Studiu nou – echilibrul persoanelor vârstnice se deteriorează mai rapid decât forța musculară
Un recent studiu aduce în prim-plan un aspect esențial al procesului de îmbătrânire, arătând că echilibrul unei persoane se deteriorează mai rapid decât forța musculară sau ritmul de mers, odată cu avansarea în vârstă.
Cercetătorii au subliniat că această concluzie se evidențiază drept o premieră în rândul studiilor asupra populației vârstnice.
Importanța includerii testului de echilibru unipedal ca metodă de monitorizare regulată pentru seniori, indiferent de sex, este un rezultat semnificativ al acestui demers științific.
Inginerul biomedical Asghar Rezaei și echipa sa de la Clinica Mayo își exprimă speranța că aceste descoperiri vor contribui la dezvoltarea unor programe mai eficiente pentru menținerea independenței fizice a populației vârstnice pe termen cât mai lung.
Testul de echilibru unipedal, deja utilizat frecvent pentru evaluarea vârstnicilor, își arată utilitatea în evidențierea îmbătrânirii neuromusculare.
Un exemplu din 1997 a relevat că indivizii incapabili să stea pe un picior timp de cinci secunde au un risc dublu de a suferi accidente prin cădere, reflectând o fragilitate fizică evidentă. De asemenea, acest test poate semnala diverse probleme neurologice.
Studiul recent a examinat durata de timp în care o persoană ar trebui, teoretic, să-și poată menține echilibrul, raportat la vârstă.
Într-o cohortă formată din 40 de persoane sănătoase, trecută de 50 de ani, s-a observat că durata de menținere a echilibrului pe piciorul non-dominant s-a redus cu aproximativ 2,2 secunde pe fiecare deceniu, în timp ce pe piciorul dominant, durata s-a scurtat cu 1,7 secunde pe deceniu.
Este notabil că frecvența balansului pe loc nu este influențată de înaintarea în vârstă. Deși eșantionul de participanți este relativ mic, testul a arătat o degradare semnificativă a echilibrului odată cu trecerea anilor, mai accentuată decât scăderile în forța musculară.
Viteza de mers nu a prezentat modificări semnificative generate de vârstă. Facem remarcabilă simplitatea testului de echilibru, care nu necesită o pregătire specializată sau instrumente complexe de analiză, ceea ce permite o aplicare facilă, chiar și în mod individual.
Participanții la studiu au fost supuși unor teste cu o durată de 30 de secunde. Testele au început cu păstrarea echilibrului pe ambele picioare, cu ochii deschiși, urmată de aceeași sarcină cu ochii închiși.
Apoi, participanții au încercat să-și mențină pe rând echilibrul pe piciorul dominant și non-dominant, cu variații ale poziției ochilor. Oscilațiile subtile ale corpului au fost atent măsurate.
Deși toți cei implicați în testare au reușit să rămână echilibrați cu ușurință, balansările posturale s-au intensificat semnificativ odată cu înaintarea în vârstă.
Totuși, balansul pe un singur picior nu a fost un indicator al declinului legat de vârstă, ceea ce sugerează că acesta este un fenomen obișnuit când implică un singur picior, în timp ce balansarea generalizată poate semnala o problemă.
NU PUTEM SUBESTIMA RUSIA!
Autor: Jiří Weigl, scriitor ceh
https://cutiapandorei.org/a/nu-putem-subestima-rusia-jii-weigl–671a850abd68c
Săptămâna trecută, mulți comentatori au fost ocupați de „planul victoriei” al președintelui ucrainean Zelensky, pe care l-a prezentat oamenilor de stat occidentali. Esența sa poate fi rezumată practic ca o insistență ca Occidentul să învingă cumva Rusia sau să o oblige să capituleze, pentru că Ucraina nu este capabilă de asta singură, chiar și cu nivelul actual de ajutor occidental.
