in continuare ….
RĂZBOIUL CU VECHEA ORDINE – capitolul libian
în memoria lui Muammar Muhammad Abu Minyar al-Gaddafi
Daniela Elena Filioranu
„În luna februarie 2011 începea încă un capitol al luptei lumii civilizate cu
ororile vechii ordini: războiul civil din Libia. Pe 11 februarie, dictatorul
Hosni Mubarak era forţat să demisioneze din fruntea statului egiptean. La doar
cîteva zile, pe 15 februarie, scînteia era aprinsă în Libia. Mai precis, în
oraşul Benghazi au început acţiuni de protest similare celor din Egipt,
împotriva tiranului Gaddafi, care au fost reprimate în sînge trei zile mai
tîrziu de către autorităţi. Acesta a fost punctul de început al unei mişcări
populare sprijinite de NATO, în scopuri umanitare şi pacifiste. Războiul civil
a luat sfîrşit pe 20 octombrie, acelaşi an, odată cu uciderea
dictatorului.”
Aşa vor învăţa copiii noştri la orele de istorie. Peste 1000 de ani, dacă această lume va mai fi şi dacă va urma acelaşi curs, în acelaşi fel vor povesti istoricii
epopeea libiană, iar adevărul va fi uitat.
Atunci cînd eşti un criminal sau te învoieşti cu criminalii, faptele bune sînt în
ochii tăi un păcat de moarte. Astfel, Gaddafi a fost vinovat în ochii lumii
întregi şi a plătit cu viaţa şi cu viitorul oamenilor săi. Dar sînt anumiţi ochi din această lume care au văzut sau vor să vadă altceva. Pentru ei rezum mai jos, în puţine cuvinte, căci faptele sînt multe, o altă variantă a celor întîmplate. Adeseori am auzit cuvintele: „Să lăsăm istoria să judece”. Eu zic însă: Să nu lăsăm istoria să judece, căci o să judece strîmb, ci să încercăm să aflăm adevărul înainte de a fi prea tîrziu.
Care sînt păcatele cele mai importante pentru care istoria şi lumea întreagă l-au condamnat pe Gaddafi la moarte?
Opinia publică spune în cel mai bun caz că Libia a fost invadată pentru petrol.
Dar petrolul a fost pentru învingători o simplă captură de război şi nimic mai
mult.
Cauzele sînt mult mai profunde.
Gaddafi, ca mai toţi leaderii din ultimii zeci de ani din ţările arabe şi nu numai, a urcat la putere cu sprijin occidental. El a fost ridicat deci pentru a reprezenta interesele celor care l-au uns. Tipic pentru astfel de personalităţi, după ce a preluat puterea, a încercat cît a putut să satisfacă pretenţiile stăpînilor, dar stînd în fruntea ţării zeci de ani (şi nu 4 sau 5 ani ca în regimurile democratice), în timp a început să se ataşeze de cauza poporului în mijlocul căruia şi-a dus viaţa.
Elşi-a dat seama cel puţin de faptul că urma să lase ţara moştenire fiului său.
Şi nici un părinte nu vrea să lase copilului moştenire o ţară distrusă. Iar ca să
privim lucrurile şi altfel, am putea crede că Gaddafi s-a folosit de occident
pentru a prelua puterea, pe care a folosit-o apoi în beneficiul lui şi a propriului său popor.
În ochii celor care l-au uns, Gaddafi a apărut ca unul care îi sfida încontinuu.
A robi o ţară înseamnă a pune biruri strivitoare pe educaţie, pe resurse şi pe
sănătate. Înseamnă să distrugi tinerii, să faci toată ţara dependentă de exterior. Cel puţin aşa se aştepta occidentul ca Gaddafi să procedeze, adică după model occidental. Însă nesupusul a făcut altfel. A oferit învăţămînt gratuit, inclusiv la nivel superior, a dat bani tinerilor căsătoriţi săraci pentru a-şi cumpăra casă, a pus la dispoziţia oamenilor un sistem de sănătate gratuit.
Tot el s-a opus categoric introducerii în Libia a vaccinurilor şi a altor practici eugenice de sterilizare, aplicate pe scară largă în lumea „civilizată”. Benzina şi curentul electric erau foarte ieftine.
