– Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, pe care creştinii ortodocşi din întreaga lume o sărbătoresc astăzi, 25 noiembrie, are o tainică legătură cu poporul român încă din primele secole ale creştinătăţii
– Mănăstirea Sfintei, aflată în Sinai (Egipt) este cea mai veche mănăstire creştină în care viaţa monastică nu a fost întreruptă, având o istorie de 17 secole. Mănăstirea a fost construită pe locul în care Dumnezeu i s-a revelat lui Moise sub forma Rugului Aprins, la poalele Muntelui Tablelor Legii (cunoscut şi ca Muntele lui Moise sau Muntele Sinai).
În acest loc, Moise a auzit glasul Domnului: „Descalţă-te, căci locul pe care te afli este sfânt” (Ieşirea 3,5). Aici profetul biblic va primi poruncă de la Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia faraonului, pentru ca după alţi 40 de ani de pribegie în Peninsula Sinai să primească, în vârful Muntelui Sinai, cele 10 porunci pe două table de piatră.
Ceea ce este extraordinar, pentru pelerinii care ajung în aceste locuri, este descoperirea faptului că Mănăstirea Sfintei Ecaterina reprezintă, de fapt, o oază creştină într-o lume islamică, care a supravieţuit de-a lungul timpului în ciuda tuturor invaziilor otomane şi a presiunilor Islamului.
Aceasta în condiţiile în care toate celelalte mănăstiri creştine din zona Egiptului (numite copte), rămase până astăzi (care sunt „presărate” pe drumul parcurs de Sfânta Fecioară Maria şi Iisus în vremea refugiului lor în Egipt), au ajuns sub stăpânirea popoarelor musulmane, amprenta lor fiind vizibilă în aceste locaşuri sfinte până în zilele noastre.
Puţină lume ştie faptul că această Sfântă Mănăstire este legată, încă de la începutul fondării ei de spaţiul românesc, mai exact de poporul dac.
Prima piatră de temelie
Prima piatră de temelie a Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai a fost pusă de împărăteasa Elena, în secolul IV d. Hr., când aceasta i-a închinat Sfintei Fecioare Maria o capelă construită chiar pe locul unde se afla Rugul Aprins revelat lui Moise.
Acesta capelă reprezintă „nucleul” de la care va porni ulterior dezvoltarea unui aşezământ monahal, construit două secole mai târziu de împăratul Justinian şi care va deveni locaş de adăpost pentru moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.
Între anii 527 şi 565 e.n., împăratul Iustinian ridică aici Mănăstirea Rugului Aprins,pentru a cărei construcţie aduce din Ţara Românească „o sută de familii de valahi”(după cum menţionează izvoarele istorice).
Mănăstirea Rugului Aprins îşi va păstra acest nume până în secolul al IX-lea când unui călugăr al mănăstirii i se va revela într-o viziune că moaştele Sfintei Ecaterina se află îngropate pe vârful celui mai înalt munte din Sinai, Gebel Katherina (2.642m).
Un secol mai târziu călugării aveau să coboare sfintele moaşte în mănăstire, unde se păstrează până astăzi capul şi mâna stângă ale Sfintei Ecaterina într-o raclă de argint depusă în altarul lăcaşului. După descoperirea Sfintelor moaşte şi aducerea lor în biserică, lăcaşul care purta numele de Mănăstirea Rugului Aprins şi-a schimbat numele după cel al Sfintei Ecaterina, păstrat până în zilele noastre.
Construcţia mănăstirii
Manuscrisele medievale spun că Justinian ridică iniţial această construcţie cu rol de fortăreaţă militară, având în vedere dorinţa sa de a apăra un punct de maximă importanţă strategică de la marginea imperiului său, destul de expus atacurilor triburilor barbarilor sarazini.
Pentru realizarea construcţiei şi asigurarea protecţiei, Justinian îşi instalează aici „cea mai bună garnizoană” (astfel consemnează în scrierile sale unul dintre generalii lui Justinian) – adusă din Dacia, de la nordul Dunării (zonă care făcea parte din teritoriile cucerite de Justinian).
Componenţii acestei garnizoane făceau parte din populaţia geto-dacică, iar urmaşii celor aşezaţi, aici, în Sinai, vor constitui un trib, o comunitate care pentru sute de ani îşi va păstra limba, portul şi obiceiurile valahe.
Conform manuscriselor, „Justinian a strămutat un număr de 100 de soldaţi, originari din Valahia, împreună cu familiile lor, asigurându-le case în afara mănăstirii pentru a locui, dar în acelaşi timp pentru a străjui mănăstirea şi a-i apăra pe călugări”.
Alegerea lui Justinian nu este întâmplătoare, de vreme ce vitejia dacilor era renumită– fiind ştiut faptul că „unităţile militare romane, în componenţa cărora intrau oşteni geto-daci, erau de neînfrânt”, aşa cum menţionează mărturiile epigrafice.
Justinian se mândrea, avea încredere în aceşti soldaţi, îi cunoştea foarte bine şi recunoştea că erau din acelaşi neam cu el, adică originari din Dacia Mediteraneea, pe care el însuşi o numea „prea fericita noastră patrie” (împăratul Justinian avea origini daco-trace, era cunoscut pentru evlavia lui, iar în timpul domniei sale a dus o campanie perseverentă pentru răspândirea creştinismului, alături de soţia lui, împărăteasa Teodora).
