|
12:55 (acum 1 oră)
|
 |
||
|
||||
Marchizul de Custine a călătorit în Rusia la începutul secolului 19.
Călător și scriitor, Marchizul de Custine a scris despre Rusia sub domnia autocrată a țarului Nicolae I, iar unele remarci rămân foarte actuale și astăzi.
„Numai un înger sau un geniu își poate salva mintea după douăzeci de ani pe tronul Rusiei”, a spus călătorul francez, citat care se potrivește cu situația lui Vladimir Putin, aflat de 22 de ani la Kremlin.
Remarca aceasta a fost scrisă acum 183 de ani, despre țarul Nicolae I în cartea „Rusia în 1839”.
Iată o mică parte din observațiile și gândurile marchizului francez.
„Imperiul Rus are disciplină de lagăr în loc de un sistem statal, este o stare de asediu, redusă la rangul de stare normală a societății”.
„Acest imperiu în toată imensitatea lui nu este altceva decât o închisoare, a cărei cheie se află în mâinile împăratului; un astfel de stat trăiește numai prin victorii și cuceriri și, în timp de pace, nimic nu se poate compara cu nenorocirile supușilor săi.”
„În inima poporului rus se află o pasiune puternică și nestăpânită pentru cucerire”.
„Rusia își vede în Europa prada, pe care mai devreme sau mai târziu o va primi în urma certurilor noastre; ea incită la anarhie, sperând să profite de descompunerea la care a contribuit, pentru că este în conformitate cu planurile ei.”
„Rușii vor putea să învingă pe toți o clipă cu ajutorul sabiei, dar niciodată cu ajutorul gândirii; iar oamenii care nu au ce să le transmită altor popoare, cei pe care vor să-i supună, nu vor rămâne puternici pentru mult timp.”
„În Rusia, singurele zgomote permise sunt strigătele de admirație”.
„În Rusia, conversația înseamnă conspirație, gândul este răzvrătire”.
„Supunerea rușilor – o virtute înnăscută și forțată”.
„Istoria în Rusia face parte din proprietatea statului, este proprietatea morală a prințului moștenitor; se păstrează în beciurile palatului împreună cu comorile dinastiei imperiale iar oamenilor li se arată doar ceea ce statul consideră necesar. Amintirea celor făcute ieri este proprietatea împăratului”
„Nu numai că despotismul rus nu pune preț pe idei și sentimente, ci rescrie și faptele, luptă împotriva evidentului și câștigă această luptă!”
„A minți în această țară înseamnă a proteja societatea, dar a spune adevărul înseamnă a face o lovitură de stat”.
„Clerul ortodox rus a fost și va fi întotdeauna un fel de miliție, dar în uniforma sa diferită de trupele seculare ale împăratului. Preoții subordonați împăratului și episcopii săi constituie un regiment special.
„Armata lor, care se remarcă prin excelentă disciplină, este formată, cu excepția câtorva unități alese, din oameni care sunt prezentați publicului în formă bună și ținuți în pământul din spatele cazărmii. Tenul soldaților epuizați le trădează suferința și foamea – pentru că furnizorii îi jefuiesc pe acești nefericiți, iar ei primesc un salariu prea mic pentru a cheltui o parte din el pe cea mai bună mâncare pentru a le satisface nevoile.
„Furtul își are rădăcinile în obiceiurile lor, așa că hoții trăiesc cu conștiința curată, iar fețele lor exprimă liniște fără griji până la sfârșitul zilelor. Din când în când îmi amintesc de o vorbă care le sună mereu în gură: „Și Hristos ar fi furat dacă nu i-ar fi bătut mâinile”.
„Fiecare guvernator știe că el, la fel ca majoritatea colegilor săi, este în pericol să-și petreacă restul zilelor în Siberia. Totuși, dacă în timpul mandatului său de guvernator reușește să fure destui bani pentru a se apăra în instanță la momentul potrivit, va fura; dacă (cazul este imposibil) ar rămâne cinstit și sărac, ar fi pierdut. Aceasta nu este remarca mea, am auzit-o de la mai mulți ruși pe care îi consider de încredere, dar mă voi abține să le menționez numele.”
„În Rusia, conversația înseamnă conspirație, gândul este răzvrătire”.
„Cine îmi va spune ce poate face o societate care nu se bazează pe demnitatea umană?”
Nu mă obosesc să repet: pentru a scoate rușii din neant, totul trebuie distrus și reconstruit.”
„Dacă oamenii trăiesc în lanțuri, atunci sunt demni de o asemenea soartă; tirania este creată de națiunile înseși.”
Cartea Marchizului de Custine răspunde la multe întrebări despre Rusia de astăzi. De ce milioane de cetățeni ai săi cred în propaganda excesiv de falsă? „Pentru ruși, cuvintele sunt mai importante decât realitatea.
Nu’i de mirare ca s-a scris asa ceva.
Francezii. mai ales cei care isi permiteau sa calatoreasca, aveau deja opiniile formate de acasa in functie de interesele lor. Chiar daca ar fi avut o opinie favorabila rusiei cine ar fi publicat asa ceva?
Ca si acum, si atunci presa avea aceiasi stapani peste tot.
Rusia a fost privita de vestul Europei ca un teritoriu bun de colonizat, avea de toate si merita colonizat. Ori cand vrei sa cuceresti o tara spui ca trebuie sa crestinezi, civilizezi sau democratizezi acel popor.
Totul merge pe acelasi tipic, „descoperitorii deografici”, circumcisi, nu sufera de prea multa imaginatie sau creativitate, asa cum sunt banuiti pe nedrept, ei merg dupa aceleasi tipicuri, paradigme copiate de la asiro-babilonieini si pastrate in Talmudurile lor, cel Irusalemic si cel Babilonian.
Toata istoria „moderna” este bazata pe scriiturile unor calatori, care au interese necunoscute noua, sau „documente” din cancelariile ambasadalor franceze in Balkani.
Oare nu pare suspect ca aceleasi surse, mereu negative, sunt intrebuintate peste tot, in pofida metodelor istorice, care nu dau prioritate unor surse ale caror interese nu pot fi cel putin cunoscute.
Aceleasi lucruri „elegante” s-au spus si despre romani, din aceleasi surse franceze, si noi ii mai zicem inca „Sora mai mare”, aceleasi documente l-au inspirat si pe K. Marx sa scrie „Insemnari despre romani”.
In publicistica contemporana K Marx apare ce „prieten al romanilor” doar pentru ca el mentioneaza ura plebei romanesti pentru moscali si considera Transilvania teriteriu romanesc.
Dar nimeni nu vrea sa comenteze aprecierea directa a lui Marx asupra poporului roman, pe care el il considera o plebe incapabila sa produca o revolutie, ci dimpotriva sunt contra revolutionari.
Caci Marx nu putea ierta interventia lui Iancu la 1848, cand i-a zvantat pe revolutionarii unguri dar a si refuzat medalia imparatului austriac.
Istoria nu se face pe placute, citam si extrapolam doar ceea ce ne place, trebuie sa analizam ansamblul in intregimea intelesurilor sale.