Este o recunoaștere terifiantă a neputinței și naivității cu care nefericiții ucraineni s-au predat în mâinile occidentale, crezând că Occidentul le va sta alături și îi va apăra împotriva Rusiei. Astăzi, în fața agresiunii ruse, a înfrângerii iminente, într-o țară devastată, îndatorată și depopulată, ei îi roagă cu disperare pe cei care i-au încurajat și i-au îndemnat pe această cale distructivă să-și intensifice și să-și îndeplinească promisiunile.
Problema fundamentală, pe care ucrainenii în orbirea lor naivă nu au perceput-o, este că interesele Ucrainei și ale Occidentului nu sunt identice. Ucraina are o experiență foarte negativă cu perioada sovietică a istoriei sale, și în special partea sa de vest, care nu a aparținut niciodată Imperiului Rus, este foarte puternic anti-rusă. În Est, a fost mai complicat, deoarece acolo o mare parte a populației este format din etnici ruși, zona nu are legături istorice cu vestul, dar a fost întotdeauna strâns legată de regiunile rusești vecine. Aceasta a fost sursa diviziunii de lungă durată între Est-Vest în politica ucraineană.
Inițial, politica ucraineană a fost condusă de vechi cadre post-sovietice de limbă rusă din Donbass, care au transformat Ucraina independentă într-un fel de „Rusia B”, haotică, coruptă și total înapoiată decât superputerea lui Putin în ascensiune. Pe măsură ce ponderea Occidentului ucrainean a crescut treptat în țara eșuată după 2004, după „Revoluția Portocalie”, departe de cartierul rusesc neplăcut și riscant, ucrainenii nu și-au dat seama că, cu același radicalism, înregistrau și șoimii din conducerea rusă, care nu s-au împăcat niciodată cu o Ucraina independentă în granițele ei sovietice, așa cum a fost desenat de Stalin și Hrușciov, și pentru care ideea Crimeei, Sevastopolul ca bază pentru flota americană era la fel de acceptabilă ca și viziunea generalilor americani despre Pearl Harbor, ca bază pentru flota de război chineză.
Tulburările politice și criza economică și politică permanentă din Ucraina au început să fie exploatate de Occident, care, după ce a câștigat Războiul Rece, a încetat să ia în serios Rusia drept rivală, comitând aceeași greșeală ca odinioară Napoleon și Hitler. În ochii strategilor occidentali, Rusia a devenit din nou un colos cu picioare de lut, care, spun ei, este suficient pentru a-l împinge și se va prăbuși, o țară de oameni beți și conducători cruzi și incompetenți, care nu trebuie să fie de temut.
Rusia a atins cu adevărat fundul în epoca Elțin, iar Occidentul a tratat-o în consecință. Războiul NATO împotriva Serbiei, sprijinul pentru separatismul cecen și extinderea NATO în vizorul Sankt-Petersburgului le-au arătat rușilor că visele lui Gorbaciov de o „casă europeană comună” erau o mare iluzie. Frustrarea generală l-a adus pe Vladimir Putin la putere și o întoarcere la vechile politici ale marii puteri. Rusia nu a fost dispusă să dea înapoi, dar Occidentul nu a luat în seamă.
A început jocul pentru Ucraina, pe care Occidentul l-a încurajat în orientarea sa anti-rusă și i-a promis vag un viitor în UE și NATO. Lovitura de stat de la Maidan l-a răsturnat pe președintele legitim Ianukovici, care a încercat să manevreze între Rusia și Occident și să evite confruntarea. Acest preludiu la tragedia ucraineană de astăzi a avut ca rezultat anexarea Crimeei de către Rusia și revolta din Donbass. Elitele ucrainene s-au concentrat apoi deplin pe răzbunare și pe încredere nelimitată în sprijinul occidental.
