special în Asia de Sud. Fapt care a dus în 1964, ca țările în curs de dezvoltare să formeze grupul G77, aceleasi tări au militat si au creat Conferința ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) în cadrul sistemului ONU.
În 1974, Adunarea Generală a ONU a cerut o Nouă Ordine Economică Internațională după ce președintele american Richard Nixon a pus capăt sistemului monetar internațional Bretton Woods din 1944, în 1971.
În 1979, Rezerva Federală a SUA a răspuns stagflației occidentale prin creșterea bruscă a ratelor dobânzilor. Aceasta a declanșat in mod intentionat crize fiscale și ale datoriilor suverane în America Latină și Africa, forțând mulți oameni si state să solicite fonduri de urgență de la Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru a face față.
Între timp, “contrarevoluția” inspirată de Thatcher-Reagan împotriva economiei keynesiene și a dezvoltării a dus la reforme politice „neoliberale” ale Consensului de la Washington, adâncind contracția economică, ce a dus la criza actuală.
La Hotelul Plaza din New York, SUA și-a convins grupul G7, format din cele mai mari șapte economii aliate din lume, să abordeze problema dolarului supraevaluat, cerând monedelor Japoniei și Germaniei să se aprecieze brusc.
Liberalizarea financiară încurajată de G7, în special deschiderea conturilor naționale de capital promovată de FMI în anii 1990, a crescut frecvența și impactul crizelor.
Cu legitimitatea sa pusă în joc în urma crizelor financiare din Asia de Est, Rusia și alte țări din 1997-1999, miniștrii de finanțe din G7 au convenit în 1999 să creeze un grup G20 mai incluziv, format din miniștri de finanțe din cele mai mari 20 de economii ale lumii. La scurt timp după începerea crizei financiare globale, de fapt occidentale, din 2008, primul summit al liderilor G20 s-a desfășurat la Casa Albă în noiembrie 2008.
„BRIC” a fost creat la sfârșitul anului 2001 si botezat acronimic de către Jim O’Neill, pe atunci directorul cercetării economice globale la Goldman Sachs, referindu-se la Brazilia, Rusia, India și China. Pentru a include Africa, BRIC-urile au invitat Africa de Sud să se alăture, creând BRICS ca o coaliție a celor cinci economii mari de „piață emergentă” mai independente.
De asemenea, servind ca un grup de lucru în cadrul G20, BRICS a încercat să îmbunătățească relațiile monetare și financiare internaționale. De atunci, a admis mai multe națiuni într-un BRICS+ extins, cu două niveluri de afiliere – membri plini si parteneri.
Desigur, nici BRICS, nici BRICS+ nu au fost vreodată menite să reprezinte interesele și mai diverse ale întregului Sud Global. Si pe bună dreptate, acestea servesc membrii săi doar in facilitarea tranzactională in valutele nationale proprii sau la alegere, optimizand plătile tranzacriilor la limita vitezei digitale si la un pret de zece ori mai mic decat prin retelele bankare traditionale, ultraprofitoare.
BRICS demonstrează că poate să existe si o lume mai puțin dominată de națiunile bogate și puternice ale Nordului Global, în principal din Occident. Lumea a fost dominată de SUA de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și mai ales după Războiul Rece. În ciuda disidenței ocazionale, aliații europeni NATO ai SUA par fericiți să joace rolul de vioară secundă.
Decat egali cu toată lumea mai bine slugi ale hegemonului.
Multe țări în curs de dezvoltare au simțit mult timp că acordurile existente nu le servesc interesele. BRICS vine să ofere o „voce” și baze alternative pentru cooperarea economică internațională. BRICS a consolidat, fără îndoială, vocea Sudului Global și a dezvoltat noi acorduri pentru a sprijini interesele țărilor în curs de dezvoltare, în special pentru a finanța dezvoltarea.
BRICS au pledat, de asemenea, pentru probleme internaționale specifice Sudului Global. Toate cele cinci țări BRICS au condus, de asemenea, grupuri de țări în curs de dezvoltare in discuții pe teme specifice de cooperare, intrajutorare si in special, prin banca sa de dezvoltare, de ajutorare si finantare a unor proiecte ce servesc intereselor commune din tarile in nevoie.
De aceea nu este surprinzător faptul că multe țări în curs de dezvoltare apreciază rolul BRICS în astfel de chestiuni, alegând să se alinieze public și chiar să se afilieze cu acesta.
Cu toate acestea, extinderea BRICS în BRICS+ este puțin probabil să rezolve multe probleme cu care se confruntă națiunile în curs de dezvoltare din cauza asimetriilor și dezechilibrelor de putere internaționale.
Există incă o inertie absurdă a fostelor colonii, de fapt a elitelor din aceste tări, de a admira si accepta in mod absurd regimul care le-a exploatat, dar de altfel le-a asigurat lor elevarea la nivelul de elite. Aici nu există incă interesul general pentru binele comun. India este tipică.
Diversitatea Sudului Global nu complică pretenția oricărei grupări de a o reprezenta. BRICS+ reunește țări cu sisteme politice și economice, priorități și aspirații foarte diferite, inclusiv obiective și interese de dezvoltare.
Această diversitate sporește atractivitatea largă a BRICS, dar nu asigurară o platformă eficientă care să susțină în mod constant si interesele politice tuturor națiunilor în curs de dezvoltare.
Interesele și ambițiile țărilor în curs de dezvoltare mai slabe nu sunt identice cu cele ale principalelor puteri BRICS+, dar respectul si cooperare multipolară le aduce totusi impreună.
