Super imperialismul american

CD

Prezentare de carte
De CD

Citind aceasta carte cu cativa ani in urma am fost urmarit de o intrebare neastamparata: de ce nu a fost tradusa in limba romana si n’a fost trecuta pe lista obligatorie a cartilor de citit pentru toti cetatenii romani. Poate ca nu ajungeam in situatia in care suntem astazi, poate …

„SUPER IMPERIALISM: THE ECONOMIC STRATEGY OF AMERICAN EMPIRE.
SUPER IMPERIALISMUL: STRATEGIA ECONOMICA A IMPERIULUI AMERICAN
De Michael Hudson

Cartea a aparut in 1971, imediat dupa trecerea dolarului de pe aur pe NIMICA si a fost urmata de alte doua editii, iar in noiembrie 2021 a fost lansata cea de a patra editie, completata si ajustata, la fel cum au fost si editiile din urma.

Terence McCarthy, în introducerea sa la aceasta carte, numește analiza lui Hudson asupra SUPERSTATULUI DEBITOR: „una dintre cele mai importante cărți ale acestui secol. Este prima lucrare care sintetizează forma nouă și diferită pe care imperialismul capitalist a luat-o de când a scris despre asta Lenin.”

Michael Hudson predă economia internațională și monetară la The New School for Social Research, Graduate Faculty. A publicat articole în Ramparts, Journal of International Affairs, Commonweal, Cross Currents și Review of Social Economy, pe lângă monografii de specialitate despre teoria și contabilitatea balanței de plăți. A lucrat ca analist al balanței de plăți pentru Chase Manhatten Bank și pentru firma de contabilitate a lui Arthur Andersen și ca economist senior pentru Continental Oil Company.

În plus, a ținut prelegeri la Institutul pentru Studii Politice din Washington, D.C, în fața Asociației Naționale a Economiștilor de Afaceri din New York și în alte părți din Statele Unite. În prezent, scrie o istorie a comerțului internațional și a teoriei investițiilor și un studiu al originilor economice ale războiului civil american.

“Ei bine, motivul pentru care am decis să public o nouă ediție a Super-Imperialismului a fost să explic că acesta este motivul pentru care Rusia și China și Iranul și Venezuela și alte țări trec de la standardul dolarului. Pentru că evitând dolarii, ei nu mai finanțează cheltuielile militare americane sau acea preluare financiară a propriilor economii care a susținut puterea mondială începând cu cel de-al Doilea Război Mondial. Și de fapt, de la Primul Război Mondial.” declara autorul descriindu-și cartea, Super Imperialismul, într-un interviu acordat site-ului de știri american The Grayzone, dat cu link pe Youtube mai jos.

Hudson a explicat că: “America folosește forța colonială veche, tipica, doar în poate 40 sau 50 de țări, în Honduras, America Latină, Africa, probabil că a răsturnat peste 40 de guverne. Colonialismul a exploatat țările mai puțin dezvoltate. Geniul imperialismului american este că exploatează țările cele mai dezvoltate, țările industrial si tot ce mai ramane in preajma. Și a exploatat si Rusia sub Elțin, când, în esență, i-a trimis pe neoliberali acolo. Și ar dori să exploateze China și să-i facă, ceea ce ia făcut Rusiei, O EXPLOATARE NEOLIBERALĂ.

Deci modul de exploatare este cel al unui autonom rentier. Este financiar, este monopol, dar nu este militar. A existat utilizarea forței militare după cel de-al Doilea Război Mondial, dar Europa este acum atât de automulțumită încât este dispusă să nu crească și, în esență, să impună genul de război de clasă împotriva fortei de munca așa cum l-am impus noi aici in SUA. Ați văzut asta atunci când Europa a luptat împotriva Greciei, acum cinci ani, când a falimentat Grecia cu efectul de pârghie a datoriei de către Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Așa că cartea mea, Super-Imperialismul, descrie modul în care Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială impun în esență programe de austeritate altor țări, astfel încât să nu le mai rămână nimic de păstrat după ce își fac exporturile. Ele creează venituri pentru străini, nu pot face nimic decât să-și trimită exporturile în Statele Unite.”