Cei 100 de „colonişti” geto-daci trimişi de Iustinian au avut ca misiune, în primă fază, zidirea mănăstirii. Din mâinile lor, a rezultat un adevărat colos din piatră, zidit şi păstrat aproape în forma iniţială până în zilele noastre.
„Uşile lui Justinian” sunt vechi de mai bine de 1.400 de ani şi încă funcţionează
Ridicată între anii 527-557, Mănăstirea Sfânta Ecaterina va dispune de o foarte bună fortificaţie, cu ziduri de granit înalte de la 8 la 35 de metri înălţime, înconjurată de grădini şi chiparoşi. Atât zidurile, cât şi edificiul în sine, au fost realizate din blocuri masive de granit.
Panta înclinată a locului a reprezentat o provocare pentru realizatorii construcţiei, care au fost nevoiţi „să niveleze muntele” – după cum însuşi Justinian le cere – această nivelare a unei zone extinse fiind necesară pentru a se realiza fundaţia bisericii.
Biserica mănăstirii a suferit puţine schimbări de pe vremea fondatorului ei. Marele său portal de la vest este încă închis cu uşile din lemn de cedru, decorate cu sculpturi în relief, cu reprezentări zoomorfe şi fitomorfe – flori, frunze, lujere etc. Aceste uşi, numite „Uşile lui Justinian”, sunt vechi de mai bine de 1.400 de ani şi încă funcţionează perfect, stând în cuiele şi balamalele lor iniţiale.
De altfel, Andrei Vartic, de profesie fizician-spectroscopist, un pasionat al istoriei dacilor, descrie în cărţile sale materialele de construcţie dacice, în special Betoanele Dacice, şi arată rezistenţa acestora în timp.
Tot el a cercetat şi un Cui Dacic vechi de peste 2000 de ani, găsit în sanctuarul dacic de la Racoş, care nu a ruginit nici până în zilele noastre. În urma unei testări, s-a dovedit că acel Cui Dacic avea în componenţa lui nici mai mult nici mai puţin decât alfa-fier pur de 99,97%; nici urmă de impurităţi, adică de compuşi ai carbonului ce rămân de la prelucrare – o „minune antică” pe care cercetătorii nu şi-o pot explicaşi care poate fi descoperită şi la uşile din lemn de cedru ale Mănăstirii Sfintei Ecaterina.
Şi acoperişul din lemn al bisericii s-a păstrat, de asemenea, din secolul al VI-lea.Acesta stă sprijinit pe grinzi care poartă mai multe inscripţii, dintre care una singură este amintită de arhelologi şi istorici – cea care îi menţionează pe “preaevlaviosul nostru împărat” Iustinian şi pe “răposata împărăteasă” Teodora.
Rezistenţa în timp a locaşului sfânt din Sinai a fost dată prin însăşi modalitatea de construcţie şi de organizare a acestei mănăstiri-cetate, fiind puse în practică cunoştinţele şi tehnicile (inclusiv cele de apărare) pe care dacii le-au aplicat de-a lungul timpului pentru construcţia propriilor cetăţi.
Comunitatea dacilor de la muntele Sinai
După încheierea lucrărilor, această comunitate de daci a rămas pe loc, în slujba mănăstirii. La început erau numiţi bessi – numele generic al creştinilor de la Marea Neagră, urmaşi ai geto-dacilor. Recunoscând originea lor latină, arabii i-au numit„llah” – ca o derivaţie a denumirii obişnuite folosite de alte popoare pentru români: vlah. În timp, coloniştii creştini din Sinai vor fi recunoscuţi drept „oameni de munte”, sub numele generic de Gebalie sau Gebalia (întâlnit şi ca Gebalieh, Jabaliyya sau Gabalyya).
Denumirea are o semnificaţie profundă dacă luăm în calcul faptul că dacii l-au numit pe Zamolxe şi Gebeleizis, care înseamnă Zeul Cerului sau Zeul venit din cer. Mircea Eliade a scris la rândul său despre „mărturia lui Herodot conform căreia geţii credeau într-un singur zeu numit de unii Zalmoxis, de alţii Gebeleizis”.
O parte dintre dacii creştini vor deveni călugări ai mănăstirii şi vor sluji aici, chiar în limba lor, bessă. De altfel, există şi o mărturie istorică în acest sens. În anul 570, la scurt timp de la fondarea mănăstirii, călătorul Antoninus Placentinus vizitează Peninsula Sinai. El scrie că a „întâlnit 3 călugări care cunoşteau mai multe limbi, anume latina, greaca, siriana, egipteana şi bessa”.
Iată cum apar descrişi în scrierile autorului englez Lewis Burckardt (1816) „slujitorii de pe ţărmurile Mării Negre” care locuiau în Sinai:
„Ei mărturisesc în chip unanim pogorârea lor din slujitori creştini de unde şi-i numesc ceilalţi beduini – fiii creştinilor… Se căsătoresc numai între dânşii, alcătuind o comunitate aparte din vreo sută şi douăzeci de oameni înarmaţi. Sunt o rasă muncitoare şi robustă, iar fetele lor au o faimă de superioară frumuseţe asupra tuturor beduinilor”.
