Unde mai este omenia?

2021-04-20T18:56:42+03:0020 aprilie 2021|Textele altora|

Situație ireală în România. Un copil de 16 ani, aflat în comă indusă, a fost trimis acasă din senin. Care este starea lui în prezent

Situație ireală în România. Un copil de 16 ani, aflat în comă indusă, a fost trimis acasă din senin. Care este starea lui în prezent
Situație incredibilă petrecută la un spital din România. Este vorba de cazul unui tânăr de 16 ani, care se afla de peste 10 luni, în comă indusă, la un spital din Sălaj. Decizia cadrelor medicale l-a șocat pe europarlamentarul Cristian Terhes. Acesta a povestit pe pagina de socializare care a fost motivul halucinant invocat „care demonstrează cangrena din sistemul medical românesc”.

Christian Terhes, europarlamentar care ocupă în prezent funcția de membru al Parlamentului European pentru PNȚCD după ce a fost ales pe lista PSD, a povestit un caz șocant. E vorba de un tânăr de 16 ani, aflat în comă indusă de 10 luni, care a fost trimis din spital acasă, in martie 2021. Motivul este că “sistemul sanitar din România se concentrează la ora actuală pe cazurile de coronavirus, iar copilul poate fi îngrijit și de acasă, în sânul familiei”. Europarlamentarul s-a declarat șocat de cele petrecute și a cerut pe Facebook ajutor pentru tânărul aflat în situație critică.

“Caz halucinant in Salaj, care demonstreaza cangrena din sistemul medical romanesc si obtuzitatea actualului guvern: un tanar de 16 ani, in coma indusa de 10 luni, a fost trimis din spital acasa, in martie 2021, pe motiv ca “sistemul sanitar din România se concentrează la ora actuală pe cazurile de coronavirus, iar copilul poate fi îngrijit și de acasă, în sânul familiei”.

Parintii nu au pregatire medicala si il trateaza pe copil cum pot. Casa acestora e pe o ulita neasfaltata, la cca 7km de drumul cu asfalt.

Deciziile Guvernului omoară oamenii cu zilele

Am fost azi la familie acasa si pur si simplu am ramas fara cuvinte: vazand dedicatia si credinta familiei de a-si ajuta fiul si lupta acestuia pentru viata, pe de o parte, dar si vazand iresponsabilitatea celor care au putut trimite din spital o persoana in coma indusa pentru a fi tratata “in sanul familiei, pe motiv ca “sistemul sanitar din România se concentrează la ora actuală pe cazurile de coronavirus”, pe de alta parte.
Deciziile guvernului de a transforma spitale intregi in spitale covid, lasand bolnavi fara tratament, pe de o parte, si dezinteresul foarte multor cadre medicale, sub pretextul ca prioritate au procedurile anti-covid si nu oamenii, pe de alta parte, efectiv omoara oameni cu zile”, a scris europarlamentarul pe pagina sa de socializare.

El a lansat și un apel celor care vor să vină în ajutorul tânărului aflat în situația critică descrisă.

“Daca cunoasteti un medic specialist de neurologie care sa se aplece asupra acestui caz sau un loc din Romania sau strainatate unde acestui tanar i s-ar putea face investigatii medicale va rog sa-mi scrieti pe privat. Multumesc”, a punctat europarlamentarul român.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top