Cine si cand va castiga razboiul mondial? (sau
Jamais deux sans trois)

Avem doua intrebari la care toti desteptii planetei nu au reusit inca sa dea
raspunsuri multumitoare. Cat va dura razboiul (si eventual cat de mult se va
extinde acest razboi, economic deja mondial)? La aceasta intrebare oarecum
surprinzatoare avem totusi un raspuns chiar daca fara argumente consistente
sau probe indiscutabile dar care apartine unei autoritati confirmate.
Un foarte respectat intelectual francez, Emmanuel Todd, cel care a anuntat intr-o carte (La chute
finale, decembrie 1976) caderea URSS cu vreo 15 ani inainte de 1989-1991, bazandu-se pe
mortalitatea infantila in crestere rezultata din statisticile oficiale sovietice a afirmat recent (sfarsitul
lui 2022 si inceputul lui 2023), de mai multe ori deci, ca razboiul in curs va dura cinci ani si ca
acest razboi este de fapt al treilea razboi mondial (doar economic deocamdata), care depaseste
deja cu mult razboiul circumscris din Ucraina. De altfel, Ucraina a primit din SUA si din Occident
in 2022 peste 100 de miliarde de dolari in bani, armament, in instructori, informatii, sateliti etc.
Singurul sau argument direct prezentat cu oarece umor e acela ca si anterioarele doua razboaie
mondiale au durat cam cinci ani. Desigur argumentatia generala a lui Emmanuel Todd e mult mai
sofisticata si merita urmarita.
A doua intrebare si cea mai importanta la care multa lume asteapta un raspuns este : cine va
castiga razboiul ? E evident pentru toata lumea care gandeste ca razboiul se duce intre SUA si
Rusia si ca aproape nu mai conteaza cine l-a provocat (SUA cu NATO) sau cine l-a inceput
(Rusia). Ucraina nu e decat locul unde acest probabil razboi mondial a inceput si se desfasoara
deocamdata limitat incepand din 24 februarie 2022.
Ucraina, cu sutele de mii de morti si de raniti, cu distrugerile de infrastructura si economice in
general, cu pierderile teritoriale, cu multele milioane de refugiati, spre vest si spre est, a pierdut
deja razboiul si chiar poate disparea ca tara. Emmanuel Todd afirma, de asemenea, ca razboiul
nu se poate incheia decat cu infrangerea unuia dintre combatantii principali, SUA sau Rusia.
Nimeni nu poate castiga razboiul – amandoi combatantii sunt puteri nucleare – dar cineva il va
pierde: SUA sau Rusia.
in cazul in care Rusia va pierde razboiul cu SUA, NATO si UE, Vladimir Putin va fi inlaturat de la
putere si Rusia, cea mai intinsa tara de pe Pamant, va fi impartita in mai multe „republici” mai
mici (cel putin in trei, dupa Zbigniew Brzezinski, The Grand Chessboard: American Primacy and
Its Geostrategic Imperatives 1997) „republici” care vor fi inghitite de capitalul american sioccidental in general. Doar asa SUA si tarile din Europa de Vest (Marea Britanie, Franta, Italia
etc.) isi vor putea plati datoriile si vor putea continua sa domine restul lumii (trei sferturi…).
Europa Centrala si de Est nu intra la socoteala decat ca un teren extins unde se va desfasura
razboiul dintre SUA, NATO si UE pe de o parte si Rusia si China pe de alta parte.
Dimpotriva, daca SUA si NATO vor pierde razboiul cu Rusia si China, dolarul va pierde
„exorbitantul privilegiu”, acela de moneda de rezerva si de schimb mondiala, bursele americane
si occidentale se vor prabusi mai rau decat in 1929-1933, euro va disparea chiar inaintea
declasarii dolarului, UE si NATO se vor destrama, vor disparea iar SUA se va scinda : Texasul,
Florida, state din Midwest vor obtine independenta. La fel ca New York, California si altele,
probabil.