Exploatarea indiscriminata a muncii in SUA s-a infuzat peste tot, deținuții din închisori sunt supuși exploatării prin muncă, minorii care lucrează nelegal, iar traficul de persoane rămâne rampant în SUA. Astăzi, la mai bine de 150 de ani de la abolirea sclaviei în țară, aceste probleme încă există. Unii politicieni americani au creat o narațiune despre „muncă forțată” în regiunea Xinjiang din China, dar o minciună repetată de o mie de ori ramane însă tot o minciună.

SUA, un autoproclamat „apărător al drepturilor omului” sau „far al libertății”, ar trebui ele sa fie acuzate că folosesc munca forțată, ceea ce demonstrează clar nerespectarea reală de catre SUA a drepturile fundamentale ale omului și exploatarea brutală a forței de muncă din țară.

Exploatarea resurselor naturale ale țărilor în curs de dezvoltare, căutarea forței de muncă ieftină la nivel global, transformarea țărilor în piețe pentru a-și arunca produsele, stabilirea supremației dolarului pentru a deturna alte țări și începerea unor lovituri de stat, războaie sau revoluții de culoare sau impunerea de sancțiuni țărilor care nu cooperează, folosind dolarul SUA, arme și alianțe, SUA construiește un imperiu modern la nivel global prin înrobirea mai multor țări pentru a-și servi propriile interese. Această față lacomă a SUA a fost dezvăluită si de alti analiștii din întreaga lume.

Michael Hudson a dezvăluit modul în care SUA au modelat economia mondială dominată de dolari, au forțat alte națiuni să plătească pentru războaiele sale, au rămas loviti de plata datoriilor și au exploatat economiile în curs de dezvoltare, prin ceea ce Hudson a numit „IMPERIALISM MONETAR”.

Cum funcționează „imperialismul alimentar” al SUA în America Latină este un bun exemplu. SUA, manipulând Banca Mondială, nu au făcut niciun împrumut lui Chile sau Venezuelei sau altora din America Latină pentru a le crește propria aprovizionare cu alimente, ci doar pentru a cultiva culturi care sunt necesare SUA, dar care nu pot fi cultivate în SUA.

„Vrem să vă dezvoltăm agricultura, dar vom dezvolta numai culturi de export pentru că sunteți o țară tropicală cu bunuri care pot fi exportate, pe care nu le putem crește în SUA, ulei de palmier sau orice altceva, cafea, banane. Suntem pentru a va promova culturile din plantații, nu aprovizionarea cu alimente, astfel încât țările au devenit din ce în ce mai dependente de SUA pentru hrană”, a spus Hudson.

Modelarea agriculturii în țările din America Latină este o mică parte a planului SUA de dominare financiară a regiunii, dar arată și modul în care SUA construiește un imperiu modern al sclaviei la nivel global, au spus analiștii.

Țările din America Latină s-au confruntat cu exploatarea de către SUA, deoarece le-a influențat economiile pentru a ajuta la rezolvarea problemelor din structura economică a SUA, a declarat Sun Yanfeng, cercetător la Institutul de Studii Latino-Americane al Institutului de Relații Internaționale Contemporane din China.

În timpul acestui proces, companii americane precum United Fruit Company (UFC), au jucat un rol rușinos. Înființată în 1899, întreprinderea multinațională americană UFC – Compania Uniunii Fructelor, a preluat treptat controlul asupra liniilor de viață economice ale multor țări din America Centrală, coasta Caraibelor si din Columbia, transformând țări precum Guatemala, Honduras și Nicaragua în „republici bananiere” – un termen disprețuitor pentru tari sărace, țările în curs de dezvoltare care se bazau pe culturi comerciale unice, cum ar fi bananele.

Potrivit datelor din materialele educaționale elaborate prin Programul Laboratoarelor de Istorie din județul Baltimore, în anii 1930, „sub dictatorul guatemalez Jorge Ubico, UFC a câștigat controlul asupra a 42% din pământul Guatemalei și a fost scutit de plata impozitelor și taxelor de import; 77% din toate exporturile guatemaleze au fost în SUA, iar 65% din importurile în țară au venit din SUA. UFC era, în esență, un stat din statul guatemalez. Nu numai că deținea toată producția de banane din Guatemala și monopoliza exporturile de banane, ci și deținea sistemul telefonic și telegrafic al țării și aproape toate traseele sale de cale ferată”.

