Trump: SUA a ajuns o glumă

Via Ut Roma (by Amazing Doscoveries)
„Deceniu după deceniu, Roma s-a infiltrat în tăcere în cele mai înalte nivele ale societătii americane, până când, finalmente, caracteristicile de fiară ale Americii au început să se vadă. Intre timp, Roma, care nu şi-a uitat scopul de a-şi restabili autoritatea în Europa, folosind aceeaşi strategie din America [0:45:50 sec.] , şi-a propus să se infiltreze în cadrul puterilor religioase şi politice de pe continent. Sarcina a fost mai uşoară în acel mediu familiar şi foarte curând a început să dea roade. In timp ce era activ implicată în impunerea unui regim socialist în Rusia, a lucrat pentru a stabili un sistem ocult, inspirat de iezuiti în Germania nazistă a lui Adolf Hitler.
Eric Jon Phelps:
«Potrivit scrierii iezuite ‘La Civilta Catolica’, ei spun că FASCISMUL este forma de guvernământ care se aseamănă cel mai bine cu Biserica Romano-Catolică.
Aşadar, FASCISMUL este international, este expansiv, este dominat de corporatiile monopoliste ale Cavalerilor de Malta, şi vorbeşte despre Dumnezeu.
COMUNISMUL, pe de altă parte, este opresiv, are lagăre de concentrare la del ca şi fasciştii, numai că neagă existenta lui Dumnezeu. Singura diferentă constă în mărturisirea religioasă; altfel, ambele sisteme sunt identice. [0:47:00 sec]
Şi astfel ajungem în locul în care extremele se întâlnesc.
Aşadar, atât fascismul cât şi comunismul sunt conduse de Ordinul Iezuit.
Pe fată, iezuitii sustin fascismul; în secret, ei conduc comunismul. Controlează ambii lideri în acelaşi timp şi coordonează mişcările lor politice în beneficiul Ordinului Iezuit.
Iezuitul Edwin Moe afirma în cartea sa «Imperiul desăvârşit»: « Căderea Imperiului Rus a fost cel mai mare eveniment singular, cu exceptia căderii Imperiului Roman în 476. Atât de mult şi-au dorit iezuitii acest lucru.
Ei au afirmat că «dacă nu vom reuşi acest lucru ar fi ca şi când am pierdut
Reforma ».
– Adolf Hitler: « Am învătat multe de la Ordinul Iezuit. Până acum, nu a existat nimic mai grandios pe pământ, decât organizarea ierarhică a Bisericii Catolice. Am aplicat mult din această organizatie în propriul meu partid».
(Smoke-screens, Chick Publications, p. 20, 1988)[0:47:50 sec.]
– Franz von Papen: «Al treilea Reich este prima putere care nu doar cunoaşte ci deasemenea pune în practică înaltele principii ale papalitătii».
(Smoke-screens, Chick Publications, p. 20, 1988)
– Adolf Hitler: « In ceea ce-i priveşte pe evrei, eu nu fac altceva decât să continui aceeaşi politică pe care Biserica Catolică a adoptat-o de 1500 de ani» ( Smoke-screens, Chick Publications, p. 23, 1988)
Cel de-al doilea război mondial a constituit o oportunitate pe care Roma nu şi-a permis să o rateze. In timp ce-l sprijinea în secret pe Hitler, etc. era de asemenea implicată în încercarea de a se stabili în Croatia.
VATICANUL ŞI CROATIA [0: 49: 20 sec.]
Mile Budak (Ustasha Minister of Education and Cults]:
« O treime din sârbi o vom ucide, o alta o vom deporta, iar a treia o vom forta să îmbrătişeze religia romano-catolică şi astfel îi vom preface în croati»(In a speech on June, 1941 explaining his policy of genocide)
Miroslav Filipovic-Majstorovich:
« Cadavrele copiilor lihniti de foame în lagărul de concentrare de la Jasenovac… unul dintre comandanti a fost hirotonisit… călugăr franciscan, Părintele Filipovic»
Ante Pavelic, preşedintele Croatiei în timpul celui de-al doilea război mondial a fost urmărit de Iuvoslavia pentru uciderea a 700 000 de sârbi şi evrei în timpul celor trei ani şi jumătate ca Axis Viceroy.( Chicago Daily News, Tuesday, Dec. 29, 1959)
« Până acum am lucrat pentru credinta catolică cu cartea de rugăciuni şi cu crucea. Acum, a sosit timpul de a lucra cu puşca şi cu revolverul»
(Franciscan priest, Mate Mogus- published in the Ustasha publication, Novi List, 24 july 1941. See Hitlers Pope, p.131)
ELEANOR ROOSEVELT
Când Eleanor Roosevelt a fost întrebată cum explică faptul că atrocitătile catolice nu sunt atât de cunoscute ca şi cele naziste, a răspuns:
« Germania nazistă nu mai există. Biserica Catolică este încă prezentă cu noi. Mai puternicä decât oricând. Având propria ei presă şi având presa întregii planete la îndemână. Orice va fi publicat despre atrocităti în viitor, nu vafi crezut.»
(Note: Eleanor Roosevelt, to author Avro Manhattan leading authority on the Vatican and world politics. Author of the Vatican’s Holocaust, Ozar Books,
Library of Congress card number… 1 st publication 1986.[0:51:00sec.]
Cauza războiului, indiferent de victorie, nu era decât un alt stadiu în procesul de îndeplinire a scopului ultim al Romei. Războaiele mondiale au făcut parte din strategie, formulate în societătile secrete controlate de iezuiti.
Eric Jon Phelps: « Albert Pike şi Mazzini au fost folositi de iezuiti pentru a concepe trei războaie mondiale pentru a restaura Papei puterea universală.
Unii neagă existenta acelei scrisori. Dar trebuie să retinem că ea a fost expusă la Muzeul Britanic timp de mai multi ani. Până când, cumva, a dispărut pur şi simplu!
Aşadar, cu adevărat ei au conceput trei războaie mondiale care au fost calculate să facă din Papa MONARHUL UNIVERSAL AL PLANETEI.
Edward Stanton, Abraham Lincoln’s Secretary of War:
«Războaiele nu sunt purtate pentru a înfrânge un duşman, ci pentru a crea o conditie.»
Urmările războiului au oferit Romei o ocazie de aur pentru a institui un alt mecanism care urma să conducă omenirea cu un pas mai aproape de NOUA ORDINE MONDIALĂ
https://youtu.be/vJCtP6jouJQ

