Motto :
„…exista o forta atat de bine organizata, atat de subtila, atat de perfecta si atat de patrunzatoare, incat e mai bine sa nici nu te gandesti macar la ceea ce ai putea intreprinde impotriva ei.” – Presedintele Woodrow Wilson
„Lumea e guvernata de cu totul alte personaje pe care nici nu le imagineaza cei ai caror ochi nu patrund culisele.” – omul de stat englez Benjamin Disraeli
ACEASTA PAGINA VA FI CEA MAI DIFERITA DE TOATE CELELALTE, DEOARECE SE REFERA LA O CATEOGRIE APARTE DE EVENIMENTE.
Stapanii din umbra sunt niste „creaturi” perfide. Vom incerca sa nu le facem jocul. Vom incerca sa iesim din tarcul de boi pe care ni-l traseaza. Multora dintre noi nu ne sunt cunoscute faptele lor si intentile. De aceea va vom spune noi despre ei.
IMPERIUL OCULT FINANCIAR!
Inceputurile lui se pierd in timp. Nu stim nici noi exact cand au aparut. Cu siguranta stim ca exista. Va vom prezenta mai multe fapte care vor atesta acest lucru. Numai cine nu vrea sa vada, nu va vedea. Persoanele despre care aducem vorba sunt absolut independente de orice religie si nu apartin nici unei natiuni. Ei nu sunt nici de dreapta si nici de stanga, nici liberari, dar folosesc toate institutiile pentru scopurile lor. Sunt membri ai unei sau altei organizatii, dar numai cu scopul de a ingreuna orice investigatie, de a produce deruta printre cei „curiosi” si a-i aduce pe o filiera gresita. Ei se folosesc de crestini ca si de evrei, de fascisti ca si de comunisti, de sionisti ca si de mormoni, de ateisti ca si de satanisti, de cei bogati ca si de cei saraci…DE TOTI!
Ei nu sunt oameni de rand, ei sunt cei mai bogati oameni de pe pamant. Nu apar nici la televizoare, nici in mass-media, ei sunt cei care controleaza aceste foruri.
Ei doresc stapanirea lumii si atunci trebuie sa porvoace cat mai multa neintelegere intre popoare, acestea fiind cat mai incurcate in plasa dezinformarii. Mijloacele cele mai puternice prin care ei raspandesc neintelegerea intre oameni sunt „organizatiile secrete internationale”.
PRINCIPIILE SISTEMULUI :
1. a crea conflicte in care oamenii lupta unui contra altora si nu contra adevaratei cauze a conflictului;
2. a nu aparea la vedere ca autor al conflictului;
3. a sustine cu bani toate partile beligerante;
4. a aparea ca instanta impaciuitoare, care doreste terminarea conflictului.
* * *
Citind cele de sus poate si intelegeti evenimentele actuale, gen razboaie/conflicte interetnice din Yugoslavia sau intre palestinieni si israeliti.
Un sistem bancar care a acordat un credit unei tari ce poarta razboi, este desigur foarte interesant ca razboiul sa nu se termine repede. Prin razboi si situatii care creeaza nelinisti, natiunile pot fi aduse in situatia sa accepte, de exemplu, intrarea in NATO, in ONU, lucru pe acre nu l-ar fi facut in conditii normale, de liniste.
FEDERAL RESERVE BANK –F.E.D.–
Benjamin Franklin si Thomas Jefferson au fost impotriva crearii unei bancii centrale americane dupa modelul celei engleze.
Dupa moartea lui Franklin, Alexander Hamilton, numit ministru de finante, a intemeiat „First National Bank of the United States”. In 1811, cand concesiunea acestei banci s-a sfarsit, nu a mai fost prelungita pe cinci ani. Dar dupa razboiul din 1812-1814, ea a functionat. In 1836 presedintele Jackson i-a retras din nou concesiunea pentru ca in 1836 sa i se dea din nou dreptul sa functioneze. In sfarsit, in 1913, a devenit „Federal Reserve Bank” (FED), care exista pana azi ca puternica banca particulara.
Cum functioneaza FED?
Comitetul de bancheri ai acestei banci tipareste „Federal Reserve” bacnote, adica dolari. Guvernul american nu are dreptul sa tipareasca bacnote. Banca FED da guvernului acesti dolari in schimbul unor obligatii (polite de imprumut), care folosesc bancii ca garantie. Aceste obligatiuni sunt tinute de cele 12 filiale ale bancii FED care incaseaza anual procente. Datoriile au crescut. In 1982, ministerul de finante american publica suma de 1.070.241.000.000 dolari pentru care FED incasa de la contribuabilul american suma de 115.800.000.000 dolari procente anual. Pe acesti bancheri ii costa numai vopseaua, hartia si tiparitul dolarilor!
Charles Lindbergh, un membru al Congresului de atunci, este primul care a numit-o pe FED „guvenul invizibil”.
Detinatorii actiunilor acestei banci sunt :
1. Bancile Rotschild din Paris si Londra;
2. Banca lazard Brothers din Paris;
3. Israel Moses Seif Bank din Italia;
4. Banca Warbung din Amsterdam si Hamburg;
5. Banca Lehmann din New-York;
6. Banca Chase Manhattan din New-York;
7. Goldman Sach Bank din New-York.
Toate aceste banci sunt evreiesti.
Aceste banci imprumuta guvernului american prin FED, iar procentele le suporta contribuabilul, platind impozite. O multime de incercari de a anula legea prin care se asigura existenta acestei banci au dat gres, s-a incercat prin instante ale justitiei. De drept, cetateanul american nu poate cere acesti bani inapoi, deoarece FED nu e o institutie de stat, ci o structura particulara.
Persoana folosita de bancheri pentru introducerea legislatiei care sa permita infiintarea unei banci centrale a fost senatorul din Rhode Island, mason si bunic pe linie materna al fratilor Rockefeller, pe numele sau Nelson Aldrich. Acesta a facut parte din Comisia Monetara Nationala, cu insarcinarea de a face „un studiu aprofundat al practicilor financiare in scopul formularii unei reforme legislative cu privire la sistemul bancar si monetar.”
Au existat oameni care, la vremea respectiva, s-au opus public crearii sistemului. Unul dintre acestia a fost congresmanul Charles Lindbergh, Sr. La clubul Jekyll Island Hunt Club (ce-i apartinea lui Morgan) s-au intalnit : senatorul Aldrich, Piatt Andrew (asistentul secretarului Trezoreriei), Frank Vanderlip (presedintele bancii nationale Kuhn Loeb’s din New York), Henry Davidson (asociat principal al lui J. P. Morgan), Charles Norton (presedintele bancii nationale Morgan din New York), Paul Warbung (asociat in banca Kuhn Loeb’s & Company) si Benjamin Strong (presedintele companiei Morgan’s Banker’s Trust). Acestia au scris legislatia care a dat Americii o banca centrala pe care au numit-o SISTEM AL REZERVEI FEDERALE. Primul guvernator al reprezentantei Rezervei Federale in New York a fost Benjamin Strong, iar primul guvernator al Comitetului Director a fost Paul Warburg. Congresmanul Wright Patman, presedintele Comitetului Afacerilor Bancare si Monetare, a spus : „In Statele Unite de astazi exista de fapt doua guverne. Exista guvernul normal, conform Constitutiei si, in fara de acesta, exista un guvern independent, necontrolabil si necoordonabil, in cadrul Sistemului Rezervei Federale, care detine puterea de a controla moneda, putere care ar trebui in mod obisnuit sa apartina Congresului, asa cum se stipuleaza in Constitutie.” In 23 martie 1933, congresmanul Louis McFadden a dat in judecata Comitetul Director al Rezervei Federale, invinuindu-l de : cresterea si diminuarea in mod arbitrar si ilegal a cursului monetar, diminuarea si cresterea volumului masei monetare urmarind interese particulare etc. S-au incercat asupra acestui congresman 2 asasinate prin impuscare si a murit la cateva ore dupa ce participase la o petrecere si probabil a fost otravit.
RUBRICA DE DOVEZI :
1. In LONDRA exista un stat independent CITY-UL, la fel ca statul Vatican de la Roma. El este socotit ca cel mai bogat areal din lume, ocupand in inima Londrei 2,7 kilometri patrati. Guvernul City-ului se numeste „COROANA”.