Cu toate acestea, Occidentul, atât SUA cât și puterile vest-europene, nu a reușit niciodată, și nu este vorba despre Ucraina. Din punctul lor de vedere, aceasta reprezintă doar un instrument în relațiile cu Rusia. După revenirii Crimeei la Rusia și luptele din Donbass, a predominat, mai ales în rândul puterilor anglo-saxone, credința că este suficient să înarmezi Ucraina și să-i antrenezi armata în așa fel încât, în caz de agresiune, Rusia să se confrunte cu ei, și chiar că poate fi învinsă. În orice caz, strategii occidentali au văzut în creșterea tensiunilor ruso-ucrainene o oportunitate de a slăbi în mod fundamental regimul Putin, pe care l-au tratat din ce în ce mai deschis ostil.
De aceea, puterile occidentale nu au făcut nimic substanțial pentru a descuraja Rusia să se pregătească pentru un atac, să încerce să o intimideze și să o avertizeze. Ei au presupus că armata rusă greoaie și prost pregătită din Ucraina va fi înfundată într-un război fără speranță, în care fie regimul Putin se va prăbuși, fie Rusia va ieși din război slăbită fatal și posibil dezintegrată. Ei erau gata să sprijine puternic Ucraina și să îndeplinească acest scenariu.
Pe de altă parte însă, Ucraina nu a aparținut niciodată sferei strategice a intereselor naționale ale SUA și ale puterilor vest-europene. A făcut parte din Rusia timp de secole și lumea era obișnuită cu asta. Din punctul de vedere al Occidentului, conflictul din Ucraina nu este o criză care să merite riscul unui conflict nuclear cu Rusia. Pentru Rusia, pe de altă parte, Ucraina este o prioritate strategică cheie pentru care este dispusă să meargă la război la scară largă și a demonstrat acest lucru. Aceste diferențe în pozițiile și prioritățile inamicilor și aliaților au fost subestimate fatal de ucraineni, iar acum se confruntă cu consecințele.
Începutul războiului din Ucraina a confirmat că armata rusă era într-adevăr prost pregătită pentru un conflict de această amploare și nu și-a îndeplinit obiectivele în faza inițială. Cu toate acestea, în continuarea luptei, a devenit clar că a fost o mare greșeală să subestimezi Rusia. Ofensiva ucraineană a eșuat, iar ruloul rusesc de război a început să decoleze încet și să ocupe din ce în ce mai multe părți ale Ucrainei. Ucraina este distrusă depopulată și epuizată și nu știe cum să procedeze.
Ea încearcă din toate puterile să tragă NATO în război, pe care îl consideră singura cale de ieșire. Ea face presiuni pentru aderarea accelerată la NATO și ia la valoarea nominală promisiunile ipocrite pe care le primește de la Occident de mulți ani.
Occidentul are de asemenea probleme. Speranța pentru o prăbușire rapidă a armatei ruse și a regimului de la Moscova nu s-a materializat. Ucraina este amenințată cu o înfrângere militară cu toate consecințele asupra existenței sale statale, a stabilității în Europa și a prestigiului Occidentului. Pe de altă parte, nimeni nu vrea să riște o apocalipsă nucleară din cauza unor Donbas sau Zaporozhye.
Prin urmare, apartenența Ucrainei la NATO nu este o soluție. Nu numai pentru că este o țară în război și nu are granițe clare. Dacă puterile occidentale nu au fost dispuse să intre în război de partea Ucrainei până acum, de ce ar intra în război în viitor. Ei au propriile interese și nu se vor angaja contractual la ceva similar, cunoscând imprevizibilitatea și iraționalitatea frecventă a politicii ucrainene. Dacă Ucraina ar fi totuși acceptată în NATO, ar însemna o puternică devalorizare a obligațiilor de securitate în cadrul acestei Alianțe și, cu siguranță, acest lucru nu este în interesul Republicii Cehe și al altor țări membre.
