Republica Elenă.
Sfânta Mitropolie de Pireu,
Akti Themistokleous
190 18539 Piraeus
Tel. +30 210 4514833 Fax. +30 210 4518476
7 septembrie 2012
Către: Hillary Clinton
Secretarul de Stat al Statelor Unite,
Ministerul Afacerilor Externe,
Washington, USA.
Excelenţa Voastră, doamnă Ministru,
În Raportul Ministerului dumneavoastră referitor la respectul libertăţilor religioase la nivel internaţional şi în particular în ţara mea, este folosit numele meu şi sunt descrise acţiunile şi cuvintele mele fără să mi se fi acordat nicio şansă să explic cum stau de fapt lucrurile. Ca cetăţean al lumii şi locuitor al acestei planete, mă simt obligat să’mi exprim protestul, pentru că în mod evident prin modul în care sunt construite respectivele Rapoarte ale Ministerului Dvs. se încalcă Drepturile Omului şi în esenţă Constituţia SUA – ţară pe care au întemeiat’o Părinţii Naţiunii dumneavoastră pe valorile universale născute în ţara mea, şi anume pe libertate, democraţie şi respectul faţă de persoana umană. Din moment ce sunteţi un politician cu experienţă şi o persoană cu o contribuţie majoră în marea dumneavoastră ţară, cunoaşteţi cu siguranţă că în statele de drept este inacceptabilă condamnarea cuiva fără a i se da posibilitatea să se apere, ca şi încălcarea principiului judecătoresc universal: „Să nu’ţi emiţi sentinţa asupra niciunui caz fără ca mai înainte să asculţi ambele părţi”. Prin urmare, îmi exprim puternicul protest că, fără a fi fost întrebat despre ce am spus cu adevărat sau despre ce s’a întâmplat de fapt, sunt literalmente acuzat pe plan internaţional că sunt – chipurile – un fundamentalist şi că am încălcat – chipurile – drepturile semenilor mei.
Dacă Serviciile Ministerului dumneavoastră ar fi avut amabilitatea şi conştiinciozitatea de a mă întreba înainte de a mă acuza despre ce se întâmplă în realitate în cazurile menţionate, le’aş fi informat că m’am adresat în scris Arhiepiscopului romano-catolicilor din Atena, dl. Nikolaos Foskolos şi l’am rugat ca exact în acelaşi mod în care se procedează la Şcoala romano-catolică „Sfântul Pavel” din Pireu să se procedeze şi în Şcoala romano-catolică „Jeannne d’ Arc” din Pireu, adică aghiazma ce se oficiază la începutul anului şcolar, (aghiazmă) care pentru Biserica Ortodoxă constituie un act sacramental la început de nou an şcolar să fie binecuvântată pentru elevii ortodocşi ai şcolii de un preot ortodox, iar pentru elevii romano-catolici (care – semnalăm! – constituie o minoritate în această şcoală) de către un preot romano-catolic, dat fiind că conştiinţa de sine ortodoxă şi Dreptul Canonic interzic rugăciunea în comun cu eterodocşii şi cu persoane cu care nu există comuniune sacramentală. Cu toate acestea, Arhiepiscopul romano-catolicilor nu a binevoit să ne dea niciun răspuns şi, prin urmare, ca să protejez conştiinţa de sine a elevilor ortodocşi din această şcoală, ca episcop şi păstor al lor, am apelat la procedura prevăzută de Lege înaintea autorităţilor judecătoreşti competente. Prin urmare, ce altceva aş fi putut face pentru a mă opune atitudinii intransigente şi obsesiei încăpăţânate pe practicarea diminuării conştiinţei de sine ortodoxe? Există, după părerea dumneavoastră, ceva inadmisibil în poziţia mea? Concluzia justificată care se deduce este că Raportul a fost părtinitor în ceea ce mă priveşte din moment ce nu au fost cunoscute faptele reale şi a fost ignorat cu desăvârşire comportamentul Arhiepiscopului romano-catolic. Combinarea neargumentată şi nedemonstrată – din Raport – a convingerilor mele cu exprimări antisemitice constituie o denaturare directă a cuvintelor mele şi o totală calomnie la adresa mea, pentru că niciodată nu m’am exprimat împotriva naţiunii evreieşti, pe care o respect la fel de mult ca pe orice altă naţiune de pe pământ; cu toate acestea eu doar citez reacţiile dinamice ale evreilor ortodocşi împotriva denaturării Iudaismului şi a devierii de la concepţia teistă asupra vieţii la un sistem apocrif bazat pe învăţătura ocultă a Kabbalei, care constituie perpetuarea luciferismului şi a practicilor de magie neagră. Aşadar, niciodată nu am formulat idei şi gânduri antisemite, dar ca episcop ortodox – aşa cum aveam dreptul – am tâlcuit profeţiile Vechiului Testament şi, în special, pe cele ale profetului Daniel şi ale profetului Isaia şi am demonstrat că mult aşteptatul Mesia a venit în lume în persoana Domnului Iisus Hristos şi că cel care este aşteptat de iudaism să vină… nu este altul decât cel la care se face trimitere în Apocalipsa Evanghelistului Ioan ca fiind antihrist. În sfârşit, consideraţi fundamentalism şi antisemitism realitatea evidentă şi universală că sistemul bancar este una din activităţile economice favorite ale puternicului – în ţara dumneavoastră – lobby evreiesc? Puteţi să ne informaţi cui aparţin cele trei instituţii financiare mondiale Moody’s Standard, Poor’s şi Fitch? Ne puteţi spune ce naţionalitate are fondatorul Comisiei Trilaterale? Ne puteţi informa asupra naţionalităţii membrilor Lojei B’nai B’rith, care îşi are reşedinţa în Washington şi care are filiale în toată lumea, inclusiv în ţara mea? Puteţi să ne informaţi cine alcătuieşte corpul guvernamental al aşa-numitului – think tank – grup de experţi “Bildeberg Group”?