Aici se afla cele mai bogate si cele mai influente institutii economice din lume, ca : BANCA ANGLIEI, controlata de Rotschild, SOCIETATEA LONDONEZA Lloyd, BURSA DE ACTIUNI din LONDRA, birourile concernelor de comert, „FLEET STREET”-ul, inima lumii ziarelor si a editurilor etc. City-ul nu apartine Angliei.
================================================================================
2. „Gosbank”, banca rusa, functioneaza dupa principiul bancii „Federal Reserve Bank”. Ea aduna bani din „nimic” si controleaza orice tranzactie comerciala din Rusia.
================================================================================
3. Theodor Rosevelt, presedinte al Statelor Unite intre 1901-1909, s-a exprimat in felul urmator : „In spatele guvernului la vedere troneaza un guvern invizibil care nu este credincios si nici raspunztor fata de popor. A distruge acest guvern invizibil, alianta fara Dumnezeu intre afacerile corupte si politica marsava, este datoria sefului statului!”
================================================================================
4. Cu cativa ani in urma a fost turnat un film despre „Club of Rome”, care astazi este interzis peste tot in lume. Mai sunt in circulatie cam 5 copii. Acest film (The Club of Rome) descrie actiunile si oamenii din umbra ai gruparii cu uneltirile lor criminale. Toate persoanele care au colaborat la turnarea filmului sau au avut in vreun fel legatura cu productia au murit dupa aparitia filmului.
=================================================================================
5. FINANTAREA REVOLUTIEI BOLSEVICE
Cei care au primit sumele au fost Lenin si Trotzki. Circuitul financarilor este incurcat. Voi fi cat se poate de expliciti. Cei care au finantat revolutia bolsevica (au fost, ciudat, aparatorii capitalismului) :
– Max Warbung (6.000.000 $)
– Rotschild (5.000.000 $)
– Alfred Milner
– Morgan
Acestia au fost finantatori directi. Ceilalti au actionat prin intermediul colonelului House (care a detinut un rol de vaza in tratatul de la Versailles).
– Vanderlip
– Harriman si
– Rockefeller au actionat prin intermediul lui Paul Warburg si Jacob Schiff (20.000.000 $), care la randul lor l-au contactat pe colonelul House. Acest nume in mare parte va sunt necunoscute. Cateva dintre ele mai sunt pomenite in cursul acestei pagini. Cititi si va veti dumeri.
In anul 1929,pe 29 martie, ziarul „TIMES” scria ca fenomenul interesant in revolutia bolsevica este procentul mare de elemente straine si nu rusesti. Din cei 30 comisari ce au avut rol conducator, trei sferturi au fost evrei.
Alti bancheri care au finantat au fost : Otto Kohn, Jerome Hananer, Max Breitung, Olaf Aschburg, Jivtovski.
==============================================================================
6. In 1951 un autor englez – ROBERT PAYNE – a publicat o carte intitulata „ZERO – istoria terorismului”, in care incerca sa arate ca, inainte de folosirea sistematica de catre diferite forme de regimuri totalitare, exista forte oculte care folosesc aceasta arma teribila in umbra guvernelor vizibile. Dupa publicarea cartii s-au produs o serie de „coincidente” curioase : misteriosi emisari au cumparat intregul stoc disponibil si cu tot caracterul senzational al revelatiilor cartii, nici o cronica n-a aparut in marea presa; casa de editura, una din cele mai solide de pe piata londoneza, a ajuns in pragul falimentului; mai multi oameni au murit misterios cateva luni mai tarziu.
==============================================================================
7. In 1919, o tanara care traia in mijlocul avangardei artistice a momentului – Irene Hillel-Erlanger, fiica unui israelit, publica la o editura pariziana o foarte curioasa carte „Voyager en kaleidoscope”, in care, sub forma unui derutant poem suprarealist, revela importante secrete ale Marii Opere alchimice. La coctailul care sarbatorea editarea cartii, in aceeasi noapte, autoarea moare intoxicata, desi toti comesenii servisera aceleasi meniuri. Inainte de punerea in vanzare a cartii, misteriosi „cititori” au cumparat intregul stoc disponibil, desigur pentru a-l distruge. Presa n-a publicat nici o recenzie asupra lucrarii.
==============================================================================
8. Ziaristul canadian Serge Monaste a murit in circumstante suspecte. El se ocupa cu studierea ocultei financiare si chiar descoperise ceva. Manuscrisele lui Monaste au ramas incomplete, cauzate de moartea sa prematura, in conditii neelucidate. Toate documentele confidentiale folosite de autor au disparut – nu stim daca recuperate de asasini sau preluate de prieteni, pe care victima i-ar fi pus in tema cu posibila sa ucidere. Manuscrisul incomplet a fost publicat cu grija lui Michael A. Beaumonn in cartea : PROTOCOALELE DE LA TORONTO.
==============================================================================
9. PUTEREA LUI HITLER venea de la un cartel de chimicale numit I.G.Farben (Interssen Gemeinschaft Farben). Insa puterea economica de care se bucura I.G.Farben isi avea sursa in Wall Street, SUA. Fara capitalul oferit de Wall Street, nu ar fi existat nici un I.G.Farben, si, aproape sigur, nici un Adolf Hitler si nici un al doilea razboi mondial. I.G.Farbn s-a infiintat in 1924, cand bancherul american Charles Dawes a contractat o serie de imprumuturi externe totalizand 800 milioane dolari pentru a organiza marile companii de otel si chimicale in carteluri, printre care si I.G.Farben. Profesorul Carrol Quigley defineste Planul Dawes : „in mare, un proiect al lui J.P.Morgan”. Trei companii participante la Wall Street, Dillon, Read&Co, Harris, Ford&Co, impreuna cu National City, s-au ocupat de 3 sferturi din imprumuturile folosite pentru crearea acestor carteluri. Proprietatile I.G.Farben din America erau controlate de o companie numita American I.G.Farben. Urmatorii indivizi, printre altii, erau membri in Comitetul Director al acestei corporati : Edsel Ford, presedintele Ford Motor Co.; Charles E. Mitchell, presedintele bancii lui Rockefeller, National City Bank din New York; Walter Teagle, presedintele filialei Standard Oil din New York; Paul Warburg, presedintele Rezervei Federale si fratele lui Max Warburg, finantatorul efortului german de razboi, si Herman Metz, unul dintre directorii bancii Manhattan, controlata de calnul Warburg. DECI, Hitler a fost „opera” finantatorilor occidentali, caci un razboi se face pe bani grei.
=============================================================================
10. Sir JOHN J. LOUDEN – o posibila eminenta cenusie?
Acesta este un om, unul mai special, pentru functiile pe care le detine ii ofera o putere de imaginat, mai ales ca este vorba de o putere economica. Functiile detinute ne fac sa ne intrebam daca nu cumva in spatele sau se ascunde altceva. Aceste functii sunt :
– membru in „Comitetul celor 300”;
– reprezentantul Bancii N.M. Rotschild din Londra;
– presedinte al Bancii „Chase Manhattan” a lui Rockefeller;
– presedinte al „Royal Dutch Petroleum”;
– director al „Shell Petroleum Company”;
– administrator al FUNDATIEI FORD.
BATALIA DE LA WATERLOO
In 20 iunie 1815, unul dintre curierii lui Nathan Rotschild, care a venit direct de pe campul de lupta, ii adusese stirea ca francezii sunt invinsi.
Nathan a aruncat pe piata bursei londoneze actiunile sale „English Consul” simuland ca englezii ar fi cei invinsi. Zvonul s-a raspandit ca un fulger si actionarii, de teama sa nu piarda totul au pus in vanzare si ei actiunile lor „English Consul”.
Cusrul unei actiuni a scazut la 5 centi. In secret, Rotschild le cumparase pe toate la acest pret derizoriu.
A sosit apoi vestea oficiala despre opertiunile militare de pe campul de lupta. In cateva ore cursul actiunii „English Consul” a crescut fulgerator, astfel ca averea lui Nathan rotschild a crescut de douazeci de ori.
Dupa infrangere, francezii cu probleme financiare s-au imprumutat cu o suma foarte mare de la bancile Ouvrard din Paris si Baring Brothers din Londra. Nu insa si de la Banca Rotschild.