Politicienii ucraineni, naivi și orbiți, au subestimat gradul de ipocrizie occidentală, contradicția profundă dintre cuvintele și acțiunile politicienilor, nu au reușit să vadă interesele reale ale partenerilor lor și au subestimat pericolul Rusiei. Tragedia pe care au pregătit-o pentru țara lor este incomensurabilă. Nu există un „plan al victorieie” câștigător, mai ales pe câmpul de luptă. Miza este prea mare. Ucraina, precum și celălalt focar de astăzi al crizei de război,
Orientul Mijlociu, necesită o soluție cuprinzătoare de securitate care să țină cont de interesele tuturor părților implicate. Depinde de marile puteri să-și lase în urmă războaiele proxy, să se așeze la masa de negocieri și să caute o soluție și un echilibru stabil.
Orice altceva este un drum spre iad.
Si aici aveti un bonus de pe aceiasi revista:
https://cutiapandorei.org/a/victoria-lui-trump-este-o-revolutie-mondiala-conservatoare-alexandru-dughin-672d109298843
MARELE PORTOCALIU ESTE UN SIMPTOM, NU O CAUZĂ
Autor: Dan Pavel
Să-l oprească cineva pe CTP că a ajuns ca-n filmul Exorcistul, în plm! O să împrumut un crucifix de la un amic credincios de pe-aici ca să-l potolim: ”The power of Christ compels you! THE POWER OF CHRIST COMPELS YOU!!!”. Ooof! Urăsc când mă faceți să vorbesc serios. Bă!
Isteria asta, zbieretele online, comparațiile cu Hitler și Mussolini, minciunile grosolane, propaganda deșănțată, agenda extremist-progresistă, elitismul, acuzațiile penibile de nazism, ura față de săraci, disprețul față de creștini, față de clasa muncitoare, discursurile fascistoide îndreptate împotriva oamenilor de rând, jaful pandemic, șantajul vaccinal, corupția, terorismul economic, apocalipsa ecologică, militarismul, poliția ideologică, cenzura, demența celor 72 de sexe, agenda trans țintită pe grupe de vârstă vulnerabile, ignorarea completă a îngrijorărilor populației, whataboutismul politic, ipocrizia, imoralitatea, vânătoarea de vrăjitoare, folosirea instituțiilor împotriva populației, monopolizarea resurselor… Acestea sunt motivele pentru care a câștigat Donald Trump.
Ca și prima oară, Marele Portocaliu este un simptom, nu o cauză. A fost votul împotriva oligarhiei deja cunoscute și a unei clase politice divorțate de realitate. Ce va învăța elita politică și jurnalistică din toate astea? Absolut nimic! Isteria a reînceput. S-a trecut din nou la jelanie. Sunt fix aceleași acuzații penibile ca și data trecută. Că Trump va abroga Constituția, că noul Mussolini va ucide minorități sexuale și va da Ucraina pe mâna lui Putin.
Nu Trump a adus Occidentul în starea actuală. N-a semnat el niciun război, n-a autorizat nicio lovitură de stat sau vreun bail-out ticălos în 2008. Nu el ne-a mințit despre extinderi, terorism sau armament de distrugere în masă. Nu a dereglementat el bursa sau sistemul bancar. Toate administrațiile de dinaintea lui au ignorat, au mințit sau ocolit ONU. Trump nu a creat niciun precedent. Pur și simplu pentru că n-a avut ocazia, nu pentru că ar fi fost el vreun stâlp al moralității. Pe vremea când lumea o lua pe tobogan,
Trump era ce este și acum – un balon de aer cald în care s-au canalizat toate frustrările unor mase ignorate și insultate decenii la rând de către vechea gardă de șoimi ai războiului. După Obama, democrații au prezentat cei mai slabi candidați de la școala ajutătoare. Au fost pregătiți execrabil, foarte proști și delăsători. S-au culcat pe ureche pentru că acaparaseră sistemul.
