Trăim într-o CORPORATOCRAȚIE. În corporație nu e democrație, e dictatură. TOTUL ne e dictat
Un politolog german ne avertizează:
Hardy F. Schloer este directorul general executiv şi fondatorul grupului de consultanţă Schloer Consulting Group. Compania sa realizează analize geopolitice, economice şi strategice. Specialistul în geopolitică a vorbit despre conflictul din Ucraina şi despre poziţia României în această cauză.
Potrivit acestuia, România trebuie să-şi croiască propria poziţie faţă de criza din Ucraina şi să discute separat cu Rusia, „pentru că România se află la graniţa unei probleme adevărate, nu Germania”.
Schloer crede că Rusia va încerca să anexe o parte din Republica Moldova şi că posibilitatea ca războiul din estul Ucrainei să devină nuclear este reală. „Cred că, în acest punct, Rusia este foarte interesată să preia partea estică a Moldovei. Asta ar însemna să captureze întâi sudul Ucrainei, să-i taie Kievului complet ieşirea la Marea Neagră, să ia Odessa şi întreaga zonă.
Cred că aceasta este prioritatea Rusiei acum”, a spus Hardy F. Schloer pentru Adevarul.
Schloer mai spune că aderarea ţărilor din Europa de Este la Uniunea Europeană a fost o greşeală: „Putea să fie Uniunea Est-Europeană, spre exemplu, şi nu ar fi fost deloc un lucru rău, pentru că ţările din Europa de Est au o istorii similare, culturi similare, precum şi probleme şi resurse similare. Spre exemplu, solul din Bulgaria şi până în Letonia este cel mai fertil din lume, cu oportunităţi minunate pentru irigaţii. Cred cu fermitate că România ar trebui să preia iniţiativa în crearea acestui coridor estic al cooperării economice, în primul rând pentru consolidarea sectorului agricol şi pentru ca regiunea să devină puntea agroalimentară dintre Est şi Vest. Europa de Est ar trebui să se concentreze de acum pe producţia alimentară, acolo stă adevărata valoare a regiunii, însă trebuie să lucreze la implementarea tehnologiilor moderne pentru a se eficientiza”.
Acesta are un sfat pentru România, şi anume dialogul cu Rusia:
„Angela Merkel discută cu Putin?
Da. Preşedintele francez, Francois Hollande, discută cu Putin? Da.
Premierul italian discută cu Putin? Da.
Şi-atunci România de ce ar trebui să fie ca un copil care să facă ceea ce-i spune părintele UE să facă?
România trebuie să se trezească, să se emancipeze şi să gândească pentru ea însăşi, să acţioneze pentru ea însăşi şi să acţioneze regional. Pentru că România este la graniţa unei adevărate probleme, nu Germania, nu Franţa, nu Italia.
Şi atunci de ce ar trebui să ia ei decizii pentru România?
Evident, este un interes european comun şi evident că România, Germania, Franţa şi Italia şi toţi ceilalţi vor acţiona împreună, cu respect şi interes comun. Însă asta nu înseamnă că România n-ar trebui să ridice ochii şi să privească către zonele în care are de lucrat pentru a începe să se definească individual ca lider regional şi să-şi înceapă negocierile. Pentru că este în joc securitatea României, nu a Germaniei”.
Schloer mai spune că lumea se va schimba masiv în următorii 10-20 de ani:
„În perioada 2025-2035 vom trece printr-o tranziţie fantastică.
Probabil că vom avea o singură monedă la nivel mondial, dacă vom mai avea monedă. Nu avem neapărat nevoie de monedă, ea este mai degrabă o barieră. La fel şi bursele şi sistemele financiare. Toate sunt bariere. Guvernele sunt absolut inutile. Nu ne mai trebuie la nimic.
Putem înlocui tehnologic tot ceea ce fac acum guvernele pentru noi.
Putem crea astăzi tehnologii care să ţină cont de nevoile tuturor, de problemele de mediu, de securitate şi să creeze echilibru între toate provocările şi toate resursele pe care le avem.
Trăim într-o corporatocraţie, nu într-o democraţie.
Corporaţiile dictează cine câştigă alegerile, pentru că finanţează campaniile.
Ei controlează activităţile de lobby şi dictează ceea ce ar trebui să credem, corporaţiile deţin presa, aşa că presa transmite mesajele lor. Totul este foarte bine organizat, iar această organizaţie nu vrea să renunţe şi să dispară pur şi simplu pentru că această organizaţie consideră că trebuie să controleze totul. Şi, apropo, o corporaţie nu este o democraţie. Nu funcţionează aşa. Toate corporaţiile sunt dictaturi. Trăim într-o lume în care totul, mai mult sau mai puţin, ne este dictat”.
Ca sa intelegem ce se intimpla azi ,trebuie sa intelegem teatrul din „89 in care romanii s-au ucis intre ei ,fiind imbirligati ,de fortele oculte corporatiste care stapinesc si exploateaza Romania si poporul roman azi ! O sa-l vedeti pe generalul francmason Stanculescu la minutul 19;12 in timp ce participa la un congres PCR …..Ceausescu era demult prizonierul lor !
https://www.youtube.com/watch?v=oyDGVjr4-88
Asa este…dar putini vad iar si mai putini inteleg.
Good morning …America ! Trebuie sa recunoastem ca Brucan a avut dreptate ….trageti-leo tare ca astora le trebuie vre-o treizeci de ani sa se trezeasca …….natie naiva , economisti natingi cu aere de ” experti ” ,intelectuali cunoscatori a toate dar intelegatori a nimic !….cind eu ziceam chestii d-astea eram luat cu injuraturi ..sa plec d-aici , mi se recomanda …”i-ţi uram să te duci învârtindu-te unde vezi cu ochii ! ” ….altul zicea ..”Allo kibbutzule, fa pasi pe covaras! Du-te ba’ cu Israhell-ul si ”evreii” tai in Madagascar!!”……….ba chiar am reusit sa inervez si un confrate de al meu din Eretz si sa ceara nici mai mult nici mai putin decit …sa mi se dea foc ….citez ..”.toți cei care împărtășesc ideile dumitale …..recomanda omul cu manie proletara …Să fie împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!. „………………………………………..
N-as fi crezut ca se poate asa ceva , totusi americanu’ are o vorba …nici o fapta buna nu va ramine nepedepsita !……………………………….
Si ai sa mai zic una ,sa mai inervez citiva , Hardy F. Schloer nu e neamt , ci evreu get beget .
Puneti mana si studiati corporate law ,sa stiti pe ce lume traiti si care-i statul vostru de sclavi ..
Corporate law is often divided into corporate governance (which concerns the various power relations within a corporation) and corporate finance (which concerns the rules on how capital is used).
.http://www.clubofamsterdam.com/contentimages/The%20Future%20Now%20Show/Hardy%20Schloer%2001.jpg