In 15 noiembrie 1818 cursul hartiilor de imprumut ale statului francez a scazut, desi aveau un curs ridicat pana atunci. La curtea lui Ludovic al XVIII-lea domnea o atmosfera tensionanta. Fratii Kolman si Jacob Rotschild, cu imensele lor rezerve banesti, au cumparat in octombrie un numar imens de obligatiuni ale statului francez, emise de banca Ouvrard si Baring Brothers. Astfel, cursul lor a crescut in octombrie. La 5 noiembrie insa, au inceput sa vanda aeste titluri la toate bursele din capitalele europene, creand o mare panica. Guvernul francez si-a dat seama ca Nathan Rotschild are o mare influenta asupra pietei financiare franceze. Astfel curtea franceza i-a acordat iar o atentie mare bancii Rotschild.
RAZBOIUL DE SECESIUNE AMERICAN
In razboiul de secesiune american (1861-1865)au luptat statele din Nord (care erau impotriva sclavagismului) contra statelor din Sud (care erau pentru sclavagism). Inainte de razboi, agentii familiei Rotschild au dus o mare propaganda „Pentru Uniune” in statele din Nord. In acelasi timp, alti agenti ai aceleiasi familii Rotschild duceau o campanie „Contra Uniunii” in statele din Sud. La izbucnirea razboiului, Banca Rotschild din Londra a finantat razboiul din statele din Nord, Banca Rotschild din Paris a finantat statele din Sud. Singurii care au castigat razboiul au fost numai membrii familiei Rotschild.
BAZA DE DATE
1. In 1812, Nathan Rotschild a infiintat banca „Nathan Mayer Rotschild si Fiii”, la Londra, cu filiale la Viena, Berlin, Paris. In America, banca lui a fost reprezentata de bancile Cuhn Loeb&Co., J.P.Morgan&Co., August Belmont&Co. Prin bancile Cuhn-Leob, al caror director este Jacob Schiff (fiica acestuia a fost sotia lui Trozki) si prin banca Morgan, Belmont si Warburg au ridicat imperiul Rockefeller „Standard Oil”, liniile ferate Harriman si fabrica de otel Carnegie. Establishment-ul Coastei de Rasarit e stapanita de Rockefeller.
2. Dupa revolutia bolsevica, imperiul lui Rockefeller „Standard Oil Company” a cumparat 50% din campurile de petrol de la rusi, cu toate ca oficial s-a spus ca au fost nationalizate. In 1927, Standard Oil a construit prima rafinarie in Rusia, pentru ca rusii sa vanda petrol in Europa.
3. In 1729, East India Merchant Company (BEIMC) a infiintat organizatia „COMITETUL CELOR 300”. Banci care sunt in acest comitet sunt : Banca Hong-Kong si Shanghai; The British Bank of the Middle East; Midland Bank; National and Westminster Bank; Barclays Bank; The Royal bank of Canada si Baring Brothers Bank.
4. Imperiul feroviar Harriman a fost finantat de N.M. Rotschild & Sons Bank din Londra.
5. Paul Warburg, directorul bancii „M.M. Warburg (reprezentanta „N.M. Rotschild and Sons” din SUA) si totodata conducatorul de la FRB („Federal Reserve Bank”), a fost directorul de la I.G.Farben, cartelul care a fabricat substanta Ciclonul B, folosita de nazisti pentru camerele de gazare. Si el este un evreu („khazar”).
6. John Clayton scria in THE CHICAGO TRIBUNE : „Trotzi conduce pe radicalii jidovi spre stapanirea lumii. Bolsevismul este numai un instrument pentru acest plan”.
Cine a scris asta? Stan Păpuşă…Nu e vreo semnătură. Pt pct 5 din Baza de date e valabil ce a scris tony.Produsul s-a numit Zyklon B. Nu a fost fabricat de IG Farben ci de doi producători, ambii evrei. Ei au fost condamnaţi la Nurenberg şi executaţi prin spînzurătoare deşi nu au fost prezentate în proces probe că produsul lor ar fi fost folosit la gazarea unor persoane.Desigur cei doi nu ştiau ce turnura va lua procesul pt că ştiau f bine că nu se pot gaza oameni cu acest produs.Dacă cei doi s-ar fi ştiut vinovaţi nici nu ar fi fost găsiţi.Ar fi emigrat cu nume fals in Argentina.
În pofida tuturor probelor ce se găsesc pe net contra ipotezei gazării cu Zyklon mereu apar „binevoitori” prost informaţi care debitează poveştile cu gazarea oamenilor în lagărele germane.Nu a fost gazată nici o persoană în vreun lagăr german!!
Din ce in ce mai multi cercetatori ai profetiilor biblice,atrag atentia asupra a doua FIARE GIGANT prezente pe scena finala a lumii(Apoc.13).Una dintre ele pare a fi si America:fiara care ”se ridica din pamant”,cu”doua coarne ca ale unui miel”
Interesant de urmarit,multe de invatat : http://misucroitor.wordpress.com/
@ sarmis: te-ai prins la zob: era o gluma.
@ Zob
Vă citez: „Încă există foarte puţine mijloce de probă că evreii sunt criminalii antiromâni.”
?!?
Lămuriţi-mă şi pe mine, că nu înţeleg!
Sau era o glumă….
The server could not be found. (Account:account name, POPserver:’mail’, Error Number: 0x800ccc0d)
Task ‘server name – Sending and Receiving’ reported error (0x800ccc0f): ‘The connection to the server was interrupted. If this problem continues, contact your server administrator or Internet service provider (ISP). The server responded: ? K’
Your server has unexpectedly terminated the connection. Possible causes for this include server problems, network problems, or a long period of inactivity. Account. account name, Server: ‘server name’, Protocol: POP3, Server Response: ‘+OK’, Port: 110, Secure(SSL): N0, Error Number: 0x800ccc0f
mysql>
mysql>
mysql> delimiter $$
mysql> CREATE FUNCTION myFunction(normal_price NUMERIC(8,2))
-> RETURNS NUMERIC(8,2)
-> BEGIN
->
-> DECLARE discount_price NUMERIC(8,2);
->
-> IF (normal_price>500) THEN
-> SET discount_price=normal_price*.8;
-> ELSEIF (normal_price>100) THEN
-> SET discount_price=normal_price*.9;
-> ELSE
-> SET discount_price=normal_price;
-> END IF;
-> RETURN(discount_price);
-> END$$
Query OK, 0 rows affected (0.00 sec)
mysql> delimiter ;
mysql>
mysql> select myFunction(123.123);
+–––––––+
| myFunction(123.123) |
+–––––––+
| 110.81 |
+–––––––+
1 row in set, 2 warnings (0.02 sec)
mysql>
mysql>
mysql> drop function myFunction;
Query OK, 0 rows affected (0.00 sec)
mysql>
mysql>
Măi caraghiosule ZOB, ăsta-i argumentul tău împotriva demascării faptului că majoritatea celor din conducerea partidului bolșevico-marxist erau evrei? E ”cusut cu ață albă”? Ăsta-i argumentul tău împotriva demascării faptului că FMI-ul și toate băncile ce guvernează fluxul monetar mondial sunt evrei? ”E cusut cu ață albă”?!
Ăsta-i argumentul tău împotriva demascării faptului că evreii au înființat prin masonerie USA? ”E cusut cu ață albă”? Ăsta-i argumentul tău împotriva demascării faptului că masoneria este o organizație de factură semito-masonă, ai cărei adepți jură să slujească Templul lui Solomon, adică Israelul, adică sionismul? ”E cusut cu ață albă”? Ia orăcăie, e cusută cu ață albă și demascarea faptului că Soros, Rockefeller, JPMorgan, Strotskan, Lagarde, Hitler, Stalin, Beria, Ana Pauker, Marx, Darwin, Gelu Voican, Petre Roman, Rothchild, Franklin, casele regale de Windsor din toată lumea și compania semito-masonă care au ținut și țin omenirea în sclavie, sunt evrei? E cusută cu ață albă demascarea faptului că toți banii popoarelor nesemite din Imperiul Masono-Semit sunt controlați și jefuiți prin FMI și conducerile de vârf din toată lumea care sunt aservite Israelului prin masonerie, de i-au adus și pe japonezi, și pe americani, și pe germani, și pe români, și pe ruși, pe africani cu toții la sapă de lemn, datori vânduți la FMI pentru proprii lor bani?
