surena
166 aprobate
surena_surena@outlook.com
92.85.42.202
.
.
Kissinger în China – o vizită surprinzătoare
decriptată de Dan Diaconu
La venerabila vârstă de 100 de ani, Kissinger face o călătorie de peste 14 ore pentru a ajunge în China. Călătoria este o veritabilă provocare nu doar logistică, ci şi medicală, omul având nevoie de condiţii speciale. Aparent Kissinger a mers acolo ca persoană privată, dar a fost primit la cel mai înalt nivel. Asta după ce, pentru ca Blinken să fie primit de Xi s-a ploconit întreaga diplomaţie americană. După ce Janet Yellen a avut o vizită penibilă şi, mai ales, după ce lui Lloyd Austin i-a fost refuzată întâlnirea chiar şi de către omologul său chinez. Cum SUA au pretenţia aplicării unor sancţiuni „mortale” Chinei, n-are cum să nu fie de bănuit cerbicia cu care oficialii americani cerşesc întâlniri cu oficialii chinezi. Dar, mai ales, e de remarcat modul în care reprezentanţii Imperiului Celest îi cam trimit la plimbare, considerându-i irelevanţi.
În aceste condiţii, „persoana particulară” Henry Kissinger este primită pe covorul roşu, i se acordă întâlniri la cel mai înalt nivel şi, în mare, are parte de onorurile pe care nici măcar Biden nu le-ar avea în impoteza puţin probabilă a unei vizite în China. Care-i totuşi misterul?
În primul rând, trebuie să înţelegem că e o disperare a SUA care efectiv nu mai găseşte o soluţie pentru deschiderea unor canale de comunicaţie. Vizita lui Kissinger a fost plătită regeşte de câteva companii care-au asigurat nu doar întreaga logistică, dar au mai şi suportat un comision baban, demn de efortul lui Kissinger. Chinezii ştiau absolut toate aceste amănunte, inclusiv motivele pentru care Kissinger vine în China. Cu toate acestea l-au primit fastuos, dând un semnal interesant.
Priviţi imaginea ataşată articolului, aceeaşi cu cea pe care am publicat-o pe canalul meu de Telegram, unde a suscitat un număr record de reacţii. Ce vedeţi? Un bătrânel neputincios, susţinut de un chinez, asta în timp ce Xi Jinping păşeşte drept ca un brad, aşa cum ne-a obişnuit. Bătrânelul cu baston care, pentru a se menţine cât de cât drept, are nevoie de încă un om care să-l susţină, este imaginea Americii. Fără doar şi poate, nu există o imagine mai sugestivă decât aceasta. Fără sprijinul chinezului pipernicit – probabil membru al serviciului de pază – Kissinger, personificând SUA, s-ar prăvăli şi nu şi-ar mai putea continua deplasarea. Mulţi fac speculaţii despre cum Kissinger va fi la baza unui blat major între China şi SUA, fără să înţeleagă esenţa întrebării: ce interes ar avea China acum într-un blat cu SUA? După ce SUA şi-au mutat tehnologiile esenţiale în China, SUA a devenit o formă fără fond.
„Bine, bine – vor spune unii – dar SUA îşi pot muta oricând facilităţile din China”. E mai degrabă o chestiune teoretică decât practică. În primul rând, SUA nu mai are know how-ul pentru a-şi reinternaliza producţia. După ce timp de mai bine de 40 de ani tu ai renunţat la specialiştii din domeniu, e greu de crezut că te vei mai trezi acum. Între timp, managementul industrial a evoluat, chinezii au devenit maeştrii ai optimizării, ai organizării şi ai execuţiei la cele mai înalte standarde de calitate. Dacă te apuci să muţi o facilitate, trebuie să asiguri cel puţin acelaşi standard. Mulţi cred că chestiunea e simplă dacă ai bani. Nu e simplă! Cât timp nu ai format ingineri şi manageri de producţie n-ai cum să asiguri nimic. Uitaţi-vă la investiţia TSMC în SUA. În primii zece ani(dacă vor exista aceşti primi zece ani!) managementul producţiei urmează a fi asigurat de către taiwanezi, doar munca brută fiind prestată de americani. De ce se întâmplă asta?
