EXCLUSIV! Informația care aruncă-n aer cazul Beuran! Medicul celebru care a intermediat tranzacția de 10.000 de euro. Rezidenta i-a distrus pe amândoi (SURSE)
Autor: Anca Andrei14 februarie 2020
Carmen Haiducu este rezidenta care a reușit să arunce în aer întregul sistem medical. Tânăra de 33 de ani, doctorand la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davilla sub coordonarea profesorului Mircea Beuran, l-a denunțat pe acesta după ce în anul 2018 i-ar fi dat 10.000 de euro pentru a-i scoate la concurs un post de asistent universitar. Miza era ca ea să poate rămâne să profeseze ca și chirurg în cadrul Spitalului Floreasca. Ceea ce nu mulți au luat în seamă, însă este că în ecuația prezentată de procurori a existat și un intermediar al tranzacției, al cărui nume noi l-am aflat. Ionel Sinescu, cel mai puternic om din UMF, fostul rector, fără de care nimic nu mișcă în sistem.
Cine sunt cei vizați
O poveste tristă și periculoasă, dar nu singulară. Mai mulți medici și asistente au dezvăluit pentru Capital, sub protecția anonimatului, că povestea lui Carmen este și povestea lor. Au dat bani ca să fie angajați. Și astăzi unora le este bine în urma acestui compromis, în timp ce alții se plâng pentru că sperau la mai mult.
Pentru Carmen Haiducu, finalul a fost unul nefericit. Dar alții și-au primit posturile. Pe bani. Și sunt mulțumiți. Și totuși oare le meritau? Oare nu cumva au luat locul unor rezidenți de top care au fost obligați să facă performanță peste hotare, în timp ce pacientul român a fost văduvit de cele mai bune servicii medicale? Oare este corect ca sistemul public, fie că este medical sau admnistrativ să funcționeze preponderent pe baza celebrelor pile și relații și nu pe criterii de competență? Cu siguranță nu.
Și alți doctori se gândesc să depună plângeri
Mircea Beuran este acuzat că i-a cerut rezidentei 10.000 de euro pentru a-i scoate la concurs un post de asistent universitar. Acest post îi asigura continuitatea jobului de la Spitalul Florească. Tânăra susține că a făcut credit pentru a-i plăti banii mentorului ei. Însă, conform surselor Capital, cel care ar fi intermediat întreaga afacere ar fi fost fostul rector al Universității de Medicină și Farmacie, Ionel Sinescu. Numele medicului apare în dosar și se pare că mai mulți medici iau în calcul să-l denunțe pe acesta pentru fapte asemănătoare.
Dacă Ionel Sinescu a intermediat această tranzacție (DNA vorbește despre un intermediar în comunicatul transmis către presă) de ce nu este anchetat pentru trafic de influență? Pentru că dacă nu este anchetat, înseamnă că este protejat. Protejat de justiție sau protejat pentru că l-a denunțat și el pe Mircea Beuran? Am trimis solicitare către DNA și încă așteptăm un răspuns.
Pe de altă parte sunt și doctori, care recunosc că au făcut compromisuri sau că sunt la curent cu cazuri asemănătoare, dar se tem să vorbească din cauza consecințelor. Atât Mircea Beuran, cât și Ionel Sinescu sunt oameni puternici și considerați de mulți un fel de zei în UMF, fără de care nu mișcă nimic în sistem. Iar rezidenții se înghesuie prin spitalele Capitalei și încearcă să fure meserie în limita posibilităților.
Carmen Haiducu are și ea mari probleme de morală. A obligat-o oare sistemul sau incompetența? Greu de spus. S-a ajuns oare în acel punct în care un tânăr medic să creadă că nu are nicio șansă să fie angajat pe criterii de performanță? Puțini realizează cam cât de periculos este de fapt acest fenomen. Căci mințile luminate ar putea pleca în masă peste hotare, iar odată ce generația veche se va retrage, vom rămâne cu cei noi, rămași în posturi pe modelul lui Carmen, iar sistemul de evaluare nu pare cel care să ne satisfacă nevoile.
Și totuși dacă rezidenta Carmen Haiducu era o tânără competentă, cu coloană verterbrală nu ar fi trebuit niciodată să accepte să dea bani pentru a-și primi postul pe care considera că-l merită, așa cum niciun alt medic sau asistent nu ar trebui să procedeze. În momentul în care a cerut un post și i s-au solicitat bani, ea ar fi trebuit să meargă la DNA, dacă-l merita. Sau la presă, iar noi i-am fi spus povestea și ne-am fi asigurat că zdruncinăm acest sistem defect. Pentru că unii dintre noi chiar mai avem curajul să scriem.
