Autorul articolului este dl Nicolae Negru. Articolul se numeşte „Moldova împărţită în patru, eliberare au ocupaţie?” Asta pentru că degrabă vine 28 iunie şi o parte din mass-media va întreba din nou: eliberare sau ocupaţie? Eu la astfel de „dezbateri” nu mai merg. Nu văd rostul.
Dl Nicolae Negru a formulat foarte corect întrebările: „Violul – crimă sau iubire?” sau „Tâlhăria – furt sau binefacere?” „Dacă violatorul, scrie în continuare dl N. Negru, îi cumpără victimei şaluri, bijuterii (adică investeşte) şi îi propune să o ia în căsătorie (o tratează ca pe un egal), nu am putea [oare] să-l iertăm, considerând că a procedat din surplus de iubire?”
Tonalitatea dată de dl N. Negru este absolut corectă, binevenită şi actuală. În cazul anexării Basarabiei la Rusia nu poate fi vorba de două „opinii”: furtul nu poate fi calificat altfel decât furt. Urmările acelui furt teritorial au fost catastrofale pentru moldovenii rupţi în două părţi de ruşi: cei rămaşi sub dominaţie străină au fost lipsiţi de perspectivele vieţii naţionale, spirituale, au fost lipsiţi de procesele de modernizare (europenizare), prin care au trecut consângenii noştri de dincolo de Prut, dar şi alte popoare din centrul şi estul Europei. Dar să revenim la 2012. La 16 mai, mii de oameni, adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la chemarea PL, au comemorat 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia ţaristă. După miting, au fost aprinse mii de lumânări în memoria celor ce au avut de suferit pe parcursul ocupaţiei ţariste, dar şi a celor două ocupaţii sovietice a ţinutului nostru. Ce au făcut oponenţii noştri? Ei s-au adunat în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse şi au organizat… veselie, domnilor! Muzică, dansuri, chiote, într-un cuvânt – guleai! În timp ce noi ne deplângem morţii, ei dansează şi se veselesc. De parcă nu ar fi şi ei creştini, de parcă nu acesta este argumentul lor când vorbesc de „eliberare”: ne-au „eliberat” de sub „dominaţia” („jugul”) musulmanilor! În situaţia în care ne-aţi „eliberat” ca pe nişte creştini, de ce atunci, când noi, eliberaţii, creştinii, comemorăm victimele opresiunilor de tot felul, de ce voi, creştinii şi eliberatorii, cel puţin nu tăceţi, de ce dansaţi pe memoria şi mormintele străbunilor noştri? Întrebarea este adresată, în egală măsură numiţilor „patrioţi” ai Moldovei, dar şi grupării Voievod. Nu este greu de observat, că numita grupare este mai activă politic decât oricare alt partid din RM. Acţiuni, blogg-eri, scrisori deschise, măi-măi-măi! Atrageţi atenţia: cărţile, primite cadou [din România] în opinia „voievozilor” de papură – nici mai mult, nici mai puţin! – atentează la „suveranitatea şi independenţa noastră” [a noastră, a cui? Cine sunteţi voi oare?] şi – din nou atenţie! „divizează societatea moldovenească pe criterii etnice”. De când oare cărţile divizează societatea? Sunt convins: cărţile primite sunt valori ale patrimoniului nostru cultural, ale patrimoniului cultural românesc (şi – NB! – european!), şi asta indiferent de cum vă place să vă numiţi: moldoveni sau români! Patri(h)oţi ai Moldovei şi voievozi de papură, de ce nu vă revoltaţi de staţionarea Armatei a 14- pe teritoriul ţării pe care pretindeţi că o iubiţi? Citim în continuare: „Suntem urmasii a [corect moldoveneşte este suntem urmaşI AI – A.P.] marilor Voievozi ai Moldovei cu istorie, cu demnitate, un popor care este in asteptarea unei guvernari rationale, eficiente…”. Cine vă oferă dreptul să vă numiţi aşa? De unde atâta tupeu? Unde sunt mormintele marilor voievozi, urmaşi ai cărora vă pretindeţi?
Domnule ministru de Interne!
V-am văzut într-un filmuleţ difuzat de numiţii voievozi. Dacă echipa este plătită de MAI, vă asigur că băieţii s-au epuizat. Nu asta este calea de urmat, calea moldovenismului de peşteră. Ţara noastră nu este doar peştera lor. Nu ardeţi podurile. Inclusiv – cele cu ruşii!
Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte al INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL
21 mai 2012.
pt XYZ
Care secolede stapinire dle XYZ??? Chiar crezi ca se simt bine??? Cu atitia martiri??? Poate miine poimiine o sa vii si o sa ne spui ca si noi ne simtim bine cu astia care ne conduc de 20 de ani…si ce ar mai trebui sa simtim noi, dle XYZ?
Fix in dos ii doare pe basarabeni de Romania, in schimb retarzi ca voi se agita inutil. Poate ca, totusi, veti intelege ca astia se considera rusi si se simt bine sub stapinirea lor de secole…
frati romani fiti strans uniti si faceti tot ce poate fi facut pentru a va uni cu fratii vostrii de pretutindeni.acele bestii care va sfideaza dansand sunt dusmanii vostri de veacuri.dumnezeu a fii de partea noastra daca suntem uniti si luptam cu tot sufletul pentru idealul nostru national adica unirea tuturor teritoriilor romanesti aflate subt oupatie straina.gm
Basarabenii sunt manipulaţi de agenturile occidentale şi ruseşti. Doar un fapt excepţional iar putea ridica deasupra micilor coteţării create de capitalişti ca să poată cunoaşte emanciparea de rang naţional.
Românii basarabeniau atata dor de tara româneasca si românii de la noi pur si simplu nu-i intereseaza. Dar nu mai zic nimic altceva pentru ca sa nu „lezez” niste „demnitati”.
&Tsedil;