Toți plagiază

NAMATIANUS ȘI EVREUL INSOLENT
de Andrew Joyce, Ph.D.

“Fanteziile lor sălbatice dintr-un bazar de minciuni
Nici măcar un copil în somn nu le-ar crede.
Mai bine nu ar fi fost supusa Iudeea vre-o data,
Prin războaiele lui Pompei și sub influența lui Titus!
Contagiunea ciumei se răspândește tot mai larg;
Cuceriții presează puterea cuceritoare.”
Fragment din poemul “Întoarcerea Sa” ~ de Rutilius Claudius Namatianus, 416 d.Hr.

Recent, mi-am dedicat ceva timp citirii integrale a celor opt omilii ale Sfântului Ioan Gură de Aur despre evrei, o experiență pe care nu înclin să o recomand nimănui care caută o explorare clinică a influenței evreiești. Omiliile sunt lucrări de retorică și invective, dar, la fel ca multe texte pre-iluministe care abordează comportamentul evreiesc problematic, ele sunt dominate în proporție covârșitoare de teologia creștină, iar analiza empirică a relației socio-economice dintre evrei și europeni este doar sugerată.

Ar fi redundant pentru mine să lucrez aceste puncte aici, deoarece cea mai bună explorare a indiciilor și aluziilor lui Chrysostom la comportamentul socio-economic evreiesc poate fi găsită în studiul “Separarea” a lui Kevin MacDonald și nemulțumirile sale (pp.95-97, 116-118 în format paperback) care, la rândul său, reflectă asupra unui articol interesant de Roger Pearse, un savant al creștinismului.

Cu toate acestea, am fost îndemnat in lectura mea despre Chrysostom să caut scriitori antici care să ofere tipul de analiză sau critică care să îmi îndeplinească așteptările și care nu fuseseră deja acoperite de tratamentul lui MacDonald față de antisemitismul roman târziu în “Separarea” și nemulțumirile sale (pp. 109-139 în versiunea paperback) — într-un moment în care scrierea antievreiască sublinia evreii care îi înrobeau pe creștini; și acuzațiile de lăcomie evreiască, bogăție, dragoste de lux și plăcerile mesei au devenit comune.

Am fost, de asemenea, dornic să trec dincolo de unele dintre figurile mai familiare ale lumii antice cărora le-au fost atribuite remarci antievreiești: Cicero, Seneca, Tacitus, Horace, Quintilian, Dio Cassius, Celsus, Plutarh și Strabo. În timp ce citeam „Păgânii cultivați și antisemitismul antic”[1] un articol din 1939 din “The Journal of Religion”, am întâlnit în cele din urmă o trimitere substanțială la remarcabila piesă de poezie care deschide acest eseu. Ceea ce urmează este un efort de a analiza poezia și de a o plasa în context istoric și cultural.

Rutilius Claudius Namatianius a fost un înalt funcționar roman, aristocrat, și poet imperial. Era originar din sudul Galiei, avându-și originile undeva în apropiere de Toulouse-ul modern. Lunga sa carieră imperială l-a făcut să ocupe roluri influente într-un moment în care Roma era în haos, iar Namatianus a susținut că a asistat personal la ultima praduire a Romei în 410 și la urmările acesteia.
În jurul anului 415, Namatianus a întreprins o călătorie acasă în Galia, mai târziu consemnand-o un fel de memorii de călătorie în formă poetică epică intitulată: “La întoarcerea sa”.

Poemul, din care doar a treia parte inițială a supraviețuit, oferă o perspectivă unică asupra unei perioade care nu este în mod normal asociată cu comorile literare (începutul „Evului Mediu”), precum și un exemplu singular de lamentare păgână târzie asupra declinului civilizației și a caracteristicilor și influenței crescânde a evreilor.
Episodul care deschide acest eseu are loc în timpul călătoriei lui Rutilius, după ce a trecut de insula Elba și a ajuns în portul Falesia Portus. La Falesia Portus, Rutilius și tovarășii săi de călătorie au urmărit festivitățile organizate pentru zeul Osiris, înainte de a explora și de a se bucura de împrejurimile lor.

Această comună cu natura pașnică oferă o oarecare deosebire de la semnele omniprezente ale colapsului social și politic. Problemele încep, însă, atunci când grupul ajunge la locuințele lor, o vilă și grădini al căror administrator/ciocoi este evreu.
“Dar cel care a închiriat locul,
Un proprietar mai aspru decât Antifats,
A făcut ca această amor pentru natura să plătească scump.”

Antifats, desigur, a fost regele laestrygonianilor, descris în Odiseea lui Homer ca o rasă de giganți cunoscuți pentru devorarea străinilor. Comparația cu Antifats pune bazele reflecțiilor poetice ale lui Namatianus asupra naturii mizantropice, antisociale și exploatative a evreilor, atât în interacțiunea personală cu hangiul evreu, cât și în ciocnirea mult mai largă dintre evrei și imperiul roman târziu.