Economia de plantații pe care SUA a implementat-o în America Latină a avut un impact negativ profund și de lungă durată asupra dezvoltării economice și politice a țărilor din America Latină, în special a celor descrise drept „republicile bananiere”. Bazarea pe o singură recoltă tropicală a dus la incapacitatea de a dezvolta industriile în mod independent, iar dependența de exporturile către piețele dezvoltate a împiedicat dezvoltarea lor economică.

Structura economică a Americii Latine a fost dominată de exporturile de materii prime și importurile de produse industriale încă de la independența de acum 200 de ani. Nivelul de industrializare al regiunii în sine este relativ scăzut, mai ales în ultimii 30 de ani de model neoliberal de globalizare.

Ceea ce au făcut SUA în țările din America Latină demonstrează modul în care exploatează alte țări pentru a beneficia de propria dezvoltare și cum au folosit metode de amenintari militare și politice pentru a menține dominația atunci când sunt contestate. De exemplu, la 17 iunie 1954, cu sprijinul guvernului SUA și al CIA, compania a lansat o invazie, ducând la o eră a încălcărilor drepturilor omului împotriva guatemalenilor.

SUA nu sunt în măsură să promoveze redresarea economică și creșterea în America Latină și nu au nicio modalitate de a oferi țărilor din America Latină planuri și politici preferențiale de investiții, SUA speră să-și restabilească „splendoarea” trecută în această regiune prin stabilirea a noi mecanisme și platforme, astfel încât să compenseze schimburile economice și comerciale și influența tot mai mare a altor țări, în special a Chinei și Rusiei.

Aliații SUA au beneficiat de obicei de pe urma exploatării de către SUA a țărilor în curs de dezvoltare, dar dacă vor sta în calea hegemoniei SUA, ei se vor confrunta și cu un răspuns dur. Japonia știe bine acest lucru.

În anii 1980, confruntându-se cu un deficit financiar în creștere și cu o balanță comercială negativă, SUA dorea să-și impulsioneze exporturile, așa că a forțat Japonia să semneze Acordul Plaza pentru a deprecia dolarul american în raport cu yenul japonez.[1] Analiştii cred că acesta este principalul motiv al bulelor economice şi al creşterii lente în Japonia în următoarele decenii.

Tot în anii 1980, când industria semiconductoarelor din SUA deținea peste 50% din piața globală, guvernul SUA a întreprins o serie de acțiuni pentru a proteja această dominație. În 1982, a arestat angajați ai gigantului electronic japonez Hitachi pentru „furtul de tehnologii IBM”. Administrația Reagan a acuzat în mod repetat Japonia că a furat proprietatea intelectuală și a forțat Japonia să semneze un acord cu semiconductori.(aceleasi acuze aruncate astazi Chinei.)

În 1987, SUA au acuzat firma de electronice Toshiba că vinde aparate către Uniunea Sovietică și mai târziu au emis o interdicție de doi până la cinci ani pentru toate produsele sale.(alta similitudine, au cerut Chinei sa nu mai vanda echipamente tehnice Rusiei.)

Doi dintre managerii Toshiba au fost trimiși la închisoare și câțiva directori seniori și-au dat demisia. Compania a cheltuit aproximativ 100 de milioane de yeni (0,95 milioane de dolari) pe publicitate în aproape toate ziarele importante din SUA, cerându-și scuze pentru acțiunile sale. Scandalul a ajuns să-i afecteze reputația la nivel global. Multe dintre documentele sale tehnice au fost de asemenea confiscate în timpul unei investigații CIA. Acest lucru a determinat companiile japoneze de semiconductori să se retragă din SUA.

Țintirea selectivă de către Washington a lui Toshiba nu a fost motivată doar de așa-numitele preocupări de securitate națională. Toshiba a fost văzută ca o amenințare la adresa dezvoltării firmelor de tehnologie din SUA. SUA și-au atins obiectivul de a-și proteja industria internă de cipuri prin suprimarea celor mai mari rivali ai săi.
(din nou o asemanare cu situatia Chinei.)