Mai mult decât atât, mafia veche a furat șansele reale ale unor oameni ca Bernie Sanders sau Kennedy de a ajunge la Casa Albă. Și-au furat propriul electorat de sub picioare, iar apoi și-au înjunghiat susținătorii pe la spate cu o agendă mai belicoasă și mai ticăloasă decât era pe vremea lui Bush. Și mai mult decât atât, idioții s-au aliat cu toți proxeneții de război ca Dick Cheney, Hillary Clinton și alți criminali care devastaseră jumătate din Africa și Orientul Mijlociu. Pe ăștia nu-i iubea nimeni nici când erau în anii de glorie, d-apoi în 2024.
Democrații și-au bătut joc de toată filosofia lor ca partid și nu le-au oferit alegătorilor nicio opțiune frecventabilă. Istoric vorbind, democrații trebuiau să fie ăia moderați, pentru clasa muncitoare, pentru drepturi și libertăți, împotriva războiului, împotriva cenzurii, împotriva monopolurilor, împotriva militarismului și a aroganței îndestulaților. Ajunseseră Cordeliu Vagin Tudor, cu dublaj în limba engleză. Și republicanii au făcut cam același lucru în ultimul deceniu. Au aplicat tot rețeta de mafie bătrână care nu poate ieși din vechile cutume. Au sabotat șansele unor candidați ca Gabbard sau Yang în ideea că rămân tot boșorogii miezul de la gogoașă.
Așa s-a trezit America cu Donald Trump pe cap – în vidul perfect, în care niciun alt candidat nu părea viu și nu mai reprezenta nimic altceva decât vechiul sistem prăfuit. Doar tâmpiții au senzația că Donald Trump e republican. Este doar un vehicul de care republicanii s-au agățat în ultimul moment ca să nu rămână la ghena istoriei. Clasa politică de la Washington este alcătuită predominant din boșorogi și jucării stricate care refuză să iasă la pensie pentru că au datorii la industriași.
Tineretul politic american nu are loc de toate fosilele astea care sunt blocate în mentalitățile anilor 80, în care Rusia și China produceau doar rugină și sculament. Realitatea s-a schimbat fundamental, dar trece pe lângă ei cu viteza luminii, cum trece și pe lângă generația lui Iliescu care refuză să apună la noi. Doar în vidul ăsta de idei și principii Trump devine frecventabil.
Intelectualii frumoși și liberi nu înțeleg un aspect fundamental al psihologiei maselor pentru că le detestă ca setare de fabrică. Nu vor să piardă niciodată capital de imagine, la vreo adunare politică de cafenea, în încercarea stângace de a empatiza cu pulimea. Oamenii luați individual pot fi inteligenți, dar grupul are întotdeauna coeficientul de inteligență al celui mai prost membru. Virulența acestuia nu poate fi subestimată niciodată, indiferent că vorbim de un grup de doctori sau de un grup de uvrieri.
Pentru mase nu contează niciodată soluția, ci doar răspunsul la o problemă. Masele așteaptă reacția sau reacționează la rândul lor, nu vin cu soluții. Este o diferență fundamentală între o reacție la o problemă și o soluție. De exemplu, pentru israelieni nu contează că antagonizarea tuturor celorlalți vecini nu e o soluție realistă. Răspunsul puternic la problemă e cel care contează – Reacția. Aceasta creează impactul perceput de mulțime.
Trump nu are soluții și nici nu a vorbit vreodată despre ele. Nu a candidat pe soluții, ci pe deficiențele celorlalți. A promis că va rezolva problema și-atât. În rest a fost complet nespecific. Cum poate rezolva? Nu știm. Pentru susținătorii lui nu a contat planul. Trump în sine este planul. Este răspunsul la problemă, la nivel conceptual. Trump e o reacție overkill din partea populației. Un gest reflex ca răspuns la toată debandada comisă în ultimele două decenii de către vechea gardă. Oamenii nu se duc niciodată mai departe de-atât cu planul.
