Fw: discursul-lui-viktor-orban-si-mutenia-lui-iohannis/

Mesaje primite
 x

Iulian Fasie
09:48 (acum 8 ore)
către
Th. R.
Discursul lui Viktor Orban și muțenia lui Iohannis

Ca la comandă, România a fost obligată să tacă la aniversarea Centenarului Tratatului de la Trianon. De ce președintele țării noastre și ministerele și instituțiile de forță ale României, implicate în aplicarea acestei decizii, au muncit la asta? Din lașitate, din rușine,din prostie? Din micime intelectuală sau morală? Dintr-un patriotism secătuit de nepăsare sau de trădare? Lămurirea acestei muțenii politice este obligatorie!

Lui Iohannis îi „pute” centenarul Tratatului de la Trianon?

Tăcerea României la Centenarul Tratatului de la de la Trianon ne arată ce conducere mediocră ține cîrma Romaniei în această perioadă tulbure. În vreme ce, între hotarele Romaniei a fost impusă muțenia patriotică, în afara ei, Ungaria a fost chemată de Viktor Orban la un moment de patriotism înflăcărat, dus pînă la un fanatism care ar trebui să ne sperie. Un asemenea ton și un asemenea limbaj au prefațat tragediile secolului trecut.

Cu prilejul Centenarului Tratatului de la Trianon, am primit de la mai mulți cunoscuți nu discursul lui Klaus Iohannis, care nu există, ci discursul lui Viktor Orban. Unul a tăcut ca un vinovat, celălalt, la granițele României, a insinuant și a mizat pe rescrierea și rectificarea istoriei, promițînd Ungaria Mare ca un ideal pentru secolele viitoare.

Planul lui Orban de a face Ungaria mare. Din nou

Reproduc, în întregime, traducerea oficială în limba română a cuvântării festive de centenar rostit de prim-ministrul Viktor Orbán în data de 6 iunie, în oraşul Sátoraljaújhely. pentru a le arăta cititorilor români ce limbaj politic se folosește la granițele României. Cunoașterea discursului lui ne-ar ajuta să înțelegem cît suntem de inconștienți, de nepăsători și de mici, în giugiulelile noastre politice, reduse, adeseori, numai la „dragi români!”.

„Cunoaştem staţiile. Cunoaştem şi dureroasele staţii ale Calvarului Maghiar din Sátoraljaújhely. Cu toate acestea parcurgem din nou drumul crucii. Vrem balsam, consolare, speranţă şi încurajare. Ştim că acestea le putem obţine doar la capătul drumului crucii. Numai aşa şi numai aici putem să ne ridicăm deasupra durerilor. Trebuie să ajungem acolo sus, unde se luminează totul şi totul îşi găseşte sensul. Trebuie să ajungem acolo, de unde putem vedea viitorul. 
Cu acest scop ne aflăm astăzi aici.

Pentru maghiar, orizontul istoriei se află la o înălţime de un mileniu. De aici se poate privi în jur, de aici se vede până departe. În dreapta Katovice, încolo Satu Mare, în spatele nostru Munkács. Dacă privim cu inima şi nu cu ochii, putem vedea şi mai departe. Înapoi, până la începutul vremurilor. Vedem cum sute de popoare migratoare din marea stepă dispar şi se pierd în negura
istoriei. Vedem cum noi ungurii nici nu am dispărut şi nici nu am pierit, ci încolăciţi de popoare latine, germanice şi slave, ne-am întemeiat patria păstrându-ne de sine stătători. Ne-am deschis inimile în faţa creştinătăţii, am ascultat cuvântul lui Dumnezeu şi ni le-am însuşit ca temei în organizarea statului. Întocmai cum stă scris: “Ţine bine minte, că toţi ne naştem la fel şi nimic nu ne ridică, decât smerenia, şi nimic nu ne coboară, decât mândria şi ura.” Şi astăzi aceste cuvinte constituie fundamentul ţării noastre. Atacurile imperiilor occidentale le-am respins pe rând.
Ne-am recuperat după loviturile devastatoare ale păgânilor orientali. Nouă ne-a reuşit ce nu le-au reuşit celorlalte popoare din stepă. Ne-am luptat pentru locul nostru în Europa, pe care l-am
organizat, l-am adaptat nevoilor noastre şi ni l-am păstrat. Timp de patru secole, de patru ori cât Trianonul, statul maghiar a fost puternic şi independent. Apoi, timp de trei secole, de trei ori cât
Trianonul, am luptat împotriva Imperiului Otoman. Pătrunşi mult în Balcani, apoi la graniţele de sud şi în final retraşi în inima Bazinului Carpatic. Şi deşi Buda a fost în mâinile turcilor timp de
o sută cincizeci de ani, de noi nu au putut trece. În final am păşit pe poarta secolului XX în calitate de co-naţiune a unui mare imperiu european, după două secole – de două ori cât Trianunul – care au fost măcinate de revolte şi lupte de eliberare înfrânte.