Încheindu’mi scrisoarea, îmi doresc sincer ca pacea lui Dumnezeu şi sentimentele de înţelegere şi de toleranţă dintre oameni să domine pe pământ. Însă libertatea de conştiinţă a fiecăruia este o valoare inviolabilă pe care suntem obligaţi să o apărăm chiar şi cu preţul vieţii noastre şi, cu siguranţă, justiţia impune respectarea drepturilor celor mai slabi şi ale celor care nu au putere lumească.
Cu respect şi rugăciuni,
+ Mitropolitul Serafim de Pireu
STATELE UNITE ALE AMERICII ??? In Apoc. 13,se semnaleaza aparitia a doua fiare gigant pe scena finala a lumii:”fiara care se ridica din mare”( in opinia cercetatorilor este i.roman reinviat) si ”fiara care se ridica din pamant”.Tot mai multi cercetatori atribuie caracteristicile fiarei ridicate din pamant Americii.Adevarul e ca nici nu prea sta pe acasa ,cum se cuvine unei natiuni cuminti(de fapt,cine din umbra.. ii ghideaza destinul?).Tot umbla de colo colo,cica rezolva conflicte in realitate le creeaza.Scopul? (”Descoperind profetiile”: http://misucroitor.wordpress.com/)
Se zice ca „ideologiile nu sunt bune ca n-au mama sa tata”. In aceasta categorie intra religiile, sectele, miscarile. Chipul lui Dumnezeu nu se reflecta in ele si nici nu au duhul lui Dumnezeu fiindca nu sunt ca o „familie” sau o „(a)casa”. Miscarile nu sunt parte dintr-un legamant, n-au aceasta baza a sangelui legamantului pentru Patrie.
Miscarile au „membri”, Patria are „fii”.
Duhul care locuieste numai in cadrul Patriei nu ni se adreseaza cu apelativul „miscarea mea” sau „membri mei” ci „fiul meu” sau „fica mea”.
Crestinismul ca si Romanismul, peste acestea doua aplaneaza duhul Tatalui.
@ nicu6177
”Tu vorbesti despre crestinism ca despre o miscare. Este total gresita perceptia aceasta care ni s-a inoculat.
La inceput n-a fost asa. Crestinismul la fel ca si Romanismul, ea nu este o miscare, nici religie ci o Patrie, Patriotism.”
Nu vorbesc despre ce zici ca despre o mișcare. Orice se află în mișcare. Nu e nici o percepție. La nivelul percepției vedem sau percepem o mulțime de obiecte statice, în nemișcare. Dacă sîntem mai atenți, descoperim că se cam mișcă fiecare obiect, că nemișcarea este relativă, adică este o parte din percepție. Percepția depinde de calitatea sensibilității noastre, de capacitățile noastre de aprehensiune a lumii și a propriei existențe.
Nu ni s-a înoculat… Cel puțin mie nu mi-a înoculat nimeni decît ceea ce am lăsat să mi se inoculeze. După cum am putut și eu să mă las inoculat. Altfel, resping destul de repede ce nu-mi convine să mi se bage, chiar înainte ca să mi se bage, sau să mi se inoculeze. Nu las să treacă orice, că doar nu-s latrină publică.
Totul e în mișcare. Repaosul e reltiv. Mișcarea e absolută.
Viața este și ea mișcare. Numai morții par să nu miște. Dar și în cadavre se petrec mișcări, adică schimbări, alterări, transformări…mișcări.
@UNU
Tu vorbesti despre crestinism ca despre o miscare. Este total gresita perceptia aceasta care ni s-a inoculat.
La inceput n-a fost asa. Crestinismul la fel ca si Romanismul, ea nu este o miscare, nici religie ci o Patrie, Patriotism. Biblia spune ca Duhul impreuna cu duhul nostru marturiseste ca suntem,ce?
Suntem fii a unei miscari sau fii Patriei?