E același lucru cu bombardatul palestinienilor – atâta vreme cât răspunsul e suficient de puternic, nu contează dacă funcționează sau nu. Ideea e că le-ai dat o palmă de i-ai căpiat.
Trump e un mecanism defensiv, coagularea tuturor nemulțumirilor adunate. În realitate este susținut de cam aceeași clică de miliardari care a plătit nota lui Biden data trecută. Doar că, de data asta, Sleepy Joe avea scuipat la gură, iar Harris era o salată umblătoare de cuvinte pe care nici femeile n-o puteau tolera electoral.
Practic Trump este un alt Neo, dacă vreți… ”another measure of control”. Rolul lui e să se întoarcă la Sursă ca să reinstaleze un sistem de operare fundamental defect și nedrept, ce nu mai poate echilibra Matricea. Post-capitalismul este o problemă ce depășește de mult granițele Statelor Unite. E o problemă globală, civilizațională. Globalismul în sine este un eșec răsunător pentru toată lumea, mai puțin pentru miliardari.
Dacă Trump ar fi de zece ori mai inteligent decât este acum, tot nu cred că ar reuși mare lucru. Toate agențiile guvernamentale sunt împotriva lui. Vechea mafie a rămas conectată la servicii. Moștenirea lui Bush și Obama, continuată fără crâcnire de Biden, îl apasă pe cârcă de i se îndoaie genunchii. Inegalitatea socială e nevindecabilă pentru că marile monopoluri au devenit suprastatale și supra-guvernamentale.
Globaliștii americani sunt investiți masiv în China și Rusia. Au pus banii pe toate culorile de la ruleta asta și nu vor tolera niciodată să le strice ploile un biet președinte. Miliardarii și-au înzecit averile în ultimul deceniu, iar politicienii și funcționarii au devenit mai ușor de cumpărat ca niciodată. FED-ul tipărește datorii cu nemiluita. Wall Street este mai mult speculă decât productivitate pe bune, iar armata americană e întinsă atât de subțire pe tot globul încât abia mai face față. Ce poate ”salva” Trump și de cine? Cu ce poate influența președintele prețul petrolului?
Chiar și dacă forează din nou, ăștia se înțeleg la prețuri pe la spatele lui. Poate doar să atace un alt producător ca să-l facă și mai scump. Mafia industriei de armament abia așteaptă un nou scandal pentru că are politicul și presa în buzunare. Producția de armament trebuie vândută undeva ca să meargă economia.
Să-mi fie cu iertare, dar mă plictisește chiloțăreala asta de florărese. A venit iar apocalipsa. Sunt perorațiile halucinante ale unor analfabeți funcțional. Ucraina era dată pe mâna Rusiei din prima zi în care s-a stabilit că va intra în NATO. Avea soarta pecetluită și toată lumea urla asta încă din 2008. Ăia care scriau că rușii pierd războiul în două săptămâni erau fie imbecili, fie ticăloși plătiți. Toate analizele directorilor CIA, ale generalilor NATO și ale academiilor militare din Vest erau disponibile pentru lectură online.
Vorbim de nume mari din securitatea americană, profesori de șmecherie la Harvard și West Point, ambasadori, directori de servicii în diverse administrații. Majoritatea personalului de la vârful Alianței și mai toți liderii europeni s-au opus atunci vehement unui astfel de plan. A un fost circ total când a anunțat Bush următorul val de extindere, în Summit-ul de la București. A spumegat Putin un deceniu pe chestia asta la fiecare întrunire de securitate, nu că ar fi fost el discret în general. Georgia a plătit un preț îngrozitor pentru maidanul care i sa organizat și pentru tentativa de aderare.