Prezentare de carte
De CD

SCLIPIRE A UNUI NOU LEVIATAN
– Războiul total în realismul lui Niebuhr, Morgenthau și Waltz. – New York: Columbia University Press, 2003.

O creatură mitică în iudaism, Leviathan[1] a fost folosit de filozoful Thomas Hobbes pentru a simboliza statul de drept care se află deasupra tuturor celorlalte puteri umane.[2]
Automatizarea tehnologiei riscă să devină un nou Leviathan. Pe măsură ce tehnologia autonomă îndepărtează oamenii din buclele de interacțiuni familiale, sociale, sau tranzacționale, se naște în fața ochilor noștri o economie politică care funcționează pe asimetrii de informații ca formă de control.
Noua clasă conducătoare nu va deține nici terenuri, nici fabrici, ci va deține algoritmii cu care informațiile sunt adunate și utilizate.
Cartea lui Craig oferă un exemplu bun al modului în care istoria intelectuală substanțială poate contribui la o implicare in dilemele politice contemporane.

Campbell Craig a scris o carte bine cercetată și argumentată convingător despre dezvoltarea intelectuală a trei realiști ai secolului XX, Reinhold Niebuhr, Hans Morgenthau și Kenneth Waltz. În primul rând, această carte reușește acolo unde multe lucrări academice eșuează: Craig nu se așteaptă ca cititorii săi să cunoască caracterul și istoria realismului din secolul al XX-lea. În schimb, în procesul de a contribui cu o nouă relatare fascinantă a efectului pe care perspectiva războiului termonuclear l-a avut asupra ideilor acestor trei oameni, Craig își familiarizează, de asemenea, cititorii atât cu preistoria realismului modern, cât și cu bazele sale ideatice.

Craig susține că perspectiva unui război termonuclear i-a forțat pe acești trei realiști, toți care și-au început cariera susținând că războiul între state este atât o consecință inevitabilă, cât și inevitabilă, fie a naturii umane (Niebuhr și Morgenthau), fie a structurii anarhice a sistemului internațional ( Waltz), într-o abandonare a doctrinei lor realiste absolutiste.