Crestinismul este oglindit prin Romanism, lucrul acesta ne ajuta sa iesim din tiparele gresite ale mintii ce ni s-a impus prin manipulare. Daca noi care suntem Romani nu suntem in stare sa vedem sechelele ce trebuiesc indepartate, atunci ce sa mai zic celelalte neamuri care sunt lipsite de duhul. Diferenta dintre Patria Romana si Patria Crestina, este urmatoarea.
Patria Crestina se afla sub legea harului, nu-i legata de pamant. Patria Romana este legata de pamant, se afla sub lege, o lege a pacatului. Eu sunt parte din amandoua Patrii la fel ca apostolul Pavel, el zicea ca „cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pămîntească, slujesc legii păcatului”. Apostolul Pavel, potrivit legamantului pentru Patrie legat de pamant nu putea sa fraternizeze, sa fiu una cu strainii, dar potrivit legamantului pentru Patrie care nu era legata de pamant, deci era sub har, aceasta facea posibila unirea tuturor celor care credeau si care deacuma formau o Patrie, o Patrie a tuturor celor circumcisi in inima si nu in carne.
Scuze pentru dubla postare. N-a fost cu intenție.
Observație: textul dublat se vede că e neterminat, adică e diferit de cel la care comentează Stelică, căruia îi mulțumesc pentru aprecieri.
Îmi pare rău că s-a întîmplat asemenea accident… Am apăsat pe Trimite un text, la o pagină deschisă aiurea.
Mulțumiri anticipate
Iată, deci, cum se încearcă, încă o dată, să se practice manipularea și dezbinarea între oameni, pe teren ritualic religios. Nu este prima dată și nu va fi nici ultima.
Întrebările din finalul protestului acestui preot vizează clar o anume țintă.
Protestul este, evident, întemeiat și parte din jocul de-a bab oarba, joc pe care protestatarul intenționează să-l aducă la lumină, să-l facă deschis.
Animozitățile pe teren religios, uneori exprimate prin diferențe greu de perceput pentru mulți, inclusiv pentru enoriașii unor culte bisericești, prezintă tocmai această dificultate: este dificil să le distingi cauza. La suprafață se vede ceva care pare a fi evident pentru relativ foarte puțini.
În fond, mișcarea numită creștinism, a apărut, în parte, ca o discuție în sînul cultului mozaic, în templu, într-o perioadă cînd statul antic Israel se afla sub ocupație romană. Discuția s-a transformat în dispută, sciziune și la rîndul ei, facțiunea dizidentă s-a scindat la rîndul ei. Asta nu înseamnă că mișcarea creștină se originează în aceste dispute și scindări. Dar fenomenele religioase au contribuit la crearea impresiei că mișcarea creștină se originează în scindarea religioasă a evreilor de atunci. Toatele datele istorice, privite dintr-o perspectivă mai corectă, spun altceva: mișcarea creștină a însemnat altceva, nu simpla trecere a învățăturilor, credințelor, vechiului testament în noi tipare, noi forme, care au format conținutul noului testament și, în consecință, biblia, cam așa cum o știm azi.
Pentru mine este evident că mișcarea creștină nu a fost, inițial, numită creștină, numai și pentru că, înainte de a fi etichetată, orice mișcare de idei sau de practică socială, sau și de idei și de practică, nu poartă un nume imediat, decît în cazul unora din curentele mai moderne, cînd asemenea mișcări s-au definit, din start, ca fiind ceva anume. Spre exemplu (sper să fiu înțeles că dau un exemplu ilustrativ și nu altceva): suprarealismul, postmodernismul, structuralismul. Toate trei curentele literare, culturale, au pornit conștiente că sînt într-un anume fel, s-au auto-intitulat așa și s-au afirmat ca atare.
Așa ceva nu a fost cazul cu creștinismul și nici cu multe alte curent religioase sau de alt ordin.
Protestul din această scrisoare pare a fi un gest minor și deci, neglijabil. Unii ar putea spune: țara arde și baba se piaptănă; n-avem timp de nimicuri de acest gen. Culmea este alta: de multe ori, asemenea ”nimicuri” au fost preludii la evenimente majore, ușor confundabile cu cauzele evenimentelor majore.
Este clar că protestatarul are o poziție nu numai față de practica ritualică ortodoxă și greco-catolică din școală, cerînd o tratare echitabilă a chestiunii, dar, acuzat de antisemitism de către o autoritate hegemonizantă, adică de un soi de tribunal care se erijează în poziție de superioritate față de cele două culte religioase aruncate într-o contradicție printr-o politică subtilă de dezbinare – tăcerea greco-catolicului nu e nici măcar un atac deschis, ci un atac prin ignorarea părții relativ adverse; tăcerea este una din armele politice cele mai subtile, pentru că, după ce se lansează un atac mai perceptibil, să zicem o discriminare prin permisiviate, ceea ce iar e greu de admis și de sesizat, după ce partea afectată își spune păsul, se lasă tăcerea, o vreme; tăcerea aceasta care, la nivel imediat, nu spune nici da nici ba, lasă să se sub-înțeleagă un ”nu” total; tăcerea, în acest caz, este, de fapt, un atac total, totalizant, totalitar, asupra părții lezate; tăcerea încearcă să-l lezeze pe celălalt =ntr-un mod radical, pentru că se exercită de pe poziții de superioritate; partea mai tare arată că își permite să tac, să-l lase pe cel rănit să se zbată cît o pofti, că tot degeaba; cel ce tace, de pe poziții de superioritate, insinuează că acela pe care l-a transformat în victimă, nici nu este mare brînză; cel ce tace, deși, inițial n-a tăcut de fel, ci a acționat cît se poate de ferm, dur, deschis, într-o mișcare secundară a jocul, practică elipsa: tace; tăcerea aceasta este majoră, nu secundară, după cum, de la început nu a făcut ceva minor, ci a acționat direct; tăcerea pare indirectă și pasivă, chiar îngerească, pură, nevinovată, cînd lucrurile stau tocmai invers: tăcerea, chiar dacă pare cum am zis, este directă, activă, în draci, cu gînd ascuns practicată.