Merită amintit faptul că era neobișnuit ca evreii să fie găsiți până acum în nordul Italiei în anii 400, deoarece, dintr-o preferință, care a rămas aproape constantă până în prezent, evreii au avut tendința de a se grupa în jurul centrelor de guvernare și comerț. În Italia anilor ‘400, aceasta a însemnat concentrarea evreilor în jurul Romei, Milano, Ravenna și Aquileia. Mai previzibil, este de remarcat faptul că acest evreu nu este un fermier rustic, soldat sau meșteșugar, ci un intermediar, arendas.

Narațiunea standard a majorității istoriilor apologetice ale evreilor alimenteaza cu asiduitate cititorii cu basmul că evreii au fost “fii ai pământului”, la fel ca orice alt popor, până când creștinii care i-au persecutat, contraproductiv, obligandu-i s-ar părea, sa ocupe poziții financiare puternice și speculative.
Acest lucru se întâmplă în ciuda unei înregistrări clare a dovezilor care demonstrează că relația specială dintre evrei și bani a precedat creștinismul.

Evreii s-au stabilit în rândul populațiilor gazdă europene din cele mai vechi timpuri, cu cele mai vechi comunități situate în centrele urbane ale Mediteranei.
O listă a coloniilor evreiești din această zonă poate fi găsită în Prima Carte a Macabeilor, iar în imperiul roman timpuriu grupuri de evrei au putut fi găsite până la nord de Lyon, Bonn și Köln. [2] Natura economică a acestor comunități a fost uniformă și similară cu cele din Est. Chiar înainte de epoca talmudică, c.300-500 d.Hr., evreii dezvoltaseră un interes și o aptitudine puternică în comerț și în domeniul bancar și, de la începuturile sale, implicarea evreilor în aceste sfere a fost considerată de populațiile gazdă ca fiind speculative și exploatatoare.

Într-unul dintre primele exemple, un papirus din prima jumătate a secolului I î.C.Hr., un bărbat pe nume Heracles scrie unui prieten din Egiptul elenistic despre unii asociați care „detestă evreii”. [3] Într-un altul, datat la 41 d.Hr., un negustor alexandrin avertizează un prieten să „se ferească de evrei”. [4] În timpul secolului al IV-lea, Alexandria a fost martora unei serii de revolte antievreiești, aproape toate provocate de acuzații de exploatare economică. Sub Tiberius, s-a descoperit că mai mulți intermediari evrei din Roma au deturnat argintul și aurul, determinând expulzarea a 4000 de evrei în Sardinia în anul 19 d.Hr.[5] Pe scurt, hangiul evreu al lui Namatianus nu este atât de mult o aberație pe cât ar putea apărea pentru cei școliți doar în scoala apologetică mainstream.
Este clar că Namatianus are deja un animus preexistent față de evrei, un aspect al politicii sale și al viziunii sale asupra lumii, probabil modelat de-a lungul deceniilor ca administrator roman. Pentru Namatianus, acest hangiu este în primul rând un „animal” anti-social și un adevărat exemplar al rasei sale. Namatianus nu își exprimă surprinderea față de trăsăturile de caracter ale hangiului și nici nu încearcă să-și explice constatarile. El se aștepta în mod clar ca cititorii săi să înțeleagă și să simpatizeze cu ceea ce el are de spus despre evrei și iudaism.
Namatianus îl pune mai degrabă nonșalant pe evreul înfumurat în contextul tribului său, subliniind că hangiul face parte dintr-o rasă solipsistă din punct de vedere etnic care se diferențiază chiar și prin dietă, evitând „mâncarea umană sănătoasă” precum fructele de mare și carnea de porc (plângeri similare au fost făcute de Juvenal în satira sa și Tacitus în istoriile sale).
Ura romană față de separatismul evreiesc a fost adâncă. Rebeliunea evreiască a început aproape imediat și s-a accelerat după înființarea provinciei Iudeea în anul 6 d.Hr. Oficialii romani au fost unanimi în atribuirea acestui comportament rebel etnocentrismului evreiesc, sentimentul unicității evreiești și credința iudaică că, așa cum a exprimat Tacitus, Răsăritul va fi victorios și conducătorii din Iudeea vor veni să conducă lumea. (Historiae, 5, 13: „ut valesceret Oriens profectique Iudeaea rerum potirentur”).{1}NT
Evreul înfumurat întâlnit în Falesia Portus este vizibil condus de bani. Într-o scenă aproape comică, hangiul evreu este atât de mizerabil și zgarcit încât merge chiar atât de departe încât să ceară bani pentru apa băută din fantanele de pe pământul său, pledând că, stingându-și setea, Namatianus și oamenii săi i-au cauzat o pierdere financiară „gravă”. Relatarea lui Namatianus despre acest evreu zgârcit, nerușinat în afaceri, este o duplică subliniată pentru cei care susțin că „tropii” despre comportamentul necorespunzător financiar evreiesc au fost un efect secundar al intrării (!) accidentale a evreilor în nișe extrem de profitabile afaceri de împrumut de bani în timpul Evului Mediu.
Termenul de „evreu” a fost el însuși un peiorativ la acea vreme, chiar și Midrash-ul evreiesc conținând o poveste despre două femei romane care se ceartă doar pentru a se împăca mai târziu în afară de o problemă nerezolvată – partea insultata nu a putut ierta pe cealaltă parte pentru că i-a spus că „arăta ca un evreica” [6] Aversiunea romană față de evreime a fost de așa natură încât atât Vespasian cât și Titus au refuzat să accepte onorificul „Iudaicus” după ce au suprimat marea revoltă și victoria lor în Iudeea (spre deosebire de adoptarea tradițională foarte bună a unor titluri precum „Britannicus”, „Germanicus” și „Africanus”).
În cultura romană populară, două aspecte ale identității evreiești au fost scoase în evidență pentru un anumit dispreț și batjocură – tăierea împrejur și sabatul. Ca și în cazul dietei, ambele au fost privite ca simboluri ale separatismului evreiesc, dar ambele au inclus și alte straturi de semnificație. Folosirea de către Namatianus a termenului gens obscena, „rasă murdară”, este direct legată de remarca privind tăierea împrejur și este probabil ca Namatianus să răspundă hangiului nu numai referindu-se la evreimea sa, ci și cu un fel de referire la circumcizie și perversiune.

