| VIVAT, CRESCAT, FLOREAT ROMANIA MAGNA! |  |
 |
 |
| Redactia ART-EMIS |
| Joi, 29 Noiembrie 2018 19:21 |
Măria Ta, Neam Românesc, Avem privilegiul de a le spune copiilor, nepoţilor şi generaţiilor ce vor urma, că, în ciuda tuturor aspectelor de falsă operetă democratică, poporul român are capacitatea de a rezista. Relaţia cu patria mamă a conţinut întotdeauna şi va conţine o formă de rezilienţă, o componentă supremă de iubire şi credinţă în Dumnezeu şi în valorile spirituale ale Neamului Românesc. România a deţinut şi va deţine întotdeauna puterea unui „honorificabilitudinitatibus”. Liderii postdecembrişti ai României sunt preocupaţi mult prea mult de afacerile Europei, în timp ce, peste ei cade,tot mai vlăguită. Cuprinşi peste măsură de mania atotputerniciei şi făţărniciei ei trebuie să înţeleagă, măcar acum la ceas aniversar, că poporul român are mai multă demnitate decât poate avea un lider de stat în zece vieţi; să înţeleagă că Patriotismul şi corupţia sunt două săbii care nu pot încăpea niciodată în aceeaşi teacă. Împotriva patriotismului se desfăşoară o campanie potrivnică, iar dispariția acestui sentiment poate duce la destabilizarea unui stat. Dragi români, să nu mai privim indiferenţi la dorinţa străinilor de a schimonosi temelia valorilor româneşti sau punerea patriotismului şi identităţii naţionale la stîlpul infamiei! Să cinstim şi să sărbătorim Centenarul României Mari cu solemnitate şi sobrietate firească şi, împotriva tuturor vicisitudinilor conjuncturale, să nu găsim prilejuri de ură şi încrâncenare! Să înţelegem cu toţii că Patria Română este şi trebuie să rămână un altar de cinstire şi rugăciune, nu un circ păgân! Ne adresăm ţie, românule de ieri, de azi şi de mâine: dacă nu ne regăsim în ipostaza de iubitori de neam, atunci ce suntem? La Centenarul Marii Uniri să ne iscălim cu sufletul pe fapte, eliminând ura care pustieşte respiraţia patriotică, iar măcar acum, cei mari la stat să-şi recapete faţa umană şi să înţeleagă că „Patria este norodul, iară nu tagma jefuitorilor!”. Cu urmaşii răzeşilor să nu se joace nimeni de-a Patria! Asta trebuie să ştie Europa şi marile imperii care vor să ne îngroape patriotismul, naţionalismul şi credinţa creştină, şi să se ruşineze de rădăcinile poporului român! „La mulţi ani România”! Dumnezeu să apere Patria Mamă şi Neamul Românesc! Re-Uniţi-vă, români!
În această Zi aniversară, este o datorie de conștiință, sădită în mințile și inimile noastre, să ne îndreptăm cu smerenie gândurile către cei care au adus jertfa supremă pe câmpurile de luptă, către bravii oameni de stat care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918. Prin trudă, onestitate și devotament, modestie și demnitate, punând mai presus de toate interesele țării, animați de un ideal național, să ne ridicăm la înălțimea înaintașilor, să ducem mai departe opera lor, să sprijinim prin faptele noastre edificarea unei Românii moderne, prospere, independente și suverane, care să se bucure de respectul cuvenit în lume.
