După Paul Goma un alt mare orheian a urcat la ceruri, Valeriu
Muravschi…

Cu mare durere-n suflet am anunțat pe pagina mea de Facebook că, pe data de 8
aprilie curent, eu, am pierdut un coleg și frate, noi, toți, am pierdut un patriot,
un om de stat, premierul Independenței noastre, Valeriu Muravschi. Iar pe 10
aprilie 2020, un număr limitat de prieteni, rude, persoane apropiate, l-au
petrecut pe ultimul drum, la locul de veci, din Cimitirul Central din Chișinău…
„Numărul limitat” de participanți din sutele care ar fi dorit să participe la
funeralii, a fost dictat, desigur, de carantina strictă de coronavirus Covid-19.
Pentru că imaginile pot vorbi mai mult decât ne închipuim vă propun câteva din
cele filmate la funeralii.
Totodată vă propun pentru lectură Prefața la cartea pe care Valeriu Muravschi a
lansat-o acum zece ani, în zilele când familia și prietenii săi, îl sărbătoreau la
aniversarea sa de 60 de ani… Autor al proiectului, coordonator și prefațator
fiind subsemnatul, iar redactor – Vlad Pohilă…
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!!! Condoleanțe familiei, inclusiv
copiilor din străinătate, care nici la funeraliile de înmormântare a Tatălui lor nu
vor putea participa…
* * *
O BIOGRAFIE DE ECONOMIST, SCRISĂ DE UN ECONOMIST
(Prefață la cartea lui Valeriu Muravschi, „Atitudini în ani de restriște”, Ed.
Prometeu, Chișinău, 2009)
…Ai deschis, stimate cititorule, prima carte a economistului şi omului de stat
Valeriu Muravschi.
A avut posibilităţi de tot felul să mai scrie şi să tipărească încă vreo câteva
volume… A avut, dar n-a făcut-o, nu a îndrăznit!… Pentru că modestia lui
Valeriu Muravschi depăşeşte orice limite ale admisibilului.
Nu a fost uşor să-l conving să adune materialele publicate în ultimii 20 de ani
într-o carte. Dânsul se consideră un economist practician – aşa şi este, pe bună
dreptate – şi nici nu dorea să audă de ideea de a edita o carte, nu că vreo
monografie dar măcar o culegere de articole şi interviuri deja publicate.
În această situaţie, am hotărât să-l pun în faţa faptului împlinit: cu ajutorul unor
simpatice şi competente colaboratoare ale Bibliotecii Naţionale a RM, am
adunat majoritatea disponibilă a articolelor, interviurilor, declaraţiilor sale,
inserate în presa periodică de la noi, şi nu numai de la noi, le-am dat la cules,
apoi la machetare, le-am pus într-o mapă şi în ajunul jubileului său de 60 de ani
i le-am pus pe biroul său de la oficiu… A fost omeneşte, plăcut surpins şi n-a
rezistat… S-a pus pe (re-)citit şi, în cele din urmă, a acceptat ideea de a tipări
această carte!
Astfel, stimaţi cititori, aveţi posibilitatea de a răsfoi o carte a unor atitudini, ale
căror corectitudini şi curaj au fost încercate, verificate de ultimele două decenii.
Veţi găsi, în paginile acestui volum, multe explicaţii ale unor fenomene care au
ţintuit R. Moldova într-o tranziţie continuă, dar pentru persoanele mai puţin
familiarizate cu problemele economiei, cartea lui V. Muravschi se prezintă şi ca
un bun îndreptar al evoluţiilor de ordin economic prin care trece o societate
post-totalitară şi post-colonială – cum a fost RSS Moldovenească şi cum mai
rămâne, din păcate, R. Moldova. Pe scurt, această nouă apariţie editorială este,
în felul său, o scurtă istorie economică a R. Moldova, cuprinzînd două decenii –
de la sfârşitul sec. XX – la începutul sec. XXI.
Nu voi da, aici, alte amănunte despre cartea Atitudini în ani de restriște.
Cititorul le va căuta citind-o, şi neapărat va găsi multe detalii semnificative,
edificatoare. Pe alocuri, efectul lecturii va depăşi cu mult aşteptările… Vă
asigur, cu toată sinceritatea, de acest lucru!..