Nu vreau să se creadă că iau partea cuiva, adică că m-aș aventura să spun că protestatarul are dreptate, că … Nu. Ceea ce nu înseamnă că sînt de acord cu … Hillary Clinton. În această privință chiar aș recomanda tuturor protestatarilor să nu scrie scrisori acelei persoane. Nu pentru că persoana nu ar fi importantă. Toți știm sau simțim greutatea numelui ”Hillary Clinton”.
Cum pronunțăm sau citim acest nume, imediat se declanșează un mecanism psiho-mental socio-politic care ne determină aproape automat să luăm o poziție sau alta. Așa era și cu Condelenza Rice, și cu M. Allbright ți cu madama Thatcher… și mai sînt astfel de nume feminine.
De obicei numele feminine, sau aplicate femeilor, le resimțim în mod specific, fie că sîntem femei, fie bărbați. Este ceva simptomatic faptul că multe femei, sau relativ multe, au fost împinse la rampă, în arena politicii, în lupta gladiatorilor politici și nu numai. Se va spune că e un semn de democrație, sau de extindere a procesului democratic început mult în urmă, în secolul 19, cînd votul s-a extins de la un grup masculin, cu anume avere, la un grup masculin mai larg. Apoi s-a extins votul, în cadrul demo-reprezentativității, la femei, și, în fine, s-a declarat votul universal, dreptul de vot fiind garantat tuturor persoanelor adulte avînd cetățenie într-un stat. Apoi a venit, sau oarecum în paralel s-a extins și faptul ocupării femeilor în activități sociale.
Dar. aici avem o problemă cam gravă: munca femeilor e ceva foarte vechi. Simți că e ceva ciudat cînd atingi subiectul acesta. Începi să mergi înapoi în istorie pe tunelul timpului și realizezi că lucrurile sînt foarte complexe, nu numai în trecut, ci astăzi, acum și aici. Mă opresc aici cu zona aceasta…
Menționez numai că: atunci cînd apare o figură feminină, pe scena politică, se declanșează anume mecanisme mai ciudate puțin. Sîntem mai obișnuiți cu bărbați politici și la mulți ne place să spunem că ocupația ar fi una masculină… mă refer la ocupația cu politica, politica așa, ca activitate, ca parte din diviziunea socială a muncii. Că asta e politica: un aspecte al diviiziunii sociale a muncii, nu altceva. Credem că diviziunea asta se referă doar la activități agrare, industriale sau manufacturiere și negustorești. E o impresie falsă. Și celelalte activități, inclusiv creația artistică, literară sau activitatea religioasă, culturală, parlamentară, politică, polițienească etc., fac parte din marea diviziune socială a muncii. Chiar și activitatea de cercetare științifică.
Deci o femeie vine în față și vorbește politică, face politică, dă sfaturi, aplică etichete care pot blama sau premia un alt om , un stat, un partid ș.a.m.d.. Gîndiți-vă la consecințele emoțional-sociale ale unei asemenea performanțe, demonstrații, evoluții, spectacol, politici!!! Foarte complexă situație.
Allbright era în vîrstă și nu prea get-beget americană. Rice era de culoare, dar necăsătorită, fără copii, dar educată și, încă o dată, de culoarea foștilor sclavi aduși cu forța brută, prin agresiunea cea mai josnică, din Africa. Observați strategia? Sînt convins că da.