De asemenea, a pus la cale realizarea celui mai ambiţios plan de aducţiune a apei potabile de care s-a auzit vreodată, prin care voia să facă Libia un paradis.
Deja acest proiect, preluat de Pure Technologies şi considerat o minune a ingineriei moderne, a fost aplicat cu succes pe anumite porţiuni. Mai mult, în
2007 era lansat RASCOM – QAF1, primul satelit african, finanţat în cea mai
mare parte (cu 300 milioane de dolari din totalul de 400 de milioane necesare)
de Gaddafi.
Prin aceasta, s-a dat o puternică lovitură companiilor de telecomunicaţii din
Europa, care cîştigau 500 de milioane de dolari pe an de pe urma faptului că
Africa trebuia să apeleze la serviciile lor. Nu mai vorbim de interesele strategice globaliste puternic ştirbite.
În 1951,Libia era considerată una din cele sărace ţări din lume. În anul 2011, înainte de acţiunea umanitară a NATO, era ţara cu cel mai ridicat standard de viaţă din Africa.
Dar păcatul capital al lui Gaddafi a fost unul absolut intolerabil.
Copiind modelele furnizate de foştii stăpîni, el plănuia ceea ce nu putea fi conceput.
Şi gîndurile lui aveau să devină realitate începînd chiar cu anul cînd a fost
omorît. Astfel, în 2011 urma să înfiinţeze FMA, adică Fondul Monetar African.
Într-o atare situaţie, FMI (Fondul Monetar Internaţional) nu mai avea cum să
ofere împrumuturi cămătăreşti ţărilor din Africa, pentru a le obţine apoi la preţul dobînzii, aşa cum a făcut cu multe din statele Europei şi nu numai.
De asemenea, Gaddafi urma să înfiinţeze o Bancă Centrală Africană, care ar fi dus la oprirea folosirii monedelor occidentale şi la utilizarea monedelor africane.
În plus, o Bancă de Investiţii Africană urma să sisteze investiţiile occidentale oneroase în Africa.
În sfîrşit – ceea ce i-a pecetluit soarta – Gaddafi voia să înfiinţeze Statele
Unite ale Africii. Deşi acesta este şi planul globaliştilor, care vor să unească întreaga lume, planul lui Gaddafi nu putea fi nici aplicat, nici tolerat. De ce? Pentru că lumea unificată în viziunea lui Gaddafi era o lume prosperă, liberă şi puternică, pe cînd globaliştii vor o lume total supusă, lipsită de mijloace proprii de existenţă, total dependentă şi depersonalizată.
Aşadar, Gaddafi nu era oricine. El era un duşman extrem de periculos, puternic şi vizionar. El a păcătuit pentru că a vrut prea mult bine într-o lume în care nu poţi fi lăsat să realizezi aşa ceva. Şi a plătit cu viaţa.
Care au fost forţele dezlănţuite asupra lui Gaddafi şi a poporului libian?
Mereu şi mereu am auzit de poporul inocent în lupta cu tiranul cel rău. Cine este acest popor „nevinovat”, cine sînt aceşti „rebeli”, aşa cum au fost numiţi ei în presă?
Este vorba de patru forţe interne principale, toate infiltrate şi împuternicite de
Occident:
1.Cadoul britanic constă din triburile monarhiste Harabi şi Obeidat din coridorul
Benghazi – Darna – Tobruk. În timpul luptei împotriva colonialismului italian,
aceste triburi au servit în zonă interesele britanice. Drept recompensă, unul
din leaderii lor a fost urcat pe tronul Libiei, sub numele de regele Idris I.
Acest rege a fost îndepărtat de Gaddafi în anul 1969!
2.Cadoul SUA constă din Al Qaeda. Organizaţia Al Qaeda a fost înfiinţată în anii 1981-1982, în timpul războiului din Afganistan, de către Robert Gates,
Secretarul de Stat al Apărării american de pînă în iulie 2011, pe vremea aceea
adjunct al şefului CIA. Scopul a fost acela de a crea o armă în lupta cu URSS.