Da” ceva argumente logice ai în afară de a repeta ca un papagal că e ața albă, alături de idolul tău din a cărui burtă nu-ți mai scoți fruntea, cretinul sionist Traian Ioan? Aiurea, nașpa, cam nasol să nu ai argumente și să repeți ca un papagal că Stalin, asasinul evreu al slavilor, polonezilor, românilor e gigea, că Darwin are dreptate cu teoria lui imbecilă a evoluției și că Traian Ioan e Mesia… Cred că ți-e și ție rușine să știi că o lume întreagă își dă seama că ești, alături de prostovanul Traian Ioan, un Mesia ”adevărat” care pretinde că Dumnezeu nu există. Doamne, ești vraiște măi, alifie opărită! Nu mai stați toată ziua, tu și Trăienel cu creierul cât un inel cu fruntea în p…oala celuilalt, că v-ați tâmpit de tot. Talmudul ăla sionisto-rasist vă învață numai prostii, și voi, ZOB-Vraiște și Traian Ioan, plini de…spumele celuilalt, chiar le credeți: ”Chiar si cel mai bun ne-evreu trebuie omorat: Talmud, Abhodah Zarah 26b T .” Biblia creștină însă, scrisă de profeții și proorocii, de apostolii evrei propagă Dragostea și drepturile egale ale tuturor oamenilor, indiferent de rasă și neam, și de-aia repetați cu disperare că creștinismul este o religie rasistă și că Moise este un rasist, pentru că a declamat răspicat egalitatea dintre evrei și ceilalți oameni, lucru care pe voi, sioniști talmudo-rasisiști vă înfurie: ” JUDECĂTORII SĂ JUDECE DUPĂ DREPTATE NEÎNȚELEGERILE DINTRE EVREI, DINTRE EVREI ȘI STRĂINI: DEUTERONOM 1.16 / STRĂINUL SĂ FIE IUBIT DE EVREI, CĂCI ȘI EI AU TRĂIT BINE ÎN EGIPT CÂND IOSIF ȘI-A ADUS FAMILIA ACOLO, ASTA ÎI SPUNE DUMNEZEU LUI MOISE: DEUTERONOM 10.19 / IUDEII ŞI NEAMURILE SUNT LA FEL, PĂCĂTOŞI: ROMANI 3.9 / APOSTOLUL PAVEL ARATĂ CĂ OMUL CEL NOU, ÎNTRU HRISTOS NU ESTE ELEN SAU IUDEU, TĂIAT SAU NETĂIAT ÎMPREJUR, BARBAR, SCIT, ROB ORI LIBER, CI ESTE OMUL CARE ȘI-A OMORÂT TRUPUL LUMESC, ADICĂ NU SE MAI DESFRÂNEAZĂ, NU SE MAI NECURĂȚEȘTE, NU MAI PĂTIMEȘTE, NU MAI ARE POFTE RELE ȘI LĂCOMII ȘI ASTFEL NU SE MAI ÎNCHINĂ LA IDOLI, ESTE OMUL CARE S-A LEPĂDAT DE LA MÂNIE, IUȚIME, RĂUTATE, DEFĂIMARE, CUVINTE DE RUȘINE, DE LA A MINȚI PE FRATELE LUI CREȘTIN, ESTE OMUL CARE S-A ÎMBRĂCAT CU MILOSTIVIRILE ÎNDURĂRII, CU BUNĂTATE, CU SMERENIE, CU BLÂNDEȚE, CU ÎNDELUNGĂ RĂBDARE, CU IERTARE, ȘI MAI PRESUS DE TOATE CU DRAGOSTE, CĂCI
DRAGOSTEA ESTE LEGĂTURA DESĂVÂRȘIRII, IAR PACEA LUI HRISTOS SĂ GUVERNEZE PE CEI
CREDINCIOȘI ASTFEL ÎNCÂT SĂ FIE UNIȚI CA UN SINGUR TRUP: COLOSENI 3.5-15.
Ia spuneți nestemaților, să mânâncă și gura voastră sionistă ceva KK, ăsta-i rasism curat, nu? Hai, culcat!
Dar înainte de-a vă culca, admirați-vă stăpânul:
http://www.ioncoja.ro/textele-altora/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
http://www.youtube.com/watch?v=OCMBGhWLNCE&feature=relmfu
Florin
26.10.2012 la 11:22 pm
Cred că o alianță cu forțele patriotice din care face parte și dl Ion Coja, dar cu ceva mai multă diplomație care să nu conteste holocaustul din lagărele naziste, ci să demonstreze că au fost făcute de chiar evreii Goebels și Hitler, care să vorbească despre evreul Stalin care a omorât infinit mai mulți oameni în lagărele din Siberia, România, etc, anume în jur de o sută de milioane de slavi, români, polonezi, europeni și asiatici. Doamne ajută!
Nea Traian
Abia acum am înţeles semnificaţia termenului jidan folosită de dumneata. S-ar putea să fie o denumire similară cu cea de ţigan dar eu am bănuit-o. Nu ştiu dacă aţi observat că unii maipulatori de pe acest sait creează confuzia jidan-ţigan. De asemenea creează şi menţin confuzii grave privind noţiunile de sistem social şi de regim politic. Ne aflăm în plin zboi neconvenţional cum zice domnul Zărnescu. Trebuie să luptăm pentru demascarea acestor duşmani ai poporului român.
Celor nelămuriţi asupra criteriilor distincţiei dintre neamuri
Avem o distincţie tradiţională şi încă operantă a descendenţei părinteşti pentru identificarea neamului din care provenim.
Cristi
Aţa cu care coşi textele propagqandistice sunt cusute cu aţă albă şi se vede rău de tot cârpeala. Nu te mai crede lume . Schibă placa izraeliană că s-a zgâriat rău de tot şi eşti încă tânăr şi recuperabil. Ia în braţe ,, Originea speciilor,, şi nu o mai lăsa pânăvei cunoaşte genealogia.
Îţi dau temă de gândire_ care este diferenţa între izraelian şi evreu între evreu şi neevreu.
Încă există foarte puţine mijloce de probă că evreii sunt criminalii antiromâni.
Repet sistemul social este dat de elementele care îl compun adică de oameni şi de structura adică de relaţiile dintre oameni, apoi este dat de funcţia acelui sistem adică de rostul sistemului în lume. În virtutea acestui adevăr nu pot fi numai unii oameni de vină pentru relele petrecute în lume. Aceiaşi oameni dacă îi organizezi altfel pot xrea o societate nouă în care oamenii se vor comporta foarte diferit. Societatea în are elementel adică oamenii au între ei raporturi de proprietate individuală asupra bunurilor materiale în special asupra mijloacelor economice nu pot fi conformi modelului uman creştin; nu îi lasă raportul de proprietate individuală care îi obligă să fie anticreştini. De aceea îţi scriu că creştinismul ca organizare socială nu poate apărea pe proprietatea individuală. Nu îi mai critica pe evrei decât în măsura în care ca oricare alţii ţin şi susţin o structură socială întemeiată pe proprietatea privat capitalistă asupra mijloacelor de producţie.
O dovadă în plus este că şi românii ne exploateză la nebunie în România. Şi unii din aceşti români exploatatori sunt închinători zeului jidănesc şi slujitorului său iisus. Credinţa religioasă nu are puterea banului capitalist. Deocamdată limba engleză şi capitalul se impun în Lume. Adormirea creştină a spiritului revoluţionar este o boală mortală. Şi boala lungă este moarte sigură.
Florine
Eu ţi-am înţeles plângerea. Ne aflăm într-o situaţie fără pereche în istoria română: nu mai avem oameni de caracter.Poporul român are spiritul alterat nde propaganda străină duşmănoasă de slugărnicia slugăilor din ţară. Problema lui Cojoare este că nu a avut mijloace de propagandă şi manipulare a românilor aşa cum a avut ţiganul. Se vede căp un economist chiar genial nu este suficient pentru acţiune socială. Îi mai trebuie jurişti, filosofi, sociologi, psihologi care toţi să jure credinţă poporului român pe viaţă. Eu nu am soluţie pentru cazul lui. Este o problemă de forţă are depăşeşte competenţa cetăţeanului Cojocaru.Vă dau sugestia să se alieze cu alte grupări politice patriotice şi să îşi facă o echipă de propagandişti direcţi cu abilităţi pedagogice având capacitatea de a modela conştiinţe personale şi de grup. Poate lumea deveniond conştientă de valoarea concepţiei Cojocare va acţiona în favoarea lui.
