Sorin Lavric (AUR), avertisment sumbru despre „Revoluția verde”: Fermele se vor închide, gospodăriile țărănești vor fi desființate. Pentru distanțe mici vom merge pe jos, iar pentru cele lungi vom merge cu trenul
12 martie 2024 de Rost Online

Senatorul Sorin Lavric (AUR) avertizează că politicile europene de mediu urmăresc, de fapt, sărăcirea cetățenilor și înrobirea financiară.

Grija pentru reducerea poluării nu se va mărgini la transport, ci va lua în seamă alimentația, iar tot ce e natural va fi socotit dăunător, în schimb tot ce e artificial va fi considerat binefăcător, subliniază Sorin Lavric într-un comunicat transmis pe adresa redacției.

Redăm integral comunicatul de presă:

„Obsesia cu care Comisia Europeană vrea să ne preschimbe în momâi dornice de a rumega insecte a atins un prag paranoic. Birocrații de la Bruxelles vor să facă din noi ființe diafane cu maț ecologic. Și cu minte ierbivoră. Până în 2040, acești scelerați cu ifose de stăpâni europeni ne vor aduce într-un stadiu de comunism pe care nici fondatorii lui nu l-ar fi visat.

Planul, al cărui nume este ,,Revoluția verde”, ne va arunca într-o stare de înapoiere paradisiacă: nu vor mai exista mașini cu combustibil fosil, bicicletele vor fi în mare vogă, transportul public va fi literă de lege. Pentru distanțe mici vom merge pe jos, iar pentru cele lungi vom merge cu trenul. Adio mașini private.

Și asta pentru a ne micșora cât mai mult condiția spurcată de ființe poluante. Căci prezumția decreierată din această mascaradă ucigașă este că omul murdărește totul în jur. A fi om înseamnă a păcătui printr-o emisie necontenită de dioxid de carbon. Defectul nostru capital este că intoxicăm aerul cu gaze. Grija pentru reducerea poluării nu se va mărgini la transport, ci va lua în seamă alimentația. Vom fi pînă într-atît de dresați, încât, de dragul prospețimii aerului, vom renunța la carne și lactate. Noțiunea de „mamifer” va fi echivalentă cu animal scelerat. Nici pisicile sau cîinii nu vor scăpa de bănuiala că împut aerul. Tot ce e natural va fi socotit dăunător, în schimb tot ce e artificial va fi considerat binefăcător. Fermele se vor închide, gospodăriile țărănești vor fi desființate, producția colectivă de pseudo-hrană, adică de chimicale și libărci, va fi atotstăpînitoare.

Casele vor fi încălzite cu orice altceva, dar nu cu combustibil producător de CO2. Aberația va merge pînă acolo ca fiecărei persoane i se va acorda o ,,alocație de CO2”. Pînă acum, „alocație” însemna o sumă de bani dată în sprijinul copiilor. Acum nu se vor mai da, ci se vor lua bani. Cine va depăși cota de de CO2 pe care, în bunăvoința lor serafică, încuiații de la Bruxelles ne-au fixat-o, va plati taxe suplimentare.

E un semn de prostie să crezi ca aceste măsuri stupide vor scădea emisia de dioxid de carbon în UE. Ce urmăresc satrapii progresiști este o sărăcire al cărei deznodămînt va fi înrobirea financiară. Și totul în numele „valorilor europene”. Iată ce înseamnă sacra demagogie!”