Turcia trage spre China

CD

ALEGEREA EXISTENȚIALĂ A TURCIEI: BRI SAU FALITA
de Matthew Ehret

Două destine trag spre Asia de Sud-Vest din două viziuni opuse ale viitorului.
În cazul în care adepții ordinului bazat pe reguli stabilite de Zbigniew Brzezinski acum 40 de ani se străduiesc să reînvie coșmarul distopic al sectarismului și războaiele nesfârșite, in schimb un program mai optimist de cooperare și gândire pe termen lung este inaugurat de către China în continuă evoluție Belt and Road Initiative – Initiativa Centura si Drumul.
În timp ce multe națiuni au sărit la bordul acestui sprijin optimist noua paradigmă entuziasta de cooperare si intrajutorare, altele s-au trezit precar balnsandu-se intre ambele lumi.

Cea mai mare dintre aceste națiuni indecise este Republica Turcia, al cărei lider a primit un semnal de alarmă dur pe 15 iulie 2016. La această dată, serviciile de informații rusești i-au oferit lui Erdogan solutia necesară pentru a evita o lovitură de stat lansată de adepții liderului cultului protejat de CIA, Fetullah Gulen.

Motivul pentru care lovitura de stat a fost lansată la acea vreme a fost supus multor speculații, dar faptul că aceasta a avut loc la doar două săptămâni după ce scrisoarea de scuze a lui Erdogan către Putin a devenit publică nu a fost probabil o coincidență. Scuzele în cauză s-au referit la decizia Turciei de a doborî un avion de vânătoare rusesc care zbura în spațiul aerian sirian în noiembrie 2015, soldat cu moartea unui soldat și la activarea aproape a pactului de securitate colectivă al NATO… și, astfel, al doilea război mondial.

Poate că Turcia, care a avut un rol esențial în furnizarea de arme, și sprijinul logistic al ISIS atât în Irak, cât și în Siria (prin operațiunea Timber Sycamore) s-a săturat să fie un instrument al forțelor occidentale care, evident, nu s-au deranjat să sacrifice întreaga lume arabă pentru modificarea unei Noi Ordini Mondiale.
Sau poate că Erdogan a început să-l vadă în oglindă pe micul Saddam Hussein.
Oricare ar fi cazul, din acea zi fatidică, comportamentul Turciei ca jucător în Asia de Sud-Vest a căpătat cu siguranță un caracter îmbunătățit (deși nu în întregime) pe mai multe niveluri.

Printre aceste schimbări comportamentale pozitive, am văzut participarea Turciei la procesul de la Astana începând cu 2017, reducând sprijinul pentru tacticile urâte de schimbare a regimului din regiune și chiar achiziționând sistemele de apărare antirachetă cu rază medie de acțiune ale Rusiei S400 începând cu 2017. Aceste din urmă sisteme au înfuriat mai mult de câteva western NATO-phili din cauza tendinței S400 de a face scuturile antirachetă anglo-americane impotente și învechite.

Cooperarea militară cu Rusia s-a amplificat și prin vizita lui Erdogan din 29 septembrie la Moscova, unde liderul turc s-a angajat să achiziționeze o a doua tranșă de sisteme de apărare aeriană S400, planuri avansate de a produce în comun submarine, motoare cu reacție, nave de război cu Rusia, accelerând în același timp construcția unui reactor nuclear construit de Rosatom.

Acestea fiind spuse, vechile obiceiuri mor greu, iar Turcia a fost prinsă în mod continuu jucând în ambele lumi, oferind sprijin continuu armatei siriene “libere” încărcate de teroriști și grupului Al Qaeda hayat Tahrir Al Sham, recent reambalat, care folosește Idlib ca bază de origine.
Liderii Rusiei și Siriei înțeleg că Turcia poartă un pic de responsabilitate pentru această mizerie, deoarece 60 de baze militare și posturi de observare oferă protecție acestor grupuri și altor grupuri militante.

La nivel economic, ambiția Turciei de a deveni o poartă de intrare între Europa și Asia de-a lungul Noului Drum al Mătăsii indică, de asemenea, rezoluția lui Erdogan de a se rupe de angajamentele sale anterioare de a se alătura navei care se scufundă a Uniunii Europene și de a lega în schimb viitorul Turciei spre Est.
Coridorul Mijlociu Trans Caspian de 7500 km din Turcia este un program frumos care se desfășoară paralel cu coridorul nordic al BRI care leagă China de Europa.
Acest coridor care a început să funcționeze în noiembrie 2019 are avantajul de a reduce distanța de aproape 2000 km de pe coridorul nordic activ și oferă o rută eficientă între China și Europa. Erdogan a declarat anterior că „Coridorul mijlociu se află în centrul BRI” și a cerut „integrarea Coridorului de Mijloc în BRI”.