Creată prin efortul și sacrificiile poporului român într-un context internațional favorabil, prin mecanismele juridice de exprimare democratică a voinței populare în adunările reprezentative de la Chișinău (27 martie 1918), Cernăuți (28 noiembrie 1918) și Alba-Iulia (1 decembrie 1918), România Întregită a fost și rămâne cel mai important și influent eveniment al istoriei contemporane a românilor, „ora noastră astrală”. A fost și rămâne un act de dreptate istorică, un triumf al voinței și dreptului imprescriptibil al poporului român de a trăi în libertate și demnitate în perimetrul neciuntit al spațiului de cultură și civilizație românească. A fost și rămâne împlinirea idealului pentru care au luptat și s-au jertfit generațiile de înaintași din toate provinciile istorice locuite de români. În același timp, Centenarul Marii Uniri nu este doar un eveniment istoric major din istoria neamului românesc, ci și o veritabilă forță vie a zilelor noastre, o sursă inestimabilă de educare în rândul tinerei generații a spiritului civic, a identității și conștiinței naționale, pentru asigurarea progresului general al societății. Este în afara oricăror dubii că revenirea Republicii Moldova în spațiul românesc de cultură și civilizație constituie un proces firesc și ineluctabil, și va urma neapărat o cale democratică, conformă experienței europene în acest domeniu: transfer deliberat și voluntar de suveranitate spre instituții comune, care să aibă ca obiectiv crearea unei piețe interioare prin aplicarea unor politici economice comune în domeniile tehnologic, financiar, social, agricol, regional, al mediului științific, educațional și al sănătății, urmată de apariția unei noi entități politice comune. Concomitent cu edificarea acestei noi entități ca realitate economică, juridică și politică, la temelia respectivelor procese va fi pus un suport istoric solid, constând din unitatea tradițiilor noastre creștine, intelectuale și culturale, din modul de viață al populației de pe ambele maluri ale Prutului, ce formează, în totalitatea sa, spațiul comun de cultură și civilizație românească.
Marea Unire de la 1 decembrie 1918 şi făurirea României Mari a fost o minune dumnezeiască, un efort colosal al românilor de pretutindeni. Secolul al XX-lea a adunat muntenii moldovenii, transilvănenii, basarabenii, bucovinenii, bănățenii, dobrogenii în patria poporului nostru – România. S-a deschis o nouă carte sfântă a poporului român care, secole întregi, a suferit robia imperiilor Otoman, Rus şi Habsburgic. Lupta şi jertfele uriaşe ale românilor din imperiile asupritoare, realizând spiritul de libertate şi idealul unităţii naţionale, a şters hotarele puse de străini şi a trasat pe harta lumii România – stat unitar al întregii noastre naţiuni. O Ţară mare, cea mai frumoasă din Europa, pe pământul căreia milenii au dăinuit Dacii, Valahii şi apoi Românii lui Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, care au apărat de duşmani această bucată de rai a Carpaţilor, Dunării şi Mării Negre. La ceas aniversar, nu putem să-i uităm pe marii bărbaţi ai neamului, pe prim-miniştrii Marghiloman, Brătianu şi pe mareşalii României Averescu, Prezan, Antonescu. Centenarul este un ecou al măreţelor fapte pornite din toate provinciile româneşti – Basarabia, Bucovina, Transilvania. Basarabia a dat o generaţie de eroi a Unirii, în frunte cu Ion Pelivan, Ion Inculeţ, Pan Halippa, Constantin Stere, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, Vasile Stroiescu, Ştefan Ciobanu şi alţii care, prin luptă, curaj, mare responsabilitate faţă de popor, votează, la Chişinău, pe 