nota redacției: Domnul Riga Crypto ne trimite această poezie, veche de vreo 35 de ani. Excelentă poezie, ca pamflet, desigur! A fost scrisă de Vadim, în răspuns la gestul incalificabil al rabinului „roșu”, nevrednicul Mozes Rozen, al cărui nume a fost strecurat cu abilitate în textul pamfletului. Ce se întâmplase? Apăruse primul volum din proza politică a lui Eminescu, în seria celor 15 volume din vestita ediție Perpessicius. Iar Mozes Rozen s-a apucat să protesteze, cerând ca proza politică a lui Eminescu să rămână mai departe la index deoarece cuprinde prea multe texte anti-semite. S-a adresat lui Ceaușescu, Academiei, opiniei publice. I-au răspuns, printre alții, și doi evrei: Alexandru Graur și Zigu Ornea, desolidarizându-se academic de protestul „cartoforului”.

I-a răspuns și Vadim, cu textul de mai jos, care la vreme aceea a avut circulația unui samizdat, deși a fost publicat în bună regulă, în „Săptămâna” și/sau într-un volum de poezii. De versuri, mai exact spus. După 1990, Dan Zamfirescu, care le cam știe pe toate, a lansat informația, zvonul, că între Vadim și satyrul „drapat în giulgiu vișiniu” a existat o înțelgere, în urma căreia C.V.T. a scris poezeaua cu pricina. La ce-i trebuia rabinului acest text? Ca de obicei, era vorba de anti-semitismul din România. Cu textul lui Vadim în dinți, mefiboșetul (?) gângav se putea adresa tartorilor evreimii cerându-le și mai mulți bani pentru a putea contracara acțiunile legionarilor fasciști din România! Bani buni și la barbut sau ce juca pe mulți bani rabinul cartofor!

Are dreptate în comentariul său domnul Riga Crypto: situația de azi, în care ne-au adus promotorii legii„antilegionare”, seamănă mult cu ce din urmă cu 35 de ani! Cu Alexandru Florian în rolul rabinului… Un rol pe care îl joacă foarte prost!

.

 

.

„Trist cartofor, tu, monument de ură
satyr drapat în giulgiu vișiniu
cum, vii să faci tu ordine-n cultură?
mai bine ai vinde nasturi și rachiu
mici echiMoze-s ochii tăi de fiară,
rânjești ca râia, hâd, cu colții răi
mefiboșet gângav și fără țară,
răufăcător ești tu, cu toți ai tăi
nu îți lipsea nimic, aveai de toate,
stăteai pe Roze-n caldul tău bârlog
când ai sărit la creastă, pintenog,
să răstignești o nouă sanctitate,
la care eu de-un secol mă tot rog”