Viața bate literatura, dar nu întotdeauna!

Calin Kasper

Realitatea bate literatura, dar nu întotdeauna!

În data de 02.02.2026, o instanţă de judecată a dat un verdict lungit ani de zile în privinţa lui Mircea Negulescu, vestitul procuror de la DNA Ploieşti, pentru că folosea funcţia abuziv pentru a obţine favoruri sexuale, pentru cercetare abuzivă şi pentru compromiterea justiţiei.

În anul 2018 a apărut prima versiune a romanului „Alili, suflet de copil”, în care apare şi Mircea Negulescu. Dar ca să înţelegeţi contextul, sunt necesare câteva lămuriri. În anul 2016, la alegerile locale, este aleasă o primăriţi într-un sat aproape de Buftea. Unul din primele ei proiecte a fost ca să planteze pe uliţele satului pomi fructiferi. Puieţii au fost cumpăraţi de o Asociaţie Agricolă iar sătenii au plantat puieţii din faţa casei lor, pe care urmau să-i ude iar mai târziu să le dea trunchiurile cu var. Când vor fi recolte de cireşe şi de caise, tot ei urmau să le culeagă. Jumătate din recoltă rămânea la săteni iar cealaltă jumătate o lua Asociaţia Agricolă. Primăriei îi erau viraţi apoi 50% din valoarea fructelor din care Asociaţia făcea gem şi compot. Preşedintele Asociaţiei era soţul primăriţei.

Şi acum, capitolul din carte cu procurorul Portocală:

Procurorul Oranjadă de la Direcţia Anticorupţie Ploieşti s-a sesizat din oficiu când a aflat că primăria satului Corbu, unde primar fusese aleasă de curând o femeie, încredinţase o lucrare fără licitaţie unei asociaţii al cărui director era tocmai bărbatul acesteia.
Oranjadă, vulpe bătrână, cunoştea toate şiretlicurile prin care se sifonau banii publici. Iar schema asta era una dintre cele mai des utilizate de cei noi în funcţii, la care dorinţa de căpătuire şi lipsa de experienţă îşi dădeau mâna ca să-i împingă să facă potlogării de doi lei.
Cazul era clasic iar el putea băga mâna-n foc că o va prinde pe primăriţă cu mâţa-n sac. Dacă muierea s-ar fi dovedit atrăgătoare, ca să scape de necaz, nu s-ar fi putut împotrivi dacă Oranjadă i-ar fi propus o partidă de chiţ-miţ.
Iar dacă era o pocitură, găsea el alte mijloace de desdăunare. Aşa se învăţase de ani buni să profite de pe urma corupţiei generalizate, dar şi a funcţiei sale.
Nu de puţine ori lua câte un caz pe cont propriu, fără a deschide oficial un dosar. Avea astfel ambele mâini libere pentru negocieri. Ca să poată face „uitate” descoperirile sale, nu întocmea documentele de urmărire penală decât ulterior şi doar dacă nu primea ce cerea.
Şi fiindcă schema asta funcţionase întotdeauna, începuse să creadă că era infailibilă. Iar el ajunsese cunoscut şi temut în tot judeţul. Mai avea puţin ca să intre în baladele folclorice, ca haiducii de altă dată.
Oranjadă, înfoiat ca un curcan, parcă maşina procuraturii în faţa primăriei, convins că deja băgase spaima în orice fiinţă vie de pe o rază de zece kilometri. Numai bombele cu hidrogen erau mai distructive decât el. Se aştepta deja ca toţi angajaţii primăriei să iasă înaintea lui ca să-l linguşească sau să-i facă temenele.
Dar nu se vedea nici o mişcare iar pe coridor nu-i ieşise nimeni cu pâine şi sare înainte, deşi primăriţa îl văzuse de pe fereastra biroului tot aşa cum o văzuse şi el. Dar dacă avea ceva de transmis, trebuia să vină el la ea. Secretara primăriei îl întrebă dacă şi-a anunţat vizita şi dacă i s-a stabilit un termen pentru audienţă.
Oranjadă, scos din sărite, spuse că el n-are nevoie de termene pentru că este procuror şi venise în control. Văzu cu satisfacţie că fata se pierdu pe loc şi nu mai ştiu ce să spună. Dar Maria deschise uşa şi-l invită pe procuror în biroul ei.
—Doamnă primar, am venit să cercetez modul în care s-a încheiat afacerea dintre primărie şi Asociaţia Agricolă din Buftea pentru prestarea unor servicii agricole.
Oranjadă observă nemulţumit că Maria nici nu tresări. Dimpotrivă, un început de surâs îi înflori în colţul gurii. Era ca un fel de luare peste picior.
— De unde aţi scos basna că a fost o afacere? Informaţia dumneavoastră este complet eronată. N-a fost nicio afacere, după cum aţi fi putut să vă convingeţi singur, dacă aţi fi aruncat un ochi pe site-ul primăriei. Mă mir că aţi venit să cercetaţi un caz despre care nu v-aţi ostenit să vă informaţi corect în prealabil!
— De fapt, vreau să văd facturile cu care aţi plătit serviciile respective.
— Nu există nicio factură, pentru că înţelegerea n-a fost făcută pe bani. Mai aveţi vreo întrebare, domnule Oranjadă?
— Pe mine nu mă cheamă Oranjadă, doamnă primar! Asta este o poreclă!
— Sunteţi singur vinovat! Aşa păţesc toţi cei care atunci când intră într-o instituţie a statului, uită să se prezinte, să arate o legitimaţie sau o delegaţie de serviciu!
— Aş vrea să-mi spuneţi totuşi care a fost înţelegerea cu Asociaţia, de vreme ce nu s-au efectuat documente de plată?
— E foarte simplu, domnule Oranjadă! Credeam că ştiţi mai bine decât mine cum merg lucrurile când afacerile nu se fac pe bani. I-am promis directorului Asociaţiei Agricole „Arhanghelul Mihail” din Buftea că dacă ne ajută, îl plătesc în natură! O să-l las să-mi smotocească bidineaua de câte ori va avea el chef!
Maria a fost vulgară cu intenţie fiindcă după cum o cântărea din priviri, pricepuse cam ce gânduri îi umblau lui Oranjadă prin cap. De asta a considerat că merita să-i dea o lecţie îngâmfatului de procuror. După figura opărită cu care acesta părăsi primăria, îşi dădu seama că reuşise pe deplin.
În realitate contractul dintre primărie şi asociaţie a fost discutat în consiliul local şi a fost aprobat de majoritatea consilierilor. Avea şi avizul oficiului juridic cât şi al avocatului Asociaţiei, deci Maria se asigurase din punct de vedere legal. Era o înţelegere perfect legală de care şi Oranjadă ar fi putut lua cunoştinţă, dacă era puţin mai gândit şi mai prevăzător.
El n-a ştiut nici că toată vizita lui la Primărie fusese înregistrată video. Filmuleţul postat pe pagina Primăriei a plăcut multor internauţi dar mai ales internautelor pentru caracterul lui profund feminist.
Dar lui Oranjadă i-a adus mari necazuri. A ajuns să fie cercetat de Inspecţia Judiciară, care i-a găsit multe nereguli şi abuzuri grave în activitate. Fiindcă şi-a încălcat atribuţiunile de serviciu, a abuzat de funcţie şi a comis acte pedepsite de lege, a fost demis de magistratură şi i-a fost întocmit dosar penal.