Doamnelor şi Domnilor!

Deşi de-a lungul secolelor sute de mii de maghiari au căzut pe câmpul de luptă, întreaga lume a putut constata că naţiunea maghiară nu poate fi înfrântă nici cu gloanţe, nici cu sabie. Şi
chiar de este lovită, se ridică iar şi iar. Am trecut pe lângă piaţa Mamelor Maghiare. De-a lungul Calvariei Maghiare femeile au un loc special. Şi este bine aşa, căci pierderile de sânge au fost recuperate datorită femeilor care au oferit patriei oşteni pentruapărarea ţării, dar şi maiştri pentru construirea ţării. Au dat totdeauna exact de ceea ce era nevoie. Femeilor noastre le putem
mulţumi pentru faptul că arta supravieţuirii şi de construire a ţării este în sângele nostru. Lor le datorăm mulţumiri pentru faptul că noi suntem campionii europeni ai supravieţuirii. Glorie femeilor maghiare!

Stimaţi comemoratori!

Nu am devenit nici land german, nici vilaiet turcesc şi nici republică sovietică. Dovezile de neşters, bisericile şi catedralele, oraşele şi pieţele centrale stau şi acum mărturie faptului că noi, maghiarii suntem o mare naţiune clăditoare de cultură şi organizatoare de ţară.

Stimaţi comemoratori!

În final Ungaria istorică milenară a fost înjunghiată pe la spate de conspiraţiile budapestane. Armata ei a fost paralizată şi devastată, singurul bărbat de stat capabil să salveze patria a fost ucis, ţara a fost dată pe mâna inamicilor noştri, iar guvernul pe mâna bolşevicilor. Occidentul a violat graniţele şi istoria milenară a Europei Centrale. Pe noi ne-a înghesuit între graniţe pe
care nu le puteam apăra, ne-a deposedat de comorile noastre naturale, ne-a îngrădit accesul la resursele noastre, ne-a transformat ţara în Culoarul Morţii. Au redesenat Europa Centrală fără remuşcări morale, întocmai cum au redesenat şi graniţele din Africa şi Orientul Apropiat. Acest lucru nu vom uita niciodată. Şi când am crezut că nici orgolioasele imperii franceză şi engleză, şi nici ipocritul imperiu american nu pot să decadă mai mult, s-a dovedit că au putut. După cel de Al Doilea Război Mondial ne-au aruncat fără milă pradă comuniştilor. Polonezii, cehii şi slovacii
au primit drept recompensă ce ni s-a sortit nouă drept pedeapsă. Să fie acest lucru învăţătură veşnică pentru popoarele Europei Centrale!

Doamnelor şi Domnilor!