Alte proiecte care sunt subsumate coridorului mijlociu includ Canalul Istanbul de 20 de miliarde de dolari, care va fi o legătură de 45 km între Marea Neagră și Marea Marmara (reducând traficul pe Bosfor), precum și calea ferată subacvatică Marmaray, tunelul eurasiatic și al treilea pod Istanbul.
Fără implicarea sporită a Chinei, nu numai că aceste proiecte vor eșua, dar coridorul mijlociu în sine s-ar prăbuși în uitare. Până în prezent, comerțul chinez cu Turcia a crescut de la 2 miliarde de dolari în 2002 la 26 de miliarde de dolari în 2020, iar peste 1000 de companii chineze au proiecte de investiții în întreaga națiune. Consorțiile chineze au o participație de 65% în al 3-lea cel mai mare port din Turcia.

Agențiile de rating de credit au retrogradat Turcia la o națiune „cu risc ridicat”, iar SUA și UE au lansat sancțiuni. Aceste acte au contribuit la retragerea investitorilor internaționali din obligațiunile guvernamentale turcești (prăbușirea de la 1/4 din toate obligațiunile deținute de investitorii internaționali în 2009 la mai puțin de 4% în prezent) și privarea națiunii de credite productive vitale pentru a construi infrastructură. Aceste atacuri au dus, de asemenea, la cele mai mari bănci turcești care au declarat că nu vor oferi nicio finanțare megaproiectului.
În ciuda faptului că investițiile chineze în Turcia au crescut semnificativ, investițiile financiare directe (ISD) din Vest au scăzut de la 12,18 miliarde de dolari în 2009 la doar 6,67 miliarde de dolari în 2021.

Așa cum vedem și în relațiile Turciei cu Rusia, nevoia ei disperată de a colabora cu China a dus la apariția unei politici mai stricte în ceea ce privește sprijinul lui Erdogan pentru extremiștii uiguri. Din cei 13 milioane de uiguri chinezi, 50.000 trăiesc în Turcia, dintre care mulți fac parte dintr-o operațiune mai mare finanțată de CIA, menită să sculpteze China.
Timp de mulți ani, Turcia a oferit refugiu sigur unor grupări precum Mișcarea Islamică Din Turkmenistanul de Est, care și-a tăiat dinții luptând alături de ISIS în Siria și Irak. Operatorii afiliați la National Endowment for Democracy, finanțat de National Endowment for Democracy, Congresul Mondial Uigur cu sediul în Germania, au găsit, de asemenea, sol fertil în Turcia.

În 2009, Erdogan a denunțat public China pentru că a comis un genocid asupra musulmanilor care trăiesc în Xinjiang (cu mult înaintea națiunilor occidentale). Dupa lovitura de stat eșuată din 2016, lucrurile au început să se schimbe, ministrul de externe Mevlüt Çavușoğlu declarând în 2017: „nu vom permite absolut deloc în Turcia nicio activitate care să vizeze sau să se opună Chinei. În plus, vom lua măsuri pentru a elimina orice rapoarte media care vizează China”.”
Cu multe paralele cu protecția de către Turcia a grupărilor islamice radicale din Idlib, obiceiul de a proteja grupările uigure radicale anti-chineze a fost o masă fragmentară. Cu toate acestea, Erdogan a făcut mișcări semnificative care demonstrează bună credință, inclusiv tratatul de extrădare din 2017 semnat cu China (ratificat de Beijing, deși nu încă de Ankara), o reprimare sporită a grupărilor extremiste uigure și decizia de a reintroduce ordinul de excludere care îi interzice președintelui Congresului Mondial Uigur Dolkun Isa să intre în Turcia pe 19 septembrie, 2021.

Nu numai că Turcia este disperată să joace un rol în Inițiativa Centurii și Drumurilor și să asigure un credit atât de necesar pe termen lung din China, fără de care viitorul ei va fi blocat în soarta infernală a bombei cu ceas europene, ci și în creșterea Coridorului de transport internațional nord-sud factorii, de asemenea, în calculul ei.
Un coridor multimodal care se întinde pe o duzină de națiuni, INSTC a fost lansat de Rusia, India și Iran în 2002 și a primit o viață nouă în mijlocul BRI al Chinei. În ultimii ani, membrii proiectului au crescut și au inclus și Azerbaidjan, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turcia, Ucraina, Siria, Belarus, Oman și Bulgaria.
În timp ce Turcia este membru al proiectului, nu există nicio garanție că megaproiectul se va deplasa direct prin granițele sale în acest moment. Astfel, și aici, Erdogan este disperat să rămână în relații bune cu Rusia și aliații ei.