27 martie 1918, Actul Unirii. În aşa mod, Basarabia a fost salvată de teroarea bandelor bolşevice, de anarhia ce domnea în imperiul Rus în destrămare, de războiul civil. Basarabia a pornit în făgaşul prosperităţii şi belşugului. Ţărănimea, în rezultatul reformei agrare, a primit pământ. Ţara a început să prospere, s-a dezvoltat o industrie modernă (capacitatea a crescut cu 235%). Sărbătorim Centenarul Marii Uniri din 1918, suntem obligaţi să trecem în arhive atacurile antiromâneşti, să punem în capul mesei adevărul istoric despre întregirea României în rezultatul unui proces istoric de lungă durată, care au format şi cimentat identitatea poporului român divizat de imperiile limitrofe. Tricolorul unităţii naţionale l-au înălţat Basarabenii, Transilvănenii, Bucovinenii, Bănăţenii, nu opresanţii Moscovei, Vienei ori Budapestei. În 1992, când mercenarii şi armata Rusiei a dezlănţuit un război împotriva Republicii Moldova, combatanţii voluntari, sub tricolor, urmând exemplul strămoşilor de a-şi apăra neamul cu arma în mână, au stat la paza fruntăriilor române de la Nistru. Şi acum, după o sută de ani de la Marea Unirii, românii din Basarabia şi Bucovina de Nord, care au suferit colosale pierderi în anii ocupaţiei sovietice, sunt un argument istoric de cunoaştere a identităţii româneşti şi apartenenţă a României. Acum ca niciodată poporul român are nevoie de unitate şi perseverenţă pentru a înfrunta furtunile geopolitice ca, în rezultat, să fie un popor prosper al Europei şi mapamondului. Sunt ferm convins că patria acestor români e România. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Mă număr printre milioanele de purtători ai raniței Iubirii de Ţară și mă alătur, cu toată ființa mea, celor care acum, la ceas aniversar, își îndreaptă gândurile cu pioșenie către cvasinecunoscuții eroi ai neamului românesc, făuritori ai visului de veacuri al tuturor românilor: Unirea cea Mare! Dumnezeu să binecuvânteze România!
Răscolitor și înălțător îndemnul de a adresa contemporanilor noștri un mesaj cu ocazia evenimentului epocal, a cărui măreție mai-marii timpurilor noștri aproape că nu o mai văd. Noi, mare parte din românii de pe mallul stâng al Prutului, suntem bucuroși și mândri că am reușit să ne menținem de-a lungul anilor de înăbușire sistematică prin toate mijloacele a sentimentului de conștiință identitară ființa națională, să ne păstrăm graiul românesc și simțirea românească și am sperat să fim părtași la realizarea visului nostru centenar: ReUnirea cu Patria-mamă, ReÎntregirea Neamului și a pământului românesc. Am avut atâția colegi contemporani care erau convinși si se străduiau să mă convingă (parcă-l aud pe curajosul nostru „nea Grig”: „Frate Nicolae, Reunirea va avea loc mai devreme decât ne așteptăm noi!”) că aceast vis se va înfăptui sub ochii noștri și care, iată, n-au mai avut fericirea să apuce ora astrală: Ion Ungureanu, Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Vodă, Leonida Lari, Lidia Istrati, Vasile Vasilache, Anatol Ciocanu, Ion Dumeniuk, Doina și Ion Aldea-Teodorovici, Valeriu Cupcea, Nicolae Sulac, Mihai Dolgan, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur, Alexandru Moșanu, Nicolae Costin, Eugen Coșeriu, Ion Osadcenco, Valentin Mândâcanu, Gheorghe Marin, Boris Movilă, Nicolae Corlăţeanu, Silviu Berejan, Valeriu Rusu, Ion Berghia, Ada Mihailovschi, Grigore Bostan, Vasile Levițchi, Dumitru Covalciuc, Ilie Motrescu…”. O modestă floare de câmp la veșnicia memoriei lor și un nestins apel contemporanilor și urmașilor, să ne facă și să ne țină Țara „dodoloață” și Neamul nedespărţit pentru vecie !
Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu Ţara. Un sentiment de mândrie mă ţine în suspans, deoarece bunicul meu, Ion Alexandru Moraru a contribuit şi el punând acea cărămidă modestă la Marea Operă a Întregirii Neamului Românesc in 1918. O sută de ani în urmă buncicul meu a votat Unirea, ce-i drept, la nivel de județ Orhei și acest lucru se întâmpla la 25 martie 1918, adică cu două zile înainte de de votul istoric al Sfatului Țării de la Chișinău. Desigur, normal ar fi fost să fim demni de înaintașii noștri și să realizăm noi re-unirea Basarabiei (sau ce-a mai rămas din ea, adică Republica Moldova) cu Țara, dar indiferența noastră, sărăcia și grijile cotidiene, lașitatea, trădarea clasei politice din Țară și de la Chișinău, puternica propagandă rusească, susținută cu sume fabuloase din exterior au zădărnicit realizarea acestui deziderat mult visat de românii basarabeni și nu numai. Nu ne vrea nimeni unificați, nu ne vrea nimeni uniți și puternici! Sloganul „Dezbină și stăpâneşte!” este și azi la fel de actual ca întotdeauna! Mă adresez tinerei generații, cu rugămintea, chemare de a studia istoria adevărată a Neamului Românesc, de a citi și răspândi lucrările istoricilor, scriitorilor şi formatorilor de opinii patrioţi: Nicolae Iorga, Gheorghe Buzatu, Ioan Scurtu, Larry L. Watts, Jipa Rotaru, Ion Măldărescu, Ion Coja, Maria Diana Popescu și alții. Trăim într-un sistem depășit, care trebuie schimbat de urgență, cât nu e târziu! Trebuie de pus în capul mesei Adevărul istoric! Trebuie să ne debarasăm de corporațiile internaționale, care jefuiesc românimea sub toate aspectele, trebuie chemaţi la dreaptă judecată toți vânzătorii de Neam și Țară, iar cei dovediţi vinovaţi, pedepsiţi după gravitatea faptelor comise! Nu așteptați ajutor și susținere de la străini, fiindcă interesul lor este altul! Fără putinţă de tăgadă, cele spuse mai înainte par demersuri irealizabile în conjunctura de astăzi, dar puși n fața unui pericol iminent, nu avem de ales, suntem! Sus inima români!
Implacabil, anii se adună. Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia este actul de naștere al României moderne. Mi se pare necesar ca, anual, evenimentului să-i închinăm realizări care să demonstreze, atât prietenilor cât și dușmanilor, adevărata noastră valoare. Ar trebui să procedăm astfel fiindcă în decursul acestei sute de ani ne-au ieșit în cale prea multe răscruci, am fost agresați de prea multe pericole și am întâlnit de prea multe ori perspectiva destrămării României, țară aflată în punctul de intersecție a intereselor marilor distrugători de istorie. Chiar ar merita să sărbătorim, plini de bucurie și de speranță, fiecare zi peste care am pășit împreună cu țara rămasă întreagă. Ar trebui să ne bucurăm pentru fiecare răsărit de soare care luminează țara rămasă întreagă întrucât, în această sută de ani, ne-am luptat neîntrerupt cu perfidia trădătorilor de neam; am traversat cu sacrificii uriașe un război mondial în care nevoia păstrării unității naționale ne-a aruncat dintr-o tabără în alta, fiecare tabără jinduind la rândul ei după bucăți de pământ românesc; am căzut sub dominația estului roșu care ne-a zmuls Basarabia, părți ale Bucovinei și Ţinutul Herţa, ne-a spoliat bogățiile; am pornit, cu dorința izbăvirii ieșită la suprafață, ceva incert, ceva ce s-a vrut a fi o revoluție, ceva care a pus în pericol unitatea noastră între aceleași granițe mai mult decât o conflagrație și care ne-a marcat definitoriu ultimii treizeci de ani de existență; am trecut, ca prin minune, dincolo de ruperea în bucăți a întregirii din 1918 după modelul iugoslav sau cehoslovac; am rezistat și rezistăm pizmuirii zilnice a vecinilor unguri; am călcat de nenumărate ori greșit, dorind să pășim spre mai bine, riscându-ne de fiecare dată unitatea; ne-au cotropit pașnic „prieteni” care încearcă să ne sugă și ultima picătură de vlagă intelectuală sau economică, care ne impun prin metode perfide renegarea istoriei, uitarea eroilor neamului, transformarea armatei într-o butaforie de voivodil și suveranitatea într-o formă ciudată de slugărnicie în numele democrației;
Acum o sută de ani, oamenii potriviţi, aflaţi la locuri potrivite, au realizat speranţa a zeci de generaţii de români – Unirea tuturor conaţionalilor într-un singur stat. România interbelică s-a prezentat în faţa Europei şi Lumii ca o ţară cu realizări frumoase în varii domenii, de la economie la sfera socială, la cea religioasă, culturală etc. Dar timpurile au fost nemiloase cu noi, românii. Alianţa celor două regimuri totalitare, nazist şi sovietic, a dus la cunoscutul rapt teritorial (iunie 1940). După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, U.R.S.S. nu doar a recucerit teritoriile româneşti, ci a impus un regim totalitar în însăşi România. Dar nimic din ceea ce este artificial nu-i veşnic: regimurile comuniste s-au destrămat. În pofida unor realităţi triste de astăzi, totuşi sunt convins că va sosi clipa când toţi românii vor avea un singur stat, unul bogat, democratic, respectat de celelalte popoare. La mulţi ani, România!