Cum însă Valeriu Muravschi este cunoscut mai mult „pe dinafara” – de la
televizor, din emisiuni radiofonice, din presa scrisă etc., şi pentru ca viitorii
cititori să nu se limiteze la „cunoaşterea” conţinutului prezentei din prefaţa ei –
cum, din păcate, se mai întâmplă uneori – şi pentru că îl cunosc pe autor de-o
viaţă, de 42 de ani, de când, la 1 septembrie 1967, am păşit ambii pragul
Facultăţii de economie a Politehnicii din Chişinău, ctitorită de marele nostru
înaintaş acad. Sergiu Rădăuţanu, am hotărât să scriu o altfel de prefaţă, un altfel
de cuvânt-înainte. Să prezint, în rândurile ce urmează o biografie a lui Valeriu
Muravschi, astfel ca toţi cei sincer interesaţi de mesajul scrierilor din volumul
de faţă, să afle mai multe despre personalitatea pe cât de complexă, pe atât de
discretă a autorului, care e, cu adevărat, o rara avis – o pasăre rară a timpurilor
noastre: un om foarte valoros, dar, totodată, excesiv de modest…
* * *
Viitorul economist, politician şi om de stat, prim-ministru al Republicii
Moldova în zilele proclamării independenţei ei, autorul acestei cărţi, s-a născut
la 31 iulie 1949 într-o familie de buni, harnici şi oneţti gospodari ai satului
Sirota din judeţul Orhei: Muravschi Tudor şi Ana (născută Josan).
După absolvirea şcolii medii de cultură generală din com. Chiperceni – Orhei
(1966), dă admiterea la Facultatea de Economie a Institutului Politehnic din
Chişinău (azi, Universitatea Tehnică), al cărei licenţiat devine în 1971.
Activează ca inginer-economist la Comitetul de Stat pentru preţuri (1971-1975);
deţine, succesiv, în cadrul Ministerului industriei materialelor de construcţii,
mai multe funcţii: şef secţie, şef Direcţia economie, membru al Colegiului
(1975-1990). În anii 1990-1991 este ministru al Finanţelor, apoi şi viceprimministru al Guvernului Republicii Moldova, răstimp în care republica îşi
proclamă suveranitatea faţă de Uniunea Sovietică (23 mai 1990), renunţând la
titulatura stabilită de ocupanţi – din RSSM devine Republica Moldova (23 iunie
1990), stabilind şi primele relaţii directe cu România, cu alte state europene.
De la 28 mai 1991 până la 1 iulie 1992 Valeriu Muravschi activează ca primministru al Republicii Moldova. Este o perioadă pe cât de luminoasă, pe cât de
dificilă pentru destinul poporului nostru şi al tînărului stat, care îşi proclamă
independenţa faţă de imperiul sovietic la 27 august 1991. Tocmai această
împrejurare – ruperea noastră de la metropolă – determină Moscova să recurgă
la acţiuni deschise de şantaj politic şi economic, stimulează forţele
antinaţionale, proimperiale şi separatiste, ca în cele din urmă Rusia să
declanşeze, la 2 martie 1992, un război împotriva Republicii Moldova, o
agresiune militară de proporţii numită la noi până în prezent, metaforic,
„conflictul de la Nistru”.
În acei ani extrem de grei, complicaţi, tragici pentru noi, Guvernul condus de V.
Muravschi, însuşi prim-ministrul, au demonstrat maturitate politică, curaj civic,
patriotism, dar şi suficient profesionalism. Amintim că din Guvernul Valeriu
Muravschi au făcut parte personalităţi de vază ale politicii, economiei şi culturii
precum Gheorghe Efros, Constantin Tampiza, Al. Barbu, Al. Barbăneagră,
Nicolae Mătcaş, Ion Ungureanu, Tudor Botnaru, Ion Costaş ş. a. Tocmai
datorită acestui comportament demn al conducerii de la Chişinău, agresorii
străini şi mercenarii lor locali nu au reuşit să îngenuncheze R. Moldova atunci,
când au pus-o în situaţia de a renunţa la independenţa şi la alte cuceriri
anterioare: revenirea la grafia latină şi proclamarea limbii române ca limbă
oficială (de stat); scoaterea în afara legii a doctrinei şi a organizaţiilor
promotoare ale regimului comunist de factură rusă, stalinistă; îndepărtarea de
economia „socialistă” şi punerea temeiurilor pentru o economie reformată
conform legilor şi legităţilor economiei de piaţă, valabile în lumea liberă etc.
Nu este întâmplător faptul că Valeriu Muravschi a fost supranumit în presa
timpului „premierul independenţei”. Deşi R. Moldova se confrunta cu grave
probleme politice, economice şi pur existenţiale, după câţiva ani (1988-1991)
marcaţi de preocuparea generală, excesivă pentru probleme pur umanistice
(limba oficială, grafia latină, simbolistica naţională, recuperarea istoriei
adevărate a poporului etc.), Guvernul condus de V. Muravschi a purces la
soluţionarea unor probleme vitale de ordin economic, pornind de la ideea că în
viaţa unui popor, a unei formaţiuni statale, primează acest aspect: al unei
existenţe pe cât e posibil de prospere şi libere. Atunci a fost limitat la maximum
monopolul statului asupra industriei, comerţului, pământului, altor bunuri
esenţiale, s-a procedat la liberalizarea preţurilor şi a economiei în general,
concomitent cu adoptarea unor măsuri de protecţie socială a populaţiei. Însuşi
Guvernul V. Muravschi printre multiple proiecte în susţinerea reformei, a
promovat un proiect de privatizare, elaborat de către un grup de specialişti
condus de prof. dr. Paul Bran, bazat pe teoriile economiei de piaţă, care însă a
fost respins de majoritatea deputaţilor din primul Parlament, aceştia adoptând
alt proiect, întemeiat pe populismul economic şi social. Consecinţele acelei
decizii a Parlamentului au fost resimţite în următorii 15 ani de stagnare şi
degradare a economiei şi în genere a vieţii locuitorilor Republicii Moldova.