De atunci, Al Qaeda a fost folosită pentru a declanşa războaie în diferite ţări,
sub pretextul de a lupta împotriva Al Qaeda (Serbia, Afganistan) sau de a ajuta Al Qaeda (deghizată acum sub numele de „rebeli” în Libia). Deşi
înfiinţată de CIA în Afganistan, Al Qaeda care a luptat în Libia este de origine locală, pentru că regiunea Darna este cea care a furnizat cel mai mare număr de membri din istoria acestei organizaţii.Astfel, putem chiar spune că Al Qaeda este libiană.
3.Al doilea cadou al SUA a fost Frontul Naţional de Salvare Libian, condus de
Khalifa Hifter, agent CIA.
4.Cadoul francez: Mişcarea condusă de Nuri Mesmari, aflat cîndva în anturajul lui Gaddafi. Acesta a fugit în octombrie 2010 din Libia la Paris, fiind urmărit în ţară pentru deturnare de fonduri. În Franţa a luat legătura cu serviciile secrete
franceze împreună cu care a pus la cale căderea regimului de la Tripoli.
Acum, care sînt forţele pur externe?
1.Sub eticheta aducerii democraţiei şi sprijinirii acţiunii umanitare, pe 19 martie
forţele NATO declanşează o operaţiune militară sîngeroasă în Libia. Bombele
umanitare au dus la omorîrea a în jur de 60.000 de oameni, majoritatea din
rîndul civililor. În paralel, NATO i-a pregătit militar pe rebeli şi le-a oferit armament.
2.Cel mai mare duşman al poporului libian, care a lovit în lumea întreagă, mai periculosşi mai distructiv decît bombele, a fost mass media internaţională. Prin
intermediul caselor de prestituţie, cum bine le zicea un contemporan, războiul
psihologic a fost cîştigat din start. Nu numai că poporul libian nu a avut nicio şansă dinaintea opiniei publice asmuţite asupra adevărului, dar şi lumea
întreagă a mai primit un somnifer cu cianură. Trebuie aici să se consemneze
faptul că televiziunea Al Jazeera este aservită intereselor occidentale.
Despre Ceauşescu s-a spus cîndva că avea WC cu capac de aur, iar în timpul revoluţiei din 1989 că otrăvise fîntînile. Despre Sadham Hussein s-a zis că oamenii lui scoteau copiii kuwaitieni din incubatoare şi îi lasa să moară. Despre Gaddafi s-a spus că a dat viagra soldaţilor şi că îi îndeamna să violeze femei nevinovate sau că îşi omoara proprii oameni (pe care de altfel, i-a făcut anterior cei mai educaţi şi mai bogaţi oameni din Africa).
Dacă aş fi urmărit presa, aş fi ştiut care sînt toate minciunile spuse în mass media zi de zi în timpul acestor luni. Dar nu îi urmăresc decît pe cei ce vor să spună adevărul. Jurnalişti, oameni politici, istorici şi alţii despre care nu a auzit
nimeni, adesea pe cheltuială proprie şi riscînd totul, au călătorit în această
perioadă în zona conflictului ca să afle adevărul, ca să aibă ce spune celorlalţi şi ca să scrie istoria. Au trebuit să intre în Libia din Egipt sau din Tunisia, pe uscat, căci căile aeriene şi navale fuseseră blocate de trupele NATO. Acolo au găsit o lume cu totul diferită de ceea ce portretizase mass media. În ciuda a ceea ce ştiau, Tripoli nu era ocupat, poporul nu era în teroare, majoritatea covîrşitoare îl susţineau pe Gaddafi, nu aveau loc violuri, copiii mergeau liniştiţi la şcoală.