Hillary Clinton este cam așa… Și nu vreau să zic nimic rău atunci cînd spun ce voi spune: are experiență vastă în ocupația politicii, a meseriei; are educație, este calificată cu diplome și premii școlare; este blondă, cu ochi albaștri – se va zice, cu iritare: ce dracu, boule, te legi de culoarea femeii? idiotule, rasistule, împuțitule!!! de ce te legi de aspecte secundare, nesemnnificative? aha, vrei să dai apă la moară rasiștilor, patriarhaliștilor, fundamentaliștilor, scîrbă ordinară!!! nemernicule! anti-….!!! anti-ce? trrr…șezi, drace! – poartă deux-pieces decente și bluze și mai decente și zîmbește, uneori, relativ fermecător, deși își păstrează, mai totdeuna, un aer serios; seriozitatea doamnei Clinton este dusă, de foarte multe ori, mai ales în ultima vreme, în ceva foarte sinistru: tonul a devenit amenințător, ca un mîrîit premergător unui atac, limbajul gesturilor ei exprimă tot mai mult iritare, vigilență tot mai încordată, o agitație cam panicardă, o tensiune care-i pune pe chip grimase tot mai imposibil de mascat; ea nu mai este apărătoarea unei reforme în sistemul medical de asigurări sociale, așa cum s-a afirmat, inițial, în politica partidului democrat; proiectele de mai tinerețe au fost abandonate; probabil că acele proiecte nici n-au fost serioase, ci doar simulări și disimulări a altor proiecte; dînsa mai este și: căsătorită, cu un copil, cel puțin, deci soție și mamă; ca soție… ah și vai! nu că ar fi ea de vreo vină! dar a fost povestea cu sperma domnului Clinton, pe rochița pipiței, procesul de dărîmare, compromitere….. etc.; așa că, doamna Clinton a trebuit să facă față unei manevre politice de mari proporții, vizînd ceva foarte sensibil pentru toată lumea. De obicei, cînd asemenea scandaluri se declanșează, ele au multiple implicații și cei care le manipulează, că scandalurile nu sînt decît fie manipulări, fie speculări manipulative ale unor situații care, în fond, sînt mai de toată mîna, n-au nici o valoare excepțională; aceste scnadaluri dau impresia a ceva excepțional. Pe dracu! Ce e atît de excepțional, de grozav, de nemaiîntîlnit că un soț are o legătură extraconjugală? Vă întreb, așa, ca între noi, bărbați sau femei, nu apelînd la nu știu ce principii și standarde: ce e atît de nemaipomenit că, dintr-un motiv sau altul – și motivația are rădăcina ei! – un bărbat și o femeie au o relație … așa… mai intimă, să zicem? După părerea mea, nu e nimic excepțional în faptele în sine, indiferent ce credem, fiecare în parte, despre aceste fapte, ca atare. Hai să fim serioși și să mai lăsăm pofta de bîrfă de-o parte și plăcerea de a zice că altul e păcătos, dar noi sîntem sfinți, sau, mai rău: să lăsăm ideea că, vezi doamne, toți sîntem păcătoși, nimeni nu e sfînt și omul e o mizerie morală, un animal ipocrit din naștere și alte asemenea cinisme acrite. Să constați că toată lumea se pișă, se cacă și se fute e una – deși nu e mare brînză; ei, și? tot prostu vede astea…. ce mare scofală? nici o scofală… banalități… platitudini… atenție deturnată de la alte evenimente, relații ale oamenilor între ei și cu ei înșiși! manipulare!! Da, da: manevră politică în context!!! Să arăți duci un caz de activitate sexuală în curte e încă altceva. Dar să faci scandal politic, din asemenea banalități, este ceva extrem de pervers, de manipulativ, de-ți vine să borăști pe politicienii toți, în masă, aproape fără distincție. Îți vine să le spui la toți: hai, sictir, pleoșnițe împuțite, și să trimiți la starea ante-natală, așa, pe romînește sau țigănește, cum v-o veni la gură! Și cum înjură, omul, ca să se răcorească, numai ce auzi pe domnul cu cravată -roșie, sau albastră! – vă rog să fiți civilizat…. aici nu se vorbește urît, măsurați-vă cuvintele și nu vedeți că … ești patetic!? mda… Observați cum se curbează tonul în gura politicianului foarte corect? El nu vorbește cu înjurături, nici cu alte expresii ”urîte”, el nici nu fumează, e aseptic, foarte, foarte spiritualizat (ha!) și nu se joacă în praf. El se spală pe mîini cu substanțe organice, mănîncă foarte organic, bea apă total purificată. Dacă poate, merge și la gimnastică, practică yoga, are ore fixe de somn, masă, eventual sex. Eventual… Mironosița politică îmi place mie. E gigea!
Dar doamna Clinton a ieșit foarte bine din scandal. În parte, posibil că atunci cînd gagica aia care s-a strecurat în biroul prezidențial ca să ajungă să păstreze doi ani (!!!) urmele de spermă politizată ale domnului Clinton, pe rochița ei…vai, ce rochiță! ce probe i-re-fut-abile!!! ce ochi a holbat lumea și ce a mai fantazat lumea la scena de alcov din biroul Casei Albe!!! Ce excitații, ce isterie! Ce poziții și poziționări, de la Los Angeles, la Tokyo, Moscova și Capul Verde și la cei doi poli, care s-au încălzit și ei de fiorul general sexual, global și globalizant! Ce inuendo, adică ce baie de spermă și sexe și pohte s-au stîrnit simultan cu scandalul erotico-politic! Este că au reușit să manipuleze? Mda.. Și ce de evaluări etico-morale și atele asemnea s-au făcut atunci!!! Dar, doamna a rezistat. El a fost arătat cu degetul și blamat, cumva, de mulți. Dar ea a ieșit cu o față nouă: o femeie înșelată, o soție cu un soț adulter, pe care… pe care îl iartă creștinește. Mda… frumos, nu-i așa? Nu găsiți frumos un asemenea gest? În loc să bage divorț sau să se separe fizic de soț, în loc să-i taie mădularul lacom de plăceri, în loc să-l blameze ca tată, ca golan, ea îl iartă. Amărăciunea, amăreala, gustul de ceva coclit îl simt Clintonii și azi în gură, dar… Dar ce să-i faci: puterea și lupta pentru obținerea și menținerea ei, cere sacrificii, nu-i așa?
