dnitsoc@gmail.com 75.57.36.95
ALEGEREA EXISTENȚIALĂ A TURCIEI: BRI SAU FALITA Două destine trag spre Asia de Sud-Vest din două viziuni opuse ale viitorului. Cea mai mare dintre aceste națiuni indecise este Republica Turcia, al cărei lider a primit un semnal de alarmă dur pe 15 iulie 2016. La această dată, serviciile de informații rusești i-au oferit lui Erdogan solutia necesară pentru a evita o lovitură de stat lansată de adepții liderului cultului protejat de CIA, Fetullah Gulen. Motivul pentru care lovitura de stat a fost lansată la acea vreme a fost supus multor speculații, dar faptul că aceasta a avut loc la doar două săptămâni după ce scrisoarea de scuze a lui Erdogan către Putin a devenit publică nu a fost probabil o coincidență. Scuzele în cauză s-au referit la decizia Turciei de a doborî un avion de vânătoare rusesc care zbura în spațiul aerian sirian în noiembrie 2015, soldat cu moartea unui soldat și la activarea aproape a pactului de securitate colectivă al NATO… și, astfel, al doilea război mondial. Poate că Turcia, care a avut un rol esențial în furnizarea de arme, și sprijinul logistic al ISIS atât în Irak, cât și în Siria (prin operațiunea Timber Sycamore) s-a săturat să fie un instrument al forțelor occidentale care, evident, nu s-au deranjat să sacrifice întreaga lume arabă pentru modificarea unei Noi Ordini Mondiale. Printre aceste schimbări comportamentale pozitive, am văzut participarea Turciei la procesul de la Astana începând cu 2017, reducând sprijinul pentru tacticile urâte de schimbare a regimului din regiune și chiar achiziționând sistemele de apărare antirachetă cu rază medie de acțiune ale Rusiei S400 începând cu 2017. Aceste din urmă sisteme au înfuriat mai mult de câteva western NATO-phili din cauza tendinței S400 de a face scuturile antirachetă anglo-americane impotente și învechite. Cooperarea militară cu Rusia s-a amplificat și prin vizita lui Erdogan din 29 septembrie la Moscova, unde liderul turc s-a angajat să achiziționeze o a doua tranșă de sisteme de apărare aeriană S400, planuri avansate de a produce în comun submarine, motoare cu reacție, nave de război cu Rusia, accelerând în același timp construcția unui reactor nuclear construit de Rosatom. Acestea fiind spuse, vechile obiceiuri mor greu, iar Turcia a fost prinsă în mod continuu jucând în ambele lumi, oferind sprijin continuu armatei siriene “libere” încărcate de teroriști și grupului Al Qaeda hayat Tahrir Al Sham, recent reambalat, care folosește Idlib ca bază de origine. La nivel economic, ambiția Turciei de a deveni o poartă de intrare între Europa și Asia de-a lungul Noului Drum al Mătăsii indică, de asemenea, rezoluția lui Erdogan de a se rupe de angajamentele sale anterioare de a se alătura navei care se scufundă a Uniunii Europene și de a lega în schimb viitorul Turciei spre Est. Alte proiecte care sunt subsumate coridorului mijlociu includ Canalul Istanbul de 20 de miliarde de dolari, care va fi o legătură de 45 km între Marea Neagră și Marea Marmara (reducând traficul pe Bosfor), precum și calea ferată subacvatică Marmaray, tunelul eurasiatic și al treilea pod Istanbul. Agențiile de rating de credit au retrogradat Turcia la o națiune „cu risc ridicat”, iar SUA și UE au lansat sancțiuni. Aceste acte au contribuit la retragerea investitorilor internaționali din obligațiunile guvernamentale turcești (prăbușirea de la 1/4 din toate obligațiunile deținute de investitorii internaționali în 2009 la mai puțin de 4% în prezent) și privarea națiunii de credite productive vitale pentru a construi infrastructură. Aceste atacuri au dus, de asemenea, la cele mai mari bănci turcești care au declarat că nu vor oferi nicio finanțare megaproiectului. Așa cum vedem și în relațiile Turciei