Economistul Constantin Cojocaru (presedintele PP-LC) spune adevarul despre Dan Diaconescu
Pe data 14.09.2012, am publicat, pe http://www.variantacojocaru.ro, articolul „Crima numita privatizarea OLTCHIM”. Articolul a fost preluat pe mai multe site-uri şi reţele de socializare, declanşând o amplă dezbatere. Între timp, s-a desfăşurat licitaţia pentru vânzarea pachetului de acţiuni, de 54%, deţinut de statul român în capitalul social al acestui important combinat chimic, licitaţie care a fost câştigată de „persoana fizică” numită Dan Diaconescu.
Este vorba de impostorul care a furat, din Legea Cojocaru, fraza referitoare la cele 20.000 de euro, escrocul care a furat, prin înşelăciune, semnăturile celor un milion de susţinători ai Legii Cojocaru, pe care le-a folosit pentru a fura un alt milion de semnături pentru susţinerea Partidului Poporului, pe care le-a folosit pentru a-şi crea partidul clona, PP-DD, cu care a reuşit să fure un milion de voturi la alegerile locale din 10 iunie 2012.
Această uriaşă escrocherie, realizată de postul de televiziune OTV, susţinut şi de alte posturi de televiziune din România, ascunsă opiniei publice de presa ticăloşită din România, este prezentată, cu dovezi, cu documente şi înregistrări video, pe http://www.variantacojocaru.ro.
Scopul acestei escrocherii a fost şi rămâne acela de a împiedica afirmarea Partidului Poporului, partid înfiinţat de milioanele de susţinători ai Legii Cojocaru, ca singura ALTERNATIVĂ reală la actuala „clasă politică” din România.
În acestă escrocherie, Dan Diaconescu este o simplă marionetă. În spatele lui se află una din grupările „clasei politice”, una dintre grupările transpartinice care s-au îmbogăţit prin „privatizări” şi care sunt speriate de moarte de Legea Cojocaru.
Implicarea lui Dan Diaconescu în „privatizarea” OLTCHIM este o continuare a escrocheriei prin care a fost creat monstrul politic numit PP-DD.
Scopul acestei noi escrocherii mediatice rămâne acelaşi: împiedicarea afirmării Partidului Poporului pe scena politică din România, înşelarea unui număr cât mai mare de români, prin prezentarea escrocului ca salvator al naţiunii, împiedicat să facă bine de actuala clasă politică.
Escrocheria OLTCHIM-DD este „opera” grupării transpartinice care se află în spatele lui Dan Diaconescu şi a grupării transpartinice instalată la conducerea OPSPI, instituţia statului român însărcinată cu “privatizarea” OLTCHIM-ului.
Procedura de „privatizare” a OLTCHIM-ului a fost schimbată, peste noapte, ca să devină posibilă participarea la licitaţie a „persoanei fizice” Dan Diaconescu şi să şi câştige, chiar dacă a încălcat, în văzul lumii, regulile jocului, depunând cu întârziere documentaţia de participare la licitaţie. Toată acestă farsă hoţească a fost concepută şi pusă în operă pentru ca escrocul să poată fi prezentat ca salvator al OLTCHIM-ului, al întregului popor românesc.
Deşi înainte de anunţarea rezultatului licitaţiei, viitorul câştigător a ţipat pe toate canalele posturilor de radio şi televiziune ca va plăti preţul achiziţiei a doua zi după anunţarea câştigătorului, după ce a fost desemnat câştigător, escrocul a uitat promisiunea şi a început să urle că nu poate semna contractul şi nici nu plăteşte suma la care s-a angajat deoarece textul contractului are…locuri goale. A şi părăsit, imediat, ţara. Evident, textul contractului a fost parte integrantă a documentaţiei de licitaţie. Acest text nu poate fi modificat, de către nici una din părţile implicate.
Rămâne de văzut dacă se va mai întoarce în ţară. Dacă o va face, înseamnă ca a primit garanţii serioase ca nu va fi arestat. În acest moment, există suficiente probe care să permită unor procurori competenţi şi responsabili să-l aresteze, pentru înşelăciune. Este mai mult decât un pericol social. Este un pericol naţional.
Escrocul nu va plăti cele 45 milioane de euro, la care s-a angajat. El nu are aceşti bani. În situaţia în care a fost adus OLTCHIM (700 milioane de euro datorii, ruptă de sursa de aprovizionare şi de piaţa de desfacere), nimeni nu îi împrumută escrocului 45 milioane de euro, ştiind, sigur, că aceste milioane de euro vor fi pierdute.
Dacă impostorul se va întoarce în ţară şi nu va fi arestat, escrocheria OLTCHIM-DD va continua până la alegerile din 9 decembrie a.c. Se va victimiza, de seara până dimineaţa, la OTV şi la posturile controlate de gruparea care-l controlează şi pe el. Va înfiinţa Compania Naţională de Investiţii, adică un nou FNI, prin care va încerca să fure ultimele economii ale românilor, să înşele milioanele de români disperaţi că nu mai văd nici o altă soluţie să scape de sărăcie şi umilinţă.
Acest scenariu va fi posibil dacă şi numai dacă posturile de televiziune neimplicate în acestă escrocherie, în primul rând TVR1, vor continua să nu mă lase să vorbesc, să nu-mi permită să prezint modul în care a fost pusă în operă escrocheria prin care a fost creat PP-DD, să nu-mi permită să prezint adevăratul conţinut al Legii Cojocaru, prin aplicarea căreia ar deveni posibilă şi salvarea OLTCHIM-ului, ca şi a tuturor întreprinderilor româneşti, aflate în proprietatea statului, care, fără, Legea Cojocaru, vor fi aduse, toate, în situaţia în care se află, astăzi, OLTCHIM-ul.
Dr. Constantin Cojocaru
Preşedintele Partidului Poporului
@ dorian spune: 26.10.2012 la 7:13 pm
„Traian Ion
Lazar Edeleanu a fost jidan.Asa exemple ne dai?”
Lazăr Edeleanu a fost Român, nu jidan! Cum din neştiinţă afirmi.
Orice român poate fi jidan; exemple de jidani ai pe saitul acesta: Ion Coja din prostie, Cristi conştient de ce face şi alţi laşi.
„Nu toţi evreii sunt jidani şi nu toţi jidanii sunt evrei!”
Traian Ioan
26.10.2012 la 4:53 pm
Așa este Crety, nu e suficient să fie omul prost ca să înțeleagă ce scrie un cretin sionist ca tine și dornic de a sluji masoneria și Israelul care prin FMI, NATO, religiile oficiale și sistemele politice, economice, clericale, laice din tot Imperiul Masono-Semit țin sub teroare și extermină toate popoarele nesemite, încât doar ei, evreii și arabii se mai pot înmulți din USA în URSS, din UE în Australia, din Japonia în Africa. Pentru ca cineva să înțeleagă că tu ești Mesia, Șilo, Milo Diliu trebuie să fie satanist ca tine, un adevărat sionist talmudic, un tâmpit sadea și sadic că altfel nu poate crede că evreii ca Petre Roman, Isărescu, Țiriac și compania care extermină poporul român din 1989 încoace sunt români după cum zici tu în nemernicia ta, pe loc repaus, iar românii asasinați de acești evrei sunt jidani. Hai, marș în copac la tătucul tău sionist Marx. Aa, și i-ai și pe ceilalți evrei sataniști ce au exterminat nesemiții cu sutele de milioane în Siberia și America, în Africa și Europa, din lagărele siberiene până în cele naziste și africane.
http://www.youtube.com/watch?v=neaYIsZaiYI
http://www.youtube.com/watch?v=bcaBdGkFYzw&feature=related
Traian Ion
Lazar Edeleanu a fost jidan.Asa exemple ne dai?