 

Mulţi s-au arătat dispuşi să înhumeze Ungaria. Unii au vrut să priveze nemţii de un aliat, alţii au vrut să se răzbune pe Habsburgi, unii a fost conduşi de dorinţa de a profita, alţii i-au urât din totdeauna pe maghiari. Aceştia s-au aliat pentru ca noi să dispărem de pe suprafaţa pământului. Dar noi suntem a naţie încăpăţânată, niciodată n-am vrut să participăm la propria noastră înmormântare. Nici străbunii noştri n-au cedat. Nu au îngenuncheat şi nu au cerut clemenţă. Am rămas în picioare şi am rezistat. Am rezistat oraşelor vagon, lagărelor naziste, gulagului sovietic, deportărilor, Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi lui Ceauşescu. Astăzi nu mai există nici Cehoslovacia, nici Iugoslavia şi nici Uniunea Sovietică. Nu mai există nici imperiu britanic şi nici imperiu francez. Şi ce-a rămas din ele, tocmai se zbate în strânsoarea multiculturală a coloniilor care se răzbună. Nici cei mari nu pot evita dreptatea pe care o face istoria. Şi întocmai cum este adevărat, că cine se aseamănă, se adună, este adevărat şi faptul că ce nu se aseamănă, se destramă. Adevăr s-a grăit acum o sută de ani: noi vom fi aici la înmormântarea celor care ne-au dorit îngropaţi. Noi maghiarii rămânem pe loc, din orice direcţie ar bate vântul. Rămânem pentru că suntem acasă. Suntem acasă şi de aceea supravieţuim. Maghiarimea, precum inima omului, ba se contractă, ba se dilată, dar în esenţă, de o mie de ani trăieşte în locul marcat de marii noştri întemeietori de stat. Apărăm cu demnitate Bazinul Carapatic, acest lucru fiindu-ne menirea. Fiecare nou-născut maghiar este în acelaşi timp un nou post de pază. Noi nu fărâmiţăm, nu chinuim, nu vindem Bazinul Carpatic, ci îl păstrăm. Trebuie să trăim cu încrederea şi atitudinea unui popor care ştie că a dat mai mult lumii, decât a primit de la ea. Performanţa noastră ne îndreptăţeşte să ne continuăm istoria. Iar noi, cei de astăzi, trebuie să ştim că am avut graniţe şi mai proaste, şi cu toate acestea suntem aici.

Stimaţi comemoratori!

În loc de Cehoslovacia şi Iugoslavia am primit slovaci, sloveni, croaţi şi sârbi. Suntem bucuroşi să construim împreună cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia, mândri de existenţa lor
naţională, un viitor comun. Istoria ne-a oferit şansa, poate pentru ultima dată, ca popoarele central-europene să păşească într-o nouă eră în care să se apere împotriva pericolelor care îi ameninţă din vest şi est, şi să se ridice împreună. În ultimii zece ani am dovedit vecinilor noştri că dacă forţa de viaţă a componentelor naţiunii maghiare se adună, este bine şi pentru ei, nu numai pentru noi. Doar statul are frontiere, naţiunea nu. Aceasta este legea. Unii au înţeles-o, alţii nu. Cei ce n-au înţeles legea, ar trebui să se grăbească pentru că li se scurge timpul.

Doamnelor şi Domnilor!

Avem în spatele nostru o istorie de o mie de ani, de aceea noi ne ridicăm deasupra barierelor generate de “aici” şi “acum”. Noi vedem în Prozsony Bratislava şi în Kolozsvár Cluj. Vedem, pentru că privim lumea ungureşte. Vedem patria în înălţimi, dar şi sub firele de iarbă. De priveşti ungureşte, accepţi că slovacii rămân slovaci, iar românii români. Vedem în vecinii noştri ceea ce ne desparte, dar şi ce ne uneşte. Cine priveşte lumea ungureşte, vede prin ochii Sfântului Ştefan. Şi să vezi secolul XXI prin ochii Sfântului Ştefan înseamnă că noi vrem să municm împreună cu popoarele care trăiesc alături de noi pentru măreţia Bazinului Carpatic. Astăzi din nou suntem cea mai populată ţară din Bazinul Carpatic. De o sută de ani nu am mai fost atât de puternici. Construim poduri şi căi ferate – până jos, la Belgrad, şi autostrăzi – până sus, la
Katovice. Forţa noastră gravitaţională pe plan politic, spiritual, economic şi cultural creşte pe zi ce trece. Au început să se reîntoarcă maghiarii. Suntem insula păcii şi a siguranţei faţă de
Europa de Vest. Şi ca să rămânem aşa, se construieşte cu paşi rapizi şi noua armată maghiară. Forţa înseamnă şi responsabilitate, şi noi suntem conştienţi de greutatea responsabilităţii noastre.
S-a sfârşit era carantinei de după Trianon, secolul singurătăţii. Este înălţător că avem din nou aliaţi, avem din nou vecini buni şi putem să ne pregătim împreună pentru viitor.