Dimpotrivă, au văzut şi au filmat de exemplu demonstraţia de la 1 iulie din Piaţa Verde din Tripoli (a auzit cineva de această demonstraţie?), unde în jur de 1 milion de oameni, în niciun caz cîteva mii, aşa cum s-a spus, – adică aproape toată populaţia oraşului Tripoli – au ieşit în stradă pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Gaddafi şi opoziţia faţă de intervenţia NATO în scop umanitar în numele poporului libian. Asemenea demonstraţii au avut loc aproape săptămînal în toată ţara. Deşi ştiau că moartea avea să vină asupra multora dintre ei în zilele următoare, ceea ce se vede în materialul de mai jos e o demonstraţie a bucuriei, aşa cum mărturisesc martorii oculari, ca a unor oameni uniţi în jurul unei cauze drepte:
http://www.youtube.com/watch?v…
Un alt lucru pe care mass media nu l-a spus este de exemplu uciderea în masă a negrilor de către rebeli, deghizată de occidentali în omorîrea unor mercenari (începînd cu minutul 1:51):
http://www.youtube.com/watch?v…
Un alt exemplu de presă alternativă (reală) este reprezentat de imagini ale
victimelor bombardamentelor NATO. Mai jos este o ilustrare. Peste tot în lume asemenea materiale au fost cenzurate, pentru a nu se afla ce s-a întîmplat de fapt.
Atenţie: materialul conţine imagini şocante (începînd cu minutul 12:18):
http://www.youtube.com/watch?v…
Gaddafi a păcătuit prin faptul că a încercat să-şi apere ţara. În ziua de astăzi, cine ţine cu ţara lui şi încearcă să o apere este fie prost, fie extremist, fie terorist, fie criminal de război, după caz.
Au existat de-a lungul timpului tot felul de personalităţi novatoare. Despre
ele s-a spus că sînt înaintea timpului lor. Gaddafi a trăit însă după timpul
lui. Dacă trăia acum cîteva sute de ani, probabil ar fi purtat în istorie
titlul de Gaddafi cel Mare.
Dar el a trăit într-un veac în care binele nu mai are nicio şansă să ajungă la
conducere, pentru că nu este lăsat.
Pe mulţi i-a deranjat faptul că Gaddafi era un fel de „tătucă” al poporului, că se manifesta uneori bombastic şi că se îmbrăca cu haine pompoase.
Dar oare de ce era aşa? Pentru că toţi aceşti aşa-zişi dictatori din lumea
arabă sînt de fapt şeicii, califii şi sultanii veacurilor trecute. Poporul, în majoritate covîrşitoare, îi iubeşte, le atîrnă portretele în casă fără să îi oblige nimeni, le sărută mîna şi îi consideră reprezentanţii lui Allah pe pămînt. Arabii nu au depăşit perioada monarhiei, ci trăiesc în continuare în lumea idilică de odinioară. Nici o grijă, căci îi trezeşte Occidentul la realitate!
Dar cum a murit Gaddafi?
Se spune că ar fi încercat să fugă din Sirte, că ar fi fost prins ca un cîine într-o
gură de canal, că a fost omorît într-un schimb de focuri ş.a.m.d.
Sursele alternative ne oferă o altă variantă:
În ziua de 20 octombrie, Gaddafi a ieşit din locul unde se ascundea. Motivul pentru care a ieşit în convoi în timpul zilei, într-un oraş ocupat de rebeli, avînd deasupra drone gata oricînd să-l omoare, şi nu la adăpostul nopţii, a fost acela că purta un steag alb, deci voia să se predea. Secretarul de Stat American Hillary Clinton tocmai atunci a ajuns în Libia, căci probabil Gaddafi voia să negocieze cu ea condiţiile predării. Violînd regula steagului alb, veche se mii se ani, şi comiţînd astfel una din cele mai odioase crime de război, americanii l-au prins pe colonelul Gaddafi şi l-au executat. Morţii nu mai pot vorbi.
Satisfăcută peste măsură de rezultatul scurtei călătorii în Libia, Hillary Clinton zicea, parafrazîndu-l pe Caesar: „Ne-am dus, am văzut, a murit!”:
http://www.youtube.com/watch?v…
EPILOG
Acum, infrastructura care aparţinea poporului va cădea în mîna cotropitorilor occidentali. Libia va deveni ceea ce sînt atîtea ţări: furnizoare de materie primă pentru abatoarele globaliştilor.
Poate Gaddafi chiar a păcătuit. Ca să evite urgia ar fi trebuit să plece capul, să fie supus, cuminte şi ascultător. Aşa cum este de exemplu Băsescu.