Dar n-a mai contat… Ce bine că tefeliștii au memoria scurtă. Vedeți că steagul Georgiei e ăla frumos, cu cruci, iar vouă n-o să vă placă pentru că vă pute creștinismul. O să aveți confuzii la pozele de profil. Era imposibil să nu-ți dai seama că Ucraina va păți la fel dacă urmează aceiași rețetă după dictare. Cine a aruncat Ucraina în ghearele Rusiei? Trump sau autorii primăverilor arabe și ale revoluțiilor portocalii care au eșuat în proporție de 100%? Nicio țară în care regimul a fost trântit cu ajutorul serviciilor sau al armatei americane nu este mai bine astăzi decât era pe-atunci.
Trump era vedetă de reality show pe vremea aia. Miliardar de carton. Habar n-avea el de toate astea. Ba mai mult, era democrat și susținător care donase pentru Obama. Îmi pare rău să o spun, dar Ucraina era deja înjunghiată de dinainte să se vadă sângele pe toate posturile TV.
Oamenii de rând vorbesc despre steaguri și patriotism în condițiile în care elita lor pariază pe toate părțile din orice conflict. SUA a jucat soarta ucrainenilor la păcănele doar ca să divorțeze Germania de resursele Rusiei și să tragă Europa un pic în jos. Un mic bobârnac după ani de zile de obrăznicie europeană. În rest e circul obișnuit.
Gazprom mituiește politicienii din UE, Chevron face exact același lucru, iar noi suntem prinși la mijloc în scandalul dintre două oligarhii. Ne scoatem ochii între noi ca proștii pentru că nu ”ținem” cu mafia potrivită. Rusia sabotează UE, SUA sabotează Germania și Rusia, China sabotează pe toată lumea… iar apoi noi ne sabotăm unii pe alții cu toate rahaturile ideologice. Politica reală a lumii e peste puterea de redresare a lui Trump, a Ursulei von der Leyen sau cine dracu mai e prim-ministru în UK săptămâna asta.
Toți idioții urlă că Trump va abandona Europa pe mâna Rusiei. Trecem peste faptul că situația Europei s-a înrăutățit semnificativ în mandatul Biden, când s-a spart buba din Ucraina. Europa A VRUT pe mâna Rusiei și a insistat enorm pe chestia asta până când a urlat SUA la ea. Americanii avertizau de multă vreme. S-au certat cu nemții pe Nord Stream ani la rând. S-au certat cu Polonia, cu Austria, cu Ungaria și-așa mai departe.
Ce bine că trăim într-o societate în care nimeni nu mai are voie să pună întrebări, ca să nu pară conspiraționist. De exemplu, cui folosea mișcarea ecologistă din Europa? Aia care închidea centrale nucleare și exploatări proprii ca să acopere consumul cu gaze rusești. Cine erau adevărații putiniști din mijlocul nostru? Nu cumva erau cei mai mari europeni, jurați și declarați ca atare?
O altă întrebare ar fi de ce nu are Europa armata și securitatea ei nici acum? De ce trebuie să depindă militar și informațional de SUA? De ce trebuia să depindă de resursele strategice ale Rusiei? Nu existau exploatări în Europa? Nu ne pricepem la afaceri cu nimeni altcineva decât cu Rusia și China? Pe europeni nu i-a obligat nimeni să se arunce ca târfele în brațele lui Putin pentru căldură și în brațele lui Obama pentru protecție.
Puteau face un proiect politico-economic pe bune, numai al lor. Nu 26 de economii la concurență una cu cealaltă, în timp ce Germania lovește la gioale pe toată lumea. Elita europeană s-a lăcomit, iar SUA ne-a tras-o la rinichi de ne ascultă pe toți cu urechea. Nu se putea și cu sufletul în rai și cu… știți voi. UE nu putea primi păpică de la Kremlin și siguranță de la Casa Albă. Nu putea rămâne suverană în timp ce devenea dependentă de producția industrială a sclavilor chinezi, de resursele rușilor și de armata americană. Când primești trei direcții și toate sunt proaste, e mai bine să-ți cauți drumul tău. Dar erau șpăgile prea bune în universul Angelei Merkel și a tuturor cârtițelor infiltrate pe la Bruxelles. Așa că Ucraina era pierdută din 2015 pentru că asta s-a vrut – o realiniere rapidă a polilor magnetici către Washington.