Până în prezent, incapacitatea Turciei de a rupe gândirea cu sumă zero a dus la cifre importante din jurul lui Erdogan care se amăgesc cu gândul că Coridorul Mijlociu al Turciei ar fi singura alegere posibilă pe care China o avea pentru a muta mărfurile prin insula lumii către Europa și Africa de Nord.
Această percepție a fost îmbunătățită timp de mulți ani de războiul aflat în curs de desfășurare în regiunea Siriei și Irakului, condusă de ISIS (și izolarea relativă a Iranului), asigurând că nu ar putea fi activat niciun coridor de dezvoltare concurent.
Cu toate acestea, odată cu intrarea Teheranului în Inițiativa Centurei și Drumului, cu recentul acord de 400 de miliarde de dolari cu China și aderarea sa completă suplimentară la Organizația de Cooperare din Shanghai, s-a născut un nou coridor est-vest care oferă o rută alternativă atractivă spre coridorul de mijloc.

Această nouă ramură a Noului Drum al Mătăsii care leagă China de Europa prin Iran, Irak și Siria de Marea Mediterană prin portul sirian Latakia oferă o oportunitate incredibilă nu numai de a reconstrui Asia de Sud-Vest devastată de război, ci și de a crea un câmp de stabilitate durabil după decenii a manipulării occidentale.
Această nouă rută are atracția suplimentară de a încorpora Iordania, Egiptul, Libanul și alte state arabe într-o nouă dinamică strategică care leagă Eurasia de un continent african disperat de o dezvoltare reală. Începând cu această scriere, 40 de națiuni din Africa subsahariană s-au înscris în BRI din China.

Într-adevăr, atât Egiptul, cât și Iordania au privit, de asemenea, spre est văzând singura cale pentru o pace durabilă sub forma Noului Drum al Mătăsii. Trio-ul din Egipt, Iordania și Irak a început să stabilească scena pentru această rută a Drumului Mătăsii cu un acord energetic din 2017 menit să conecteze rețelele de energie electrică ale celor trei națiuni și, de asemenea, să construiască o conductă de la Basra la Aqaba în Iordania, urmată de o extindere mai mare în Egipt.

În ciuda trilioanelor de dolari irosite de Statele Unite în bombardarea Irakuluipana la aducere lui in în epoca de piatră, niciun proiect energetic nu a fost construit de dolari SUA de la invazie. De fapt, singura centrală electrică construită după 2003 a fost centrala termică construită de China de 2450 mW din Wassit, care furnizează 20% din energia electrică a Irakului. Irakul necesită cel puțin 19 GW de energie electrică pentru a-și aproviziona nevoile de bază după ani de bombardamente occidentale care își direcționează strategic infrastructura vitală cu prețul a milioane de vieți inocente.
Dacă această situație gravă urmează să fie inversată, atunci planul de “petrol pentru construcții” al Chinei trebuie readus complet online.
Nucleul acestui plan implică un fond special care va acumula vânzări de petrol irakian dus către China până la atingerea unui prag de 1,5 miliarde de dolari. Odată ce acest moment se va întâmpla, băncile de stat chineze au convenit să adauge încă 8,5 miliarde de dolari, aducând fondul la 10 miliarde de dolari, pentru a fi utilizat într-un program complet de reconstrucție de drumuri, cale ferată, tratarea apei și rețele energetice, precum și infrastructură moale, cum ar fi școlile și asistența medicală.

În cazul în care modelele economice occidentale au avut tendința de a menține națiunile subdezvoltate, subliniind extracția materiei prime fără investiții pe termen lung care să beneficieze oamenii, să creeze producție sau să sporească puterile forței de muncă, modelul chinezesc este complet diferit, concentrându-se în schimb pe crearea unui spectru complet de dezvoltare economica. Sistemul colonialist este hobbesian, suma zero și sistem închis, modelul superior insa este suma non-zero, cooperare, intrajutaorare, neamestec in treburile interne si Win-win – câștig-câștig reciproc avantajos.

DACĂ Turcia poate găsi puterea de a se elibera pe deplin de logica învechită a geopoliticii cu sumă zero, atunci cu siguranță va apărea un viitor luminos pentru întreaga Asia de Sud-Vest și Centrală.

Sursa: https://theduran.com/turkeys-existential-choice-bri-or-bust
Traducerea CD