Dar ca să nu închei articolul cu Băsescu, mai adaug un gînd: se spune despre acest capitol tragic din istoria Libiei că a fost un război civil. Dar oare chiar aşa să fie? Cînd armatele a unei jumătăţi de lume distrug o ţară, doar pentru faptul că au avut sprijinul unor trădători din interior, nu înseamnă că a fost un război civil. Mai degrabă a fost o bucată suculentă din al treilea război mondial. Să vedem acum ce urmează. Hm. Siria, Iran, Libia.
………………………..
in continuare, ca e duminica si avem timp ….!
Fostul ambasadorul rus în Libia, Vladimir Chamov, întrebat într-un interviu
dacă Ghaddafi şi-a asuprit cetăţenii, a spus: „Despre ce opresiune
vorbesti? Libienilor li se acordă credite fără dobândă pe o periodă de douăzeci
de ani pentru construcţia casele lor, un litru de benzina costă aproximativ 10
centi, produsele alimentare costă mai nimic, iar un Jeep sud-coreean Kia putea fi cumpărat pentru doar 7500 de dolari…. Această ţară nu mai există
acum.”
Ce alte date şi cifre ştim despre Libia şi liderul ei?
PIB-ul pe cap de locuitor al Libiei este de 14.192 dolari.
Fiecare membru al unei familii care este subvenţionat de către stat primeşte 1.000 de dolari pe an.
Şomerii primesc 730 de dolari lunar.
Salariul unei asistente de spital este de 1.000 dolari.
Ajutorul de naştere este de 7.000 de dolari.
Cuplurile proaspăt căsătorite primesc un ajutor (finantare cu dobinda
redusa) de 64.000 de dolari pentru a cumpăra un apartament.
Pentru a deschide o afacere un libian primeşte un ajutor financiar de
20.000 de dolari. Impozitele şi taxele majore sunt interzise. Educaţia şi
asistenţa medicală sunt gratuite.
Educaţia şi specializările în străinătate se fac pe cheltuiala guvernului.
Există lanţuri de magazine pentru familii mari, ce au preţuri simbolice
pentru produsele alimentare de bază.
Vânzarea de produse expirate este pedepsită prin amenzi mari, iar în unele cazuri se pedepseşte cu detenţia.
Un număr de farmacii distribuie medicamente gratuit.
Contrafacerea medicamentelor este considerată o infracţiune gravă.
Nu există plăţi pentru chirie, iar populaţia nu plăteşte pentru energia
electrică.
Vânzarea şi consumul de alcool sunt interzise prin lege.
(nota NIMENI: dar, in anii 80 romanii faceau tuica din portocale la alambic si scoteau un ban cinstit)
Împrumuturile pentru cumpărarea unei maşini sau a unui apartament sunt date fără dobândă.
Sunt interzise speculaţiile imobiliare.
În cazul în care o persoană decide să cumpere o maşină statul libian achită
50% din preţul ei, iar în cazul poliţiştilor 65% din preţ.
Benzina este mai ieftină decât apa. Un litru de benzină costă 0,14 dolari.
(Sursa acestor date este un site de limba rusă; traducerea engleză a
textului).
O confirmare a unora dintre aceste date poate fi gasită aici) http://www.temehu.com/Prices.h…
Ca sa fie documentatia excelenta de mai sus, amplificata, nu se poate sa scapam din ochi bestialitatea UZRAELITULUI NATO, demonstrata in toate razboaiele sale, ca si in cazul acestui formidabil patriot libian: Ghaddafi a fost ucis in dureri maximale, prin sodomizare cu un cutit.
Tineti minte filmul?
Se vedea foarte clar la televizor ce ii faceau!
In cele din urma un ofiter s-a milostivit de bietul Gaddafi, si i-a tras un glont in frunte.
Dupa care a urmat desacralizarea cadavrului eroului national.
(Stiu aceste detalii si din surse germane excelente si extrem de riguroase).
Facuta tot la comanda si calculata de bestiile NATO: sub masca „revolutiei” – ca si in Romania.
Sa vedem insa ce ne-au mai pregatit si noua caci deocamdata isi aduna banii unora dintre baronii borfasi, caci e clar ca nu toti vor fi jefuiti de ce au furat, pentru a deservi noul ocupant. Sa vedem cine „scapa”!?!?!?!