Lui Abra-ham, i se ceruse capul propriului fiu, ce avea tata mai scump pe lume. LOr li s-a cerut mult mai puțin: un pic de spermă din testicole prezidențiale, rezultat al felatio-ului (în termeni foarte vulgari: muie) făcut de Monica, evident în biroul cela blestemat, și în lipsa unei terțe de gen feminin cu care masculul avea o oarece relație de contract prin care se stipula că formează cu partenera o alianță, o instituție juridică numită familie și etc. etc.. Cam asta… Dar doamna a iețit bine. Lumea l-a blamat sau l-a admirat sau invidiat sau ce-o mai fi făcut lumea, pe el. Ea… vai, ea… ce ar fi putut lumea să facă în cazul ei? Ea a iertat pe păcătosul dovedit în public. Așa că lumea a putut respira ușurată: ehei, și-a zis lumea, mai este bunătate în sufletul oamenilor, dacă după asemenea scandal, ea a fost așa de bunăăă! Mda…; și acum avem
@unu, de acord cu dvs, dar , de la ce argumentati dvs, pina la semnul sfintei cruci , e o cale lunga , pe care multi nu o inteleg si nu o vor intelege niciodata, piatrra din capul unghiului1
controverse teologice..
http://www.youtube.com/watch?v=Or1-lhDEPPk
Iată, deci, cum se încearcă, încă o dată, să se practice manipularea și dezbinarea între oameni, pe teren ritualic religios. Nu este prima dată și nu va fi nici ultima.
Întrebările din finalul protestului acestui preot vizează clar o anume țintă.
Protestul este, evident, întemeiat și parte din jocul de-a bab oarba, joc pe care protestatarul intenționează să-l aducă la lumină, să-l facă deschis.
Animozitățile pe teren religios, uneori exprimate prin diferențe greu de perceput pentru mulți, inclusiv pentru enoriașii unor culte bisericești, prezintă tocmai această dificultate: este dificil să le distingi cauza. La suprafață se vede ceva care pare a fi evident pentru relativ foarte puțini.
În fond, mișcarea numită creștinism, a apărut, în parte, ca o discuție în sînul cultului mozaic, în templu, într-o perioadă cînd statul antic Israel se afla sub ocupație romană. Discuția s-a transformat în dispută, sciziune și la rîndul ei, facțiunea dizidentă s-a scindat la rîndul ei. Asta nu înseamnă că mișcarea creștină se originează în aceste dispute și scindări. Dar fenomenele religioase au contribuit la crearea impresiei că mișcarea creștină se originează în scindarea religioasă a evreilor de atunci. Toatele datele istorice, privite dintr-o perspectivă mai corectă, spun altceva: mișcarea creștină a însemnat altceva, nu simpla trecere a învățăturilor, credințelor, vechiului testament în noi tipare, noi forme, care au format conținutul noului testament și, în consecință, biblia, cam așa cum o știm azi.
Pentru mine este evident că mișcarea creștină nu a fost, inițial, numită creștină, numai și pentru că, înainte de a fi etichetată, orice mișcare de idei sau de practică socială, sau și de idei și de practică, nu poartă un nume imediat, decît în cazul unora din curentele mai moderne, cînd asemenea mișcări s-au definit, din start, ca fiind ceva anume. Spre exemplu (sper să fiu înțeles că dau un exemplu ilustrativ și nu altceva): suprarealismul, postmodernismul, structuralismul. Toate trei curentele literare, culturale, au pornit conștiente că sînt într-un anume fel, s-au auto-intitulat așa și s-au afirmat ca atare.
Așa ceva nu a fost cazul cu creștinismul și nici cu multe alte curent religioase sau de alt ordin.
Protestul din această scrisoare pare a fi un gest minor și deci, neglijabil. Unii ar putea spune: țara arde și baba se piaptănă; n-avem timp de nimicuri de acest gen. Culmea este alta: de multe ori, asemenea ”nimicuri” au fost preludii la evenimente majore, ușor confundabile cu cauzele evenimentelor majore.