Urez revistei ART-EMIS, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, să aibă înțelepciunea să reflecte în continuare cultura românească în manieră demnă și plină de profesionalism, cu gândul la specificul național românesc și la locul acestuia în concertul spiritualității europene și mondiale.
Românii au ajuns să fie toți în aceleași granițe pentru că au răbdat până la sfârșit biciuirile istoriei, cele mai dureroase fiind cele administrate cu cinism de otomani și austro-ungari. Toți istoricii măsoară hărți și evocă amenințările teritoriale din partea acestor cuceritori nedrepți, ignorând sau minimizând atacurilor lor spirituale: islamizarea și catolicizarea/reforma. Românii au ajuns să fie toți în aceleași granițe pentru că au citit cuvântul neschimbat al lui Dumnezeu pe care Coresi, Dosoftei și ceilalți l-au oferit în limba lor, continuând tradiția bizantină chirilică. Literele inventate de Chiril și de Metodie, ca instrument de înmulțire a ortodoxiei bizantine și apoi literele de lemn sculptate de meșterii tipografi în chipul limbii române au reprezentat fortăreața imbatabilă a neamului românesc. Dumnezeu le-a îngăduit românilor să-și adune țara pentru că au trăit cuvântul Lui. Infanteria, cavaleria, artileria, aviația și marina nu au învins prin puterea lor singură, nu doar brațul lor i-a scos din mâna dușmanilor, ci şi Providența. Au mărturisit-o și veteranii care au îndurat și penultima boală socială și au trăit până în epoca noastră post-decembristă, modernă, revoltată, auto-suficientă, trădătoare. Câți militari români au murit în luptă din pricina rănilor inamicilor din Primul Război Mondial, atâți români neînarmați mor acum în fiecare an. Renunțarea la ocrotirea lui Dumnezeu a fost ca renunțarea acoperirii în aur a monedei: orice se poate întâmpla (ca deviză ipocrită a prezentului). Dovadă stau conducerea adormită sau antinațională (ca expresie a duhului românului de azi) și alienarea Basarabiei (ca expresie a mutilării secundare bolii înstrăinării). În anul omagial al Marii Uniri, ar trebui să mulțumim cu lumină românilor care s-au jertfit pentru libertatea noastră. O mulțumire la fel de justă ar fi să îi omagiem cu viața noastră, demnă, virtuoasă; să privim în urmă și să vedem șirul de bărbați și de femei în port popular, care stau în rând pentru nașterea noastră. Altfel, jertfa lor rămâne necinstită. Altfel, bucuria Unirii rămâne neîmpărtășită. „Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a locui frații împreună !… că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea și viața până în veac”. (Psalmul CXXXII, 1, 3).