@ Cristi,
eşti mult prea prost ca să înţelegi ce scriu eu!
Fii liniştit că nu eşti singur şi nici singurul pe acest sait.
Traian Ioan
26.10.2012 la 5:54 am
Măi Crety, mai ușor cu drogurile alea pe care evreii le-au băgat pe piață în toată lumea, că te-ai tâmpit de tot. Nu vezi ce-ai ajuns să spui? Spui numai lucruri ilogice și tembele precum pretenția ta satanică că ești Mesia, prostul dracului ce ești, doar ca să abați atenția de la subiectul pus în temă, speri tu în sionismul tău retard și rasist, pe loc repaus, doar doar oi reuși să ne abați atenția de la faptul că toate sistemele sociale, politice, clericale și economice de conducere din ultimii 1000 de ani din Europa și aproape întreaga lume sunt conduse la vârf de arabi și evrei, încât la ora actuală, în tot Imperiul Mason, din România în USA, din Rusia în Australia, din Africa în Japonia nesemiții sunt exterminați prin interzicerea accesului la medicamente și tratamente medicale, prin impunerea imoralității, prin distrugerea sistemului de învățământ pentru ca nici un nesemit să nu mai poată accede la vreo funcție de conducere, prin reducerea salariilor și a puterii de cumpărare a majorității nesemiților astfel încât să nu se mai poată întreține și face copii, prin legiferarea prostituției, crimei, pornografiei, hoției astfel încât doar ei, evreii și arabii să se mai poată înmulți prin politicile lor segregaționiste din umbră, prin care doar ei au acces la bogățiile naturale ale țărilor din Imperiul Mason. În acest context, pe un evreu sionist și talmudic ca tine te deranjează proorocirile lui Moise, care a îndrăznit să spună că evreii și străinii au aceleași drepturi, după cum arată clar Biblia Creștină: ”STRĂINUL SĂ FIE IUBIT DE EVREI, CĂCI ȘI EI AU TRĂIT BINE ÎN EGIPT CÂND IOSIF ȘI-A ADUS FAMILIA ACOLO, ASTA ÎI SPUNE DUMNEZEU LUI MOISE: DEUTERONOM 10.19 / JUDECĂTORII SĂ JUDECE DUPĂ DREPTATE NEÎNȚELEGERILE DINTRE EVREI, DINTRE EVREI ȘI STRĂINI: DEUTERONOM 1.16”. Pentru tine, rasistul Traian Ioan, un evreu sionisto-talmudic și care astfel se închină lui Satan Sântio, e blasfemie. Cum, zici tu, evreii să fie egali cu neevreii?! Păi Talmudul rabinilor ce conduc actualmente Israelul spune altceva: ”Chiar si cel mai bun ne-evreu trebuie omorat: Talmud, Abhodah Zarah 26b T.” . În turbarea ta dementă, satanică, de evreu dominat de duhurile spurcate ce vin de la Satan, înspăimântat că nesemiții sunt declarați de Moise egali în drepturi cu evreii, începi să delirezi, să spui că Moise e rasist, pretinzi că evreii care au masacrat poporul român la Gherla, Aiud, în lagărele din Siberia cu milioanele sunt de fapt români, iar românii masacrați cu milioanele de evreii Ana Pauker, Stalin și compania au fost de fapt evrei, ba chhiar și de evreii Petre Roman, Mugur Isărescu, Ion Țiriac, Silviu Brucan și compania ce ne-au masacrat din 1989 încoace zicică nuuu, nu sunt evrei, ci români, iar de românii care vor să scape din jugul semito-mason zici că sunt jidani, asta ca să aduci și o notă de așa-zis anti-semitism pe site-ul lui Coja, și astfel, speri tu în prostia-ți crasă, necunoscătorii să spună evreilor jidani, astfel încât sioniștii să strige, așa ca tine: rasiiiism, antisemitiiiism!
Și ca să intri-n trepidații talmudice așa cum numai tu știi și poți (prietenii tăi securiști și turnători semito-bolșevici știu de ce), îți mai dau nicaiva înregistrări cu dragii tăi semito-masoni. Hai, pe loc repaus, sionistule:
http://www.youtube.com/watch?v=IZEv69djnkc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=neaYIsZaiYI
Re: Alternativă la religii este ştiinţa!
mandru?]
[quote]
„de ce sa fie cineva mandru pentru realizarea altui om? Mandru esti cand poti sa arati realizarile tale, nu pt realizarea altuia mai ales cand motivul e „ca esti roman”. Esti roman dintr-un simplu accident genetic. Fi fericit pt ei, prea multa mandrie duce la prostie. Si oricum, poate ca ati observat, multi dintre acesti oameni de succes au plecat in alte tari, nici unul na ramas in Romania, asa ca de ce ar fi cineva mandru? Majoritatea in momentul in care au plecat din tara au blestemato, iar dupa ce au avut succes au aparut prin presa si au laudat, ca sa arate ca au inima mare, adica propaganda, cunosc cativa din astia de succes care cand au iesit din tara nu au mai stiut cum sa blesteme locul in care sau nascut, ca mai apoi cu bani in buzunare sau intrecut in propaganda cat de mult isi iubesc locurile natale… abureli pt naivi.”
[/quote]
De ce să fiu mândru?
Pentru simplul motiv că-i fratele meu! Că vorbeşte şi gândeşte în limba necunoscută şi nerecunoscută ca limbă arhaică a strămoşilor noştri Daci. Să ştie lumea ce fraţi şi surori am!
Dacă arăt realizările mele, aşa cum recomanzi, mă consideraţi toţi nebun. Căci aşa suntem noi Românii, ştim despre noi că suntem un popor de proşti, aşa cum ne-a băgat în cap cei care se cred aleşi de dumnezeu să conducă lumea.
Zici că sunt Român dintr-un simplu accident genetic!? Te înşeli copile!
Providenţa a făcut să fiu născut la Drobeta – Turnu Severin, România, în ziua în care Corneliu Zelea Codreanu ţinea predica de Pre deal, în ziua de 24 octombrie, cu ocazia deschiderii unui spaţiu comercial. Corneliu Zelea Codreanu a anunţat cu acea ocazie viitorul omenirii: „Fiecăruia după nevoi, fiecare după puteri!”
Când scrii: „Fi fericit pt ei, prea multă mândrie duce la prostie.
Ai perfectă dreptate! Avem exemplul evreilor de la care trebuie să învăţăm cum nu trebuie să ne purtăm în lume.
Greşala evreilor nu trebuie să o repetăm. De altfel nu avem loc de ei; nu avem experienţa lor de a răspândi în lume, credinţa şi sămânţa Evei, minciuna.
Minciuna şi hoţia, jaful, nu sunt caracteristici Românului. Sunt însuşiri de la experţii lumii, de la rasistul criminal Moise, de la Patriarhul hoţ Iacov, de la conspiratorul Isus Cristos, care s-a crezut Mesia, şi ucenicii lui. Viclenia nu este o caracteristică a Românului; este o însuşire de la regele viclean al evreilor, David.
Mulţi Români au plecat din Ţară forţaţi de împrejurări produse de trădătorii de neam. Dar toţi duc dorul Ţării cu ei.
Să luăm cazul marelui Chimist Român Lazăr Edeleanu, fiul unui strungar, nevoit după absolvirea Liceului Sfântul Sava, să meargă să studieze şi să lucreze în Germania, Anglia dar tot în Ţara lui a murit în anul 1941.
Eu, Traian Ioan, sunt mândru că-s un om adus cu o pasăre de pradă chemată de la răsărit, dintr-o Ţară depărtată (România) ca să se împlinească planurile Creatorului nostru, Sântio. Da eu am spus şi Eu voi face să se întâmple. Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui. a spus Sântio Creatorul Pământului şi a tot ce este sub soare. (Isaia 46:11)
Prorocirile cu privire la viitorul întregii creaţii sunt inspirate de Sântio, Creatorul Pământului şi a tot ce este sub soare.
Sântio este cel care face să se întâmple tot ce cer oamenii dumnezeului lor. Aceasta este hierofania de care vorbeşte Românul Mircea Eliade.
Vorbeşti despre abureli pentru naivi, tinere…
Aburelile astea sunt manifestări ale iubirii faţă de limba şi locurile de care ai fost nevoit să te îndepărtezi.