A cerut Mircea Beuran bani pentru a asigura posturi de medic în spitale? A făcut același lucru și Ionel Sinescu? Vor avea curajul să se autodenunțe și alți medici? Rămâne să aflăm. Însă la Capital îi vom asculta pe toți, atât pe cei care acuză, cât și pe acuzați pentru că suntem printre puținii care nu suntem de nicio parte a baricadei. Și noi ne dorim un sistem medical corect, în care să aibă loc cei mai performanți dintre rezidenți, iar pacienții să fie tratați așa cum merită.
*
Nota redacției Textul de mai sus ni se pare cel mai echidistant dintre textele citite pe subiectul Beuran.
Domnule profesor, oare, nu cumva la baza acestui adevărat uragan se află opoziția doctorului Beuran la adoptarea privatizării sănătății existând suspiciunea unora care sperau ca să beneficieze de profiturile imense de care ar fi profitat de pe urma respectivei măsuri de privatizare care s-ar fi concretizat în construcții de unități medicale, dotări ultra moderne și așa mai departe,ca investiții care reveneau străinilor și inevitabil, etau aprobate anterior de anume persoane interesate din Țara noastră? Oare, marele spital Metropolitan nu cumva tot așa și-o fi pus bazele ?! Intreb și eu ! Cu respect, Țiți Șelaru
Si asta!
Nu, niciun medic nu se va autodenunta…..
Dar, iata omul, acum academician……
„Controverse
Poziția lui Sinescu pe postul de prorector a fost atacată în vara anului 2007, când a fost acuzat de către ziarele Ziua și Gardianul că a copiat fragmente întregi și grafice dintr-un tratat apărut în Statele Unite în 1957, în lucrarea sa „Urologie clinică” din 1998. Dovada a venit atunci când editura americană în cauză a anunțat că nu a autorizat reproducerea. Asemănările între cele două lucrări sunt izbitoare: titlurile capitolelor sunt identice, iar frazele de deschidere ale acestora diferă doar ca topică. Profesorul Sinescu a explicat că nu a pretins niciodată că lucrarea sa ar fi originală. Cu toate acestea, a semnat-o și a trecut-o în propriul CV. Mai multe ONG-uri și publicații au analizat cele două lucrări și au constatat că lucrarea „Urologie clinică” publicată „sub redacția Ioanel Sinescu” în 1998 la Editura Medicală AMALTEA, București, este plagiată din lucrarea „General urology”, 9th edition, semnată de Donald R Smith, publicată la Lange Medical Publications, Los Altos, California 94022, în 1978.[6]
Ioanel Sinescu este acuzat și de autoplagiat și triplicat: articolul „Highlights in the Minimally Invasive Treatment of SUI in Women”, publicat în Journal of Medicine and Life (vol. 4, nr. 3, pp. 275-279, 2011), este o traducere a lucrării publicate anterior, în 2010: „Tratamentul modern minim invaziv al incontinenței urinare de efort – este transplantarea celulară o soluție?”, semnat de C. Surcel, C. Chibelean, A. Iordache, C. Mirvald, C. Gingu, S. Margaristis, R. Stoica, C. Codoiu, M. Țucă, C. Sinescu, C. Savu, R. Marksteiner și I. Sinescu, Revista Română de Urologie (vol.9, nr.4, pp.27-32).[7]
Aceste acuzații de plagiat au fost însă respinse, pe motiv că sunt nefondate, prin decizii ale Comisiei de Etică a U.M.F. “Carol Davila” din 10.09.2007, a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice[8], Dezvoltării Tehnologice și Inovării Nr. 604/25.05.2012[9], precum și Decizia Civilă Definitivă a Tribunalului București Nr. 628/24.05.2011.”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioanel_Sinescu
*Posibil ca aici sa gasim si raspunsuri nescrise! sa fi fost si el preluat de „plutonierii” malefici?
„Pe parcursul pregătirii medicale a efectuat numeroase stagii de perfecționare în țară și străinătate centrate pe patologia urologică și transplantul renal printre care cele mai importante au fost:
– 1984 Stagiu de perfecționare în S.U.A., în microchirurgia urologică (University of California, Los Angeles și University of Louisville, Louisville, Kentucky).
– 1989 – Stagiu de perfecționare în Germania (Hamburg și Munchen) în litotriție extracorporeală (E.S.W.L.) și endourologie.
– ……………………………………………………….”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioanel_Sinescu