Sintagma „războiul Israel-Hamas“: o dezinformare crasă și un gheșeft super-abject

Sintagma „războiul Israel-Hamas“:

o dezinformare crasă și un gheșeft super-abject

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu

Este de notorietate că limba engleză este lipsită de suplețe, de nuanțare, comparativ cu limba română. Dacă la aceasta adăugăm și ignoranța antologică a ziariștilor occidentali în materie de cultură generală, atunci avem situația absurdă că în toate mass media occidentale – și chiar în multe titluri de cărți care se vor cu ștaif – țări ca Arabia Saudită, Liban, Israel, Iordania, Siria, Turcia sunt indicate ca făcînd parte din Orientul Mijlociu, deși, de fapt, ele formează Orientul Apropiat! Căci, în Orientul Mijlociu se află țările care sunt la Mijloc, așa cum sunt Iran, Afganistan, Pakistan, India, Bangladesh etc.

De asemenea, sociologia limbii și a mijloacelor de comunicare în masă atestă faptul că, în scopul manipulării opiniei publice, ziariștii occidentali – al căror nărav a fost copiat de ceilalți, din alte zone geografice – urmăresc să difuzeze știri shocking, cu care să capteze atenția auditoriului și, implicit, să îl manipuleze. Este și cazul sintagmei „războiul Israel-Hamas“.

NU există un război între Israel și „organizația teroristă Hamas“! Există, însă, genocidul comis de statul terorist Israel contra palestinienilor din Fîșia Gaza, pe care îi apără, în mod întemeiat, organizația Hamas. Apologeții Israelului, fie ei sioniști sau doar jidăniți, nu contenesc să împrăștie ideea că Armata Israelului este cam a patra sau a cincea din lume, dacă nu chiar a treia, cum pretinde jidovul „olandez“ Martin Levi van Creveld! Cu ajutorul spionilor și al S.U.A., Israelul a devenit o putere nucleară! Dar Hamas ce este?! O organizație compusă din cîteva mii sau chiar zeci de mii de patrioți palestinieni voluntari, hotărîți să își apere conaționalii din Fîșia Gaza, cu armament ușor, de infanterie și cu „rachete“ făcute din conducte de apă! Dar ei nu constituie o „armată“. Spre deosebire de Armata Israelului, nu au instruire militară: nu au poligoane de antrenament; nu au arme și muniție pentru exerciții de luptă. Hamas este ca „David cu praștia“, contra unui Goliat enorm, care este „Armata Israelului“, dotată cu cele mai moderne și mai puternice arme! De altfel, despre Israel s-a spus că „nu este un stat cu o armată, ci o Armată cu un stat“!

Nu știm cine îi manipulează pe luptătorii Hamas. Cert este că Hamas a fost înființată, finanțată și manevrată de către statul terorist Israel, ca să se folosească de această organizație contra formațiunii militare Hezbollah. Acest fapt este notoriu! Disensiunile dintre Hezbollah și Hamas le diminuează puterea de acțiune, în comun sau independent, și sunt speculate de Israel, ca să le decimeze separat. Ca o primă concluzie, nu poate fi un război între Israel și Hamas, fiindcă Israel este un stat cu o armată enormă ca forță de acțiune și ca putere de distrugere, iar Hamas este o grupare pricăjită de voluntari patrioți: adică forțele combatante sunt incomparabil de inegale și, de aceea, nu este vorba de un război, ci de genocid, de o acțiune de exterminare a palestinienilor, în primul rînd din Fîșia Gaza!