La 1 Decembrie 1918 istoria nepărtinitoare, această „magister vitae”, a înregistrat izbânda unei idei hrănite prin jertfa a multor generaţii întrupată într-o formă unitară: Rom\nia Mare. În acea zi memorabilă de duminică, Suveranii ţării, în fruntea unităţilor române şi aliate franco-britanice, îşi făceau reintrarea în Capitală, după o pribegie de doi ani. Şi tot atunci, după ce Basarabia şi Bucovina îşi exprimaseră unitatea cu Ţara-mamă, dincolo de Carpaţi, în cetatea Primei Uniri, la Alba Iulia s-a săvârşit prin voinţa liber exprimată a reprezentanţilor autorizaţi ai naţiunii române unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu România. Acum, la trecerea unui veac de la înfăptuirea Unirii Românilor din 1918, rod al vredniciei şi perseverenţei conducătorilor adevăraţi, urmaţi de marea majoritate a poporului, al vitejiei şi credinţei ostaşilor în dreptatea cauzei şi a izbânzii acesteia, nu putem decât să constatăm faptul că dincolo de deciziile care s-au luat şi semnat atunci la Paris sau mai târziu de alte foruri internaţionale Unitatea românească rămâne o realitate pe care vicisitudinile politice şi actele vremelnice de forţă nu au putut şi nu o pot schimba. Iată de ce, ea se cere apărată cu dârzenie şi curaj, întărită prin propriile eforturi de păstrare şi dezvoltare a identităţii specific şi a elementelor, printre care armata, care-i conferă în timp putere şi permanenţă. Soarta ei stă în primul rând în puterea braţelor şi minţilor noastre, în tăria inimilor milioanelor de români, în noi înşine.
Distinși urmași ai nemuritorului neam de daci, acum in toamna vietii, cand inima imi bate festiv pentru că sunt contemporan cu Centenarul Marii Uniri a mult prea incercatului nostru neam, aș vrea să știti că am făcut parte din generația care a construit canalul Dunăre – Marea Neagră, Transfagărașanul, Palatul Poporului, mii de fabrici și uzine în întreaga țară, care exporta în toate colțurile lumii aparatură electronică, tractoare, autoturisme Dacia, produse chimice și petrochimice, mobilă, grâne, nave, utilaj petrolier, textile, încălțăminte,etc., etc., etc… Aici, pe sfântul și bine-cuvântatul nostru pământ, apărat de peste 2000 de ani cu mari sacrificii de bravii noștri inaintași, s-au instruit în Epoca de Aur, generații de tineri români dar și din state de pe toate continentele, indiferent de religie sau ideologie, spre binele și prosperitatea umanității. Noi, generația anilor născută după 1944, ne-am facut datoria respectând regulile și legile ce ne-au fost impuse. Am fost și suntem mândri că în anii 1968-1980, mai marii lumii veneau la București să ia lumină! La București se dădea ora exactă în politica externă mondială, aici s-au luat decizii care au menținut pacea și liniștea omenirii. Poate că generația din care fac parte a cedat prea ușor presiunilor externe și România a pierdut, în numele integrării europene, pădurile, petrolul, gazele naturale, distrugerea industriei, parțial a agriculturii, etc.. Nici o scuză nu ne absolvă de responsabilitatea celor petrecute și de povara pe care o lăsăm generațiilor viitoare! Trebuie doar să știți că nu am stat mereu în genunchi în fața puternicilor lumii și nu am fost tot timpul slugile turcilor, rușilor, austriecilor și mai nou ale aliaților vest-europeni! Un cântec al perioadei interbelice conținea câteva versuri ce definesc destinul nației noastre și spune că: „Tot ce-i românesc nu piere şi nici nu va pieri”. La mulți ani Români, La mulţi ani, România, Patrie Sfântă!