Bineinteles, chiar daca nu recunoaste cu voce tare, toata lumea vrea sa stie cine va castiga al
treilea razboi mondial peste patru sau cinci ani. Fiecare se poate plasa astfel din timp de partea
invingatorului. Argumentele si atuurile fiecarui beligerant sunt binecunoscute, repertoriate si sunt
destule de-o parte sau de cealalta. Cei care doresc sa castige lumea A – SUA, NATO si UE – au
intocmit o lista lunga de avantaje. La fel si cei care se pozitioneaza de partea Rusiei (si a Chinei),
lumea B, adica aproape tot restul planetei. Propaganda de razboi atinge cote delirante. Aceasta
propaganda e crezuta doar de cei ce-o fac. Dar pentru a raspunde pertinent la intrebarea
populara cine va castiga razboiul, poate ca ar trebui sa raspundem mai intai la alte intrebari
aparent secundare: 1. Cine ataca si cine se apara? si 2. Care sunt cei buni si care sunt cei rai ?
Desi Rusia e cea care a invadat Ucraina, partea rusofona deocamdata (februarie 2023), totusi
Rusia pretinde ca duce un razboi defensiv, de aparare. SUA si NATO sunt cele care au reusit sa
se apropie periculos de frontierele sale, la cateva sute de kilometri de Moscova. Prin integrarea
de facto (nu si de jure) a Ucrainei in NATO o foarte importanta linie rosie pentru Rusia a fost
depasita.
Atat in primul cat si in cel de-al doilea razboi mondial cel care a atacat (Germania) a pierdut. Cine
joaca azi rolul Germaniei? SUA sau Rusia? si deci care sunt cei buni si care cei rai? Dupa
distrugerea Nord Stream 1 si Nord Stream 2 in apele internationale avem un inceput de raspuns.
E vorba doar de 30 de miliarde de dolari investiti de Rusia dar si de Germania, Franta si Olanda
(parteneri NATO ai SUA).
Prin depasirea liniei rosii in Ucraina a fost ignorata securitatea indivizibila a tuturor statelor,
securitate indivizibila pentru care s-au semnat tratate. Prin distrugerea Nord Stream, dreptul
international a fost calcat in picioare, in numele „regulilor” (hegemonice…) si s-a putut vorbi chiar
de terorism.
Cine sunt cei buni si cine sunt cei rai ? E important de stiut pentru ca intotdeauna cei buni castiga
si cei rai pierd. Asta ne-a invatat acum doua mii de ani Isus Nazarineanul. De doua ori Germania
a fost capul celor rai si de doua ori Germania a pierdut. La fel s-a intamplat cu Napoleon la
inceputul secolului al XIX-lea. si, de asemenea, cine ataca si cine se apara, dincolo de
propaganda ? Rusia spune ca se apara. NATO a incercuit-o din toate partile. Mai lipseau doar
Ucraina si Georgia.
Multi incearca sa-l identifice pe Hitler in aceasta hora si teribila deriva a umanitatii in intregul ei.
Nimeni nu s-a gandit sa-l caute pe noul Napoleon. Poate ca imperiul american de azi seamana
mai bine cu imperiul napoleonian. Am dat peste un citat din Hitler in exceptionala carte agenevezului Guy Mettan – Russie-Occident, une guerre de mille ans :
„Tout ce que j’entreprends est dirigé contre la Rusie. Si l’Occident est trop bête et aveugle pour
saisir cela, je me verrai contraint de battre d’abord l’Occident, et ensuite, après sa défaite, de me
retourner contre l’Union soviétique.” (Tot ce intreprind eu este dirijat impotriva Rusiei. Daca
Occidentul este prea idiot si orb ca sa inteleaga asta, ma voi vedea constrans sa inving mai intai
Occidentul, si dupa aceea, dupa infrangerea sa, sa ma intorc impotriva Uniunii Sovietice.)
Asemanarea declaratiei lui Hitler din 11 august 1939, cu zece zile inaintea semnarii Pactului
Ribbentrop-Molotov cu proiectul si declaratiile neoconservatorilor americani, de a ataca mai intai
Rusia pentru a o neutraliza, inaintea Chinei care ar trebui sa urmeze, e izbitor.
Toate momentele importante ale vietii noastre pot fi luminate, puse in legatura cu proverbele
diferitelor popoare sau vorbele de spirit ale marilor oameni ai trecutului. Cultura si civilizatia
franceza sunt de o bogatie inepuizabila. De exemplu : Jamais deux sans trois. Rusia a fost
atacata la distanta de un secol de Napoleon si Hitler. Napoleon si Hitler au pierdut tot. Rusii
pretind ca sunt atacati pentru a treia oara, dupa Napoleon si Hitler, de America. Jamais deux
sans trois ar veni din secolul al XIII-lea.
Petru Romosan
ADRESA: http://crct.ro/nAV5