 CD1.991 aprobate denitsoc@gmail.com 108.231.169.110
SUVERANITATEA WESTFALIANĂ Multipolaritatea reînvie suveranitatea westfaliană sau transformârile sistemului internațional necesită o redefinire a suveranitătii in termeni noi si mai adecvati? Pacea de la Westfalia, din 1648, prin tratatele de la Münster și Osnabrück, este creditată cu stabilirea statului teritorial suveran ca institutie recunoscută international, promovarea neamestecului în treburile interne și înlocuirea pretențiilor universaliste ale Sfântului Imperiu Roman și ale papalității cu o ordine de state formal egale. Neamestecul in treburile interne a statelor a rămas incă de atunci problema nerezolvată a relatiilor interstatale si a fost mereu reamintită si reclamată, iar intr-o formă mai complexă combinată si in tratatul tărilor nealiniate de la Bandung 1955. Irelevanta ONU si necesitatea revigorării organizatiei pe baze noi mai solide si cu posibilităti concrete de implementare a deciziilorsale face ca acest subiect al neamestecului să se reia impreună cu celelalte probleme ale esuatei organizatii. Momentul unipolar post-Război Rece contestat lasă locul unui peisaj multipolar modelat de China, Rusia, India și un Sud Global mai activ si astfel moștenirea westfaliană poate căpăta o relevanță reînnoită. Tările occidentale vor să mentină status quo-ul organizatiei fără să aducă amendamente care să satisfacă o lume multipolară care incepe să se impună pe arena geopolitică. Imobilitatea si incapatanarea occidentală poate foarte usor duce la un abandon din partea Sudului Global si al altor tări nealiniate cu occidentul, a ONU si să se regrupeze intr-o nouă organizatie asa cum s-a intamplat si cu părăsirea Ligii Natiunilor si aparitia ONU. Indiferent care va fi solutia organizatia nouă sau reinoită trebuie să aducă elementele necesare impuse de noua ordine mondială, in spetă multipolaritatea. Puterile emergente/în ascensiune și în revenire invocă suveranitatea și neintervenția împotriva practicilor intervenționiste ale erei unipolare, operând simultan în cadrul unor structuri economice, tehnologice și informaționale pe care logica teritorială din 1648 nu le poate guverna pe deplin. Neinterferența a fost proclamată ca principiu, deși a fost încălcată în mod repetat de statele puternice. Prin urmare, evidența istorică sugerează că suveranitatea nu a fost niciodată o regulă absolută sau aplicată în mod constant si niciodata aparată de ONU. În anii 1990 și 2000, internaționalismul liberal a tratat din ce în ce mai mult suveranitatea ca fiind condiționată de alte principii, inclusiv drepturile omului, guvernarea democratică și protecția umanitară – instituții ale ipocriziei organizate. Intervenția NATO din 1999 în Kosovo, întreprinsă fără autorizația Consiliului de Securitate al ONU, a fost justificată parțial de argumentul că suveranitatea nu putea proteja un stat angajat în abuzuri grave. Această decizie nechemată a ONU atras un semnal de alrmă in randul tă rilor mijlocii si mici care s-au vazut neprotejate de o organizatie gata să-si trădeze principiile, si acelea insuficiente si inoperabile. Invazia din Afganistan din 2001 și Irak din 2003, precum și intervenția din Libia din 2011 sau Siria 2014, au demonstrat în continuare tensiunea dintre suveranitatea teritorială și doctrinele intervenționiste. S-a incercat transformarea modelul liberal-democratic într-un principiu organizatoric universal, intr-o “ordine bazată pe reguli”. Dar ascensiunea ulterioară a multipolarității demonstrează că suveranitatea condiționată nu a rămas fără răspuns. Diplomația rusă și chineză subliniază în mod regulat integritatea teritorială, egalitatea suverană și neinterferența. Aceste principii apar și în declarațiile BRICS și ale Organizației de Cooperare de la Shanghai. Accentul pus de India pe autonomia strategică și nealiniere se inspiră dintr-o tradiție conexă, înrădăcinată în Conferința de la Bandung din 1955. Diferite