În 2003, o echipă de oameni de ştiinţă români a inventat o metodă de a extrage aurul şi argintul care nu implica cianurile; *Cantitatea de metale preţioase era recuperată cu un randament de 99,5% la aur şi 91,4% la argint; *În urma procesului rezulta şi un produs secundar de mare valoare – trisulfura de arsen (8.000 de euro/kg pe piaţa mondială);
Prelucrarea a 500.000 de tone din haldele din Maramureş ar fi adus, doar din vânzarea trisulfurii de arsen, 342.000.000 de euro;
Pentru a-şi finaliza cercetările, specialiştii au cerut tuturor instituţiilor statului suma de 100.000 de euro;
Nu a mai fost dat niciun ban şi laboratorul în care se făceau cercetările a fost vandalizat şi distrus de indivizi rămaşi necunoscuţi.
Ştiţi ce înseamnă 100.000 de euro? *Şpaga obişnuită a unui primar de oraş mai răsărit. Sau câteva excursii pentru nimic ale parlamentarilor în ţări exotice.
Niciunul dintre noi nu îşi poate imagina câte şanse a pierdut ţara asta. Exemplul de mai sus este doar unul. Sunt ferm convinsă că numărul e de ordinul sutelor. De ce se întâmplă asta?
Primul motiv este caracterul de combinator al celor mai mulţi dintre politicienii români.* Şi aici mă refer de la cei care ajung în Parlament până la cei care sunt puşi pe criterii politice la conducerea unei instituţii. Ideea e simplă: „mie ce îmi iese din asta?” Păi ce să îi iasă politicianului din invenţii, descoperiri? Acestea scot profit abia după ce sunt puse în mişcare zeci de mecanisme. Iar, pe lângă savanţi, munceşte o armată de oameni ca să transforme un experiment de laborator într-un proces industrial.
Nu e mai simplu să vină unul cu un lucru gata făcut? Chiar dacă acel lucru va distruge ţara şi pe oamenii care locuiesc în ea?
Al doilea motiv este prostia celor care ajung în funcţii publice. E greu să îi explici unui individ care şi-a luat diploma de licenţă la o facultate-fantomă, care are „afacerile în sânge” de când s-a născut, care e logica şi pentru ce e necesar să dai bani când un om de ştiinţă îţi cere asta. Ţara e plină de Dinu Păturică, de oameni pentru care contează doar ce e aici şi acum, ce are el pe masă şi în garaj şi pe câţi îi poate el călca pe grumaz.
Al treilea motiv este interesul unor coloşi ai economiei, veniţi din ţări străine. Pentru ei, singura lege este cea a profitului. Nu contează cine şi câţi au de suferit. Iar în România este foarte uşor să găseşti corupţi care să te ajute.
În lume este nevoie de sclavi. România a fost şi este un teritoriu fertil în acest sens. Dar doare şi te umple de nervi când ştii că cei care te conduc sunt argaţi cu simbrie plătită pentru stăpânii din alte lumi.

PS: Întreaga poveste a invenţiei echipei Larechim o puteţi citi în revista „Ştiinţă şi Tehnică”, Nr. 11 Februarie 2012,- „Munţii noştri aur poartă”, autor: Alexandru Mironov.

Ramona Ursu este redactor-şef adjunct ediţii locale „Adevărul”