Andrei Pleşu despre Crin Antonescu:
…Cum le spui dumneata, să tot stai să asculţi 

Uneori, ascultîndu-l pe Crin Antonescu, te trezeşti rostind, cu un mic frison de admiraţie, replica tandră a coanei Efimiţa: ”Ca dumneata bobocule, mai rar cineva!” Cînd, de curînd, se căuta un candidat pentru funcţia de ministru al Transporturilor, şeful liberalilor şi viitorul nostru preşedinte a explicat jurnaliştilor cît de grea e alegerea pe care va trebui să o facă. DE ACELASI AUTOR Nostalgia „cu chip uman” Ce greutate mai au numele grele? Meşteşuguri de tâmpenie Iată textul:
 
”Avem următoarea problemă: transporturile sunt diverse – în apă, în aer, pe uscat, sub pămînt; iei un ceferist, nu ştie cum e cu vapoarele, iei un aviator, nu ştie cum e cu metroul, iei un marinar, ştim ce se întîmplă…” Trecem peste ironia finală, în care se dă încă o fină lovitură lui Băsescu (marele şi singurul proiect politic al vorbitorului). Restul însă e abisal. Să ne gîndim puţin. Ce faci cînd ai de ales un ministru al sănătăţii? Iei un cardiolog, nu ştie cum e cu ficatul, iei un dentist, nu ştie cum e cu urechile… N-ai de ales: trebuie să iei un expert contabil, absolvent ASE (la fără frecvenţă), fost ”lucrător comercial” la ”complexul de restaurante şi hoteluri Athénée Palace”. Ecce homo! Îl ai pe Eugen Nicolăescu! Dar să luăm Ministerul Tineretului şi Sportului. Complicaţiile sporesc! Să fie foarte tînăr? Cît de tînăr? Să fi cîştigat ceva medalii sportive? Ce fel de medalii? Iei un boxeur, nu se pricepe la polo, iei un fotbalist, nu ştie cum e cu şahul, iei un aruncător de suliţă, nu ştie cum e cu handbalul. Ce faci? Te poţi salva, eventual, cu stomatologul Bănicioiu. Sau, ca în anii 1997-2000, cu un profesor de istorie de la Soleşti şi Niculiţel (”singurul ministru pe care l-a dat judeţul Tulcea după revoluţie”! – cum scrie la Wikipedia). E vorba de însuşi Crin Antonescu. Oricum, ideea e că, decît să dai peste cineva care ştie o bucăţică, dar ignoră altele, mai bine iei pe cineva care nu ştie nimic. Dar să nu fim răutăcioşi! Ceea ce vrea, de fapt, să spună, dl. Crin Antonescu este că una e competenţa ”tehnică”, alta e cea ministerială. Cea ministerială ”înseamnă competenţa pe politici pe domeniul respectiv”. Bun. Şi cum arată o asemenea ”competenţă”? Aici, liderul liberal şi viitorul şef de stat răspunde mai curînd indirect: prin nominalizarea dnei Ramona Mănescu. Dna Mănescu are multă experienţă în foarte multe domenii, cu excepţia transporturilor. Şi atunci de ce a fost aleasă? Dl.Antonescu nu întîrzie să explice: a ales-o ”avînd în vedere complexitatea, dificultatea şi multiplele faţete de abordare ale tematicii şi politicilor dintr-un asemenea minister”. Deci: nu apă, nu aer, nu pămînt sau sub pămînt! Ci complexitate, dificultate, faţete multiple…Pentru detalii, mai avem încă de aşteptat. Să avem puţintică răbdare. Cu ministerele, să zicem, totuşi, că ne mai descurcăm. Dar, provocat de metafizica dlui Antonescu, m-am trezit speculînd asupra exigenţelor pe care le implică ”meseria” de preşedinte al ţării. ”Se sparie gîndul!” Un preşedinte trebuie să fie al tuturor! Alegi un ”intelectual fin”, nu place la popor. Alegi un tont, face şi zice nefăcute. Se pricepe la trebile interne, dar ar putea sta prost cu externele. E bun la ”reprezentare”, dar s-ar putea să nu aibă idei. Are idei, dar n-are simţ practic. E cumsecade, dar vorbeşte prost. E rău, dar vorbeşte bine. Ştie limbi străine, dar n-are talent diplomatic. Nu ştie limbi străine, dar le vorbeşte… Pînă la urmă, nu putem avea alte criterii decît cele de genul ”complexitate, dificultate, faţete multiple…” Privind retrospectiv, toţi foştii noştri preşedinţi ar fi fost buni la Transporturi. Dl.Iliescu era cu apele, dl. Constantinescu cu pămîntul şi sub-pămîntul, iar dl. Băsescu plimba pămîntul şi sub-pămîntul petrolier pe ape. N-am încercat încă un preşedinte ”aerian”. Adică unul ”cu competenţă pe politici pe domeniul respectiv”. Va acoperi, oare, dl. Crin Antonescu această lacună istorică?