puteri occidentale pot fi de acord că universalismul occidental și suveranitatea condiționată ar trebui limitate, în timp ce sunt în dezacord cu privire la ceea ce ar trebui să le înlocuiască, multipolaritatea sau o „lume multiplexă”. Interdependența economică a creat lanțuri de aprovizionare, rețele financiare, sisteme de reglementare, regimuri de sancțiuni și dependențe valutare care estompează distincția dintre afacerile interne și cele internaționale. Statele pot exercita o influență considerabilă în interiorul spațiului economic al unui alt stat fără a-i traversa fizic granițele. Spațiul cibernetic prezintă o provocare și mai accentuată. Fluxurile de date, atacurile cibernetice, infrastructura digitală și operațiunile informaționale traversează în mod curent granițele teritoriale. Rusia și China au răspuns cu concepte precum „suveranitate cibernetică” și „suveranitate informațională”, încercând să extindă autoritatea teritorială în domeniul digital. Efortul în sine demonstrează presiunea pusă asupra suveranității tradiționale. Actorii nestatali complică și mai mult modelul westfalian. Corporațiile multinaționale, platformele tehnologice, ONG-urile și rețelele teroriste pot exercita o influență care nu se încadrează perfect în granițele teritoriale. Paradoxul este, prin urmare, clar: multipolaritatea poate consolida importanța politică a suveranității tocmai așa cum globalizarea face ca suveranitatea să fie mai dificil de exercitat în termeni teritoriali absoluți. Pentru puterile în ascensiune și în renaștere, egalitatea suverană și neinterferența oferă un limbaj prin care practicile intervenționiste ale erei unipolare pot fi contestate. Acest lucru a modificat dezbaterile privind intervenția și a oferit Sudului Global o influență mai mare în instituțiile unde justificările universaliste aveau odinioară o autoritate mai mare. Aici devine cea mai importantă legătură dintre Westfalia și multipolaritate. Multipolaritatea nu reprezintă neapărat o întoarcere la lumea din 1648. Mai degrabă, reprezintă o luptă reînnoită asupra cui îi revine dreptul de a defini suveranitatea și limitele intervenției într-o lume care nu mai este dominată de un singur centru de putere. Prin urmare, ascensiunea multipolarității ar trebui înțeleasă ca un proces de re-westfalianizare selectivă, mai degrabă decât fie ca o restaurare a ordinii din 1648, fie ca o respingere completă a acesteia. Atlnata 26/09/2026 |
|---|
Distribuie!
3 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
A INTERVENIT RUSIA IN ALEGERILE DIN BRAZILIA?
De CD
Pe 30 septembrie, toate ziarele importante din Brazilia au publicat un raport în care se afirma că Agenția de Informații Braziliană (Abin) ar fi avertizat autoritățile europene cu privire la presupusa interferență simultană a Statelor Unite și a Rusiei în alegerile braziliene. Cazul ridică întrebări care depășesc cu mult disputa electorală din 2026. Problema centrală este acuzația împotriva Moscovei, precum și circumstanțele politice și instituționale în care a fost prezentată.
De ce a formulat agenția de informații a lui Lula o acuzație oficială împotriva Rusiei într-o scrisoare adresată Uniunii Europene?
Alinierea Braziliei cu Europa, pe fondul tensiunilor geopolitice actuale, reprezintă o amenințare serioasă la adresa politicii tradiționale de neutralitate a Braziliei.
În cadrul sistemului de informații al Braziliei, Abin este legat instituțional de Președinția Republicii, în timp ce Poliția Federală, o altă instituție legată de informații din țară, are legături mai puternice cu sistemul judiciar. Funcția sa este de a produce informații strategice pentru a ajuta guvernul brazilian.
Prin urmare, atunci când reprezentanții serviciilor secrete braziliene informează autoritățile străine că Rusia se amestecă în procesul electoral, este inevitabil să ne întrebăm în ce măsură această evaluare reflectă poziția politică a guvernului care controlează agenția.