De asemenea, mulţi vorbesc despre mutarea producţiei în India. Cu tot interesul şi efortul Indiei de a hali o bucată din baza industrială a Chinei, vă spun că nici asta nu se va dovedi o soluţie. India e total diferită de China, disciplina nu este aceeaşi. O să vă dau un exemplu. S-au făcut imense valuri acum un an referitoare la asocierea Foxconn cu firma indiană Vedanta pentru construirea unei fabrici de semiconductori în Gujarat. Lumea vorbea despre o mutare totală a producţiei Apple în India. Ce s-a mai întâmplat între timp? În urmă cu două săptămâni Foxconn a anunţat că iese din asociere, renunţând la proiect. Oups! Asta e precum o lovitură în plex pentru cei cu vise umede. Ce s-a întâmplat? Din punct de vedere politic mai nimic. Doar o teribilă incompatibilitate dintre cei doi participanţi şi, mai mult, hăţişul legislativ indian care riscă să tragă investitorii în aventuri infinit mai periculoase decât cele din China. E o lecţie. Pe care chinezii o ştiu!
Vine apoi jocul sterp al restricţiilor. SUA a impus Chinei restricţii în domeniul tehnologiilor înalte, aşa cum a făcut cu Rusia. Este o continuare a politicii lui Trump care nu făcea altceva decât terorism economic în numele interesului unei mâini de companii americane. Doar că, extinderile efectuate de Biden s-au întors cu consecinţe atât de devastatoare pentru SUA încât efectiv atacatorul s-a trezit cu fundu-n baltă. Restricţiile pe care chinezii le-au pus la exportul a doar două metale rare au bulversat efectiv întreaga producţie militară a SUA. S-a ajuns să se caute recuperarea metalelor rare în submarinele intrate în conservare pentru a mai putea continua anumite fluxuri de producţie.
Însă cel mai nimicitor aspect este cel financiar. SUA se prăbuşeşte sub greutatea propriilor excese. Ca la orice imperiu muribund, acumularea exceselor a ajuns să domine strategia politică, astfel încât fiecare zi e una în care „s-a mai amânat dezastrul pentru câtva timp «în numele civilizaţiei»”. Există însă un aspect pe care toţi îl ştiu, dar pe care îl ignoră voit. Singura valoare tangibilă deţinută de SUA este aurul său. Rezervele sale de aur valorează aproximativ 500 mld.$. Aceşti 500 miliarde garantează datorii ale statului american de 32 trilioane $, datorii corporatiste de aproape 100 de trilioane de $ şi – ţineţi-vă bine – instrumete derivative ale sistemului bancar subteran de aproximativ 3 cvadrilioane $!!! Cât de scamator poţi fi pentru a ţine pe picioare o asemena suveică?
Nu trebuie însă să fii finanţist pentru a înţelege toate aceste chestiuni. Trebuie doar să te uiţi de la nivelul străzii în marile oraşe americane. De ceva vreme se viralizează pe net imagini paralele luate din Kiev – localitate aflată în război – şi diverse oraşe din SUA. În Kiev, la nivelul străzii e curăţenie, pe stradă circulă lume normală, în timp ce-n SUA, la nivelul străzii e o mizeie de nedescris pe fontul „cuceririlor” hoardelor de homeless drogaţi care, într-un război surd, preiau stradă cu stradă, cartier cu cartier.
În aceste condiţii ce sens are vizita de la Beijing a lui Kissinger? Dincolo de zâmbete şi de politeţurile specifice lumii diplomatice, Kissinger a venit pentru a negocia un timeout. Ce înseamnă asta? Fix ceea ce a însemnat Malta în 1989. Când o putere simte că-i fuge pământul de sub picioare vine la masa verde unde-şi negociază „spitalizarea”. Aşa cum URSS a mers la masa verde, stabilind termenii spitalizării, exact aşa a apărut acum Kissinger pentru a negocia o cale de parcurs. Sau, probabil, pentru stabilirea unui canal clar de negociere.