Așa cum scrie Craig în prefață, el pornește „de la presupunerea că ideile lor cele mai importante pot fi culese mai bine din ceea ce au scris public decât din corespondența lor privată, din analiza psihologică sau dintr-un tratament amplu al circumstanțelor lor personale particulare”.
Această carte este ceea ce el numește, mai degrabă modest, o „istorie tradițională a ideilor”. Dar, ca istorie a ideilor, Craig face mai mult decât doar cronică dezvoltarea și schimbarea ideilor acestor trei oameni. În schimb, încearcă să arate dinamica internă care a ghidat acele schimbări.

De exemplu, el arată evoluția lui Morgenthau de la afirmația aparent amorală conform căreia „pofta simplă și universală de putere… a condus la conflictul internațional” la diferențierea sa morală între caracterul politicii externe a Americii în timpul Războiului Rece și că a Uniunii Sovietice. Astfel, în gândirea sa ulterioară, politica de putere nu mai este o luptă între „hegemonii nediferențiați nesățioși”, ci între binele moral și răul, așa cum sunt reprezentate de Statele Unite și, respectiv, de Uniunea Sovietică – o competiție pe care Statele Unite ar putea-o putea face. câștigă doar dacă s-a angajat în răul politicii puterii. Craig arată cum gândirea lui Niebuhr a evoluat într-o manieră similară.

În timp ce tratamentul acestor primi doi gânditori este fascinant, atât pentru profunzimea înțelegerii lor, cât și pentru amploarea înțelegerii, argumentul lui Craig despre dinamica internă care ghidează evoluția gândirii lor rămâne oarecum neclar.
În primul rând, Craig încearcă să-i unifice pe toți acești gânditori, inclusiv pe Waltz, arătând că perspectiva terifiantă a războiului termonuclear i-a forțat să renunțe la înțelegerea realistă a angajamentului inevitabil în favoarea „sclipirii” sau a speranței unui STAT MONDIAL, sau ceea ce el numește „NOUL LEVIATAN”.

Pentru toți, doar prin crearea unui stat mondial am putea evita consecințele dezastruoase ale războiului aproape inevitabil care ar avea loc între două state nucleare.
Indiferent dacă au făcut sau nu acest lucru explicit, Craig argumentează convingător că toți trei s-au apropiat din ce în ce mai mult de o astfel de poziție. Urmând această logică, argumentele lor fundamentale s-au schimbat în lumina perspectivei războiului termonuclear. Toți fuseseră realiști care au recunoscut că realismul lor era inaplicabil într-o lume în care miza era acum mult mai mare.

Dar, în tratarea lui Niebuhr și Morgenthau se constată prezența unui argument diferit, ceva mai nuanțat. Conform acestui argument, Niebuhr și Morgenthau nu au fost niciodată realiști adevarati. În schimb, așa cum spune el la un moment dat în descrierea lui Morgenthau, „teoriile sunt concepute pentru a servi scopurilor normative”.

În schimb, pentru ei, teoria realistă a servit ca un medicament puternic pentru a scoate Statele Unite din idealismul său utopic cu privire la caracterul restului lumii. Datorită mult lui Nietzsche, acești gânditori subliniază caracterul nesățios al voinței unui stat, în același mod în care Nietzsche arătase caracterul nesățios al voinței de putere a omului.

Accentul pe care l-au pus pe această dorință nesățioasă de expansiune va constrânge, sperau ei, Statele Unite să se angajeze în politica de putere pe care o considerau atât de necesară fie pentru supraviețuirea ei (Morgenthau), fie pentru supraviețuirea civilizației (Niebuhr).

Dar, tocmai în această speranță subiacentă, motivatiile trădează o contradicție esențială. Argumentul lor face o afirmație universală despre natura statelor politice care încearcă să arate că „pofta de putere” este comună tuturor.
Ei pretind că vorbesc ca oameni de știință care analizează natura omului; dar tocmai motivul pentru care aleg acest accent, pentru a trezi America din somnul idealist, trădează o “anumită presupunere” despre superioritatea Statelor Unite.

Astfel, ei diferențiază implicit între statul lor și alte state. De fapt, după cum afirmă scrierea lor ulterioară, ei preferă Statele Unite tocmai pentru că este un stat mai pașnic, mai puțin războinic decât Uniunea Sovietică sau Germania nazistă. Adică este un stat mai puțin înclinat să urmeze tocmai politicile pe care ei sperau că le va adopta.