În urmă cu nouă ani, am relevat că, întrucît este finanțată și manevrată de Israel, această situație creează suspiciuni¹ privind autenticitatea luptei contra Israelului și că, mai degrabă, acționează de conivență cu Israelul pentru a oferi Israelului pretextul căsăpirii palestinienilor din Fîșia Gaza – așa cum am semnalat că procedează și acum, după 7 octombrie 2023. Într-una din emisiunile recente², opinat că, ținînd cont de inadmisibilul dezechilibru de forțe, pe de o parte, Armata Israelului – a treia sau a patra sau a cincea din Lume! –, și, pe de altă parte, o micime militară numită Hamas – insignifiantă comparativ cu Armata Israelului, ajutată masiv și Unchiul Sam –, strategii organizației Hamas, ca să convingă Lumea că ei luptă, realmente, pentru apărarea populației palestiniene din Fîșia Gaza și nu doar mimează un atac sinucigaș ca „să ridice mingea la fileu“ statului terorist Israel spre a-i oferi pretextul să-i lichideze pe palestinieni, acești strategi, deci, trebuiau să aibă în vedere ABC-ul esențial inculcat oricărui militar bine instruit, așa cum am fost instruit și eu: cum să iasă dintr-o situație fără ieșire; adică dintr-un clinci ivit, pe neașteptate, pe teren, în timpul luptei!

După ce, inițial, statul terorist Israel a întrerupt alimentarea cu electricitate, cu apă, cu alimente, cu medicamente etc., cu orice este necesar pentru a viețui și a supraviețui în ghetoul numit Fîșia Gaza – care este o închisoare în aer liber –, Aviația militară izraeliană, de la început, din 7 octombrie, bombardează masiv, tancurile au intrat în Gaza și distrug clădirile și populația prin tragere directă, iar acum propaganda izraeliană, preluată de presa mercenară și jidovită internațională, pretinde că luptătorii Hamas s-au îmbrăcat în civil și se ascund în spatele civililor și, normal, Armata izraeliană trage în toți palestinienii. Acesta e „clinciul“. Adică palestinienii sunt exterminați de-a valma: și civili și luptători Hamas, aceștia fiind înarmați cu revolvere, cuțite, o grenadă-două și pistoale-mitralieră: nu au nici un tanc, nici un blindat, nici un avion, nu au decît armament ușor, de infanterie, „la purtător“.

Aceștia nu sunt „teroriști“, ci oameni disperați! „Clinciul“ s-a închis. Palestinienii nu mai au decît o soluție: să se lase exterminați, să lupte pînă la moarte, sau să capituleze; dar dacă se predau, vor fi lichidați mai tîrziu. Dacă, prin reducere la absurd, presupunem că Hamas nu a fost susținută de Israel, în mod expres de Netanyahu³, ce trebuiau să prevadă strategii Hamas pentru a ieși din această situație fără ieșire?! Simplu: trebuiau să o anticipeze – nici nu era greu! – și să organizeze contramăsurile. Cei 40 de milioane de musulmani imigrați în Europa trebuiau pregătiți, realmente ca militari, iar pînă acum, așa cum am spus în acele emisiuni televizate, toate ambasadele europene, și toate firmele jidovești trebuia să fi fost, deja, aruncate în aer, iar indivizii trebuiau tratați așa cum îi tratează Armata izraeliană pe conaționalii lor: cu pastile mov, de calibrul 9! Opinia publică din întreaga lume a dovedit empatie pentru tragedia palestiniană și, cum s-a văzut, s-au organizat proteste. Dar prezența musulmană nu s-a manifestat în nici un fel! Această situație îmi întărește suspiciunea avansată în 2014-2015, în cartea mea, citată mai sus, că strategii Hamas și, în genere, ai organizațiilor palestiniene, joacă „pe cartea Israelului“ și le rezervă palestinienilor simpli, de bună credință și patrioți, rolul de carne de tun pentru Armata izraeliană.

Dar statul terorist Israel practică asasinarea autohtonilor din Palestina încă dinainte de a se fi înființat ca stat, în 1948.