Deci literatura, în cazul nostru, a fost cu cel puţin 7 ani înaintea realităţii. Şi nu numai în cazul Portocală. Înainte de alegerile locale, Maria a fost vizitată de un membru marcant de la judeţ al partidului PDS, care a încercat să o determine să se înscrie în partidul lor. Iată răspunsul ei:

— Domnule dragă, eu nu m-am înscris şi nu mă voi înscrie în nici un partid. Partidul în care mi-ar place să activez încă nu s-a înfiinţat. Iar cu partidul dumneavoastră nu am nici în clin şi nici în mânecă. Chiar dacă m-aş înscrie, într-o lună m-aţi exclude, pentru că eu am gură mare şi spun cam tot ce gândesc. Ori în partidul dumneavoastră trebuie să stai cu capul plecat, să-i lauzi pe şefi până la lehamite şi trebuie să te fereşti să-ţi dai gândurile pe faţă. Sunteţi un partid pe terminate, aţi luat deja calea PNŢCD-ului. Când o să vă treziţi, o să fie prea târziu.
— Doamnă Maria, deocamdată în legislatura care vine, noi suntem cei mai mari şi mai tari. În următorii patru ani noi vom face legea în România. Fără noi, nu veţi primi la bugetul primăriei mai nimic, în eventualitatea că veţi câştiga la alegeri. Aşa că poate că ar trebui să vă gândiţi mai bine.
— Au trecut vremurile când partidul dumneavoastră tăia şi spânzura, „pentru că putea”. Să îndrăzniţi numai să nu-mi daţi bani ca la alte primării similare şi o să vedeţi ce-o să păţiţi cu mine! Ştiţi dumneavoastră cum numesc oamenii din satul nostru partidul dumneavoastră? Partidul Distrugerii şi al Sărăciei. Eu nu folosesc această denumire pentru că am una proprie: Partidul Dezinformării şi al Subdezvoltării.

Romanul „Alili, suflet de copil”, face parte din Trilogia Legionară, de care aparţin şi romanele „De la inimă spre cer” şi „Tămduitorul”. Toate cărţile mele se găsesc pe Amazon.