Un banc trist…

La un banc trist, dar adevarat, se potriveste destul de bine un comentariu trist si tot asa de adevarat.

Este poporul roman un popor de criminali?

Citind titlul, poate ca unii se vor intreba daca mai sunt citav la cap. Cum poate sa-i treaca cuiva asa o blasfemie prin cap? O sa vedeti ca intrebarea asta nu numai ca are rostul ei, dar voi arata ca majoritatea romanilor sunt, prin tacerea si pasivitatea lor, de acord cu ea!

Cand m-am apucat sa scriu romanul ” De la inima spre cer”, nici nu banuiam ca o sa ajung la Miscarea Legionara. La inceput incalecasem bine subiectul, tinand fraiele strans in pumn. Dar incet-incet, gloaba s-a pus pe mancat jaratec si sa arunce din copite, luand-o mai mult razna, decat condusa de mine. Asa ca a fost mai mult dorinta ei decat a mea, de a ma ocupa de Legiune. Mai ales ca in privinta asta eram ignorantul perfect!

Sigur ca imi fluturasera si mie pe la urechi vorbe precum „Horia Sima”, „Traisca legiunea si Capitanul” sau „Corneliu Zelea Codreanu”, cam la fel cum mi-a trecut si expresia „Ouagadougou”, despre care stiu doar ca e capitala unui stat de prin Africa. Dar mai mult, spre rusinea mea de-acum, nu stiam nimic despre Miscare. Noroc cu gloaba!

Asta numesc eu acum, dupa ce m-am desteptat, „autonomia operei literare” care, in anumite cazuri fericite se desprinde de autor, pornind cumva singura la drum, tragandu-l pe acesta, de urechi, dupa ea. Avantaje multiple, pentru ca daca se va trezi vre-un adormit sa-mi reproseze ca am scris „prea frumos” despre legiune, o sa ridic, inocent, din umeri, o sa arat spre martoaga si o sa-l invit, politicos, s-o pupe sub coada.

Pentru ca o jignire mai mare nu ar putea cineva sa-mi aduca! Nu „frumos”, ci ADEVARAT am vrut eu sa scriu despre Legiunea lui Codreanu! Si fiindca vorba lunga-i saracie, sa redau mai jos un capitol din carte, pe care invit sa-l conteste cine-o vrea, daca il tin „bilutele”:

A spune că Mişcarea Legionară n-a comis crime ar fi un neadevăr! Dar a pretinde că Legiunea este o organizaţie criminală este o blasfemie. Ca să constatăm obiectiv unde se situează Mişcarea din punctul acesta de vedere, e necesar să facem o comparaţie. Pe site-ul Businessday.ro a apărut la 25.08.2009 o statistică despre evoluţia criminalităţii în România între 1997 şi 2007. Iată un fragment din acest articol ce ne interesează pe noi în mod deosebit:

Numărul persoanelor condamnate pentru omor a fost de 756 în 2007, comparativ cu aproape 1500 în 1997.

În primul rând, vom considera numărul celor condamnaţi pentru omor egal cu cel al victimelor, deşi nu este de la sine înţeles că numărul criminalilor trebuie să coincidă exact cu al victimelor. În lipsa unei alte statistici, luăm aproximarea asta ca acceptabilă. Vom considera de asemenea toate evoluţiile în timp a evenimentelor ca liniare. Astfel, între 1997 şi 2007, adică în 10 ani, au fost ucise în medie, în România:

(1500+756)/2= 1128 de persoane pe an

Dacă vom considera pentru simplificare că România a avut 20 de milioane de locuitori în această perioadă, rezultă că într-un an la suta de mii de locuitori s-au produs:

1128 / 200 = 5,6 crime.