Un alt scriitor arată:
„Tribul de beduini numit Gebalia, provenit din Dacia, se remarcă prin vrednicie şi pricepere; mulţi sunt meseriaşi; de asemenea, toţi copiii acestui trib ştiu să citească şi să scrie. Membrii tribului ajută şi îndrumă pe ceilalţi beduini în lucrările agricole şi în meşteşuguri”.
Marcu Beza, cercetător român preocupat să descopere comunitatea descendentă din vlahii creştini aduşi în Sinai, povesteşte în cărţile sale că a întâlnit un „beduin vlah”care l-a ajutat, fiindu-i o bună călăuză pe cărările muntelui:
„Era un om tânăr şi voinic, înfăşurat la cap cu o broboadă albă, cu cămaşă tot albă, cu cingătoare de piele şi încălţat în opinici. M-a condus pe cărările muntelui şi, la întoarcere, mi-a arătat în grădina mănăstirii colţul unde fusese îngropată, în 1750, cea din urmă femeie creştină a tribului”.
Tot istoricii au scris şi despre călugării din Moldova şi Ţara Românească care au slujit în Sinai. În anul 1533, stareţul mănăstirii a fost Ioachim Valahul, susţinut de Petru Rareş.
De altfel, toţi marii domnitori români, precum Radu Vodă cel Mare, Alexandru al II-lea Mircea, Petru Şchiopu, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, au menţinut timp de cinci secole (până la secularizarea averilor mănăstirilor) relaţii foarte strânse cu Mănăstirea Sfantei Ecaterina, sprijinind-o cu donaţii consistente.
Influenţele arabe
Odată cu năvălirea arabilor (între 639 şi 642, Egiptul este cucerit de armatele califului Omar), situaţia vlahilor creştini de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina începe să se schimbe. Mănăstirii i se răpesc multe din posesiunile sale, traversând şi unele perioade critice, în care a fost pusă în pericol chiar existenţa acesteia. Din cauza presiunii exercitate de către arabi, cu timpul, vlahii creştini de la Sinai încep să preia obiceiurile şi religia musulmană.
Unii dintre ei vor intra în categoria populaţiei musulmane pe care o fomau cei convertiţi – forţat sau de bună voie – la islam şi cărora le era interzisă întoarcerea la vechea tradiţie.
Totuşi, timpul a demonstrat că pentru multe secole, credinţa creştină a acestora s-a transmis mai departe. Actualii urmaşi, prin tradiţia orală transmisă de înaintaşi, îşi aduc aminte că strămoşii lor, foşti creştini, au avut o altă conduită decât ceilalţi trăitori (beduini) ai locurilor, de care nu s-au rupt total, în ciuda vremurilor nu totdeauna favorabile.
Într-o călătorie de cercetare din 1914, ieşeanul Teodor Burada află despre vlahii din Sinai informaţii preţioase de la localnicii zonei:
„Pentru ei reprezintă o mândrie a fi numiţi «sclavi (slujitori) tu Monastiru» – aşa cum este în limba greacă – dat fiind că ei slujesc acest lăcaş sfânt de foarte multe veacuri. Totuşi acceptă mai puţin numele de beduin arab dacă nu li se adaugă şi «sclavi tu monastiru». Nu doresc a fi confundaţi cu beduinii arabi”.
Vlahii şi-au păstrat religia creştină cel puţin până în secolul al XVIII-lea. Ulterior, după mărturiile istoricilor şi călătorilor, au trecut treptat la islam, fără să-şi fi pierdut cu totul conştiinţa originilor lor creştine îndepărtate. Intrând în contact cu populaţia arabă localnică, şi-au schimbat aspectul fizic şi îmbrăcămintea. Totuşi, călugării au notat în manuscrisele mănăstirii că ei prezintă un tip antropologic diferit de ceilalţi beduini din peninsulă şi au în dialectul lor „cuvinte de origine necunoscută”.
Concluzii
Mănăstirea Sfintei Ecaterina din Sinai a reprezentat unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate pentru lumea creştină, traversând şaptesprezece secole în care viaţa monahală creştină s-a derulat fără întrerupere.
Prezentand-o, actualul Arhiepiscop al Sinaiului, Damianos, spune:
„Mănăstirea Sfânta Ecaterina este un centru monastic creştin grec-ortodox de rit bizantin, a cărui viaţă monahală se derulează neîntrerupt de şaptesprezece secole.
De 1400 ani în inima deşertului Sinai, aceasta şi-a păstrat caracteristicile iniţiale din vremea Împăratului Justinian. De la Mahomed, fondatorul islamului, până la califii musulmani şi sultanii turci, trecând prin epoca lui Napoleon, toţi au preluat mănăstirea sub protecţia lor, ferind-o inclusiv de jafuri. În lunga sa istorie, Mănăstirea Sfânta Ecaterina nu a fost niciodată cucerită sau distrusă.