Nimeni nu-şi părăseşte locurile natale decât forţat de împrejurări.
Uită-te la evrei cum toţi îşi doresc o Ţară a lor, o Patrie!
Re: Alternativă la religii este ştiinţa!
@ Muci În Ceai spune: 25.10.2012 la 8:07 pm
” @ Shilomesiadinpizdama-si, zis si Traian Ioan
Pai, retardule,parca mai la deal zicei ca toti vorbitorii de limba romana sunt romani. Acu te sucesti? Ti-a luat Silo memoria? ia niste lecitina, baietas, ca poate te ajuta. Da sa stii ca prostia e permanenta!”
[/quote]
Că sunt „retardat” ştiam că pot fi perceput şi aşa; că sunt prost eu ştiu da’, spre deosebire de tine eu nu sunt şi ignorant.
Prostia este permanentă dar, numai la credincioşii ignoranţi.
@ Shilomesiadinpizdama-si, zis si Traian Ioan
Pai, retardule,parca mai la deal zicei ca toti vorbitorii de limba romana sunt romani. Acu te sucesti? Ti-a luat Silo memoria? ia niste lecitina, baietas, ca poate te ajuta. Da sa stii ca prostia e permanenta!
Re: Alternativă la religii este ştiinţa!
Zob
24.10.2012 la 11:41 pm
[quote]
„A nu se face confuzie între jidani şi ţigani. Sergiu este ţigan şi a promovat ţigănia în România cum unul Cristi propagă cultul morţilor jidâneşti.Dă-i dracului pe Zaharia, Maleahi şi alţi indivizi hoituiţi prin Izrael…”
[/quote]
Eu nu fac confuzie între etnii cum ar fi, etniile ţigănească şi evreiască, confuzie între oltean, muntean, moldovean, ardelean, bucovinean, muscelean, bănăţean, aromân, dobrogean, şi aşa mai departe.
Termenul „jidan” şi derivatele lui nu se referă la evrei, aşa cum doresc şi reuşesc jidanii să inducă în mintea oamenilor.
Jidan este orice om, indiferent de etnie, care se crede înţelept, care se crede ales de dumnezeu să conducă mulţimi, mai mici sau mai mari, de oameni. Jidanii sunt, conştient sau inconştient, trădători de Patrie.
Exemple de jidani avem cu duiumul pe acest „sait personal, Ion Coja”. Este greu, însă, de detectat, de stabilit, care este conştient de ceea ce face şi care-i jidan din prostie.
Exemplu de jidan din prostie este Ion Coja.
Jidan conştient, de ceea ce face, este Cristi; celui căruia i s-a spus (nu mai ştiu de către cine) că ce face el este cusut cu aţă albă.
Să nu creadă cineva că acest cretin, numit Cristi, nu a înţeles mesajul aţei albe. A înţeles, dar el trebuie să-şi facă treaba de diversionist ca UNU’ şi altu’.
Re: Alternativă la religii este ştiinţa!
@ Muci În Ceai spune: 24.10.2012 la 7:44 pm
„Bey Shilo care esti tu Mesia,scoate-ma din dilema: Io vorbesc fluent engleza, germana, italiana, franceza, si ceva araba. Ce nationalitate am?”
Limba învăţată din pizda mamă-ti şi locul unde te-ai născut îţi stabilesc naţionalitatea.
Dacă respecţi Constituţia Ţării în care trăieşti eşti Patriot!
Dacă ignori Constituţia Patriei şi împlineşti cerinţele legii lui dumnezeu eşti jidan trădător de Patrie făcând jocul celor care se cred aleşi de dumnezeu să conducă lumea.
Aviz amatorilor!
Nenorocirea noastră este că ne-am lăsat păcăliţi de jidanii trădători de Patrie care ne-au schimbat Constituţiile stabilite de Patrioţi. Când, Marele nostru Cismar, Nicolae Ceauşescu – respectând Constituţia Ţării noastre, stabilită de jidani, după al doilea război mondial – le-a arătat cât de proşti sunt, L-au omorît!
Când Ceauşescu a dat definiţia cuvântului „neamestec”: ca principiu de drept internațional care interzice unui stat sau unui grup de state să se amestece în treburili interne ale altui stat. a făcut o aluzie la adresa Americanilor trădători de Patrie, la adresa tuturor jidanilor, nu numai americani.
Ignorarea Constituţiei Patriei dar respectarea legii lui dumnezeu scrisă de jidani pentru poporul evreu, cu scopul de conducere a celorlalte popoare, se numeşte TRĂDARE!
Aţi înţeles indivizilor? Fie UNU’, fie altu’, fie muci în ceai sau Ion Coja, veniţi şi judecaţi-mă! Nu mai fiţi laşi, crezându-vă înţelepţi ca evreii; nu mai fiţi jidani proşti trădători de Patrie.
Cu voi sau fără voi, Sântio face un Pământ nou şi ceruri noi. El îşi împlineşte planurile; El îşi cunoaşte viitorul Creaţiei Lui.
Tare mult m-aş fi bucurat ca fraţii mei de limbă şi Naţie să mă judece înainte de a mă judeca străinii.
Zob
24.10.2012 la 11:41 pm
Sionisto-retardule, turbezi, bag seama, că demasc jugul semito-mason asupra poporului român și asupra tuturor popoarelor nesemite. Urăști atât de mult creștinismul și pe proorocii evrei tocmai pentru că au impus drepturile egale pentru toate popoarele lumii, eliminând conceptul rasist al evreilor și rabinilor ce țin în majoritate de talmudul satanic prin care sunt educați că doar ei evreii sunt oameni, iar restul popoarelor sunt animale (așa ca tine maimuțo darwinistă). Turbezi că demasc faptul că toate sistemele demascate aici drept asupritori ai lumii sunt cele care au înființat USA-ul, URSS-ul și prin cele două sisteme conduse de evrei au înființat Israelul, fiara descrisă în Apocalipsă. De aceea urăști tu creștinismul, căci în Biblia Creștină scrisă de chiar evreii cu credință, adică de proorocii și apostolii evrei, se demască rasismul și șovinismul marii majorități a poporului evreu, căci în vreme ce creștinismul spune clar că ”IUDEII ŞI NEAMURILE SUNT LA FEL, PĂCĂTOŞI: ROMANI 3.9”, talmudul adoptat de rabini și evrei în majoritate și pe care tu-l urmezi ca un vierme sionist ce ești, spune că ”Chiar si cel mai bun ne-evreu trebuie omorat: Talmud, Abhodah Zarah 26b T .” de aceea tu urăști creștinismul și ceri jertfe de sânge ale românilor, pentru a urma astfel politica talmudului satanic adoptat de elitele americane și rusești, adică de semito-masonii care caută pretexte și metode prin care să extermine toate popoarele nesemite.
În nemernicia ta de câine turbat cauți astfel să impui asasinarea românilor sub pretextul vărsării de sânge ritualic, după modelul ocult de tip aztec sau dac prin care se făceau sacrificii umane zeului Moloh. Acum tu vrei să asasinezi românii, să promovezi exterminarea poporului român de către semiți, în speță a celor credincioși cu adevărat, adică a celor care din Dragoste nu acceptă crima, hoția, preacurvia, înșelăciunea drept criterii de urmat în viață așa cum tu sionistule o faci.
Ia, calmează-te puțin cu adularea iubitului tău evreu sionist, Stalin, și compania:
http://www.youtube.com/watch?v=idEuYTUtBKU
http://www.youtube.com/watch?v=gnQf2hjrkwU&feature=related
A nu se face confuzie între jidani şi ţigani. Sergiu este ţigan şi a promovat ţigănia în România cum unul Cristi propagă cultul morţilor jidâneşti.Dă-i dracului pe Zaharia, Maleahi şi alţi indivizi hoituiţi prin Izrael…
Bey Shilo care esti tu Mesia,scoate-ma din dilema: Io vorbesc fluent engleza, germana, italiana, franceza, si ceva araba. Ce nationalitate am?
Traian Ioan
24.10.2012 la 6:04 pm
Sionistule ce te crezi Mesia, da” halatu”, cât e halatu”?! Dincolo era mai ieftin, prostule care ești tu agent sionist:
http://www.ioncoja.ro/textele-altora/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
@ Cristi spune scrie prostii: 24.10.2012 la 5:53 pm
Toţi vorbitorii de limbă Românească sunt Români!