Paralizarea economiilor altor țări în beneficiul său și atacarea concurenților globali nu sunt singurele metode pe care SUA le-au folosit. Țara și-a dezvoltat și propriul imperialism monetar.
După al Doilea Război Mondial, datorită Acordului de la Bretton Woods, dolarul american a devenit moneda de rezervă a lumii și a fost susținut de cele mai mari rezerve de aur din lume. Și după ce Richard Nixon a deconectat dolarul de aur în 1971, dolarul american a rămas moneda de rezervă a lumii. Mai târziu, dolarul american a fost legat de petrol, permițând hegemonia dominată de dolar.

Analiștii au subliniat că, similar cu America Latină, SUA au folosit războaie și lovituri de stat politice pentru a destabiliza Orientul Mijlociu și pentru a obține puterea de stabilire a prețurilor asupra petrolului de la producătorii din regiune. Având în vedere importanța petrolului, SUA au căutat o măsură de control asupra acestuia în economia globală, astfel încât să poată impune sancțiuni noilor economii emergente sau țări pe care le considera „dușmani”.

Sistemul monetar internațional dominat de dolari oferă SUA numeroase beneficii și avantaje, cum ar fi puterea de stabilire a prețurilor asupra materiilor prime.
Cumpărând resurse din Africa, Orientul Mijlociu și Asia, găsind țări cu forță de muncă ieftină pentru producție și ulterior vânzând produse cu prețuri mai mari în economiile emergente, SUA obține mai multe profituri.

Deoarece dolarii americani sunt moneda mondială, aceste țări folosesc banii/dolarii pe care îi câștigă pentru a cumpăra obligațiuni de la Trezoreria SUA pentru rezerve valutare, ceea ce înseamnă că banii se întorc în SUA și SUA își pot transfera, de asemenea, criza financiară internă emitând mai multe obligațiuni către alte țări.

De exemplu, pentru a face față pandemiei, SUA au tipărit mai mulți bani, ceea ce a dus la o inflație severă, iar de la 1 iunie, Rezerva Federală a început să-și micșoreze bilanțul de 8,9 trilioane de dolari, despre care observatorii au avertizat că ar duce la ieșiri de capital și la devalorizare a monedei în noile economii emergente și, prin urmare, destabiliza economia globală.

De ani de zile, hegemonia dolarului SUA, a bancnotei verzi, a creat o capcană pentru venituri medii în America Latină și crize financiare în Asia de Sud-Est. De asemenea, a adâncit sărăcia și inegalitatea globală.

Geniala si cutremurătoare carte a lui Michael Hudson îi lăsa pe economiștii euroatlantici paralizati. Economiștilor clasici nu le place să li se amintească de realitățile urâte ale imperialismului. Hudson este unul dintre puținii gânditori economici din lumea de astăzi care ne forțează să privim întrebările vechi în moduri noi, surprinzătoare.

Un nimenea, ca futuristul Alvin Toffler, autor al cărții Socul viitorului și Al treilea val, este lovit in plex de dezvaluirile crunte facute de un economist adevarat, onest. Această ediție nouă și complet revizuită a Super Imperialismului descrie geneza dominației politice și financiare a Americii.

Studiul aprofundat și foarte controversat al lui Michael Hudson despre diplomația financiară a SUA explorează defectele înscrise în nucleul Băncii Mondiale și al FMI la începutul lor, care dupa cum susține el au scopul de a păstra hegemonia financiară a SUA.

Greu de detectat la acea vreme, aceste probleme au devenit de atunci explicite pe măsură ce eșecul sistemului economic internațional a devenit evident; FMI și Banca Mondială au fost înființate pentru a acorda ajutor țărilor în curs de dezvoltare, dar, în schimb, multe dintre cele mai sărace țări ale lumii au fost scufundate în crize insurmontabile din cauza datoriilor.

Critica lui Hudson asupra cursului distructiv al sistemului economic internațional oferă perspective importante asupra motivațiilor reale din inima acestor instituții – și valului tot mai mare de opoziție cu care se confruntă în întreaga lume.

Nota:
1. Prin ridicarea valorii yenului si scaderea dolarului se ajungea la preturi mai mari ale marfii japoneze pe piata Americana, facand marfa greu vandabila si asigurand a mai buna vanzare marfii americane.

https://www.youtube.com/watch?v=Uiz934HVZjY