Traversând toate epocile, şi-a păstrat intactă imaginea de loc sacru al Bibliei, aşezându-şi lumina asupra evenimentelor Vechiului Testament precum şi asupra continuităţii proslăvirii Sfintei Fecioare Maria şi a Domnului nostru Iisus Hristos”.
La această descriere mai trebuie adăugată „o filă de istorie” uitată (care, de altfel, este prima pagină din „viaţa” mănăstirii): cei care au pus bazele acestui centru spiritual au fost dacii aduşi de împăratul Justinian din zona Dobrogei, a căror primă misiune a fost construcţia locaşului sfânt, urmată de sarcina de a o proteja şi a o întreţine material.
De-a lungul timpului, descendenţii acestui grup de daci au fost supuşi influenţelor popoarelor arabe, însă, în acelaşi timp, legătura mănăstirii cu spaţiul carpato-danubian a dăinuit prin interesul manifest al tuturor domnitorilor români de a susţine acest locaş sfânt (care au acordat ajutoare constante acestui locaş sfânt, până la secularizarea averilor mănăstirilor).
Este interesant de remarcat că la mânăstirea aceasta – în faimoasa ei bibliotecă, care este a doua ca mărime şi valoare, după cea de la Vatican – se află până astăziportretul domnitorului valah Constantin Brâncoveanu (pictat în ulei, în mărime naturală), împreună cu splendide manuscrise, vase liturgice ornamentate în scriptoriile româneşti, ca şi excepţionalele scoarţe ale Evangheliei dăruite de Ieremia Movilă, în 1598; tot aici au fost descoperite manuscrisele – în slavonă şi greacă – ale „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”.
Astăzi, valahii sinaiţi (sau beduinii valahi, după cum mai apar în scrieri) cunosc legenda originii lor care a devenit o tradiţie orală şi îşi duc traiul secular în preajma Mănăstirii Sfântei Ecaterina fiind foarte ataşaţi de pământul lor. Numărând în jur de 2000 de suflete ei sunt divizaţi în trei ramuri: Hamayidah, Salayimah şi Wahibat, cei ce trăiesc în apropierea mănăstirii ajutând la treburile administrative ale lăcaşului.
Puţini dintre ei sunt angajaţi permanenţi în mănăstire ca bucatari, lucrători, trapezari, grădinari, paznici, în timp ce alţii lucrează temporar. Tot ei se ocupă de ghidarea pelerinilor pe Muntele lui Moise, Muntele Sfintei Ecaterina şi Muntele Horeb, de transportul şi excursiile în zonă. Există un obicei străvechi prin care monahii Mănăstirii Sfânta Ecaterina oferă în fiecare dimineaţă raţii gratuite de pâine nedospită beduinilor Gebalia care vieţuiesc în preajma locaşului sfânt.
Cea mai frumoasă încheiere şi încununare a acestei prezentări poate fi dată prin cuvintele celei care veghează şi acum sufletele străbunilor noştri din Sinai, Sfânta Ecaterina, a cărei ultimă rugăciune, rostită înainte de a i se tăia capul, a fost:
„Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu, pe care l-am adus Ţie ca jertfă pentru dragostea Ta. Caută dintru înălţimea Ta, Doamne, şi asupra poporului acestuia care stă înainte şi-l povăţuieşte la lumina cunoştinţei Tale. Şi acelora care vor chema prin mine numele Tău cel preasfânt, dă-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toţi să fie lăudate măririle Tale în veci. Amin!”
inelul de care vorbeam îl vedeți și în acest avatar al meu. E dat de istorici ineresați austrieci și germani ca fiind gepidic. S-au mai găsit inele acolo și toate prezintă litere grecești.Domnii istorici austrieci au citit literele ca fiind….latinești deși e clar că sînt grecești, chiar ultima literă apare numai în alfabete grecești.Pe mine mă contrariază faptul că lingviștii romîni(nici unul!!) nu a remarcat că pe acest inel sînt litere grecești.De aia (și de altele) sînt supărat mormînt pe dl Ion Coja.
bateți pe Google „inel Apahida” sau „tezaur Apahida”. O să vedeți un inel cu crucea creștină plus alte cruci din sec 4 sau 5 e n, găsite la Apahida lîngă Cluj.Așa că…creștinismul în Nordul Dunării nu e venit cu slavii ci cu mult înainte și nu e venit în latină ci în limba BESSĂ, că avem biserică (instituție) bessă atestată la anul 59 dCr.
NU A EXISTAT NICI O SFANTA ECATERINA, IN SCHIMB A EXISTAT HYAPATIA DIN ALEXANDRIA, UCISA DE PRIMII CRESTINORETARZI. ULTERIOR, POPII AU INVENTAT-O PE MADAM ECATERINA, PT. O MAI BUNA „SIMETRIE”…
Deceneu
mulțumesc pentru aprecieri dar așa cum i-am spus și lui adrian romanu nu m-am născut cu harul scrisului. Aș avea nevoie de cineva care se pricepe la scris să pună pe hîrtie cum se cade ceea ce știu.
pentru că ești interesat de ce spun eu am să-ți fac un mic cadou legat de subiect.
mama lui Constantin cel Mare nu a dedicat sfintei Ecaterina capela pe locul unde se află mănăstirea și nici Iustinian nu i-a dedicat ei mănăstirea așa cum s-ar deduce din text. Mama lui Constantin a construit capela ca dedicație pentru locul unde Moise a văzut tufa arzînd și i s-a spus că sus pe muntele Sion va primi tablele de la Dumnezeu. Deci ea dedica această capelă tufei arzînd unde Moise a primit vestea că va primi tablele cu porunci.