Contraspionajul in alerta maxima:| Autor: Catalin Tache
Ce-i drept, in Romania inca nu si-au facut aparitia deja celebrii „omuleti verzi”, cum sunt numiti agentii rusi apartinand unor trupe paramilitare de elita si a caror
principala misiune este destabilizarea din interior a tarilor considerate potrivnice Moscovei. Si pentru ca tara noastra nu este nici Ucraina, nici Moldova, ci un stat membru cu drepturi depline al UE, strategii spionajului rusesc forteaza acum implementarea scenariului de succes din alte doua tari europene, Cehia si, mai ales, Ungaria.
– „National” a dezvaluit inceperea operatiunii SRI
Asa ca, dupa cum sustin surse din cadrul serviciilor secrete, contraspionajul romanesc a trecut in stare de alerta maxima, existand informatii ca Moscova a avizat punerea la dispozitie a unui buget de-a dreptul impresionant pentru ca agentii sai de influenta sa cumpere tot ce se poate cumpara in tara noastra. De la obiective industriale strategice si afaceri de succes ale unor intreprinzatori, pana la oameni cu functii importante sau fundatii si alte ONG-uri reprezentative ale
societatii civile.
S-au identificat „tintele”
Dupa cum „National” a dezvaluit in exclusivitate, in urma cu cateva luni, Serviciul Roman de Informatii a declansat, la cererea partenerilor americani, o ampla operatiune de identificare a spionilor rusi care isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii noastre.
Ambitiile lui Vladimir Putin cu privire la crearea „Noii Rusii” sunt de nestavilit
Iar graba cu care s-a declansat aceasta actiune a contraspionajului romanesc se datoreaza, in primul rand, noii strategii adoptate de Moscova cu privire la destabilizarea tuturor statelor considerate potential inamice. Mai mult, informatiile primite erau la randul lor extrem de ingrijoratoare, indicand o triplare a numarului de agenti rusi dislocati in ultima vreme in Romania. Insa principala grija a
structurilor de contraspionaj romanesc a fost nu identificarea acestor nou veniti, ci a veteranilor care actioneaza pe teritoriul tarii noastre la adapostul unor importante companii, unele chiar multinationale, care domina piata din Romania.
Bataie pe cetatenia romana
Iar reactualizarea bazei de date a aratat ca unii dintre suspectii care acum sunt onesti oameni de afaceri erau suspectati ca ar fi agenti rusi inca de pe vremea lui Ceausescu.
Pana acum, SRI-ul condus de George Maior s-a opus cu brio operatiunilor rusesti de spionaj
Mai mult chiar, au fost identificate si situatii de-a dreptul halucinante, in care respectivii „turisti” rusi din decembrie 1989 figureaza ca au fost raniti la Revolutie, in zona Televiziunii, si au primit ulterior atat certificate de revolutionari, cat si cetatenia romana! Ceea ce arata inca o data vulnerabilitatea sistemului in primii ani de dupa Revolutie, cand „agenturili straine” au penetrat cu prea mare usurinta
diverse institutii romanesti, inclusiv serviciile secrete. Extrem de interesant este ca obtinerea cetateniei romane a reprezentat, mai ales dupa intrarea noastra in Uniunea Europeana, o adevarata obsesie pentru serviciul de spionaj extern al Federatiei Ruse, care, pe filiera moldoveneasca, a incercat constant sa-si faca rost de „cetateni europeni”.
Rezista Serviciile?