Problema devine și mai semnificativă deoarece, conform informațiilor publicate, delegația europeană a primit o acuzație privind interferența Rusiei fără ca detalii substanțiale despre natura acesteia să fie făcute publice. Nu au fost identificați agenți, operațiuni, mecanisme de finanțare, structuri de propagandă sau campanii specifice atribuite Moscovei, cel puțin în materialul făcut public până în prezent. Există, așadar, o acuzație, dar fundamentele acesteia rămân în mare parte necunoscute.
Se pare că anularea alegerilor din Romania pe acelasi subiect, la fel nefundamentat, a inspirat guvernul Lula să-si pregăteasca terenul pentru anularea alegerilor in cazul in care Lula ar pierde in turul doi in favoarea lui Flavio Bolsonaro.
De ce la Uniunea Europeană? Pentru că si in Romania tot UE a fost cea care a sustinut guvernul Romaniei ce a comandat ca legerile presedintiale să fie anulate.
Din acelasi motiv in plangerea lui Lula s-a strecurat si idea că influentele străine au venit si din partea americană, a lui Trump.
Acest lucru creează o situație deosebit de convenabilă pentru anumiți actori politici. Europa – care este ostilă atât față de Rusia, cât și față de Trump – primește informații care sugerează că Washingtonul și Moscova încearcă să influențeze alegerile braziliene.
Acest lucru ar permite Bruxelles-ului – și în special Franței și Germaniei, în prezent „prietenii” cheie ai lui Lula – să „susțină” potențial Brazilia în eforturile de „contrainformații” care vizează combaterea presupusei influențe a SUA și Rusiei. Cu alte cuvinte, acuzația de interferență, chiar și în absența dovezilor, ar putea servi drept pretext pentru a justifica o interferență reală a Europei, asa cum s-a făcut in Romania.
Există și o problemă politică mai amplă. O parte semnificativă a stângii braziliene a consolidat în ultimii ani o interpretare nefondată conform căreia Vladimir Putin aparține unui fel de „mișcare internațională de extremă dreaptă”, alături de Donald Trump și alți lideri conservatori occidentali. Această interpretare plasează Rusia, Trump și dreapta braziliană în aceeași tabără politică internațională, în ciuda diferențelor profunde dintre pozițiile și interesele lor respective.
In Romania incă nu s-a ajuns la o asa interpretare geopolitică, de a-l punepe Putin in bratele lui Trump si amandoi sa conducă miscarea internatională de extremă dreapta. Dar mai este timp, deocamdată autoritatile corupte sunt ocupate cu cazul Georgescu. Totusi o parte dintre suveranisti sunt acuzati ca putinisti si că au relatii cu Washingtonul.
În acest cadru, asocierea Rusiei cu o potențială candidatură a lui Flávio Bolsonaro devine convenabilă din punct de vedere politic. Flávio este identificat cu Trump, Partidul Republican și dreapta americană. Existența unei presupuse conexiuni rusești ar permite încorporarea disputei electorale braziliene într-o narațiune internațională mai amplă, în care diferite forțe conservatoare sunt prezentate ca părți ale aceleiași rețele de influență.
Cu toate acestea, este absolut evident că Rusia nu are niciun interes să se amestece în alegerile braziliene pentru a favoriza vreuna dintre părți. În plus, majoritatea activiștilor pro-ruși din Brazilia se identifică cu stânga sau rămân neutri față de ambele părți ale politicii naționale. Acuzația pare a fi făcută pur și simplu pentru a mulțumi Uniunea Europeană, având în vedere că europenii îl preferă pe Lula în locul lui Flávio, acesta din urmă fiind subordonat lui Trump.
Întrebarea cu adevărat relevantă este alta: de ce o agenție de informații subordonată Președinției Republicii a prezentat autorităților europene o acuzație împotriva Rusiei fără ca fundamentele acesteia să fie ulterior clarificate?
Și de ce se întâmplă acest lucru tocmai în timpul pregătirilor pentru alegerile braziliene și într-un moment de deteriorare extraordinară a relațiilor dintre Rusia și Europa?