Iustinian a dedicat mănăstirea transfigurării lui Cristos nu Sfintei Ecaterina. Nu se știe cum au ajuns moaștele Sfintei Ecaterina (mai corect e vorba de Caterina, de la kataros – pur în grecește, deoarece numele a fost primit după ce s-a călugărit, numele ei a fost cu totul altul), la mănăstirea Sfînta Ecaterina.
ea a fost condamnată la moarte prin executare cu roata, de împăratul Maxentius după ce a confruntat o comisie de filozofi și preoți politeiști. De atunci metoda de execuție cu roata prin ruperea oaselor poartă numele de roata Caterinei, cu care au sfîrșit-o tragic și Doja și cei care l-au urmat.
nu se știe de ce la Ecaterina roata s-a dezmembrat înaintea execuției și Maxentiu a ordonat decapitarea.
ea s-a născut la Alexandria în Egipt, fica regelui Kostus și Sabinela. După numele lor se poate vedea clar că nu e vorba de egipteni, iar ca să fi rege al regatului de Alexandria cred că spune foarte mult. Cine s-a îngrijit de recuperarea moaștelor ei ar fi un subiect de studiat pentru sfinții părinți. Eu consider că lumea coptă din Egipt, creștini ortodocși, a făcut acest lucru. Ea s-a născut politeistă prin părinți și s-a convertit la creștinism la 14 ani.
după unii autori se spune că ea de fapt nici n-ar fi existat ci ar fi doar o invenție pentru a estompa crima pe care creștinii au comis-o în Alexandria cu Hipatia, considerată cea mai inteligentă persoană din timpul ei, matematician, astronom și filozof. Tot atunci creștinii au dat foc bibliotecii și universității din Alexandri, muzeului cum i se spunea, iar la scurt timp după au distrus serapeumul, adică templul lui Serapis, zeul venerat atunci de greci, egipteni și alte neamurile politeiste, cum ar ti traci de exemplu, care trăiau pe vremea aceea în regiunea Alexandriei.
numai bine!
De unde ai luat asemenea informații ? Presupun că te-ai documentat, nu ai scris povești…
zamolxus
Excelente comentarii, neaparat trebuie sa pui aceste cunostinte intr-o carte.
VOTATI LEGIONARII de la Partidul TOTUL PENTRU TARA,ati votat destul securistii 22 ani!
adrian romanu
mulțumesc pentru aprecieri și încurajări! nu m-am născut cu harul scrisului și nu pot închega cărți, deși ce-i drept cunoștințe ar fi destule.
referitor la romani și daci. Romanii au învățet latina de la coloniștii traci, numiți etrusci, care s-au stabilit în peninsula Italică, avînd colonie în Etruria astăzi Toscania. Pe daci tot tracii noștri i-au învățat limba latină. Această limbă în mod peiorativ e numită lingua franca. A fost limba în care s-a făcut prima traducere a bibliei de către Paul la Efes (tracii anatolieni) cu o femeie tracă. E de fapt limba latină a tracilor.
după războiul Troiei tracul Eneas fuge în colonia lor, Etruria, după trei escale: în Creta, unde tracii din Creta îi spun să nu rămînă deorece grecii vor ataca și Creta imediat după Troia ceea ce s-a și întîmplat, în fosta Fenicie, tot colonie tracă și în Cartagina unde regina Cartaginei tot o femeie tracă, a vrut să se căsătorească cu el, deoarece grecii îi omorîseră toată familia, soția și 4 copii (singurul scăpat fiind Ascanius).
