Drepturile minorităţilor,

între realitate şi meschinărie

de  (21-4-2013)

 Extras din ACUM.TV http://www.acum.tv/articol/65499/
Nu sînt naţionalist, nu cred că trebuie să exagerăm cu drepturile minorităţilor, după cum nu cred că trebuie să tolerăm abuzurile. Dincolo de orice teorie inutilă, iată descrierea unei situaţii tipice. Comentariile le puteţi face (şi) dv.

M-am aflat cîteva zile la Nădlac, oraş aflat la frontiera cu Ungaria, locul principal de ieşire din ţară spre Ungaria, adică spre Vest. Era a doua oară cînd mă aflam acolo, după mulţi ani şi am stat ceva mai mult, 3 zile şi jumătate. Am avut aşadar ocazia să analizez mai bine locul şi zona.

Nădlac este un sat slovac, iniţial, la jumătatea secolului al 19-lea, cînd a fost fondat, era integral slovac. După primul război mondial, a fost împărţit: jumătate în România, numindu-se Nădlac; jumătate în Ungaria, numindu-se Nagylak. În slovacă, Nadlak. Strict lingvistic, toponimul este de origine maghiară, însemnînd (aproximativ) Satu Mare. Slovacii stabiliţi acolo au făcut parte, la ora aceea, din marile deplasări de populaţie dinspre Europa Centrală spre zonele mai periferice ale Imperiului. Toţi slovacii din Nădlac sînt luterani, nu catolici, ca majoritatea slovacilor şi a cehilor (peste 62% dintre cetăţenii Slovaciei se declară romano-catolici, puţin peste 6% se declară protestanţi).

Şi azi locuitorii Nădlacului vorbesc slovaca, fiind una dintre puţine localităţi din afara Slovaciei unde slovaca este o limbă vie, folosită pe stradă, în magazine şi, evident, la şcoală, unde există inclusiv nivelul celor patru clase de liceu. La nivel universitar, limba slovacă este studiată numai la Universitatea din Bucureşti, alături de majoritatea altor limbi slave, care au cursuri regulate (în România nu există specialişti şi, deci, NU se studiază puţine limbi slave: soraba sau sârba luzaciană, caşuba şi bielorusa; toate celelalte limbi slave se studiază cel puţin la nivel de lectorat, adică a doua limbă slavă, opţională, toate celelalte limbi slave la nivel de cursuri pline).

Aflat acolo, gazdele ne-au arătat şi satul vecin, Nagylak (din Ungaria), am ajuns pînă la Makó, un orăşel frumos, simpatic, curat. Zona este faimoasă pentru faptul că acolo se cultivă, se spune, cea mai bună ceapă din Ungaria! Drept urmare, acoperişul băilor termale locale are formă de… ceapă! Dar nu despre Makó vreau să scriu, ci despre Nagylak. Dacă în urmă cu circa 150 de ani slovaca era limba uzuală a locului şi este şi azi în Nădlac, adică în partea românească, la Nagylak toată populaţia slovacă a fost maghiarizată. Satul a fost, de facto, desfiinţat, iar populaţia mutată în localităţile învecinate, preponderent la Makó. Aminteşte de originea lor doar cîte un nume de familie, pe ici, pe colo. Nagylak este lipit de Nădlac, fiind separate doar de cîţiva metri de pămînt şi de punctul de frontieră.

Cred că realitatea din teren spune multe. Spune multe despre un anume „stil naţional” de comportament faţă de minorităţi. Nu cred să fie în Europa grup etnic mai vociferant decît ungurii cînd e vorba de drepturile lor ca minoritate. De acord. Dar despre drepturile altora de a rămîne minoritari într-o majoritate? Studierea unei minorităţi în adevăratul şi deplinul sens al cuvîntului, cum sînt slovacii din România, care nu depăşesc circa 20.000 de suflete, în raport cu soarta celor din Ungaria mi se pare cît se poate de relevantă.

Citesc faptul că în Ungaria postcomunistă s-au emis legi foarte generoase pentru minorităţi. Frumos, dar pentru care minorităţi? Minorităţile din Ungaria au fost aproape integral maghiarizate, iar cazul Nădlac/Nagylak este relevant, nu este poveste. O situaţie ceva mai bună ar trebui să fie la frontiera slovaco-maghiară, mai la nord. Încă este, situaţia a fost recent analizată de cercetătoarea Alžbeta Uhrinová (în slovacă şi în cehă, la numele de familie al unei persoane de sex feminin se adaugă terminaţia –ová sau se feminizează ca adjectivele, dacă e cazul). Situaţia este încă bună dar, atenţionează autoarea, numărul vorbitorilor de slovacă este în drastică scădere. Aproape integral asimilaţi sînt românii din Ungaria, de asemenea aproape toată populaţia germanofonă (încă numeroasă după primul război mondial)… Legile pentru protejarea minorităţilor din Ungaria vor fi fiind minunate, dar – azi – total inutile. Dacă ar fi abrogate ar fi exact acelaşi lucru.

Am scris toate acestea nu ca un soi de atitudine antimaghiară, sper să nu fiu citit în acest registru. Am vrut doar să arăt că, uneori, intensele şi, adesea, obositoarele mesaje privind drepturile minorităţilor ar trebui arătate prin exemple concrete, cu date clare, nu cu vorbe. România nu este, evident, un punct de referinţă în democraţie ori în nivel de trai, dar – cert – nu poate fi arătată cu degetul ca o ţară care nu respectă minorităţile. Demonstraţia se poate face oricînd şi cu cazul tipic al aşezării Nădlac, căci despre Nagylak-ul slovac putem tăcea. Aceasta să fie political correctness?