Ajunşi în acest punct vă veţi întreba sincer de ce nu se face o astfel de negociere cu factorii de putere de la Casa Albă, doar ei sunt cei în măsură să ia deciziile necesare. Pe scurt, deoarece China nu are încredere în nimeni din Administraţie. Ce poţi negocia cu Biden? Biden nu există, e o marionetă prea la vedere. Ce poţi negocia cu Blinken? Toată lumea ştie că Blinken e păpuşa lui Nuland, care Nuland e trimisa elitei conducătoare în statul subteran american. Nimeni nu-şi asumă pierderi de timp cu asemenea marionete. De aceea concluzia întâlnirii dintre Blinken şi Xi a fost una de-a dreptul tranşantă: dacă nu aveţi termene clare asupra cărora să discutăm înseamnă că preferaţi să muriţi sufocaţi. Asta deoarece Blinken venise să-i descrie lui Xi cât ar avea de suferit China în cazul în care SUA s-ar prăbuşi. Iată şi motivul pentru care Yellen n-a fost primită la Xi. China ştie bine care-i sunt limitele şi, din desfăşuraările de până acum, rezultă că pot accepta să piardă banii plasaţi în datoria americană.
Kissinger însă a venit cu o altă misiune. El este primul reprezentant direct al cercului elitelor americane care e trimis la negociere directă. A fost ales deoarece partea chineză încă are încredere în conexiunile sale şi pune mai multă bază pe ceea ce spune el decât pe ceea ce ar spune oricare alt politician american în funcţie sau în devenire. Ca să ne înţelegem, „persoana particulară Kissinger” a mers în calitate de trimis al unui conglomerat având între membrii săi inclusiv RAND&Rockefeller, ca un semn de timeout pe care aceştia îl cer. Iar când un asemenea conglomerat cere timeout e clar că treburile sunt periculoase şi adânci.
Nu vom şti prea curând ce s-a discutat cu adevărat, ci pe parcursul schimbărilor politice pe care le vom vedea. De asemenea, nu ştim dacă s-a picat la învoială sau dacă s-a obţinut ceva. Repet: totul va deveni vizibil treptat şi abia atunci ne vom putea gândi la o consecinţă a discuţiei.
Pe moment merită privită fotografia (https://www.nytimes.com/2023/07/18/world/asia/kissinger-china-defense.html) deoarece ea ne arată adevărata faţă a SUA.
Un articol de Dan Diaconu
theguardian.com
The Inevitability of Tragedy review: a life of Henry Kissinger for our Trumpian times
Lloyd Green
Doar doi dintre secretarii de stat ai Americii sunt născuți în străinătate, iar prezența lor în Foggy Bottom se datorează căderii Republicii Weimar. Pe măsură ce al Treilea Reich s-a înălțat, un adolescent Henry Kissinger a fugit din Germania către Manhattanul de sus. Zece ani mai târziu, Madeleine Albright a sosit în SUA. Tatăl ei, Josef Korbel, a fost un diplomat ceh care a petrecut anii de război la Londra.
Același punct final, povești diferite. În timpul alegerilor din 2016, Albright a susținut-o pe Hillary Clinton și a spus că „există un loc special în iad pentru femeile care nu se ajută între ele”. La sfârșitul anului 2017, Kissinger s-a întâlnit în Biroul Oval cu Donald Trump. El a acționat și ca intermediar pentru administrație în relațiile cu China. Cea mai recentă carte a lui Albright se intitulează Fascism: A Warning. Pentru Kissinger, semnalarea virtuții ideologice ocupă un loc din spate. Moștenirea lui este realpolitik.
Sub subtitlul Henry Kissinger și lumea lui, Barry Gewen oferă o biografie foarte ușor de citit a diplomatului în vârstă de 97 de ani. Editor de multă vreme la New York Times Book Review, Gewen îi privește pe Leo Strauss, Hannah Arendt și Hans Morgenthau, toți emigranți și intelectuali evrei germani, ca prisme prin care să-l refracte pe Kissinger, un fost profesor de la Harvard. Strauss, Arendt și Morgenthau apar în numele capitolelor.
Inevitabilitatea tragediei tratează prăbușirea lui Weimar drept evenimentul formativ din viața lui Kissinger. Premisele centrale ale cărții sunt că democrațiile nu țin neapărat și că națiunile pot fi forțate să aleagă din meniuri care oferă doar preparate râncede. Din perspectiva autorului, codurile morale inflexibile pot ajunge ca un balast împovărător care îi lasă înghețați pe factorii de decizie. Sau mai rau.