după aceste escale se stabilește în colonia lor Etruria iar fiul lui se căsătorește cu fica regelui Latinus. Așa începe istoria casei de Alba Longa a etruscilor în peninsula Italică, care va domina romanii pe o perioadă de 1100 de ani pînă cînd etruscii se sting topindu-se în masa de latini, oscani, umbrieni, mesapici, etc… care trăiau în peninsulă. Mesapicii stabiliți în partea de nord est a peninsulei în apropierea Veneției de astîzi aveau capitala la Apulia, ceea ce dovedește că erau tot traci care migraseră în peninsula Italică. Limba și obiceiurile sînt de neconfundat și apatțin ilirilor, o altă ramură a tracilor. Scrierea e din marea familie a scrierilor trace. Se pare că în compoziția lor acești iliri mesapi aveau descendenți care se trăgeau din Moesia, adică din geții sud dunăreni. Astfel de geți au ajuns pînă în sudul Franței, occitanii, estul Spaniei, catalonii, care sînt diferiți de spanioli, deoarece iberii provin tot din coloniști traci dar aceștia sînt din Iberia anatoliană așa cum tot romaii au denumit și trecut pe hărțile lor provincia Iberia din Anatolia. Aceștia sînt cei care au purtat cu ei obiceiul coridei în Spania, obicei rămas de la strămoșii pelasgi practicat cu precădere în Creta, de așa numita civilizație minoană, a taurului Minus, din Knosus, adică cunoaștere. Cuvîntul vine din luviană, limbă indo-europeană, KNOSE, de unde avem cuvîntul gnoză, prin internediul grecilor și gnoseologie, deoarece ei nu pot pronunța CN pe care-l transformă în GN, la fel nici GI pe care-l transformă în GHI, GNOSEOLOGHIA se pronunță. Pentru limba română KNOSE a produs familia de cuvinte a cunoaște și pentru limba italiană conoscere. A gîndi are forma a cugeta cugetare și așa cum era și normal se folosește doar în Adreal deoarece ocupația romană a Daciei Mari s-a restrîns la doar la nici jumătate din teritoriul Ardealului. Restul sînt povești, ne-o spun hărțile romane rămase-n viață. Ce vor istoricii români sau biserica ortodoxă e treaba lor pentru că nu are legătură cu realitatea istorică.
Remus și Romulus sînt descendenți din Eneas a 16-ea generație prin mama lor care era descendentă directă din Eneas. Pînă și femeia care i-a alăptat, lupoaica, a fost tot o femeie tracă, sclava mamei lor. Au fost copiii ilegitimi ai regelui Romei cu Rea Silva, descendentă tracă din tracul Eneas.
deci romanii nu au învățat limba latină de la daci cum ai sugerat tu sarcastic ci acasă la ei de la etrusci. Tot de la aceștia au învățat religie și arta războiului. Să nu uiți că cei mai buni luptători au fost tracii frigieni. Zeița Roma a fost o zeiță frigiană pe care chiar și masonii o vîntură ca fiind zeița victoriei în război. E afișată pe tavanul cupolei congresului american, unde îl însoțește pe Washington la dreapta împreună cu altă zeiță tracă Venus la stînga, simbolul iluminării.
coiful frigian pe care zeița Roma îl poartă e renumit. De curînd au fost găsite alte două în Anglia, deoarece romanii au folosit foarte mulți soldați frigieni în Britania. Au fost vîndute la licitație, cu 350.000 de lire bucata, colecționarilor de antichități. Asta pentru că Frigia nu mai există atît geografic cît și ca civilizație. Civilizație cică dispărută. Fals pentru că bucovinenii noștri sînt descendenți ai frigienilor din Asia Mică și sînt frați buni cu francii.
Virgiliu a scris Eneida în limba latină vulgară lingua franca, nu latina clasică. El vorbea limba etruscă la fel ca Titus Livius, Cicero, împăratul Claudiu. Împăratul Claudiu a scris o istorie în 8 volume a etruscilor care în continuare ni se ascunde.
Titus Livius afirma că pe vremea lui romanii învățau limba greacă în școlile de elită așa cum strămoșii lor au învățat limba etruscă în școlile de elită. Nu cred că există un argument mai solid și mai serios decît această afirmație a unuia dintre cei mai mari istorici ai antichității. Nu se vorbește prea mult de el deoarece nu place evreilor pentru că a fost un tip antisemit cum greșit se folosește termenul pentru a eticheta un antievreu. Afirmații grave la adresa lor le are în istoria Romei. Trădători, șmecheri, oameni în care nu te poți baza. Deci așa erau și înainte nu numai acum. Vicleni, mincinoși, hoți și criminali. Tot timpul nu au respectat cuvîntul lui Dumnezeu, în schimb ne cer nouă să-l respectăm și să fim toleranți, adică să-i tolerăm așa cum sînt mincinoși, hoți și criminali.
alfabete etrusce s-au găsit foarte multe în Italia. Copiii etruscilor le purtau înscrise pe călimări legate la gît. S-au găsit multe în morminte de copii. Alfabetul etrusc a fost baza alfabetului latin. Acesta se înrudește cel mai bine cu alfabetul lemnian din insula Lemnos care e cel mai bătrîn alfabet latin. Se poate spune că scrierea latină s-a născut în Balcani-Anatolia nu la Roma.
sper că nu te superi pentru intervenția mea la capitolul romanii au învățat limba latină în Dacia de la daci, ci la ei acasă de la tracii etrusci!
VOTATI LEGIONARII de la Partidul TOTUL PENTRU TARA,ati votat destul securistii 22 ani!
http://fgmanu.ro/
@zamulxus: nu trece neobservata eruditia si vointa ta de a ne informa. Eu iti multumesc. Mult. Fara sa folosesc diacritice inca, te incurajez sa scrii o sinteza, o carte etc. sa putem da la copii nostri sa invete ce tu sti si ce este esential a fi stiut.
@Marius 2: Daca biserica aia nu e unde Moise ar fi vazut rugul aprins, ai alte informatii? Pana cand vi cu alte informatii, acela e un loc convenabil.
@ Bodola: ma surprinzi, dovedesti rezonabilitate. Esti acelasi?