În mintea romană, ambele au fost legate, iar acuzațiile de hiper-sexualitate sau perversiune în rândul evreilor sunt frecvente în literatura perioadei. La capătul mai comic al scării, Juvenal a chicotit la ciudățenia evreilor care „se închină cerului” și „ca și-au taiat prepuțurile”, (Satiras, 14.99), în timp ce la capătul mai grav au existat acuzații din partea unor figuri precum Tacitus că evreii erau dependenți de poftă.

Comentariile lui Namatianus cu privire la sabat sunt la fel de interesante. Aluzia la natura „rece” a sabatului și răceala, în general, în primă instanță, este o referire probabilă la faptul adesea batjocorit că evreii nu aprind focuri în aceasta zi. Dar Namatianus reflectă imediat la ceva mai profund în personalitatea evreiască, ceea ce implică faptul că acest concept „rece” al unei zile de odihnă „le farmecă inima” pentru că „inima lor este chiar mai rece decât crezul lor”.

Pentru Namatianus, există ceva fundamental rece, steril și inuman despre evrei și religia lor, ceva sugerat la început în abordarea exploatatoare a hangiului evreu, dar acum extins ca o caracteristică rasială primară. Contextul filosofic care a influențat multe grupuri aristocratice romane, din care făcea parte Namatianus, includea respectul pentru humanitate – capacitatea oamenilor de a fi sociabili. Răceala evreilor se regăsește în lipsa lor de humanitate, care a fost un aspect esențial de structurare a societății romane superioare.

Fiind incapabili de umanitate, evreii au fost inevitabil văzuți ca fiind ei înșiși perturbatori și indezirabili într-o societate cu care nu erau pregătiți să coopereze, ci doar să o exploateze. Astfel de perspective sunt remarcabil de asemănătoare cu plângerile făcute cu privire la comportamentul social al evreilor la începutul secolului al XX-lea, pe măsură ce au intrat și au urcat în clasa de mijloc occidentală, supărând multe convenții sociale în acest proces.

Atunci când nu s-a angajat într-o rebeliune activă sau într-o sedare activă, una dintre percepțiile primare ale evreilor în rândul romanilor a fost a unui popor predispus, așa cum spunea Tacitus (Historiae, 4, 3), „farmecele indolenței”.
Faptul că scurta interacțiune cu hangiul de la Falesia Portus ar determina o reflecție asupra sabatului poate indica opinia lui Namatianus că hangiul era leneș. Plângerea că evreii sunt unici în aparenta lor dedicare pentru evitarea muncii fizice a fost comună în scrierea antievreiască de aproape 2000 de ani, iar legătura de aici este dificil de făcut pasul lateral. Pentru Namatianus, evreul îndurerate este rece și leneș, preferând, ca un păianjen, exploatarea pasivă a celor care cad în pânza lui, mai degrabă decât câștigul activ al propriei sale pâini zilnice.