Zămislit prin veac din stirpea dacică autohtonă, neamului românesc i-a fost lăsat de la Dumnezeu să trăiască în această parte a Europei înconjurat de vecini neprieteni, hrăpăreți și lacomi care au râvnit nu o dată, la bunurile cele mai de preț ale înaintașilor noștri, libertatea și unitatea național-statală, de aceea, secole de-a rândul, moșii și strămoșii noștri au fost nevoiți să suporte ample rapturi teritoriale și să trăiască vreme îndelungată în state separate sub stăpâniri străine. Niciodată însă românul nu a pierdut speranța reunirii fraților și nu și-a înstrăinat căminul, nici graiul, nici firea și legea, toate acestea fundamentând în timp permanențele neamului și ale țării. Pe aceste deziderate și-a călăuzit neamul nostru pașii mari făcuți pe drumul reîntregirii neamului și gliei. Trecutul nostru prin de jertfe este temelia pe care se înalță – cu demnitate – nația română pe calea devenirii sale istorice Conștiința pururi vie a unității de neam și de limbă avea să zămislească peste secole, odată cu modernizarea societății, România Mare. Miracolul Marii Uniri înfăptuită pe deplin în urmă cu 100 de ani și aspirația continuă a românilor spre libertate și unitate, au devenit și rămân permanențe perene ale unei istorii zbuciumate și încărcate de jertfe. Căci ce altceva a însemnat pentru nația română înscrierea în anii primei mari conflagrații mondiale de la începutul secolului al XX-lea pe traiectoria strălucită a jertfirii sublime a sute de mii dintre fiii ei pentru înfăptuirea deplinei unități naționale? Acum, la aniversare centenară, să ne plecăm cu pioșenie și să aducem închinăciune jertfei celor căzuți la datorie pe altarul întregirii și făuririi
Generaţia Marii Uniri din 1918 a fost una eroică, animată de un ardent patriotism. Liderii politici au înţeles spiritul vremii şi au acţionat pentru realizarea aspiraţiile seculare ale românilor. Au organizat mişcarea naţională, care a culminat cu Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România. La Centenarul Marii Uniri, România nu mai este cea din 1918. Liderii politici de la Bucureşti au abandonat interesele naţionale ale poporului român, consfinţind prin tratate sfârtecarea României Mari. Ei au recunoscut în 1990, Republica Moldova – constituită pe o parte din teritoriul Basarabiei – şi au stabilit relaţii diplomatice cu acest stat. Prin tratatul din 1996, au renunţat la nordul Bucovinei, sudul Basarabiei şi a insulei Şerpilor, teritorii româneşti ocupate de Ucraina. Pentru a face pe plac liderilor N.A.T.O. şi U.E. – guvernanţii români militează pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Cadrilaterul este uitat cu totul. Refacerea României întregite nu intră în calculele lor politice. Nici măcar apărarea statului nu-i preocupă, dovadă fiind toleranţa faţă propaganda şi acţiunile revizioniste maghiare care se desfăşoară în Transilvania. Anul Centenarului a devenit anul marii învrăjbiri naţionale, principalul promotor al acestei drame fiind chiar preşedintele României. Populaţia este debusolată şi demoralizată. Perspectivele sunt sumbre şi există pericolul ca statul român – în graniţele actuale – să dispară de pe harta Europei. Liderii politici ai generaţia de la 1918 au fost patrioţi adevăraţi. Liderii politici ai generaţiei de la 2018 nu urmăresc decât propriile interese, iar în relaţiile externe se comportă ca nişte slugi ascultătoare, de parcă am fi in vremea domniilor fanariote.
Acum aproape două decenii, am avut parte de cel mai lung interviu din viața mea, cu un tânăr jurnalist, interviu care a durat ore în șir. Una din întrebări, cea cu nr.32, a fost neașteptată și ingenioasă.
Credinţa Neamului nostru ne-a condus spre Unire, spre Re-Întregire, iar azi mai mult ca niciodată avem nevoie să reînnodăm drumul Neamului spre Nemurire. Când eram copil mă înfruptam din poveştile şi legendele strămoşilor noştri Geto-Daci, pline de Feţi Frumoşi şi Cosânzene şi visam. Fără poveste, trăim doar prezentul cu vremuri debusolate şi oameni dezorientaţi. Fără ţintă, nu ne cunoaştem rostul mergerii către lumină. Fără credinţă, suntem săraci şi goi la suflet. Fără idealuri, nu vom reuşi să parcurgem labirintul sălbatic spre ieşirea din bezna tunelului. Copil fiind, am ştiut să visez prin poveştile noastre. Azi nu mai avem poveşti în care să credem pentru că ni s-au furat şi dacă dorim să ne urmăm destinul, trebuie să ne regăsim balanţa şi crezul în Nemurirea Neamului Românesc pentru care, de-a lungul istoriei au luptat strămoşii noştri. Visul s-a împlinit la 1 Decembrie 1918. În 2018 ne-am sfinţit ca naţiune creştin-ortodoxă adevărata Catedrală a Neamului spre cinstirea părinţilor noştri şi a celor ce s-au jertfit pentru neatârnare şi libertate.