@Otto Nelu: ai scris ca “Este mult mai logică explicatia că romanii au preluat de la daci limba latină, si nu invers, cum ni se spune.” Si cum s-au descurcat romanii pana au invadat Dacia? Comunicau prin semne, au facut un imperiu pe muteste si scriau cu scoici pe nisip?
autorului
nu prea iese socoteala cu 17 secole din text:
”Mănăstirea Sfintei, aflată în Sinai (Egipt) este cea mai veche mănăstire creştină în care viaţa monastică nu a fost întreruptă, având o istorie de 17 secole…”
mănăstirea Sfînta Ecaterina de la poalele muntelui Sinai este într-adevăr prima mănăstire creștină, dar e construită în timpul Împăratului Iustinian care a domnit între 527-565. Deci se poate vorbi de aproape 15 secole cel mult, nu 17.
a fost construită de meșteri și muncitori vlahi care au fost păziți pe timpul construcției de un corp de armată compus tot din vlahi, traci, ca să fim mai corecți din provincia Tracia.
existența beduinilor de origine tracă în zonă și nordul africii e mult mai bătrînă decît existența acestei mănăstiri. Noi cercetări arată că nordul Egiptului, Libia, Tunisia, precum și Liban, Siria, Iordania cît și Israel, fosta Palestinia au în compoziția populației acest tip particular de beduini nomazi de origine vlahă, adică tracă din Balcani-Anatolia.
scrierile feniciană și pună, au fost scrieri care au folosit alfabetul latin vechi fără nici-o legătură cu scrierile dezvoltate de populațiile semite, și au stat la baza scrierilor aramică, palmireană, nabateană, siriacă, palmireană și coptă. Aceste scrieri înrudite cu scrierea latină și existente cu mult înaintea scrierii latine cu timpul s-au denaturat, pe parcursul a cca 1400-1500 de ani într-un proces continuu de semitizare a scrierii și nu numai a scrierii dar și a limbii, cum era și normal pentru că aceste populații minoritare au fost populații de coloniști care sînt supuse procesului de asimilare în timp.
în toate aceste țări din Orientul Mijlociu și nordul Africii au existat colonii trace înainte de supremația grecilor în bazinul mediteranean. E vorba de perioade de timp cuprinse între 1500 și 700 înainte de Cristos.
folosirea în continuare a unor astfel de scrieri diferite de scrierile seminte este prezentă în zilele noastre cum ar fi scrierea tifinagh latin în paralel cu tifinagh arab, de exemplu în Tunisia unde semnele de circulație sînt prezente cu ambele variante atît latin cît și arabic.
Biserica coptă (cacofonie acceptată la fel ca și biserica catolică) folosește scrierea coptă, care se bazează pe alfabetul latin. Copții afirmă că ei foloseau scrierea cu mult înainte ca Egiptul să ajungă sub ocupație romană. Deasemenea biserica siriacă mai ales în sudul Siriei.
există triburi de beduini nomazi de vlahi în Iordania în apropierea vestigiilor arheologice misterioase de la Petra și binențeles în Israel în zona orașului numit culmea Arad.
o altă corecție și ultima, deși ar mai fi multe de spus pe acest subiect, e faptul că nu e vorba de daci în nici-un caz ci de traci, deoarece iustinian nu a controlat Dacia. Marea Dacie nu se afla sub stăpînirea romanilor în timpul lui. Singurul teritoriu a fost al Dobrogei de astăzi, Sciția Minoră. De altfel creștinismul nu pătrunsese încă la nordul Dunării în timpul lui Iustinian. Mai trec încă vreo 250-300 de ani pînă cînd creștinismul va trece Dunărea iar impunerea lui oficială o vor face bulgarii după ce și ei se creștinează oficial în timpul lui Boris (el se botează, avîndul ca naș de botez pe împăratul Mihai al II-lea al Bizanțului), care vor introduce și scrierea chilirică atît religios cît și oficial în diplomație înlocuind scrierea dacilor, aceeași cu a tracilor numită luvian. O combinație de scriere latină cu unele caractere grecești.
altfel mă bucur și apreciez că mai e cineva care se gîndește la istoria adevărată a strămoșii noștri traci.
numai bine!
http://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Catherine%27s_Monastery,_Mount_Sinai
http://en.wikipedia.org/wiki/Tifinagh
Biserica aia din Sinai nu are nici o dovada ca ar fi construita pe locul unde Moise cu 1000 de ani ar fi vazut un rug aprins. Nu mai propagati minciuni din evul mediu, daca sunteti iubitori de adevar.
Cineva spunea ca sunt 30 km de arhive la Vatican ce nu sunt studiate din cauza de timp(timpul Vaticanului probabil). Dar ce-l impiedica pe Sfintia Sa Daniel sa solicite bisericii surori catolice sa trimita calugari români, cunoscatori de latina, care sa studieze acele arhive ? Sa ne cunoastem istoria, sunt de acord. Dar cum, fara efort ? Nu cunosc latina altfel m-as fi oferit BOR sa ma duc la Vatican si sa stau sa inghit praful arhivelor pentru tara si patria mea.