În acelaşi timp Guvernul a contribuit la reformarea sistemul financiar-bancar
din R. Moldova asigurînd elaborarea şi conceptul punerii în circulaţie a leului ca
monedă naţională. Fiind un om cu viziuni de perspectivă, V. Muravschi a
contribuit la deschiderea primei instituţii de învăţământ superior pentru
pregătirea cadrelor în cele mai diferite sfere ale economiei naţionale şi ale
relaţiilor economice externe: Academia de Studii Economice din Moldova
(ASEM), fondată la 27 august 1991, prin implicarea directă şi plenară a prof. dr.
Paul Bran şi a unor specialişti băştinaşi.
Guvernul Muravschi asigură, în această perioadă, fabricarea şi pregătirea pentru
punerea în circulaţie a monedei naţionale şi actelor de identificare a populaţiei:
paşaport naţional şi buletin de identitate, renunţându-se la paşaportul URSS.
Concomitent, Cabinetul de Miniştri începe negocierile şi pregăteşte deciziile
respective pentru aderarea R. Moldova la Fondul Monetar Internaţional, la
Banca Mondială, la BERD. Au loc primele întâlniri cu conducerea Uniunii
Europene, în cadrul cărora este expus, prezentat cursul politic al Guvernului R.
Moldova.
La 1 iulie 1992, în virtutea neacceptării de către Parlament a Programului de
reforme, inclusiv a Conceptului de privatizare, precum şi ca urmare directă a
„Convenţiei Elţîn-Snegur”, care a fost de facto un ultimatum al Rusiei
imperiale, Guvernul V. Muravschi este pus în imposibilitate de a administra
treburile şi, neavând sprijinul Legislativului, este nevoit să-şi dea demisia.
Atunci, Parlamentul R. Moldova numeşte în funcţia de prim-ministru al R.
Moldova pe A. Sangheli, care formează „un guvern de conciliere”, astfel
înlesnind revenirea la putere a militanţilor şi nostalgicilor după regimul sovietic
care ulterior au blocat promovarea reformelor, au stopat pentru mult timp
evoluţia firească, în spiritul ideilor naţionale şi democratice, a societăţii noastre.
V. Muravschi se retrage provizoriu din viaţa politică activă, „de vârf”, şi se
consacră necesităţii consolidării şi dezvoltării sistemului bancar, fondând în
1993 Asociaţia Băncilor din R. Moldova şi al cărei preşedinte este până în 1998.
În 1998 este ales deputat în Parlamentul R. Moldova, fiind preşedinte al
Comisiei pentru buget şi finanţe din cadrul Legislativului de la Chişinău. În
1999 i se conferă Ordinul Gloria Muncii.
În 1999 este ales preşedinte al Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat
din R. Moldova, promovând în acelaşi timp ideea fuzionării formaţiunilor de
orientare naţională şi democratică. Acest deziderat, până la urmă se realizează,
în 2002, prin formarea Partidului Liberal, V. Muravschi devenind unul dintre
vicepreşedinţii PLM.
Din anul 2001 activează în calitate de consultant al grupului de companii DaciaAgrochim şi DacFruct, cu un rol vizibil în sectorul real al economiei naţionale a
R. Moldova, deoarece activitatea acestor companii se bazează pe implementarea
unor tehnologii moderne superintensive în pomicultură şi viticultură.
* * *
Acum, stimaţi cititori, sper că îl cunoaşteţi mai bine pe autorul cărţii ce v-a
nimerit în mâini.
S-ar putea că, datorită unei cunoaşteri mai bune a biografiei şi personalităţii
protagonistului, doriţi să-l „vedeţi” mai calr, mai pe îndelete, nu numai „din
afară”, ci şi „pe dinăuntru”.
Nu-mi rămâne decât să vă urez lectură placută, cu precizarea că asemenea
lucrări văd la noi lumina tiparului prea de tot rar – pentru o republică şi o
populaţie în care economia continuă a fi una dintre marile enigme ale existenţei
noastre…
(Vasile Șoimaru, 2009)