> Autorul acestui e-mail este dr. Emanuel Tanya, psihiatru foarte cunoscut și apreciat, un bărbat a cărui familie aparținea, înainte de al II-lea război mondial, nobilimii germane și care deținea un mare număr de proprietăți funciare și industrii.
> Când a fost întrebat câți Germani au fost cu adevărat fasciști, răspunsul său ne-ar putea orienta atitudinea față de fanatism. Foarte puțini au fost adevărați naziști,  a răspuns, dar foarte mulți s-au bucurat de revenirea la mândria națională germană și și mai mulți erau prea ocupați ca să le pese. Iată textul: 
” Am fost unul dintre cei care i-au considerat pe naziști o bandă de nebuni. Așa încât, majoritatea a stat pe loc și a lăsat lucrurile să se întâmple. Apoi, înainte ca să ne dăm seama, ne-au stăpânit, noi am pierdut controlul și a venit sfârșitul lumii noastre. Familia mea a pierdut totul. Eu am sfârșit într-un lagăr de concentrare, iar aliații mi-au distrus fabricile.
> Ni se spune mereu și mereu, de”experți” și „capete luminate” (cei care decid ce și cum se comunică publicului) că islamul este o religie a păcii și că marea majoritate a musulmanilor vor doar să trăiască în pace. Deși această incalificabilă aserțiune s-ar putea să fie adevărată, este total nerelevantă pentru noi. Este doar praf în ochi, menit să ne liniștească și să diminueze, cumva, amploarea spectrului fanatismului cuprinzând globul, în numele islamului. Adevărul este că în acest moment istoric, fanaticii conduc lumea islamică. Că fanaticii mărșăluiesc. Fanaticii sunt cei care duc cele 50 de războaie în desfășurare azi, pe glob.

> Fanaticii sunt cei care măcelăresc sistematic creștinii sau grupurile tribale din toată Africa și preiau treptat întregul continent, înghițit de valul islamic. Fanaticii musulmani sunt cei care aruncă bombe, decapitează, asasinează sau ucid pentru onoare. Fanaticii ocupă moschee după moschee. Fanaticii musulmani sunt cei care răspândesc omorârea cu pietre și spânzurarea, violarea victimelor și a homosexualilor. Fanaticii musulmani sunt cei care-și învață copiii să ucidă și să devin sinucigași-bombă.

Cel mai dur și greu de cuantificat fapt este că majoritatea pacifistă, majoritatea „tăcută ” este lașă și stranie.

Rusia comunistă era alcătuită din ruși care voiau doar să trăiască în pace, totuși comuniștii
> ruși au ucis peste 20.000.000 de oameni. Majoritatea pașnică a fost irelevantă.
La fel de pașnică era și uriașa populație chineză, dar comuniștii chinezi au ucis 70.000.000 de oameni, o cifră înfricoșătoare.
Japonezul obișnuit, de dinaintea războiului mondial, nu era un sadic războinic. Totuși, Japonia a ucis și măcelărit de-a lungul Asiei de Sud-Est într-o orgie criminală sistematică, 12.000.000 de chinezi civili, majoritatea uciși cu sabia, baioneta și lopata.
> Și cine poate uita Rwanda, care a sfârșit într-un măcel sângeros? Ar putea spune cineva că majoritatea rwandezilor nu erau iubitori de pace?

> Lecțiile istoriei sunt incredibil de simple și clare. Totuși, în ciuda puterii noastre raționale, ne
> scapă adesea, tocmai esența fundamentală și imaginea cea mai puțin complicată: majoritatea musulmană iubitoare de pace a fost irelevantă prin tăcerea sa. Iubitorii de pace musulmani vor deveni dușmanii noștri, dacă nu se vor ridica să vorbească, pentru că, aidoma prietenilor mei germani, se vor trezi într-o zi și vor vedea că fanaticii au devenit stăpânii lor și sfârșitul lumii lor va începe. Iubitorii de pace germani, japonezi, chinezi, ruși, rwandezi, sârbi, afgani, irakieni, palestinieni, somalezi, nigerieni, algerieni și mulți alții vor muri pentru că majoritatea pașnică nu a vorbit înpotrivă până nu a fost prea târziu.

> Predicatori islamici au fost deja introduși în școlile publice din Toronto, Ontario și da, chiar în
>  Ottawa, în timp ce predicatorii creștini au fost îndepărtați (din cauză că este o ofensă?! Pentru cine? În nici un caz pentru marea majoritate a canadienilor!) 

Calea islamică este pașnică doar până în momentul în care intervin fanaticii
În Australia și, într-adevăr, în multe țări din lume, multe dintre alimentele cele mai banale au eticheta „halal” pe ele.
> Uitați-vă doar pe spatele unora dintre cele mai populare batoane de ciocolată și la alte alimente de pe piața voastră. Mâncarea din avioane are emblema „halal” pe ea, doar ca să mulțumească minoritatea privilegiată care se extinde rapid, acum, în lume.

> În Anglia, comunitățile musulmane refuză să se integreze și acum există zeci de zone „nu-intrați” în cele mai mari orașe din Regatul Unit, în care forțele poliției nu îndrăznesc să intre. Acolo funcționează sharia = legea islamică, deoarece comunitățile musulmane care le ocupă refuză să recunoască legile engleze. 

> În ceea ce ne privește pe noi, cei ce privim pasivi această desfășurare fără precedent, trebuie să fim foarte atenți la 
singurul grup care contează: fanaticii care amenință viața noastră.

> Oricine se îndoiește de gravitatea problemei și șterge acest e-mail fără să-l trimită mai departe, contribuie la pasivitatea care permite acestei probleme să se extindă.

> Așa încât, vă implor să vegheați și să răspândiți această avertizare, în speranța că mii de oameni din lumea întreagă citind-o, se vor gândi și vor lua atitudine până nu e prea târziu… fiindcă am preferat să tăcem.”