CD
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95
ADIO MOMENTULUI UNIPOLAR – 1991-2021 ODIHNESTETE IN PACE
– cât de monumentala a fost conferinta Putin-Biden
de Marko Marjanović

Imperiul nu a vorbit cu nimeni in felul ăsta, cel puțin de la destrămarea Uniunii Sovietice si pana dupa conferinta din 7 decembrie.
Joe Biden declara pentru mass-media:
“Sperăm ca până vineri să putem să vă spunem și să vă anunțăm că avem întâlniri la un nivel mai înalt, nu doar cu noi, ci cu cel puțin patru dintre principalii noștri aliați nato și Rusia pentru a discuta despre viitorul preocupărilor Rusiei în raport cu NATO și dacă putem sau nu să stabilim orice acomodare în ceea ce privește scăderea temperaturii de-a lungul frontului de est.”

Washington DC face o mulțime de zgomote derutante chiar acum pentru a-si masca IMPOTENTA. Asigurarea cu Ucraina, cu privire la șansele sale reale de aderare la NATO -zero, sugerând că va presa Kievul să acorde autonomie Donbassului și promițând că va explora dacă poate fi de acord cu oricare dintre cererile Rusiei privind neextinderea rachetelor nucleare in estul Europei și a unui nou cadru de securitate printr-o modernizare a Acordurilor de la Helsinki.

Chiar și așa, sperantele Moscovei sunt mici, caci dacă istoria trecută este un ghid, e pe bună dreptate. Probabil că Biden nu va putea oferi suficient din cea promis și va reveni în cele din urmă la vechile obiceiuri de a promite si nu a livra.
Chiar dacă procesul care a început cu conferinta virtuala Putin-Biden din 7 decembrie este probabil să conducă spre nicăieri, acest lucru nu ar trebui să ne distragă atenția de la ceea ce este un reper și o realizare monumental, doar existența acestui process este in sine o rasturnare de valori.

Pentru prima dată după 1991, SUA a recunoscut că altcineva decât Imperiul poate avea o preocupare legitimă de securitate.
Gândiți-vă ce se întâmplă atunci când SUA poartă discuții de securitate cu Iranul sau Coreea de Nord. Iranul dezvoltă o capacitate internă/defensiva de rachete și un program nuclear civil. SUA proclamă acest lucru o preocupare de securitate pentru o parte a Imperiului și aplica sancțiuni extinse asupra Iranului. SUA invită apoi Iranul să poarte discuții despre preocupările „de securitate” ale Imperiului. Iranul este invitat să atenueze “îngrijorările de securitate” ale Washingtonului și, în schimb, poate vedea ridicarea unora dintre măsurile coercitive. Cu toate acestea, preocupările iraniene în materie de securitate nu sunt un subiect de discuție și de îngrijorare pentru SUA.
Câte și ce sisteme de atac/lovituri plasează SUA în și în jurul Golfului Persic nu este afacerea Iranului. Dacă Teheranul se simte amenințat de capacitatea militară americană din jurul său, atunci este treaba lui pentru că, în calitate de stat slab, neafiliat la blocuri militare imperialiste, Iranul nu are dreptul la probleme de securitate – sau la securitate pentru care contează in mod natural si legitim.

Acest nou proces SUA-Rusia este însă exact invers. Preocupările de securitate ale Rusiei sunt problema presantă, iar Rusia este cea care a forțat SUA să discute despre ele si sa aduca garantii legale in vederea realizarii celor promise.
Singurul lucru care se află în discuțiile pentru DC este să evităm orice consecințe pe care Moscova are mintea să le realizeze.
Nu s-a mai văzut niciodată așa ceva din 1992 incoace.
Capitala Imperială ar putea încă să proclame în cele din urmă preocupările de securitate ale Rusiei invalide și să nu ofere nicio solutie de împăcare, dar totusi a recunoscut deja legitimitatea Rusiei care are preocupări de securitate „în raport cu NATO” în principiu.

Faptul că este din nou – și pentru prima dată după 1991 – legitim ca Moscova să aibă preocupări de securitate înseamnă că puterea sa de astăzi se bucură de tipul de respect care lipsea în ultimii 30 de ani.
Pentru prima dată în 30 de ani, cineva este suficient de puternic, cu o capacitate militară suficientă, pentru a avea probleme de securitate pe care Imperiul nu le poate ignora pur și simplu.