Este clar că protestatarul are o poziție nu numai față de practica ritualică ortodoxă și greco-catolică din școală, cerînd o tratare echitabilă a chestiunii, dar, acuzat de antisemitism de către o autoritate hegemonizantă, adică de un soi de tribunal care se erijează în poziție de superioritate față de cele două culte religioase aruncate într-o contradicție printr-o politică subtilă de dezbinare – tăcerea greco-catolicului nu e nici măcar un atac deschis, ci un atac prin ignorarea părții relativ adverse; tăcerea este una din armele politice cele mai subtile, pentru că, după ce se lansează un atac mai perceptibil, să zicem o discriminare prin permisiviate, ceea ce iar e greu de admis și de sesizat, după ce partea afectată își spune păsul, se lasă tăcerea, o vreme; tăcerea aceasta care, la nivel imediat, nu spune nici da nici ba, lasă să se sub-înțeleagă un ”nu” total; tăcerea, în acest caz, este, de fapt, un atac total, totalizant, totalitar, asupra părții lezate; tăcerea încearcă să-l lezeze pe celălalt =ntr-un mod radical, pentru că se exercită de pe poziții de superioritate; partea mai tare arată că își permite să tac, să-l lase pe cel rănit să se zbată cît o pofti, că tot degeaba; cel ce tace, de pe poziții de superioritate, insinuează că acela pe care l-a transformat în victimă, nici nu este mare brînză; cel ce tace, deși, inițial n-a tăcut de fel, ci a acționat cît se poate de ferm, dur, deschis, într-o mișcare secundară a jocul, practică elipsa: tace; tăcerea aceasta este majoră, nu secundară, după cum, de la început nu a făcut ceva minor, ci a acționat direct; tăcerea pare indirectă și pasivă, chiar îngerească, pură, nevinovată, cînd lucrurile stau tocmai invers: tăcerea, chiar dacă pare cum am zis, este directă, activă, în draci, cu gînd ascuns practicată.
Nu vreau să se creadă că iau partea cuiva, adică că m-aș aventura să spun că protestatarul are dreptate, că … Nu. Ceea ce nu înseamnă că sînt de acord cu … Hillary Clinton. În această privință chiar aș recomanda tuturor protestatarilor să nu scrie scrisori acelei persoane. Nu pentru că persoana nu ar fi importantă. Toți știm sau simțim greutatea numelui ”Hillary Clinton”.
Cum pronunțăm sau citim acest nume, imediat se declanșează un mecanism psiho-mental socio-politic care ne determină aproape automat să luăm o poziție sau alta. Așa era și cu Condelenza Rice, și cu M. Allbright ți cu madama Thatcher… și mai sînt astfel de nume feminine.
De obicei numele feminine, sau aplicate femeilor, le resimțim în mod specific, fie că sîntem femei, fie bărbați. Este ceva simptomatic faptul că multe femei, sau relativ multe, au fost împinse la rampă, în arena politicii, în lupta gladiatorilor politici și nu numai. Se va spune că e un semn de democrație, sau de extindere a procesului democratic început mult în urmă, în secolul 19, cînd votul s-a extins de la un grup masculin, cu anume avere, la un grup masculin mai larg. Apoi s-a extins votul, în cadrul demo-reprezentativității, la femei, și, în fine, s-a declarat votul universal, dreptul de vot fiind garantat tuturor persoanelor adulte avînd cetățenie într-un stat. Apoi a venit, sau oarecum în paralel s-a extins și faptul ocupării femeilor în activități sociale.
Dar. aici avem o problemă cam gravă: munca femeilor e ceva foarte vechi. Simți că e ceva ciudat cînd atingi subiectul acesta. Începi să mergi înapoi în istorie pe tunelul timpului și realizezi că lucrurile sînt foarte complexe, nu numai în trecut, ci astăzi, acum și aici. Mă opresc aici cu zona aceasta…
Menționez numai că: atunci cînd apare o figură feminină, pe scena politică, se declanșează anume mecanisme mai ciudate puțin. Sîntem mai obișnuiți cu bărbați politici și la mulți ne place să spunem că ocupația ar fi una masculină… mă refer la ocupația cu politica, politica așa, ca activitate, ca parte din diviziunea socială a muncii. Că asta e politica: un aspecte al diviiziunii sociale a muncii, nu altceva. Credem că diviziunea asta se referă doar la activități agrare, industriale sau manufacturiere și negustorești. E o impresie falsă. Și celelalte activități, inclusiv creația artistică, literară sau activitatea religioasă, culturală, parlamentară, politică, polițienească etc., fac parte din marea diviziune socială a muncii. Chiar și activitatea de cercetare științifică.
Deci o femeie vine în față și vorbește politică, face politică, dă sfaturi, aplică etichete care pot blama sau premia un alt om , un stat, un partid ș.a.m.d.. Gîndiți-vă la consecințele emoțional-sociale ale unei asemenea performanțe, demonstrații, evoluții, spectacol, politici!!! Foarte complexă situație.
Allbright era în vîrstă și nu prea get-beget americană. Rice era de culoare, dar necăsătorită, fără copii, dar educată și, încă o dată, de culoarea foștilor sclavi aduși cu forța brută, prin agresiunea cea mai josnică, din Africa. Observați strategia? Sînt convins că da.
