„Ţiganii gabori“ ar avea certe legături cu „evreii“ khazari

Cornel-Dan NICULAE

„Ţiganii gabori“ ar avea certe legături cu „evreii“ khazari

Sunt cunoscuţi prin înfăţişarea lor cu perciunii şi mustăţile specifice şi, deşi sunt „ţigani“, aparţin poporului yenish-lor (jenische în germană sau yéniche franceză). Ienişii sunt întâlniţi în localităţile mari din Ardeal, 80% fiind în judeţul Mureş (restul fiind prin Oradea, Arad sau Huedin, Cluj sau Bihor), unde sunt numiţi gabori sau ţigani gabori, în timp ce românii le mai zic şi ţigani ungureşti. Specialiştii au avansat ipoteza unei legături între aceşti gabori şi turci, căci, numiţi şi ţigani albi (deşi nu sunt rromi, sunt numiţi ţigani deoarece au fost nomazi până recent şi au un stil de viaţă „ţigănesc“), căci ienişii au ajuns în Transilvania venind dinspre Balcani, când aceştia erau sub ocupaţie turco-otomană, ocupaţie întinsă până în Ungaria, iar originea lor, bazată pe faptul că în limba ienişă se întâlnesc şi cuvinte de origine ebraică şi idiş, precum şi multe nume de familie comune cu evreii, ca şi alte obiceiuri, îi identifică cu neamul turcic kazar, care a adoptat în Evul Mediu religia mozaică (iudaismul), chiar şi dacă numai formal, la nivelul elitei, iniţial, de acolo de unde provin gaborii.

(La khazari există însă şi unele componente neturcice, cum este cea venită din sudul Siberiei, la graniţa cu Mongolia, khazarii albi cu părul roşu şi cu pistrui roşiatici, pe care evreii khazari înşişi îi consideră cei mai răi sau cei mai puternci evrei. Aceşti oameni albi cu părul roşu au fost, ca şi în cazul khazarilor, şi elita kârgâzilor, înainte ca aceştia să fie cuceriţi şi convertiţi la islamism, când ei kârgâzii roşii au plecat din Asia pe Drumul Mătăsii, pe care îl controlau, rămânând doar cei bruneţi în Kârgâzstan / Kirghizstan. Kârgâzii roşii au promovat steaua în şase colţuri ca motiv simbolic, motiv ce a pătruns târziu în iudaism, mai ales prin sionism.)

Însuşi numele lor transilvănean de Gabori ar avea legătură cu Kobor (nomad, hoinar, vagabond în Europa, devenit în română cobârlău, cu sens de hoţ, tâlhar şi nomad vagabond), care se trage, cred specialiştii din kavar sau kazar. Ei s-au întins în toată europa germanică şi în Franţa, fiind vânzători ambulanţi, ca şi mulţi dintre evreii de Ev Mediu. Şi vestimentaţia lor distinctivă, extrem de conservatoare, era „asemănătoare cu cea a evreilor habotnici şi rabinilor acestora“. Şi inapetenţa pentru creştinism cumulată cu clandestinitatea religioasă („Ţiganii corturari – adică gaborii – nu au religie şi în fiecare sat îşi schimbă religia după credinţa localnicilor“) au făcut să fie asemuiţi cu evreii marana.

„Gaborii – spune Gabriel Sala, în Neamul ţiganilor gabori – istorie, tradiţii, mentalităţi – au rămas tributari se pare trecutului şi la nivel de ţinută, dovadă costumul, specific şi sectelor amish din SUA sau evreilor ortodocşi, precum şi mustaţa un adevărat simbol al neamului, orice bărbat gabor având obligaţia de a purta o mustaţă. Un gabor fără mustaţa identitară nu poate fi gabor. Interdicţiei nu i se acordă dispense şi nu poate fi negociată. În Arad este celebru cazul unui rom gabor, important în comunitate, ras cu forţa de un reprezentant al Securităţii comuniste, care apoi a purtat batista la gură, pentru a-şi masca sluţirea, până când i-a crescut mustaţa.“

Monotonia serviciului divin creştin – adaugă C. Sala -, aşa cum o percepeau aceştia oriunde ajungeau în Europa, a dus la „măsuri represive cu scopul de a-i alunga pe cei consideraţi alterarea palpabilă a umanităţii sau sinonimii răului, acţiuni represive care nu le-a modificat atitudinea faţă de practicarea creştinismului şi respectul faţă de sedentari, ci i-a provocat la un exerciţiu mai intens al prefăcătoriei şi adaptării cameleonice la situaţii limită“.