cu Rusia, nevoia ei disperată de a colabora cu China a dus la apariția unei politici mai stricte în ceea ce privește sprijinul lui Erdogan pentru extremiștii uiguri. Din cei 13 milioane de uiguri chinezi, 50.000 trăiesc în Turcia, dintre care mulți fac parte dintr-o operațiune mai mare finanțată de CIA, menită să sculpteze China. În 2009, Erdogan a denunțat public China pentru că a comis un genocid asupra musulmanilor care trăiesc în Xinjiang (cu mult înaintea națiunilor occidentale). Dupa lovitura de stat eșuată din 2016, lucrurile au început să se schimbe, ministrul de externe Mevlüt Çavușoğlu declarând în 2017: „nu vom permite absolut deloc în Turcia nicio activitate care să vizeze sau să se opună Chinei. În plus, vom lua măsuri pentru a elimina orice rapoarte media care vizează China”.” Nu numai că Turcia este disperată să joace un rol în Inițiativa Centurii și Drumurilor și să asigure un credit atât de necesar pe termen lung din China, fără de care viitorul ei va fi blocat în soarta infernală a bombei cu ceas europene, ci și în creșterea Coridorului de transport internațional nord-sud factorii, de asemenea, în calculul ei. Până în prezent, incapacitatea Turciei de a rupe gândirea cu sumă zero a dus la cifre importante din jurul lui Erdogan care se amăgesc cu gândul că Coridorul Mijlociu al Turciei ar fi singura alegere posibilă pe care China o avea pentru a muta mărfurile prin insula lumii către Europa și Africa de Nord. Această nouă ramură a Noului Drum al Mătăsii care leagă China de Europa prin Iran, Irak și Siria de Marea Mediterană prin portul sirian Latakia oferă o oportunitate incredibilă nu numai de a reconstrui Asia de Sud-Vest devastată de război, ci și de a crea un câmp de stabilitate durabil după decenii a manipulării occidentale. Într-adevăr, atât Egiptul, cât și Iordania au privit, de asemenea, spre est văzând singura cale pentru o pace durabilă sub forma Noului Drum al Mătăsii. Trio-ul din Egipt, Iordania și Irak a început să stabilească scena pentru această rută a Drumului Mătăsii cu un acord energetic din 2017 menit să conecteze rețelele de energie electrică ale celor trei națiuni și, de asemenea, să construiască o conductă de la Basra la Aqaba în Iordania, urmată de o extindere mai mare în Egipt. În ciuda trilioanelor de dolari irosite de Statele Unite în bombardarea Irakuluipana la aducere lui in în epoca de piatră, niciun proiect energetic nu a fost construit de dolari SUA de la invazie. De fapt, singura centrală electrică construită după 2003 a fost centrala termică construită de China de 2450 mW din Wassit, care furnizează 20% din energia electrică a Irakului. Irakul necesită cel puțin 19 GW de energie electrică pentru a-și aproviziona nevoile de bază după ani de bombardamente occidentale care își direcționează strategic infrastructura vitală cu prețul a milioane de vieți inocente. În cazul în care modelele economice occidentale au avut tendința de a menține națiunile subdezvoltate, subliniind extracția materiei prime fără investiții pe termen lung care să beneficieze oamenii, să creeze producție sau să sporească puterile forței de muncă, modelul chinezesc este complet diferit, concentrându-se în schimb pe crearea unui spectru complet de dezvoltare economica. Sistemul colonialist este hobbesian, suma zero și sistem închis, modelul superior insa este suma non-zero, cooperare, intrajutaorare, neamestec in treburile interne si Win-win – câștig-câștig reciproc avantajos. DACĂ Turcia poate găsi puterea de a se elibera pe deplin de logica învechită a geopoliticii cu sumă zero, atunci cu siguranță va apărea un viitor luminos pentru întreaga Asia de Sud-Vest și Centrală. Sursa: https://theduran.com/turkeys-existential-choice-bri-or-bust |
Comenteaza