Proza lui Gewen este delicioasă, chiar dacă judecata lui despre Kissinger rămâne discutabilă. Cititorul este atras de povestirea cărții, indiferent de posibilele dezacorduri. De cele mai multe ori, autorul îi oferă lui Kissinger beneficiul îndoielii – chiar dacă trupurile se îngrămădesc.
Pe fundalul formulării și executării politicii lui Richard Nixon în Vietnam, răsturnării și asasinarii lui Salvador Allende în Chile, genocidului în Bangladesh și Timorului de Est și unei lovituri de stat și invazie în Cipru, Kissinger a fost etichetat drept „criminal de război”. În campusurile universitare, el a fost chiar comparat cu Charles Manson, ucigașul în masă condamnat.
Deși America l-a ales pe Nixon pentru a pune capăt războiului, peste 20.000 de soldați americani au murit sub ceasul lui. Susținerea onoarei americane a fost o întreprindere sângeroasă despre care toți cei implicați știau că nu poate fi câștigată. Daniel Ellsberg, divulgator al Pentagon Papers și colaborator ocazional la Guardian, a spus adevărul. Practic, Nixon a încheiat proiectul în 1972 și a inaugurat armata de voluntari un an mai târziu.
Gewen întreabă: „Ce alegeri a avut Washington când a fost confruntat” cu victoria lui Allende la urne? El pune întrebarea „cum să eliberăm” SUA din „mlaștina Vietnamului într-un mod care a adus cel mai puțin rău intereselor americane”. El nu consideră răspunsurile ca fiind evidente.
Citându-l pe Morgenthau, unul dintre părinții fondatori ai realismului și prieten cu Kissinger, Gewen scrie că „însuși actul de a acționa ne distruge integritatea morală”. El continuă: „Cine vrea să-și păstreze inocența morală trebuie să renunțe cu totul la acțiune.” Cu siguranță, pentru înalți oficiali guvernamentali, inacțiunea este aproape un concept străin.
În mod semnificativ, Morgenthau a fost un critic timpuriu al războiului din Vietnam. În 1965, Lyndon Johnson l-a demis din funcția de consilier al departamentului de stat. În Vietnam, Morgenthau și Kissinger nu s-au văzut ochi în ochi. Realpolitik nu duce neapărat la concluzii identice.
Diplomația de ping-pong și perspectiva detenției cu Rusia au condus de fapt la critici la adresa lui Kissinger. În 1974, Nixon a demisionat și până la primarul din New Hampshire din 1976, Kissinger a apărut ca un sac de box pentru Ronald Reagan și dreptul partidului republican. Liderul Manchester Union, celebrul cotidian din New Hampshire, l-a etichetat pe Gerald Ford, președintele, drept „imbecilul”{the jerk} și pe Kissinger, secretarul său de stat, drept „celul”{the kike} .
Liderul Uniunii nu a fost singur. Regreta Phyllis Schlafly, principalul oponent al amendamentului privind egalitatea de drepturi și „regina războinică a conservatorismului social”, a pus în discuție alteritatea lui Kissinger ca o opoziție împotriva lui Ford. În Kissinger on the Couch, Schlafly și co-autorul Chester Ward au opinat că nu a reușit să înțeleagă „valorile tipice americane” și au susținut că loialitatea sa depindea de o ordine „supranațională”, nu de guvernul SUA. George Soros era singurul lucru care lipsea din ecuație.
Kissinger a fost veșnic recunoscător pentru refugiul oferit de SUA. Dar a rămas neliniștit de populismul jacksonian al țării sale de adopție. Paradele nu erau treaba lui.
Potrivit lui Gewen, convenția republicană din 1964 „i-a amintit lui Kissinger de mitingurile naziste la care asistat când era băiat în Germania”. Acolo, în San Francisco, Nelson Rockefeller, patronul lui Kissinger și guvernatorul New York-ului sau, a concurat fără succes cu senatorul Barry Goldwater pentru nominalizarea prezidențială. Rockefeller avea să devină vicepreședintele Ford.
Kissinger, nou numit secretar de stat, stă alături de Richard Nixon în Biroul Oval în septembrie 1973.