Legiunea a crescut din anul 1927 de la înfiinţare până la rebeliune, în 1941, la un milion de adepţi. În această perioadă au fost comise de legionari (nu de Legiune!) următoarele crime: asupra lui Duca, Stelescu, Călinescu, Iorga, Madgearu şi asupra celor 64 de arestaţi de la Jilava:

(69/5) / (1940-1927) = (69/5)/13 = 1,06, socotite pe an şi la suta de mii de legionari

Deci Legiunea a avut în toată perioada ei o rată a criminalităţii de 5 ori mai mică decât criminalitatea medie din România actuală. Să vedem însă care a fost situaţia până la moartea lui Corneliu Zelea Codreanu, când în Legiune nu intra oricine şi când ochiul vigilent al Căpitanului veghea la aplicarea doctrinei fără nici cea mai

mică abatere! Între 1927 şi 1938 s-au produs doar două crime: victimele au fost Duca şi Stelescu. Dacă considerăm statistic că în această perioadă de 11 ani în Legiune au fost înscrişi în medie doar două sute de mii de legionari, rata criminalităţii este de:

(2/2) /11 = 0,09 crime pe an la suta de mii de legionari.

Acest mic exerciţiu aritmetic ne dovedeşte fără putinţă de tăgadă mai multe lucruri:

1) Că legionarii au fost departe de a putea fi consideraţi criminali.

2) Că Doctrina Legionară este una creştină şi umană.

3) Că Legiunea a fost sub mâna lui Codreanu o organizaţie în care crima nu şi-a avut loc. Când ea a apărut totuşi, a fost doar un fenomen simptomatic şi izolat, aflat la o rată a criminalităţii atât de redusă, încât ar fi pentru societatea românească actuală, dacă şi-ar propune, un obiectiv imposibil de atins.

4) Murdăriile care se debitează pe seama Legiunii că ar fi fost o mişcare paramilitară criminală sunt doar manipulări josnice, nesusţinute de fapte.

5) Că poporul român, supus unei agresiuni pe toate planurile, economic, cultural, patrimonial, social, politic, educaţional, moral, şi-a pierdut din vitalitate şi conştiinţă, ceea ce impune grabnice măsuri de reabilitare.

6) Răspândirea disciplinei şi educaţiei legionare în mijlocul naţiunii ar conduce şi la scăderea ratei criminalităţii, pe lângă ridicarea nivelului de conştiinţă al cetăţenilor. Rezultă că este de datoria oricărui român conştient ca să cunoască şi să răspândească Doctrina Legionară, spre binele neamului. Este o datorie a fiecăruia dintre noi ca să devină un factor activ la propagarea legionarismului printre cei din jurul nostru.

7) Apogeul Mişcării Legionare a fost atins în anul 1938, anul morţii Căpitanului. După el, Mişcarea a început să decadă, disciplina s-a redus, criteriile de admitere în Legiune s-au relaxat, ea a fost penetrată de spioni de toate felurile şi de agenţi comunişti, iar cei mai buni conducători ai ei (aproape 300 la număr) au fost executaţi fără judecată de călăii lui Carol. Nici nu avea cum să nu decadă! Şi totuşi, aşa decăzută cum a ajuns a reuşit să arate lumii că, aflată la guvernare doar patru luni, în condiţii deosebit de grele, s-au putut realiza lucruri care azi, cu un stat aşezat, democratic, cu o constituţie liberală, cu ajutoare de la Uniunea Europeană, nici nu ni le putem imagina: un buget excedentar, politicieni cinstiţi şi devotaţi neamului, distribuirea corectă a resurselor, apărarea drepturilor cetăţeanului, programe de dezvoltare într-adevăr durabile, armonie socială, un sistem de promovare al valorilor eficient, dizolvarea găştilor profitoare, care erau şi atunci nişte lipitori hulpave pe

trupul ţării, ca şi acum…

8) Disciplina Legionară trebuie să fie una de fier.

Iată ce multe adevăruri pot ieşi la iveală dintr-o mică socoteală de aritmetică de clasa a doua.”

Deci, zic eu, ca rauvoitorilor le-am inchis gura, macar pana le-o va inchide pamantul! Dar ce facem cu romanii care, loviti de pasivitate in moalele capului, nu protesteaza atunci cand Legiunea, pe nedrept, este acuzata ca ar fi o organizatie criminala? Vrem sa le-o spunem clar si fara manusi aici: Cine e de acord, chiar si prin tacere, cu afirmatia ca Legiunea a fost o organizatie criminala, este implicit, prin deductie logica, de acord cu asertiunea ca „Poporul roman este un popor de criminali”.