Conform acestui argument, nu ar avea sens să spunem că Morgenthau și Waltz au fost forțați să-și abandoneze realismul în lumina războiului termonuclear.
În schimb, este mult mai logic să spunem că au îmbrățișat schimbarea produsă de perspectiva războiului termonuclear. Perspectiva războiului termonuclear le-a oferit un mijloc de a atinge scopul normativ care le informase întotdeauna scrisul: pacea mondială, in viziunea lor.

Înainte, ei credeau că pacea mondială poate veni doar cu puterea americană în fața dușmanilor nepașnici, o putere care ar putea fi posibilă doar dacă America ar fi mult mai realistă în ceea ce privește caracterul lumii.
Acum, perspectiva războiului termonuclear ar putea să-i sperie pe toți suficient pentru a se întoarce către statul mondial care ar putea asigura cel mai bine pacea mondială.

În consecință, este incorect să scriem, așa cum face Craig, că „Hans Morgenthau și Reinhold Niebuhr au dezvoltat fiecare o filozofie politică care urmărea să înțeleagă natura politică modernă și profunzimea războiului modern”. (p. 115) Ar fi, în schimb, mai corect să spunem că ei au dezvoltat o filozofie politică care sperau că o va face pe om să transcendă războiul modern și natura politică modernă acceptand un Guvern Global.

Spre deosebire de Waltz, realismul lor nu pleacă de la o presupunere despre raționalitatea ființelor umane într-o lume anarhică. În schimb, pleacă de la un argument privind voința de putere irațională a ființelor umane și expresia acelei pofte de dominare prin agresiunea statului.
Asemenea argumente, tocmai în accentul lor cvasi-creștin pe păcătoșenia omului, trădează adesea o speranță persistentă că, dacă și-ar recunoaște păcatul, și omul l-ar putea birui.

Waltz, spre deosebire de Niebuhr și Morgenthau, începe nu de la o violență păcătoasă la care omul este predispus, ci de la un argument structural privind răspunsul inevitabil al unei stări raționale într-o lume anarhică.
Pentru Waltz, conflictul dintre state este un produs nu al agresiunii omului, ci un răspuns rațional la o lume fără o PUTERE SUPERIOARĂ care să asigure că „dezertarea” este pedepsită.

Pentru Waltz, spre deosebire de Niebuhr și Morgenthau, războiul apare în ciuda intențiilor ființelor umane. El apare din motive amorale, deoarece statele care își caută supraviețuirea răspund unui sistem în care nu există o PUTERE SUPERIOARĂ care să asigure cooperarea tuturor.

Așa cum vânătorul de cerb al lui Rousseau este „prins într-un sistem care îl obligă să acționeze contrar binelui comun” și să pună mâna pe iepure pentru el însuși, în ciuda încercării sale inițiale de a coopera cu alți vânători, la fel și în lumea modernă, „intențiile pașnice ale liderii individuali sau anumite state sunt întotdeauna depășiți de forțele structurale care împing națiunile către război.”

Waltz „rezolvă” problema războiului thermonuclear: „Realismul structural le-a oferit savanților în relații internaționale oportunitatea de a deveni autentici oameni de știință socială” și, făcând acest lucru, le-a, de asemenea, „oferit savanților posibilitatea de a lăsa deoparte dilema supărătoare a războiului termonuclear” tocmai prin ce le cere, ca oameni de știință, „să respingă problema morală”. de război termonuclear din domeniul lor de studiu”.

Astfel, într-un fel, realismul structural părea să realizeze ceea ce încercaseră, dar nu reușise, realismul lui Niebuhr și Morgenthau: o explicație științifică a războiului dintre state. Într-o manieră similară cu modul în care a tratat realiștii anteriori, Craig urmărește acum „retragerea din parcimonie” a lui Waltz în etapele ulterioare ale carierei sale academice. Lui Waltz îi pasă moral dacă bipolaritatea duce la o ordine internațională stabilă.”

Waltz nu și-a putut menține poziția științifică față de evenimentele internaționale pe toată durata carierei sale; în scrierile sale, interesul său moral constant pentru pace a câștigat NEUTRALITATEA MORALĂ despre care el pretindea că este atât de esențială pentru oamenii de științe sociale și, în timp ce Waltz se retrage de la obiectivul predecesorilor săi de a avea un STAT MONDIAL, el o face în primul rând din motive normative: „formarea politică a unui stat mondial serios este probabil să dezlănțui un conflict sever și susținut între societățile dornice să domine – sau să evite să fie dominat de – acel stat, ducând la un fel de război civil „internațional”.”