Ce-i drept, in ultimii ani SRI-ul a reusit o curatenie fara precedent in propria ograda, eliminandu-i pe capete pe ofiterii din vechea garda, suspectati de simpatii sau chiar legaturi primejdioase cu „colegii” rusi. Iar indeplinirea cu brio a acestei misiuni si explica, intr-o mare masura, sprijinul neconditionat de care se bucura din partea americanilor actuala echipa de conducere a principalului serviciu secret al tarii. Numai ca, in pragul inevitabilelor schimbari de dupa alegeri, asta daca
nu cumva se va ajunge din nou la epurari politice de-a dreptul haotice, spionajul rus a declansat o ofensiva fara precedent. Pe de o parte, se zvoneste tot mai insistent ca vor fi readusi pe inalte functii de conducere „pensionarii” din sistem. Pe de alta parte, dincolo de functii, se pare ca agentii rusi au la dispozitie si bani, foarte multi bani, cu care sa cumpere bunavointa unor personalitati ale vietii
publice romanesti. Iar in aceasta conjunctura, agravata de ceea ce se intampla la granitele Romaniei, principala intrebare care se pune este daca vor rezista sau nu serviciile secrete presiunilor tot mai mari ale „Noii Rusii” dorite de presedintele Vladimir Putin.
Pe sestache sau pe fata?
Un scenariu asemanator a fost folosit de catre Moscova si in penetrarea unor structuri vitale ale altor doua tari membre ale UE. Insa modalitatea in care au actionat in cele doua cazuri au fost total diferite. Astfel, in Cehia au cumparat, in cel mai mare secret, tot ce le-a iesit in fata ochilor, creand astfel adevarate imperii financiare controlate de diversi oligarhi, dar aflate sub controlul strict al serviciilor secrete de la Moscova. Iar pana se se dumireasca autoritatile cehe ce se intampla chiar sub nasul lor, celebra statiune Karlovy Vary, de exemplu, intrase in proportie de suta la suta in posesia „intreprinzatorilor” rusi. In schimb, in Ungaria, oamenii lui Putin nu s-au sfiit sa opereze pe fata, facand oferte de miliarde de
euro, care au fost aprobate de catre demnitarii maghiari, in ciuda „urechelilor” tot mai fatise venite din partea occidentalilor. Insa, dupa modul in care au inceput sa acapareze tot mai multe obiective industriale sau sa sprijine carierele unor oameni politici sau tineri de valoare din toate domeniile, mai mult ca sigur ca, pentru Romania, spionajul rus a pregatit reteta din Cehia.
Comentati si cititi aici: http://www.enational.ro/dezvaluiri/contraspionajul-in-alerta-maxima-rusii-cumpara-tot-434316.html/#ixzz3PB4JOvXU
Ce vom face? Pentru ca omenirea e constienta de faptul ca aceste „primaveri” arabe, „revolutii portocalii, euromaidane…constituie opera occidentului iudeomason, care a ocupat popoarele respective prin minciuna, viclenie, manipulare si diversiune. Cum au facut asta ? Prin doua mijloace : economice-financiare(subminarea economiei, acapararea resurselor acelor popoare) si mijloacele de spalare de creier in masa de manipulare a constiintei(televiziuni, radio, ziare, internet… toate in mana nelegiuitilor)
Ce vom face? Pai e simplu : sa incepem prin a nu mai avea incredere in acest occident nelegiuit parsiv si lacom, mereu gata de tradari si de vanzari, si sa ne intoarcem la maica noastra Biserica ortodoxa care a pansat ranile neamului intotdeauna, dupa fiecare lovitura a strainilor.
Oare nu e batator la ochi, la ochii sufletului, ca zi de zi poporul este indopat cu imoralitati, cu emisiuni antinationale, faptul ca anumiti indivizi, lupi in blana de oaie, sant prezenti zi de zi, la televizuni, toate in mana strainilor, si tradatorilor, si isi dau ei cu pararea, adica manipuleaza constinte in sens antinational, antiuman, antiortodox…este foarte limpede acest fapt !
Insa nelegiuitii au avut grija sa acapareze si resursele, painea omului, iar prin aceasta sa constranga, omului sa-i fie frica sa mai reactioneze, isi pierde serviciul, are familie, copii….asadar, iata : paine si circ, pentru poporul asuprit de straini, ramas fara resurse, fara pamant, fara economie, cultura, traditie, familie, omenie….
la subventiile acelea mai muncea cineva ?
La subventiile acelea lumea capata masiv timp pentru educatie si dorinta de a sti mai multe – libienii si sirienii sunt dintre cei mai educati arabi.
Intrebare fără rost. Libia nu s-a ridicat singură. In Libia au lucrat pe bani buni muncitori români dar și din alte țări socialiste sau mai puțin socialiste.