Jurnalistul Cristi Tabără explică ANTISEMITISMUL lui Silviu Vexler, care, prin gestul său grav, gratuit, radical și nociv, nu doar că ofensează sentimentele majorității, dar el alimentează tocmai antisemitismul
Jurnalistul și omul de televiziune Cristi Tabără reliefează, într-o postare pe Facebook, antisemitismul disimulat (dar la fel de nociv) al lui Silviu Vexler, care, pretându-se să rupă, în plenul Parlamentului, fotografiile unor personalități ale culturii naționale, nu doar că ofensează sentimentele unei majorități, dar el alimentează tocmai antisemitismul. Gestul e grav, gratuit, radical și nociv.
”Pentru că sunt plecat la filmări prin țară, nu văd la timp întâmplările politice. Abia acum am reușit să vizionez gestul lui Silviu Vexler, în care acesta a rupt în timpul dezbaterilor parlamentare fotografiile unor personalități ale culturii naționale care au avut atitudini antisemite sau naționaliste. Fotografiile i-au fost înmânate de către un politician AUR, dacă am văzut bine, ceea ce o fi provocat reacția smucită a lui Silviu Vexler.
Totuși, gestul rămâne grav, gratuit și calificabil drept radical și nociv. Nociv pentru că ofensează în maniera „cancel culture” sentimentele unei majorități, fie ea și incomplet educată, dar și pentru că alimentează tocmai antisemitismul. Astfel, în ciuda faptului că proiectul lui a fost votat, Silviu Vexler s-a înscris în lista celor care fac rău comunității iudaice din România. Un gest categoric și radical va naște ceva similar, în oglindă”, scrie Cristi Tabără.
Sursa: Podul
Corneliu Zelea Codreanu în parlamentul României, unde ajunsese parlamentar, ţine un discurs de o actualitate indiscutabila. Nu poate nimeni să pretindă că acesta nu a fost un vizionar:
„În parlament
În urma acestei alegeri, am intrat în Parlament. Singur, în mijlocul unei lumi duşmănoase. Fără experienţa acestei vieţi de parlamentar, fără talentul oratoriei democratice, care cuprinde multă frază goală, dar pompoasă, strălucitoare, gesturi pregătite în oglindă şi o bună doză de obrăznicie.
Însuşiri cu care poţi străbate, te poţi ridica, dar pe care Dumnezeu n-a vrut să mi le dea şi mie. Probabil, pentru a-mi tăia orice tentaţie care m-ar fi îndemnat să mă înalţ prin ele.
Nu am depăşit niciodată, tot timpul cât am stat în Parlament, legile bunei cuviinţe şi a respectului pentru cei mai bătrâni, fie chiar cei mai mari adversari ai mei.
N-am batjocorit, n-am luat parte la înjurături, n-am râs de nimeni şi n-am ofensat pe cineva. Aşa că nu m-am putut integra vieţii de acolo. Am rămas un izolat, nu numai datorită faptului că eram singur faţă de ceilalţi, ci un izolat faţă de viaţa aceea.
Într-o seară târziu, când şedinţa era pe sfârşite şi băncile aproape goale, mi s-a dat cuvântul. Am căutat să arăt că ţara aceasta este cotropită de jidănime. Că acolo unde este cotropirea cea mai mare, acolo este şi cea mai înspăimântătoare mizerie omenească: Maramureşul.
Că începutul existenţei jidanilor pe pământul nostru, coincide cu începutul morţii românilor. Că în măsura în care numărul lor va creşte, noi vom muri. Că, în sfârşit, conducătorii naţiei româneşti, oamenii veacului democraţiei şi ai partidelor, în această luptă şi-au trădat neamul lor, punându-se în slujba marii finanţe naţionale sau internaţionale jidăneşti.