La mulţi ani, România! „La mulţi ani române, oriunde te-ai afla!”. Sărbătoarea Centenarului României Mari este a fiecărui român, în cenuşa din vatra românească se află şi s-a aflat dintotdeauna în istorie scânteia iubirii de neam, de demnitate şi curaj, care a trezit spiritul naţional în faţa încercărilor de îngenunchere şi trădare, scânteie receptivă şi azi la apelul vechiului ideal de urgenţă: România Mare! Sărbătoarea Marii Uniri este a noastră, a românilor de peste tot, nu a liderilor de astăzi, care, prin discursuri sterile pozează în salvatori ai României. Ei n-au luptat pentru patria lor, ci doar pentru a-şi umple pungile cu arginţii trădării. Să ne trezim la ceas aniversar din amorţire, cinste să dăm înfăptuitorilor Marii Uniri, iar faptele noastre de spirit să fie tot atâtea posibilităţi de eliberare din strâmtorile interne şi din strâmtorările urzite din afară! Îmi amintesc de o veche şi înţeleaptă bătrânească: dacă vrei să schimbi ceva din temelii e nevoie de sacrificii. Sacrificii facem şi noi, românii plecaţi prin alte ţări ale lumii, în orizonturi mai promiţătoare, sacrificii au fost în istorie pentru Patria Mamă, martiri au fost „câtă frunză şi iarbă”, „Eroi au fost, eroi sunt încă şi-or fi în Neamul Românesc”, dar parcă prea sacrificat este poporul român, comparativ cu celelalte popoare europene. Fie ei unguri, moldoveni, olteni, munteni, ardeleni, turci, lipoveni, secui, alte etnii trăitoare pe pământul nostru străbun, trebuie să apere integritatea naţională şi teritorială, dragostea de Neam şi de Ţara în care trăiesc! Să ne prindem cu toţii în Hora Unirii, să-i cinstim pe eroii Neamului Românesc, pe cei care au făcut „România dodoloaţă”, să ne cinstim Istoria, Credinţa şi Neamul, pentru că prea mulţi calcă şi ne atâţă pe pământ străbun precum voiesc puterile lumii! Mai dă-ne, Doamne, un Ştefan cel Mare şi Sfânt, un Mihai Viteazul pentru a-şi uni spada şi barda pentru apărarea Ţării! Mai dă-ne, Doamne un Mareşal Antonescu ca să întregească fruntariile României, căci orfan este românul ce nu-şi mai găseşte Patria în patria lui din pricina nelegiuiţilor! Ştiu sigur că până şi în acest sistem profund viciat al Anului Centenar, Ţara are încă eroi. Eroi ai faptei, a Credinţei, ai Patriotismului! Eroi ai ideilor extraordinare! Semn că nu e totul pierdut. Românii nu trebuie să calce cu teamă în Ţara lor, unde, trebuie să domnească pacea, siguranţa naţională şi socială, armonia şi liniştea între toate etniile, cu condiţia ca acestea să respecte legile şi datinile strămoşeşti ale locului. Deşteaptă-te, române!, şi nu uita că dovleacul românesc are mai multe seminţe, la fel de străvechi precum cele din Mărul Adamic! Românu-i primitor cu cei de bună credinţă, dar cei veniţi pentru a ne pricinui suferinţe să afle de la noi că: „Din acelaşi lemn se face, și icoană și măciucă!”. La mulţi ani, români! |
Comenteaza