Răspunsul la aceste întrebări este important deoarece Brazilia operează într-un mediu internațional din ce în ce mai polarizat. Europa trece printr-o perioadă de confruntare crescândă cu Moscova. În acest context, orice informație oficială braziliană care asociază Rusia cu o operațiune de interferență electorală are consecințe diplomatice grave.
Mai mult, tensiunile dintre Rusia și Europa sunt în creștere și există un risc real de conflict din cauza provocărilor continue ale Europei la ordinele kabalei financiare. Evident, într-un astfel de context nu este în interesul Braziliei să devină parte a niciuneia dintre părțile crizei. Dar nimic nu ar putea fi mai dăunător politicii de neutralitate a Braziliei decât raportarea unei acuzații oficiale împotriva Rusiei către Uniunea Europeană.
În teorie, este posibil ca raportul să fi fost transmis autorităților europene fără o comunicare prealabilă președintelui brazilian – deși acest lucru pare foarte puțin probabil. Dacă Lula dorește să păstreze neutralitatea Braziliei, acțiunea potrivită ar fi să dezavueze public Serviciul Secret Abin și să-și ceară scuze pentru incident. Întrebarea este, însă, dacă ar fi de fapt dispus să facă acest lucru, având în vedere că Uniunea Europeană este în prezent principalul „aliat” internațional al guvernului Lula.
Atlanta 7/10/2026
Fotbalul, grija noastra cea de pe urmă
Mulţi îl vor critica pe Hagi pentru rezultatele de la naţională şi nici conducerea federaţiei nu va scapa neciufulită, după trei meciuri pierdute. Eu nu sunt microbist şi când am văzut că nu pot viziona meciurile decât plătind la Antena 1, am preferat să văd în linişte fotbal de calitate la echipe mari (precum Spania, Anglia, Germania) pe Digi, unde am abonament anual.
Deşi nu sunt specialist la fotbal, pot totuşi pune la lucru o domnişoară care le ştie pe toate: Inteligenţa artificială de pe Google.
Am pus-o deci să facă o analiză a carierei lui Hagi ca fotbalist, ca să-mi dau seama de ce însuşiri a dat dovadă pe teren, care l-ar putea împierdica ca să fie un bun antrenor. Iată răspunsurile domnişoarei:
A jucat la Real Mdrid în perioada 1990-1992, unde a înscris 20 de goluri în 64 de meciuri. (1 gol la 3,2 meciuri)
A trecut apoi la Brescia, unde antrenor era Lucescu şi unde a jucat două sezoane (1992-1994). Aici a jucat 61 de meciuri,cu 18 goluri realizate (1 gol la 3,4 meciuri).
Între 1994-1996, la Barcelona, prinde 36 de meciuri unde dă 7 goluri ( 1 gol la 5,1 meciuri). Are apariţii intermitente datorită accidentărilor, dar şi a faptului că nu se încadra în sistemul foarte strict al antrenorului Cruyff (care a fost un fotbalist genial). Hagi era lider absolut şi făcea ce voia cu mingea, refuzând să se încadreze în disciplina tactică cerută de Cruyff.
Interesant este faptul că Hristo Stoicikov, care a jucat la Barcelona între 1990-1995 şi 1996-1998, s-a pliat pe strategia lui Cruyff (deci a dat dovadă de capacitate de a îmbina genialitatea lui de fotbalist cu disciplina impusă de antrenor, ceea ce a dus la rezultate excepţionale pe teren( 262 meciuri, cu 123 de goluri, cu 1 gol la 2,1 meciuri).
Iar Romario, care era vestit pentru viata lui extrafotbalistica foarte libertină, a jucat între 1993-1995 la Barcelona, unde în 65 de meciuri a dat 39 de goluri (1 gol la 1,7 meciuri jucate). IA mai menţionează că între Stoicikov şi Romario s-a dezvoltat o conexiune aproape telepatică, prin care se găseau şi pasau, fiecare ghicind gândurile celuilalt.