Arăt că în portofoliul Băncii Marmorosch Blank, acest cuib iudaic de uneltire şi de corupere, sunt trecuţi o bună parte din oamenii politici, oameni pe care această bancă îi „împrumutase“ cu bani: dl. Brandsch, subsecretar de stat, 111.000 lei; Banca Ţărănească a d-lui Davilla 4.677.000; dl. Iunian 407.000 lei; dl. Madgearu 401.000 lei; dl. Filipescu 1.265.000 lei; dl. Răducanu 3.450.000; Banca Răducanu 10.000.000 lei; dl. Pangal, şeful masoneriei de rit scoţian, 3.800.000 lei; dl. Titulescu 19.000.000 lei. Toţi fruntaşi ai vieţii publice româneşti.
În afară de aceştia mai sunt şi alţii. Sunt mulţi. Sunt toţi, dar n-am putut pune mâna pe listă. Fiind întrerupt de unul din ei:
— Sunt bani împrumutaţi. O să plătească.
Răspund:
— Or plăti sau nu, nu ştiu, dar eu vă spun un singur lucru: există obligaţia pe care o are cineva când împrumută bani de la o asemenea finanţă, de a o satisface când este la guvern, de a o satisface când este în opoziţie şi, în orice caz, de a nu lovi în ea când trebuie să fie lovită.
Citesc apoi o listă din care arăt, fără posibilitate de replică, cum de la război şi până acum statul român a fost defraudat cu cca. 50 miliarde lei, sub conducerea democraţiei, a prea cinstitei şi prea perfectei forme de guvernare a „poporului“ prin el însuşi.
Conducerea „democraţiei“ având la bază ideea „controlului“ permanent al poporului în care poporul, marele controlor, este prădat, în timp de 15 ani de guvernare cu fabuloasa sumă de 50 miliarde lei. Fac apoi observaţiuni critice asupra democraţiei. La urmă formulez 7 cereri:
1. cer introducere pedepsei cu moartea pentru manipulatorii frauduloşi ai banului public.
Mă întrerupe dl. Ispir, profesor la Facultatea de Teologie:
— D-le Codreanu, d-ta te intitulezi creştin şi purtător al ideii creştine. Îţi aduc aminte că susţinerea acestei idei este anticreştină
.
Răspund:
— Domnule Profesor, când este chestiunea să aleg între moartea ţării mele şi aceea a tâlharului, eu prefer moartea tâlharului. Cred că sunt mai bun creştin dacă nu voi permite tâlharului să-mi ducă ţara le pieire.
2. Cerem revizuirea şi confiscarea averilor celor care şi-au furat ţara.
3. Cerem tragerea la răspundere penală a tuturor oamenilor politici care se vor dovedi că au lucrat în contra ţării, fie sprijinind afaceri incorecte, fie în alt mod.
4. Cerem împiedicarea pe viitor a oamenilor politici de a mai face parte din consiliile de administraţie ale diferitelor bănci sau întreprinderi.
5. Cerem alungarea cetelor de exploatatori nemiloşi care au venit pe pământul acesta să exploateze bogăţiile solului şi munca braţelor noastre.
6. Cerem declararea teritoriului României ca proprietatea inalienabilă şi imprescriptibilă a neamului românesc.
7. Cerem trimiterea la muncă a tuturor agenţilor electorali şi stabilirea unui comandament unic, căruia să i se supună, într-un singur gând, toată suflarea românească. Acestea sunt cele dintâi încercări de formulare publică a câtorva măsuri politice pe care le socoteam mai urgente.
Ele nu sunt rodul unei cugetări îndelungate, a unei frământări ideologice, ci rezultatul unor gânduri momentane asupra a ceea ce are nevoie neamul românesc, acum, imediat.
Peste 6 luni au apărut câteva mişcări destul de populare, având în program numai cele trei puncte iniţiale: 1. Pedeapsa cu moartea, 2. Revizuirea averilor, 3. Oprirea oamenilor politici de a intra în consilii — ceea ce înseamnă că le-au mai observat şi alţii ca necesare.”