Benjamin Harison Freeddman, un jidov american care a abandonat iudaismul și a trecut la protestantism, a denunțat turpitudinea sioniștilor din Germania care, prin mașinațiile lor, au manevrat situația de război, în 1916, și au atras S.U.A. în război de partea Angliei, ca să înfrîngă Germania – patria lor adoptivă! – cu condiția ca Perfidul Albion să promită că, după desființarea Imperiului Otoman, Palestina să fie cedată sioniștilor ca să-și înființeze un stat – deși Anglia nu avea nici un drept asupra Palestinei ca să o „cedeze“ sioniștilor! După intrarea S.U.A. în război de partea Aliaților, sioniștii din Germania au cerut Angliei o „chitanță“, ca să aibă siguranța că britanicii se vor ține de cuvînt. «Iar „chitanţa“ a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour»⁴. Iată textul ei:

„Foreign Office

November 2nd, 1917

Dear Lord Rothschild,

I have much pleasure in conveying to you, on behalf of His Majesty’s Government, the following declaration of sympathy with Jewish Zionist aspirations which has been submitted to, and approved by, the Cabinet. His Majesty’s Government view with favour the establishment in Palestine of a national home for the Jewish people, and will use their best endeavours to facilitate the achievement of this object, it being clearly understood that nothing shall be done which may prejudice the civil and religious rights of existing non-Jewish communities in Palestine, or the rights and political status enjoyed by Jews in any other country.

I should be grateful if you would bring this declaration to the knowledge of the Zionist Federation.

Yours sincerely,

Arthur James Balfour“⁵

Ministerul de Externe

2 noiembrie 1917

Dragă Lord Rothschild,

Am multă plăcere să vă transmit, în numele Guvernului Maiestății Sale, următoarea declarație de simpatie față de aspirațiile iudaice sioniste, care a fost supusă și aprobată de Cabinet.

Guvernul Maiestății Sale consideră favorabil înființarea în Palestina a unui cămin național pentru poporul iudeu și va face tot posibilul pentru a facilita realizarea acestui obiect, fiind clar înțeles că nu se va face nimic care ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale existenței comunităților non-iudaice din Palestina sau a drepturilor și statutului politic de care se bucură iudeii din orice altă țară.

V-aș fi recunoscător dacă ați aduce această declarație la cunoștința Federației Sioniste.

Cu stimă,

Arthur James Balfour

Perversitatea acestei Declarații rezidă îndeosebi în aceste fraze criptice și, deci, interpretabile: 1) „înființarea în Palestina a unui cămin național pentru poporul iudeu” și 2) „fiind clar înțeles că nu se va face nimic care ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale existenței comunităților non-iudaice din Palestina“. Textul Declarației a suferit mai multe redactări pînă să se ajungă la această formă finală.

Dr. Chaim Weizmann, un chimist ingenios, care era liderul mișcării sioniste din Europa, fusese principalul autor al proiectului Declarației Balfour. În forma sa inițială, Weizmann ceruse înființarea unui stat iudeu – cum preconizase Theodor Herzl, teoreticianul sionismului –, imigrarea nelimitată a jidovilor în Palestina și alte pretenții inacceptabile de către actonii politici contemporani. Arthur Balfour era, și el, un adept al înființării unui stat jidovesc, deși nu se terminase războiul și situația internațională era încă incertă. Oricum, „cămin național“ nu înseamnă, în nici un caz, un „stat“! Ulterior, ca să se ajungă la un compromis între promisiunea inițială și starea de lucruri de după încheierea Primului Război Mondial, s-a pus în discuție formarea a două state în Palestina: unul al viitorilor imigranți jidovi și celălalt al autohtonilor palestinieni. Astfel, în 1937 s-a publicat o hartă în care se prefigura existența celor două state. Cf. Harta din figura 1: în Nord era prevăzut statul iudeilor, în Sudul Palestinei statul palestinienilor, iar în centru se menținea un teritoriu sub mandat britanic, cu ieșire la mare și, evident, pentru a menține un tampon între cele două state, care nu puteau fi decît rivale.

Deja, în 1937, se redactase un Raport – Peel Commission Full Report 1937 –, care analiza situația existentă și consemna pașii necesari formării celor două state⁶.