Nu stiu de ce, dar am o banuiala ca Imperiul Bizantin inca din 325 A.D. ne-a ascuns istoria si limba, a sters orice ar aminti de daci si geti vrand probabil sa ne faca greci sau slavi. Au reusit, dar limba nu au reusit s-o grecizeze sau slavizeze, Sa ne faca greci sau slavi dar sa ne redea istoria noastra furata.
PS. Draga Adrian, stiu ca nu stiu nimic. De aceea invat de la altii si am sa ma stradui pana am sa mor. De aceea accesez acest site, sa invat pentru ca am de la cine, o recunosc, chiar daca cei mai multi imi sunt adversari ideologici.
Prea multe coincidenţe legate de istoria românilor. Cei 30 de km de arhive din subsolurile Vaticanului, furate de cruciaţi de la Constantinopol, nu sunt studiate, vezi-Doamne, din lipsă de timp. Iar din cele studiate, din zeci de hărti ale estului Europei, lipseste una singură, cea a Daciei.
Mai intâi ni se spune că dacii au preluat limba latină de la romani, in cei 160 de ani de stăpânire romană. Nu există in intreaga istorie a omenirii un caz asemănator, când un popor cotropit, să-si abandoneze propria limbă si să preia limba cotropitorului intr-un asemenea interval de timp. In Ardeal, stăpanirea maghiară a durat peste 1000 de ani, dar limba romană a ramas intactă.
Inainte de expansiunea Imperiului Roman, Dacia se intindea pe teritorii vaste, cam de la izvoarele Dunarii, pană in Caucaz, iar in sud, până in Macedonia si coasta vestică a Turciei asiatice.
Este mult mai logică explicatia că romanii au preluat de la daci limba latină, si nu invers, cum ni se spune. (probabil in mileniul I, II inainte de Cristos). Povestea cu crearea Romei, cu Lupoaica, Romulus si Remus, pare o istorioara SF.
@Bodola: Io ti-am zis ca nu sti nimic.
Dovada ca nici aici nu ai stiut ca Tablitele de le Tarataria le-a facut Coja de Pasti intre doua randuri de cozonac ca sa nu arda lemnele degeaba pana creste coca.
Stimate Otto Nelu,
Scuze, ca un analfabet am scris si eu „chiama” in loc de „cheama”.
Nu ma disculp, dar mare necaz este ca acest site nu permite previzualizarea si editarea propriilor comentarii.
Stimate Otto Nelu,
„Audiatur et altera pars„.
Din pacate sau din fericire am citit pe net si argumentele celor care negau vechimea „Tablitelor de la Tartaria” in sensul ca nu s-au respectat metodologiile de prelevare artefacte din morminte sau alte incinte si deci orice datare are un mare risc de eroare. De altfel nici Academia Româna nu a validat „tablitele”.
Mai mentionez ca am citit si alte comentarii pe net, nu numai in româna, in care si alte popoare revendicau ca cele mai vechi artefacte cu scriere ceea ce gasisera pe teritoriul lor.
Si aceste tablite de la Tartaria, chiar daca ar fi reale ca vechime, de unde stim ca au fost scrise de localnici si nu de negustori evrei care faceau comert si le-au pierdut in acele zone. Sau poate era vreun mosier grec stabilit in aceea zona si a fost ingropat cu Tablitele cu scrierea lui(scriere nedescifrata inca).
Ar trebui sa nu ne mai ascundem dupa deget si sa privim realitatea in fata. Exista la etnicii români o patura subtire de intelectuali, o patura si mai subtire de indivizi ceva, ceva sau cat de cat mai instruiti si marea masa care, ce sa mai vorbim(navigati pe internet si cititi comentarii la site-urile de sport, de ziare, etc si daca nu va luati cu mainile de par este totusi bine). Analfabetismul este ancestral la noi. Nu stiu cine l-a propagat sau l-a mentinut. Chiar nu ma intereseaza. Dar el este prezent. Analfabetismul sec. XVIII nu-i similar cu cel din sec XXI, dar tot analfabetism se chiama.
M-ar interesa cum s-ar putea iesi din aceasta stare de amorteala, cum s-ar putea emancipa intelectual sarmanul popor român.
@ Bodola,
N-ai auzit niciodată de Plăcuţele din lut de la Tărtăria?. Aceste plăcute contin o scriere necunoscută si au fost descoperite in anii ’60 in satul Tărtăria de langă Deva. Impreună cu plăcutele(30x30cm)s-au descoperit si fragmente osoase, care au permis datarea cu Carbon 14 la Roma de către un Institut german. S-a constatat că vechimea lor este cu 2000 de ani mai veche decat scrierea sumeriană, considerată pană acum cea mai veche din lume.
Cineva are interesul să nu facă publice aceste lucruri, pentru că istoria noastra nu ar mai putea fi falsificată de niste „istorici” gen Roller.
VOTATI LEGIONARII! AJUNGE CU SECURISTII timp de 22 ani!
http://pentrupatrie.ro/
Ciudat este ca „toţi copiii acestui trib ştiu să citească şi să scrie.” si totusi nu ne-a ramas nimic scris de la ei in romaneste. Avand in vedere ca acesti bessi se casatoreau numai ei intre ei, presupun ca erau aromâni si nu români.