Cei pe care-i arăţi cu degetul spunându-le evrei, sunt trădători de Patrie, nu sunt evrei!
Pentru noi Românii, evrei sunt alţii. Românilor trădători de Patrie nu le putem aduce circumstanţa atenuantă că ar fi vreunul dintre ei, evreu.
Re: Alternativă la religii este ştiinţa!
Zob
23.10.2012 la 9:36 pm
[quote]
„Textul de mai sus este din punct de vedere epistemologic doar în fază de ipoteză. Sunt necesare experimente de verifiare a valorii de cognitive a acestei afirmaţii.
Acele date istorice sunt dispuse noncronologic şi deci nu pot servi identificării unui raport cauzal între cele petrecute sporadic şi grupul presupus a fi în culpă.
O calitate are această ipoteză: distrage atenţia clasei muncitoare de la problemele vitale şi ascunde tarele exploatării capitaliste.
Voi citi şi celelalte texte pe temă deoarece acesta este un program urmat de mai mulţi oameni de acţiune trebuie să fim documetaţi.”
[/quote]
Textele „Stăpânii din umbră”, publicate de „inţeleptul” Ion Coja, sunt din punct de vedere epistemologic, o dovadă în plus, a faptului că poporul evreu este condus de proşti care se cred deştepţi, înţelepţi sau, cum spun ei, evreii, se cred aleşi de dumnezeul lor să conducă lumea.
Prostia este o caracteristică a animalelor, în general, fără judecată, înzestrate de Sântio cu credinţă, speranţă şi iubire.
Judecata aparţine numai Creatorului!
Poporul evreu este lipsit de judecată, ca toate popoarele de altfel.
Conducătorul poporului trebuie să judece pentru popor dar să se şi lase judecat pentru a-şi descoperi greşelile. Greşelile conducătorului se răsfrâng, întotdeauna, în mod nefast, asupra poporului pe care-l conduce şi din care face parte şi el.
Prostia de a crede, cauza binelui (progresului) şi răului din lume, îi va duce pe evrei la pieire, aşa cum este profeţit, prin inspiraţie, de către Sântio, Creatorul nostru şi al habitatului vieţii noastre.
Nu vă scriu mai mult pentru că, din ignoranţă, nu citiţi şi rămâneţi proşti.
Nici măcar UNU’, dintre voi nu este capabil să mă judece şi să-mi arate ce greşesc.
Din punct de vedere epistemologic lucrurile sunt indubitabile: toate aceste grupări de interese oculte au înființat USA, apoi URSS, apoi Israelul prin cele două superputeri, cea sovietică, respectiv cea americană în fruntea cărora se află semito-masoneria. Așadar în fruntea acestor sisteme de tip capitalist și comunist, ortodox și catolic, mormon și neo-protestant se află fără nici cel mai mic dubiu evreii necredincioși, urmașii spirituali și de sânge ai celor ce i-au ucis pe proorocii evrei, pe apostoli și pe Mesia, adică evreii necredincioși de care Biblia Creștină scrie fără echivoc că sunt principalii artizani și sforari în cadrul Imperiului Roman și care au supervizat asasinarea lui Mesia prin șantajarea italianului Pilat din Pont:
DUMNEZEU VA CERE DE LA EVREI SOCOTEALĂ PTR SÂNGELE TUTUROR PROOROCILOR VĂRSAT DE LA
ÎNTEMEIEREA LUMII, DE LA SÂNGELE LUI ABEL(DECI EVREII SUNT URMAŞII LUI CAIN) PÂNĂ LA
SÂNGELE LUI ZAHARIA, UCIS ÎNTRE ALTAR ŞI TEMPLU: LUCA 11.50-51 / EVREII NECREDINCIOŞI, CARE AU UCIS PE PROOROCI ŞI PE MESIA AU PONEGRIT ŞI PE EVREII
CREDINCIOŞI ŞI I-AU ÎMPIEDICAT SĂ RĂSPÂNDEASCĂ CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PTR A ÎMPIEDICA MÂNTUIREA NEAMURILOR, CĂCI AICI DEJA NU MAI E VORBA DE RASISMUL ŞI XENOFOBIA EVREILOR CE NU AU CREDINŢĂ, CI DE URA EVREILOR NECREDINCIOŞI INCLUSIV PE EVREII CARE SUNT CREDINCIOŞI, PE PROOROCII ŞI APOSTOLII EVREI, PE ÎNSUŞI MESIA, PE ÎNSUŞI DUMNZEU: 1 TESALONICENI 2.14-16 /
PILAT A CĂUTAT DE CÂND A VORBIT CU ISUS SĂ-I DEA DRUMUL, DAR IUDEII NU L-AU LĂSAT ŞI L-AU FORŢAT SĂ-L CONDAMNE PE ISUS, ŞANTAJÂNDU-L CU ALUZIA CĂ DACĂ NU-L OMOARĂ PE ISUS
ÎNSEAMNĂ CĂ E ÎMPOTRIVA CEZARULUI: IOAN 19.12 / CÂND PILAT LE-A SPUS EVREILOR „IATĂ PE ÎMPĂRATUL VOSTRU”, EI AU RĂSPUNS CĂ CEZAR E ÎMPĂRATUL LOR. AICI SE VEDE ŞI CĂ PILAT A PROFITAT DE OCAZIE PENTRU A-I FORŢA PE EVREI SĂ RECUNOASCĂ ÎMPĂRĂŢIA ROMANĂ ASUPRA LOR: IOAN 19.15 /
Actualmente evreii nici nu se mai sfiesc să se laude cu faptul că subjugă America, România, Polonia, Ungaria, anunțând prin chiar președintele lor că au perspective de a ajunge și mai departe de atât.
http://www.ioncoja.ro/textele-altora/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/
http://www.youtube.com/watch?v=gnQf2hjrkwU&feature=related
tot ce s-a spus mai sus e adevarat si se stie de mult timp: întrebarea e „oare putem sa ne scapam de jugul acestui guvern din umbra” care vizeaza în plus diminuarea semnificativa a populatiei lumii si transformarea celor ramasi în sclavi.
Textul de mai sus este din punct de vedere epistemologic doar în fază de ipoteză. Sunt necesare experimente de verifiare a valorii de cognitive a acestei afirmaţii.
Acele date istorice sunt dispuse noncronologic şi deci nu pot servi identificării unui raport cauzal între cele petrecute sporadic şi grupul presupus a fi în culpă.
O calitate are această ipoteză: distrage atenţia clasei muncitoare de la problemele vitale şi ascunde tarele exploatării capitaliste.
Voi citi şi celelalte texte pe temă deoarece acesta este un program urmat de mai mulţi oameni de acţiune trebuie să fim documetaţi.
Vezi Cristi, ce-ti spuneam adineaori. Trebuie sa nu le facem jocul, trebuie ca ‘printul lumii acesteia sa nu gaseasca nimic in noi.’ Felicitari pentru articol.
„Persoanele despre care aducem vorba sunt absolut independente de orice religie si nu apartin nici unei natiuni. Ei nu sunt nici de dreapta si nici de stanga, nici liberari, dar folosesc toate institutiile pentru scopurile lor. Sunt membri ai unei sau altei organizatii, dar numai cu scopul de a ingreuna orice investigatie, de a produce deruta printre cei “curiosi” si a-i aduce pe o filiera gresita. Ei se folosesc de crestini ca si de evrei, de fascisti ca si de comunisti, de sionisti ca si de mormoni, de ateisti ca si de satanisti, de cei bogati ca si de cei saraci…DE TOTI!”
Referitor la produsul Cyclon B de la pct. 5 din Baza Dvs. de date, Institute for Historical Review (www.ihr.org) prin articole pertinente arata ca acest produs a fost utilizat contra paduchilor/plosnitelor, iar camerele de gazare nu sunt documentate in nici un material din imensa arhiva germana confiscata de aliati, aflata in buna parte in Rusia de azi.
cele mentionate mai sus sunt bine cunoscute.acesti criminali conduc lumea dupa bunul lor plac.toate relele depe pamant dela ei vin.gm