Dar, prevăzînd rivalitățile etnice și politice dintre jidovi și palestinieni, în 1939 Marea Britanie a renunțat la susținerea Declarației Balfour și a afirmat că înființarea unui stat iudeu nu mai era o politică britanică. Totodată, Perfidul Albion și-a schimbat politica față de Palestina și a restricționat imigrarea jidovilor, pentru că modificarea structurii demografice prin creșterea ponderii iudeilor irita statele arabe, de la care Marea Britanie importa petrol. De exemplu, Anglia a refuzat să le acorde vize de intrare în Palestina jidovilor plecați din România cu vasul Struma (care naviga sub pavilion panamez – adică era de complezență); aceștia au pierdut vremea în portul Istanbul, căci nu aveau vize nici pentru Turcia, nici pentru Palestina, așteptînd vizele care nu mai veneau. Turcia a silit vasul Struma să părăsească portul⁷, iar la plecare a fost scufundat de un submarin sovietic.

Această creștere rapidă a ponderii imigrării jidovilor în Palestina a fost cauzată de „Înțelegerea de Transfer“⁸, încheiată în 1933, de către Germania hitleristă, împreună cu sioniștii din Germania și liderii jidovilor imigrați anterior în Palestina din Europa Centrală și de Est; această „Înțelegere“ a decurs public, oficial și în mod „reciproc avantajos“ – cum a consemnat corect chiar Hannah Arendt, în cartea sa Eichmann la Ierusalim⁹ – pînă în 1939, cînd a început Al Doilea Război Mondial, iar Marina Marii Britanii controla rutele din Atlantic. Germania a continuat să facă transferul pe uscat, de multe ori ilegal, prin țări cu care putea să colaboreze, precum cu România.

În Imperiul Țarist, Portul Odesa era un oraș cosmopolit, în care jidovii dețineau proporția cea mai mare; totodată, Odesa devenise o pepinieră a jidovilor comuniști. Leon Troțki și Vladimir Jabotinsky proveneau din Odesa. Leon Troțki a emigrat în S.U.A. și, apoi, s-a întors în Rusia, împreună cu o cohortă de 300 de „revoluționari“ jidovi, pentru a pune la cale Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (M.R.S.O.). Vladimir Jabotinsky a emigrat în Anglia și a înființat „Legiunea Iudaică“, cu care a luptat în cadrul Armatei Regale britanice. După încheierea Primului Război Mondial, în 1918, resturile „Legiunii Iudaice“, demobilizate, s-au infiltrat în Palestina și au stat la baza formării organizațiilor teroriste Irgun, Haganah, Stern, Lehi etc. Acestea, pînă la înființarea statului Israel, s-au dedat la comiterea unor atrocități sinistre contra palestinienilor, pentru a-i obliga să-și părăsească pămînturile și locuințele. Toți conducătorii acestor organizații teroriste aveau să ajungă miniștri și chiar premieri în guvernele statului terorist Israel – care este primul și singurul stat terorist creat în acest fel.

Această situație l-a determinat pe ziaristul iranian Omid Souresrafil să publice articolul, „Acolo unde preşedinţii sunt terorişti“, din care cităm:

„(…) Israelul deţine cel mai mare număr de spioni deveniţi politicieni. De exemplu, Yigal Aron, ministrul de Externe al lui Rabin, a condus grupul paramilitar Palmak. Menahem Begin a fost candva şeful grupării teroriste ilegale izraeliene Irgun. În anul 1972, Benjamin Netanyahu şi Ehud Barak au luat parte la asaltarea avionului deturnat, la Tel Aviv, aparţinînd Liniilor aeriene Sabena. Această operaţie a fost condusă de nimeni altcineva decat de Moshe Dayan. Şi, în ciuda reputaţiei sale de serviciu extraordinar, Mossadul a avut parte şi de înfrîngeri şi momente penibile. Doi directori ai Shin Beth-ului au fost demişi, iar Ezer Harel a demisionat din funcţie ca urmare a neacceptării de către Ben Gurion a planurilor de asasinare a oamenilor de ştiinţă care au sprijinit programul egiptean de producere a rachetelor balistice. Levi Zamir a fost pe punctul de a-şi pierde funcţia cînd, în cadrul unei misiuni vizînd asasinarea lui Hassan Salameh, doi agenţi ai săi au ucis un chelner în Norvegia¹⁰.