Kissinger, proaspăt numit secretar de stat, stă cu Richard Nixon în Biroul Oval în septembrie 1973. Fotografie: AP
Kissinger îl merită pe Reagan pentru căderea Uniunii Sovietice și l-a văzut ca având o mai bună înțelegere a războiului rece decât consilierii săi. De asemenea, Gewen face clar că George HW Bush și Kissinger nu erau apropiați.
În timp ce Kissinger urmărea în secret relații îmbunătățite dintre SUA și China, Bush apăra Taiwan la Națiunile Unite. În timpul convenției din 1980, Kissinger a fost implicat într-un efort eșuat de a-l atrage pe Ford pe biletul lui Reagan, în locul lui Bush.
Cu alte cuvinte, Kissinger nu era deloc rezistent la erori. El a susținut războiul din Irak, deși nu împins de dorința de a aduce democrația în statele din Golf. În schimb, Brent Scowcroft, succesorul lui Kissinger la consiliul de securitate națională și mai târziu partener de afaceri, a prezis capcanele unei invazii americane. Articolul lui Scowcroft din Wall Street Journal, Don’t Attack Saddam, a ajuns să fie privit ca vehiculul prin care bătrânul Bush i-a comunicat fiului său, președintele, dezaprobarea față de război. Dacă a fost de fapt, este o altă poveste.
Pe măsură ce SUA și China se îndreaptă către un alt război rece, „marca de realism” a lui Kissinger poate fi necesară ca o frână. Weimar nu a fost cu mult timp în urmă. Viața este plină de gri. Vremuri disperate excese de naștere.
„Îl respingem sau îl ignorăm pe riscul nostru”, scrie Gewen. Poate.
https://www.theguardian.com/us-news/2020/may/31/the-inevitability-of-tragedy-review-henry-kissinger-trump-china
„chinezii au devenit maeştrii ai optimizării, ai organizării şi ai execuţiei la cele mai înalte standarde de calitate.”
-Dan Diaconu e un sinofil incurabil,
materialist sadea.
Iar tu esti un pupinkurist al amerlocilor.
Daca macar ai citi sau viziona pe youtube cate ceva despre China ai ramane uimit si nu ai mai avea reactiile astea maniacale de xenofobie.
,,NATO ține o întâlnire de urgență cu Ucraina, deoarece Zelensky cere ca NATO să protejeze navele de marfă care sosesc și pleacă din porturile sale împotriva atacurilor Rusiei. Zelensky vrea doar să atragă NATO în război!! Poate obține ceea ce își dorește!’’
Comentariu: ,, Ridicol. Sunt foarte pro Ucraina, dar trebuie să văd un pic mai multă responsabilitate din partea acestui om. El nu este NATO și NATO nu poate fi atrasă în acest război. Facem tot ce putem. Poate că va trebui să renunțe la exporturile de cereale în acest an. Oricum, Rusia a compensat deja deficitul.’’
,,NATO ordonă trupelor și civililor ucraineni să abandoneze linia frontului și câmpul de luptă și să se întoarcă în orașe pentru a căuta adăpost cât mai curând posibil!
Ceva MARE este planificat foarte curând! Va interveni NATO?
Forțele de menținere a păcii vor intra în vestul Ucrainei și vor îngheța războiul?
Va ataca NATO?’’ https://pbs.twimg.com/media/F1zPAf8WYAcbvLX?format=jpg&name=small
Cititi si convingeti-va ca Oxidul de Grafen a fost introdus in ,,vaccin’’ pentru a face din eutanasiati niste antene care emit un cod Bluetooth ce poate fi vizualizat cu telefonul mobil, sau un cod in FM care poate fi citit cu un decodor de frecventa.
Toti cei vaccinati sunt conectati la ,,internetul lucrurilor,, cu o frecventa de 2,4 GHz ca a cuptorului cu microunde, prin intermediul Oxidului de Grafen localizat in tesuturile grase, din momentul injectarii cu ,,vaccinul’’ ucigash.
BREVET SUA 11.107.588 B2 BREVET PFIZER A FOST ACORDAT ÎN 2021,
https://twitter.com/Thekeksociety/status/1683273289517649920/photo/1
WOW! Asa da!
Un mort o antena! …. :))