Stimaţi comemoratori! Nu există o altă naţiune în lume, care să fi răbdat un astfel de secol. Dar noi suntem încăpăţânaţi, rezistenţi şi inventivi, de aceea nu doar am rezistat, ci am ajuns astăzi din nou la victorie. De aceea ne exprimăm profunda noastră recunoştinţă şi cea mai înaltă recunoaştere pentru statornicia seculară a comunităţilor noastre naţionale deslipite, şi pentru devotamentul lor faţă de naţiunea maghiară şi pământul lor natal. Numai acea naţiune poate deveni mare, care îşi parcurge propria sa Calvarie. Cel care ajunge să cunoască drumul încercărilor. Care rezistă la încercări. Care înţelege că doar cu dreptate, fără putere, nu se fac multe. Istoria nu este milostivă. Nu iartă slăbiciunile. Fără oameni potriviţi, suntem pierduţi. Dacă îi ascultăm pe lingăii anemici, suntem pierduţi. Dacă cedăm în faţa forţelor de destrămare, suntem pierduţi. Maghiarii niciodată nu-şi mai pot permite luxul slăbiciunii. Numai ce putem apăra, numai acel lucru este al nostru. Aceasta este legea şi acesta este destinul nostru. De aceea, pentru noi fiecare meci durează până când îl câştigăm. De aceea nu s-a sfârşit istoria maghiarilor nici la Mohács, nici la Şiria şi nici la Trianon, şi de aceea va străluci fiecare piatră a coroanei lui Sfântul Ştefan.

Stimaţi comemoratori!

Următorul deceniu nu va fi deceniul descensiunii şi nici al pierderilor, ci deceniul sporirii şi a construirii ţării. Lumea este în mişcare. Schimbările sunt tectonice. Statele Unite nu mai
şade singură pe tronul lumii, Eurasia se reconstruieşte cu mare forţă, încheieturile Uniunii Europene scârţâie sperând să se salveze cu un salt mortal. Sub picioarele vecinului nostru estic se
cutremură pământul. Şi Balcaniul este plin de întrebări care-şi aşteaptă deocamdată răspunsul. E pe cale să se nască o nouă ordine.
Şi în lumea noastră, în vieţile noastre bat la poartă mari schimbări. Secole de-a rândul am considerat pierderile ţării noastre nişte lovituri ale sorţii ce nu puteau fi parate. Inclusiv
în ultimul secol. În lipsă de forţă proprie am aşteptat ca din neantul legendelor să sosească armata miraculoasă, salvatoare, care să întoarcă destinul maghiarilor. Priviţi istoria din ultimul
secol. Trebuie să înţelegem profunzimea schimbărilor din ultimii zece ani. Să nu ne speriem de ceea ce vedem: noi suntem cei pe care îi aşteptam. Da, noi suntem cei care vom răsturna destinul
Ungariei. Sperăm ca generaţia noastră, cea de-a patra generaţie a Trianonului, să-şi îndeplinească menirea şi să ducă Ungaria până la porţile victoriei. Dar lupta decisivă trebuie dusă de generaţia
următoare, cea de-a cincia de la Trianon. Aceasta trebuie să facă ultimii paşi. Cum este scris: “Adunaţi-vă puterile. Înainte de toate. Apucaţi-vă de cea mai simplă treabă. Înmulţiţi-vă, ca
sporindu-vă să vă puteţi apropia şi de Dumnezeul cel infinit.” Nu va fi uşor şi nici simplu, dar va merita. Vă aşteaptă vremuri mari. Pregătiţi-vă, pregătiţi-vă în fiecare zi. Ungiaria înainte de
toate, Dumnezeu deasupra noastră a tuturora.

Hai, Ungaria! Hai, maghiarii!“