Contele suedez Folke Bernadotte a fost trimis de O.N.U. ca mediator în pertractările pentru constituirea celor două state, dar a fost asasinat¹¹ de banda Lehi tocmai spre a zădărnici înființarea celor două state, căci jidovii voiau toată Palestina, spre a se realiza Eretz Israel, de la Nil pînă la Eufrat, conform balivernelor veterotestamentare invocate, mereu, de la David ben Gurion – poreclit „marele epurator“, fiindcă i-a decimat pe palestinieni – pînă la pușcăriabilul Benjamin Netanyahu, care vrea să încheie acțiunea de exterminare a palestinienilor, deocamdată, din Fîșia Gaza.

Între timp, statul terorist Israel a comis crime imprescriptibile continuu, dinainte de înființare pînă acum. În articolul „Masacrarea inocenților“, publicat recent în limba română tocmai pentru a-i informa pe români că nu-i vorba de „războiul Israel-Hamas“ – așa cum îi dezinformează aproape toate mass media –, scriitorul Jafar M. Ramini face o sumară trecere în revistă a atrocităților Israelului¹², comise în îndelungata sa istorie de 75 de ani!

O mențiune specială trebuie acordată atacării, în 8 iunie 1967, a navei de spionaj USS Liberty¹³, a foarte prietenilor americani, de către aviația militară izraeliană. Comanda de scufundare a navei a fost dată chiar de către ministrul Apărării, Moshe Dayan, fiindcă izraelienii voiau să ascundă crimele comise în „Războiul de șase zile“, pe care USS Liberty le înregistrase din traficul radio. Guvernul izraelian a pretextat că ar fi confundat nava USS Liberty cu un cargou egiptean care… ar fi transportat cai – deși nava USS Liberty avea puntea plină cu tot felul de antene, care o făceau inconfundabilă, avea și un drapel american mare, de 6 metri lungime etc. Scriitorul american James Bamford a publicat două cărți masive, The Puzzle Palace¹⁴ și Body of Secret¹⁵, în care a demonstrat că guvernul S.U.A. a mușamalizat uciderea militarilor americani de către izraelieni, care trăseseră și în bărcile de salvare – ceea ce este o crimă imprescriptibilă!

Supraviețuitorii și urmașii morților de pe USS Liberty și-au făcut niște organizații prin care, de 56 de ani, își cer drepturile de mutilați de război, cer înlăturarea secretului care acoperă atacarea perfidă a navei USS Liberty, dar guvernul S.U.A. nu le acordă nimic și le astupă gura cu secretul de stat! Și faptul că a fost vorba nu de scufundarea ei deliberată, ci doar de confundarea ei cu un cargou egiptean care transporta cai!

Desigur, aici se poate vedea și urma „copitei despicate“, sub forma organizației A.I.P.A.C.¹⁶ sau a efectului pernicios al lobby-ului jidovesc în politica externă a S.U.A., cum sună titlul faimoasei cărți a politologilor americani John Mearsheimer și Stephen Walt¹⁷.

Dar Israelul este pupila S.U.A. și nu putea fi acuzată că ar fi ucis niște cetățeni americani, din impozitele cărora acordau arme și subvenții grase Izdraelului. Știți anecdota cu pupila?! Nu o știți? V-o spun altă dată!

Perfidia statului terorist Israel este atestată și de faptul că, deși palestinienii din Fîșia Gaza trăiesc precum într-o închisoare în aer liber, statul Israel le-a oprit alimentarea cu energie electrică, cu apă, cu alimente, cu combustibil etc., iar acum, după ce a provocat această catastrofă umană – au murit copii în spitale, au murit bolnavi din lipsă de medicamente și de alimente etc. –, tot Israelul țipă că Hamas va confisca tot combustibilul trimis de alte țări ca ajutor umanitar.