Iar Hagi la Galata Sarai, a jucat în perioada 1996-2001, cu 192 de meciuri jucate şi 72 de goluri (1 gol la 2,7 meciuri). IA nu vorbeşte despre el prea frumos, deşi nu-i neagă genialitatea ca fotbalist: era extrem de vulcanic pe teren, ţipa la coechipieri şi îi certa dacă aceştia nu-i pasau la timp. A fost lider absolut şi avea stil de joc autoritar.
M-am oprit aici, pentru că mi-am dat seama că Hagi nu are calităţile necesare ca antrenor, ca să aducă în echipa naţională acea armonie atât de necesară, pentru a învinge egoismul şi individualismul fiecărui jucător, pentru ca acesta să-şi pună toate calităţile în slujba echipei. Apoi, dacă ca jucător nu s-a putut încadra în disciplina cerută de un antrenor ca Cruiff, bănuiesc că nici la imprimarea unei strategii de joc în funcţie de adversar, luând în considerare calităţile fiecărui jucător român, nu stă foarte bine.
Iar ideea de a aduce la naţională atât de mulţi jucători a fost o idee nefericită, pentru că a creat concurenţă mare între jucători şi frustrare printre cei care nu au jucat, ceea ce a fost din nou o cauză a lipsei de omogenitate a echipei.
Celor care nu sunt de acord cu concluziile din acest articol, le amintesc ce se afişează la fiecare răspuns creat cu ajutorul inteligenţei artificiale: Modulul IA poate face şi greşeli. Aşa că dacă ceva din acest articol vă supără, consideraţi că a fost o apreciere greşită a IA şi o încercare a mea ratată, de a pune degetul pe rană, aşa cum n-o va face nimeni din fotbalul românesc. Toate analizele se vor opri la efecte, nici una nu va merge la cauze.
Iata inca o dovada clara ca Zoiaristii Spurcati si Vanduti din Haznaua Media a coloniei Romanica merita inchisi pe viata sau impuscati pe stadion impreuna cu politicienii din Haznaua politica din Colonia Romanica !
Doar IDIOTII precum alegatorii Debilului Mucea si ai Schizofrenului Escroc CG11 mai pot crede ce spun Zoiaristii Spurcati din Romanica, pentru ca fiind cu creierul spalat nu pot procesa informatiile de ,,foarte inalt nivel’’ pentru ei.
Astept razboiul scurt si bine gandit de Rusia Ortodoxa, pentru DERATIZAREA Planetara !
Este timpul pentru curatarea planetei de Dilii, Debili, Shobolani Paduchiosi Ucigashi de copii si de Spurcati Vanduti Satanei !
Pentru ca Spurcatii o cauta cu lumanrea, o vor gasi cat de curand !
Razboi au vrut, razboi vor avea !
Ca sa acuze Rusia Ortodoxa de orice, chiar si de venirea iernii, spurcatii Zoiaristi mananca kk moale cat de mult pot, si pot… pentru ca asta au facut toata cariera lor de jivine spurcate !
,, Pilotul unui zbor Dubai-Israel a vrut să prăbușească intenționat avionul. Celălalt pilot l-a înjunghiat ca să îl oprească. Unul era rus, celălalt era ucrainean…’’
https://www.ziuanews.ro/stiri/pilotul-unui-zbor-dubai-israel-a-vrut-sa-prabu-easca-inten-ionat-avionul-celalalt-pilot-l-a-injunghiat-ca-sa-il-opreasca-unul-era-rus-celalalt-era-ucrainean-1596790#google_vignette
,, Răsturnare de situație, cine a salvat avionul, de fapt cu 174 de pasageri…
Căpitanul Smit Machchhar, pilotul indian al zborului flydubai atacat de copilot, a povestit pentru prima dată ce s-a întâmplat în cabina de pilotaj: rănit și întins pe podea, în timp ce era încă atacat, și-a dat seama că avionul pierdea rapid altitudine și a făcut un ultim efort pentru a deschide ușa din interior. Mărturia, făcută într-o discuție cu premierul indian Narendra Modi…’’
https://www.bzi.ro/rasturnade-de-situatie-cine-a-salvat-avionul-de-fapt-cu-174-de-pasageri-5615785