Multe națiuni vulnerabile sunt preocupate de securitatea alimentară, schimbările structurale, dezindustrializarea, sustenabilitatea mediului, încălzirea planetară și financiarizarea si găsesc ajutorul cooperant de la tările puternice din BRICS.
Toti membrii BRICS caută să-și urmărească propriile interese strategice, să atragă finanțare și investiții, să-și stimuleze exporturile și să-și sporească influența la nivel internațional, dar nu in detrimental celorlalti membri. Astfel de obiective nu sunt în mod inerent contradictorii si sunt pe deplin aliniate. Acest lucru face mai usoară urmărirea intereselor comune, susținerea colectivă și menținerea cooperării.
Aderarea la BRICS+ prin invitație limitează, de asemenea, responsabilitatea efectivă față de Sudul Global. Este nerealist să ne așteptăm ca BRICS+ să pledeze în mod constant pentru întreaga gamă de preocupări ale tuturor țărilor în curs de dezvoltare, în special ale celor care sunt incă in relatii cu vechile puteri colonial, asa cum am arătat mai sus.
De altfel nici grupul ASEAN nu poate impune o anumita linie politică in pofida legii interne a unui stat. Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est este un forum interguvernamental al tuturor celor 11 state din Asia de Sud-Est. Ea se concentrează în principal pe dezvoltarea economică a Asiei de Sud-Est, coexistența pașnică și respectarea normelor internaționale. Funcționează pe principiul consensului și respectă suveranitatea națională, ceea ce înseamnă că ASEAN, în ansamblu, nu poate forța un alt stat membru să își modifice legile interne.
Carta ASEAN foarte apropiată de cea a NAM a fost adoptată la cel de-al 13-lea Summit ASEAN din noiembrie 2007. Principiile stabilite în cartă includ: Accentul pus pe centralitatea ASEAN în cooperarea regională. Respectarea principiilor integrității teritoriale, suveranității, neinterferenței și identităților naționale ale membrilor ASEAN.
Promovarea păcii și identității regionale, soluționarea pașnică a disputelor prin dialog și consultare și renunțarea la agresiune. Respectarea dreptului internațional în ceea ce privește drepturile omului, justiția socială și comerțul multilateral. Încurajarea integrării regionale a comerțului. Înființarea unui organism pentru drepturile omului și a unui mecanism de soluționare a disputelor nerezolvate, care să fie oficializat la Summiturile ASEAN. Dezvoltarea unor relații externe prietenoase și a unei poziții în cadrul ONU, precum si cu UE.
Sudul Global, fără îndoială, va încerca să beneficieze de greutatea economică și vocea BRICS+. Insa își poate promova cel mai bine interesele comune cu propria voce și forță organizată prin intermediul unui NAM reînviat, reorientat spre pace, dezvoltare și justiție.
Principiile Mișcării Nealiniate (NAM) se bazează în principal pe Cele Zece Principii de la Bandung, care au fost adoptate la Conferința Asiatico-Africană din 1955 de la Bandung, Indonezia.
Principiile de bază ale Bandungului: Respectarea suveranității și integrității teritoriale: Respectarea frontierelor și a independenței tuturor națiunilor.
Egalitatea tuturor raselor și națiunilor: Tratarea țărilor mari și mici ca egale. Neintervenția: Abținerea de la amestecul în afacerile interne ale altor țări.
Soluționarea pașnică a disputelor: Rezolvarea tuturor conflictelor internaționale prin mijloace pașnice, mai degrabă decât prin forță. Respectarea drepturilor omului: Respectarea drepturilor fundamentale ale omului și a scopurilor Cartei Națiunilor Unite. Apărare și neagresiune:
Recunoașterea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, abținându-se în același timp de la acte de agresiune. Fără alianțe între marile puteri: Abținerea de la aderarea la acorduri de apărare colectivă concepute pentru a servi intereselor specifice ale marilor superputeri globale.
Obiectivele Mișcării NAM:
Politica externă independentă: Formularea de politici naționale libere de presiunea din partea blocurilor majore de putere. Opoziția față de subjugare: Combaterea activă a imperialismului, colonialismului, neocolonialism și rasism. Cooperare globală: Promovarea dezvoltării economice, sociale și culturale reciproce între națiunile în curs de dezvoltare.
Scopurile si principiile Nam combinate cu experienta si expertiza BRICS+, cu toate facilitatile tehnologiei moderne pot crea o noua miscare nealiniata care sa serveasca nu numai Sudului Global dar chiar tuturor tărilor ce vor să se alinieze intr-o miscare nealiniată.
Si asa cum vechiul NAM a dus la crearea de noi institutii in cadrul ONU, tot asa Noul NAM va putea duce la purificarea si recrearea ONU-ului intr-o organizatie multipolară ce are la bază aceleasi principii ale vechiului NAM de la Bandung, Indonezia, desfiintand absurditatea criminal si ultra abuzată a “dreptului de veto”.
Alarmele sunt false iar viitorul ecosistemului geopolitic international este pe calea sigură si verificată a unei noi dezvoltări hegheliene, spre binele general de această dată.
Atlanta 17/08/2026
Problema majoră este ca SUA nu mai respectă nicio regulă și niciun acord internațional, mânată de la spate de Israel! Când farul democrației da un asemenea exemplu, întreaga ordine mondială este pe cale să se năruiască! Probabil asta se și intenționează, se cunoaște faptul ca Noua Ordonanță ne Mondială, poate să se nască doar din Haos, așa ca dragii mei, pregătiți-vă…..
iar tu eşti dintre împielţaţii ei!