Doar că europenii au fost orbi și credeau că pot fi obraznici la nesfârșit. Interesele SUA, ale Chinei și ale Rusiei nu sunt deloc complementare cu interesele Europei. Singura diferență reală dintre Biden și următorul regim este că Trump e prea leneș ca să ne mintă frumos. Îl doare fix în cur, ca pe toți ceilalți președinți care trăgeau jarul pe turta lor și a sponsorilor care i-au pus în funcție. Totul e până la profit. Cu cine credeți că va ține SUA între securitatea esticilor și profitul propriilor companii?
Să vă țineți bine. Ce i-au făcut americanii lui Putin în Ucraina, le va face Putin americanilor în România. Nu că ar fi greu. Toată protipendada politică din Europa e plecată dintre noi. Își gâfâie ultimele raluri pe patul de moarte. Uniunea Europeană e mai coruptă și mai iresponsabilă ca niciodată. Politicienii din România au avut grijă să se castreze constituțional ca să nu cumva să mai aibă vreo responsabilitate. Au fugit de muncă până au devenit irelevanți efectiv. Nici nu mai contează cine iese președinte pentru că, în afară de cititul apometrelor de la Cotroceni, următorul ficus nu poate face mare lucru.
Urmează valuri peste valuri de populism. De reacții fără soluții. Trump a devenit un fenomen generalizat pentru că ăștialalți nu învață niciodată nimic. Vor urla în continuare cu presa lor învechită, cu liderii corupți, cu vectorii lor prăfuiți și intelectualii compromiși, până când vor sălta aurismul la rang de virtute. Vor insista pe aceleași crize comițiale despre toate non-subiectele și nontroversele posibile. Pe diversitate și incluziune. Pe slava și not my president… pe extremismul tuturor celor care nu sunt fix ca ei. Vor abera ca Scânteia despre gloria regimului și elementele retrograde care tulbură bunul mers al societății multicultural dezvoltate. Vor agrega profitul în mâinile unor boșorogi care sufocă planeta și au paralizat mobilitatea socială pe verticală. Orice, numai să nu adreseze problemele fundamentale.
Până acum Franța și Germania au scăpat la limită de furia mișcărilor suveraniste, dar ulciorul nu merge de multe ori la apă. Au trebuit să mituiască toți stângiștii de pe farfuria politică doar ca să facă front comun împotriva electoratului naționalist. Dacă populațiile sărăcesc suficient, nu-i mai scapă nimeni de consecințele propriei imbecilități. Trumpi peste tot…
Așa că Europa și-a făcut-o cu mâna ei demult. Nu ne-o face Trump acuma special. Toți idioții își acordă mereu o importanță pe care nu o au. Îl doare în cur pe The Donald, așa cum îi durea și pe Biden, Obama, Bush, Clinton și ceilalți membri ai dinastiei securistice de la Harvard. Nu uitați ce a spus Kissinger, că dacă nici ăla n-a fost reptilă deșteaptă, nu știu cine să fi fost: ”Să fii dușmanul Americii este periculos, dar să-i fii prieten este letal.
America nu are prieteni, ci doar interese”. Aceeași regulă se aplică la toate imperiile. Știu că nu vă place că Trump a devenit președintele României, dar n-avem încotro. Sugem pula care este, nu aia pe care o visăm noi. Suntem în secolul 21 și trebuie să fim realiști. Dacă nu tragem noi jarul pe turta noastră, n-are cine să ni-l împingă. Strategia de cerșit cu căciula în mână la mesele celor mai mari nu mai dă nici oase, d-apoi carne macră. Trebuie să fim și noi mai proactivi un pic. Să venim cu idei noi. De exemplu am putea încerca să o sugem cu salivă de data asta ca să nu-l usture.