Craig a arătat în mod perceptiv modul în care toți trei au „gravitat” către un tratament normativ al relațiilor internaționale. Dar argumentul său a implicat, de asemenea, că niciunul dintre ei nu a fost vreodată atât de amoral pe cât pretindea postura lor științifică inițială.

Astfel, Waltz ar fi putut menține aceeași postură amorală față de războiul termonuclear cu care și-a început cariera. Spre deosebire de Morgenthau și Niebuhr, nu a fost o evoluție nouă care ar fi forțat o reconsiderare a argumentului său de bază. Dar preocupările morale subiacente care influențează inevitabil un om de științe sociale, în special unul preocupat de probleme atât de grave precum războiul și pacea, au câștigat pretenția de neutralitate față de rezultatul unor astfel de întrebări.

Epoca nucleară a scos la suprafață doar morala care informează inevitabil orice ființă umană care investighează chestiuni de o importanță morală atât de fundamentală precum Războiul și Pacea.

*
Campbell Craig este profesor de relații internaționale la Universitatea din Southampton, Regatul Unit. Acum este la Departamentul de Științe Politice și Relații Internaționale de la Universitatea din Southampton.

“Nimeni nu profet este in tara lui”, o fi o chestiune de optica?

NT:
1. Leviatan (לִוְיָתָן – hebreu) este un șarpe de mare remarcat în teologie și mitologie. Este menționat în mai multe cărți ale Bibliei ebraice, inclusiv în Psalmi, Cartea lui Iov, Cartea lui Isaia, Cartea lui Amos și, conform unor traduceri, în Cartea lui Iona; este menționat și în Cartea lui Enoh. Leviatanul este adesea o întruchipare a haosului și amenință că îi va mânca pe cei blestemati după viața lor, dar în cele din urmă, este anihilat. Teologii creștini l-au identificat pe Leviatan cu demonul invidiei pentru păcatul de moarte. Conform Diagramelor Ophite, Leviatanul încapsulează spațiul lumii materiale. Diagramele Ophite sunt diagrame rituale și ezoterice folosite de secta Ophite a gnosticismului, care venera șarpele din Grădina Edenului ca simbol al înțelepciunii, pe care Demiurgul a încercat să-l ascundă de Adam și Eva.
Atât numele, cât și figura mitologică sunt o continuare directă a monstrului marin ugaritic Lôtān, unul dintre slujitorii zeului mării Yammu învins de Hadad în Ciclul Baal.
Șerpii de mare ocupă un loc proeminent în mitologia Orientului Apropiat antic. Ele sunt atestate de mileniul III î.Hr. în iconografia sumeriană care îl înfățișează pe zeul Ninurta învingând un șarpe cu șapte capete. Era obișnuit ca religiile din Orientul Apropiat să includă o luptă cosmică între un monstru marin care reprezintă forțele haosului și un zeu creator sau un erou cultural care impune ordinea prin forță. Mitul creației babilonian descrie înfrângerea de către Marduk a zeiței șarpe Tiamat, al cărei corp a fost folosit pentru a crea cerurile și pământul.
2. „Leviathan sau The Matter, Forme and Power of a Commonwealth Ecclesiastical and Civil”, denumita în mod obișnuit „Leviathan”, este o carte scrisă de Thomas Hobbes (1588–1679) și publicată în 1651 în latină. Numele său derivă din Leviatanul biblic. Lucrarea se referă la structura societății și a guvernului legitim și este considerată unul dintre cele mai timpurii și mai influente exemple de teorie a Contractului Social. Scrisă în timpul războiului civil englez (1642–1651), pledează pentru un contract social și guvernare de către un suveran absolut. Hobbes a scris că războiul civil și situația brută a unei stări de natură „războiul tuturor împotriva tuturor” ar putea fi evitate doar printr-un guvern puternic, nedivizat.

3.Pentru cei interesati sa citeasca cartea trebuie spus ca nu este inca o traducere in romaneste si nici in engleza in forma PDF-gratis, iar cartea poate fi cumparata doar in limba engleza in forma tiparita: https://www.amazon.com/Glimmer-New-Leviathan-Realism-Morgenthau/dp/0231123485
Dar, totusi cei ce vor sa o citeasca in engleza, am o copie PDF gratis, care o pot trimite doar prin email celor interesati ce imi vor solicita PDF-ul la emailul: denitsoc@gmail.com , astept solicitari, CD