De aproape nouă decenii se discută despre formarea a două state în Palestina, iar acum statul terorist Israel distruge Fîșia Gaza ca să nu se mai poată înființa un stat pentru palestinieni, măcar acum, după 86 de ani. Pentru că teritoriul numit Cisiordania este, cum se poate vedea pe harta nr. 2, ca un șvaițer: printre palestinieni au fost infiltrați – deliberat! – jidovi, cărora le-au construit case, și nu se mai poate înființa, acolo, acum, un stat palestinian din enclave disparate și înconjurate cu ziduri de 15 metri înălțime – enclave care sunt tot niște ghetouri, niște pușcării în aer liber! Este evident că Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene din Cisiordania, nu este decît o marionetă: chiar Netanyahu declară că „Abbas nu va guverna Gaza după război“¹⁸.

În plus, în Fîșia Gaza și în hinterlandul ei marin s-au descoperit mari zăcăminte de petrol și gaze; apoi, din Fîșia Gaza jidovii vor să construiască – împreună cu sponsorii lor, S.U.A. –, un nou canal, „Canalul Ben Gurion“, ca să scoată din funcțiune Canalul Suez și să saboteze, astfel, Egiptul.

Și aici apare a doua concluzie: desființarea Fîșiei Gaza prin exterminarea palestinienilor sau măcar prin alungarea lor țările vecine, ca pînă acum – și se știe că toate țările vecine sunt pline cu tabere de palestinieni, alungați de agresiunile permanente anterioare ale Israelului –, deci includerea Fîșiei Gaza în teritoriul Israelului este și un gheșeft super-abject, căci Israelul nu are gaze și petrol, dar, prin împroprierea Fîșiei Gaza, va avea!

Fîșia Gaza este ca o sulă în coasta teroristului Bibi Netanyahu și de aceea vrea „să o șteargă de pe hartă!“¹⁹ A adoptat, și el, dar adaptată, ideea lui Ruhollah Khomeini, repetată de Mahmoud Ahmadinejad: „Israelul trebuie șters de pe hartă!“²⁰

Iar îndemnul lui Ruhollah Khomeini nu se uită! Ba, cred că acum, după genocidul comis în Fîșia Gaza de către statul terorist Israel, și l-au însușit și alții, nu numai din Orientul Apropiat și Mijlociu, ci și din Orientul Îndepărtat și chiar mai de-aici, de-aproape, din Europa! Multele și viguroasele proteste Pro-Palestina ne induc ferm această idee: „Israelul trebuie șters de pe hartă!“ Problema este să fie „șterși“ doar izraelienii, iar clădirile să rămînă în picioare, spre a se muta în ele palestinienii din Fîșia Gaza, cărora armata izraeliană le-a distrus casele!

Cred că, totuși, soluția globală pentru înlăturarea acțiunilor criminale jidovești de orice fel – violente ca în Palestina, în ultimele șase decenii, sau ca în România în decembrie 1989, financiare, prin băncile răspîndite în cît mai multe țări din Europa și America – inclusiv în România, care este ocupată de vreo 50 de bănci străine –, prin cucerirea economică și politică – prin insinuarea la conducerea întreprinderilor și a statelor a unor actoni jidovi –, prin lobby jidovesc sau chiar prin acapararea conducerii unor organizații internaționale – precum O.N.U., O.M.S., F.A.O., F.M.I. etc. –, sau statale – cum sunt guvernele României, Ucrainei, Angliei, Franței, al S.U.A. – încă de pe vremea lui Woodrow Wilson (!) – și al multor altor țări, soluția globală, ziceam, pentru înlăturarea acțiunilor criminale jidovești de orice fel, ne-a dat-o Karl Marx: A Word without Jews!²¹

O lume fără jidovi! N-ar fi bine?! Vreți să încercăm?!