În viziunea aristocratică romană asupra lumii, o astfel de abordare a vieții nu numai că lipsește moralitatea și căldura umană, ci este fundamental condamnabila.
Este deosebit de interesant faptul că Namatianus implică faptul că evreii nu sunt doar superstițioși în a ține la aceste tradiții, ci și predispuși la avansarea minciunii. El situează obiceiurile religioase evreiești, „fantezii sălbatice”, ca provenind dintr-un „bazar de minciuni, Nici măcar un copil în somn nu ar crede”. Referirea la bazar sau piață (catasta – literalmente, scena pe care au loc licitațiile), este o asociere suplimentară cu evreii și activitatea negustorească, dar sugerează, de asemenea, o proliferare sau o abundență de minciuni pentru profit, precum și ideea că evreii înșiși sunt un izvor de minciuni și exagerări.

Ultimele patru linii ale secțiunii sunt poate cele mai grijulii și emoționante. Namatianus regretă că Iudeea a fost cucerită de Pompei și Titus deoarece aceste cuceriri au facilitat ingestia a ceea ce nu a putut fi digerat. Anexarea teritoriilor evreiești și libera circulație a evreilor în interiorul imperiului au adus în corpul roman o „contagiune a ciumei” care „se răspândește mai larg”.
Hangiul evreu, care, în respingerea umanitasului, nu este pregătit să coopereze cu oaspeții săi, ci doar să-i exploateze, este, prin urmare, doar un simbol al gens obscenelor mai largi care resping humanitas și trăiesc astfel în cadrul Imperiului Roman nu pentru a coopera și a lua parte la el, ci doar pentru a-l exploata și distruge. Printr-o astfel de abordare, de neconceput, deși ar fi fost pentru contemporanii săi, Namatianus susține că „Cuceriții presează asupra rasei cuceritoare”.
Termenul are o rezonanță strânsă cu plângerea lui Seneca că „cei învinși au dat legi învingătorilor lor”[7], precum și cu unele dintre cele mai faimoase și pesimiste texte antievreiești ale secolului al XIX-lea, inclusiv victoria evreilor a lui Marr asupra germandomului și evreii lui Toussenel: Regii Epocii. Marie Roux comentează, în analiza sa despre “Întoarcerea Sa”, că „Metafora biologică folosită de Rutilius face parte din argumentația sa conform căreia evreii sunt și vor rămâne dușmani pernicioși ai Romei care au profitat în mod clar de generozitatea Romei. “Evreii sunt prezentați ca dușmani interni care arată limitele politicii imperialiste a Romei.” [8]
Făcând referiri atât de clare la mizantropia evreiască, la exploatarea financiară, la perturbarea socială și la statutul de „dușman intern”, acest poem remarcabil al lui Rutilius Namatianus oferă o ripostă șocantă de la începutul secolului al V-lea celor dornici să descrie astfel de concepte ca fiind pur și simplu produsul secundar deformat al creștinismului sau ca recenta invenție a bigoților. Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale poemului este cât de proaspătă apare în preocupările și plângerile sale. S-ar putea imagina usor astăzi, ca acest poem se refera probabil, la o mahala insolenta din Brooklyn, sau la influența evreiască în imperiul american în declin. Este acest ultim element care mi se pare deosebit de bântuitor. Namatianus a fost un om care scria în amurgul epocii sale, într-o neîncredere aproape totală că forța cuceritoare europeană din care făcea parte a cedat la ceva atât de patetic și totuși atât de fanatic, rece și insensibil. Pentru mine, poezia vorbește volume.

Note:
[1] N. W. Goldstein, “Cultivated Pagans and Ancient Antisemitism,” Journal of Religion, 19:4 (1939), pp.346-364.
[2] P. Johnson, A History of the Jews (London: Weidenfeld & Nicolson, 1987), p.171.
[3] S. Almog (ed), Antisemitism Through the Ages (Jerusalem: Pergamon, 1988), p.16.
[4] S. Baron (ed) Economic History of the Jews (New York: Schocken, 1976), p.22.
[5] Almog, p.18.
[6] Lamentations Rabbah, 1:11.
[7] See St. Augustine, City of God, VI. 11.
[8] Marie Roux: Rutilius Namatianus, On His Return I.377-398.

https://www.judaism-and-rome.org/rutilius-namatianus-his-return%C2%A0i377-398

Sursa: https://www.theoccidentalobserver.net/2021/05/30/namatianus-and-the-sullen-jew

Nota Traducatorului:
{1.} Globalismul pe care elita financiara iudaica incearca sa-l definitifeze azi este o palpabila si dureroasa dovada ca Tacitus a intuit perfect aspiratiile imperial-globaliste iudaice.

Traducerea si NT: CD