Hillary Clinton este cam așa… Și nu vreau să zic nimic rău atunci cînd spun ce voi spune: are experiență vastă în ocupația politicii, a meseriei; are educație, este calificată cu diplome și premii școlare; este blondă, cu ochi albaștri – se va zice, cu iritare: ce dracu, boule, te legi de culoarea femeii? idiotule, rasistule, împuțitule!!! de ce te legi de aspecte secundare, nesemnnificative? aha, vrei să dai apă la moară rasiștilor, patriarhaliștilor, fundamentaliștilor, scîrbă ordinară!!! nemernicule! anti-….!!! anti-ce? trrr…șezi, drace! – poartă deux-pieces decente și bluze și mai decente și zîmbește, uneori, relativ fermecător, deși își păstrează, mai totdeuna, un aer serios; seriozitatea doamnei Clinton este dusă, de foarte multe ori, mai ales în ultima vreme, în ceva foarte sinistru: tonul a devenit amenințător, ca un mîrîit premergător unui atac, limbajul gesturilor ei exprimă tot mai mult iritare, vigilență tot mai încordată, o agitație cam panicardă, o tensiune care-i pune pe chip grimase tot mai imposibil de mascat; ea nu mai este apărătoarea unei reforme în sistemul medical de asigurări sociale, așa cum s-a afirmat, inițial, în politica partidului democrat; proiectele de mai tinerețe au fost abandonate; probabil că acele proiecte nici n-au fost serioase, ci doar simulări și disimulări a altor proiecte; dînsa mai este și: căsătorită, cu un copil, cel puțin, deci soție și mamă; ca soție… ah și vai! nu că ar fi ea de vreo vină! dar a fost povestea cu sperma domnului Clinton, pe rochița pipiței, procesul de dărîmare, compromitere….. etc.; așa că, doamna Clinton a trebuit să facă față unei manevre politice de mari proporții, vizînd ceva foarte sensibil pentru toată lumea. De obicei, cînd asemenea scandaluri se declanșează, ele au multiple implicații și cei care le manipulează, că scandalurile nu sînt decît fie manipulări, fie speculări manipulative ale unor situații care, în fond, sînt mai de toată mîna, n-au nici o valoare excepțională; aceste scnadaluri dau impresia a ceva excepțional. Pe dracu! Ce e atît de excepțional, de grozav, de nemaiîntîlnit că un soț are o legătură extraconjugală? Vă întreb, așa, ca între noi, bărbați sau femei, nu apelînd la nu știu ce principii și standarde: ce e atît de nemaipomenit că, dintr-un motiv sau altul – și motivația are rădăcina ei! – un bărbat și o femeie au o relație … așa… mai intimă, să zicem? După părerea mea, nu e nimic excepțional în faptele în sine, indiferent ce credem, fiecare în parte, despre aceste fapte, ca atare. Hai să fim serioși și să mai lăsăm pofta de bîrfă de-o parte și plăcerea de a zice că altul e păcătos, dar noi sîntem sfinți, sau, mai rău: să lăsăm ideea că, vezi doamne, toți sîntem păcătoși, nimeni nu e sfînt și omul e o mizerie morală, un animal ipocrit din naștere și alte asemenea cinisme acrite. Să constați că toată lumea se pișă, se cacă și se fute e una – deși nu e mare brînză; ei, și? tot prostu vede astea…. ce mare scofală? nici o scofală… banalități… platitudini… atenție deturnată de la alte evenimente, relații ale oamenilor între ei și cu ei înșiși! manipulare!! Da, da: manevră politică în context!!! Să arăți duci un caz de activitate sexuală în curte e încă altceva. Dar să faci scandal politic, din asemenea banalități, este ceva extrem de pervers, de manipulativ, de-ți vine să borăști pe politicienii toți, în masă, aproape fără distincție. Îți vine să le spui la toți: hai, sictir, pleoșnițe împuțite, și să trimiți la starea ante-natală, așa, pe romînește sau țigănește, cum v-o veni la gură! Și cum înjură, omul, ca să se răcorească, numai ce auzi pe domnul cu cravată -roșie, sau albastră! – vă rog să fiți civilizat…. aici nu se vorbește urît, măsurați-vă cuvintele și nu vedeți că … ești patetic!? mda… Observați cum se curbează tonul în gura politicianului foarte corect? El nu vorbește cu înjurături, nici cu alte expresii ”urîte”, el nici nu fumează, e aseptic, foarte, foarte spiritualizat (ha!) și nu se joacă în praf. El se spală pe mîini cu substanțe organice, mănîncă foarte organic, bea apă total purificată. Dacă poate, merge și la gimnastică, practică yoga, are ore fixe de somn, masă, eventual sex. Eventual… Mironosița politică îmi place mie. E gigea!
Dar doamna Clinton a ieșit foarte bine din scandal. În parte, posibil că atunci cînd gagica aia care s-a strecurat în biroul prezidențial ca să ajungă să păstreze doi ani (!!!) urmele de spermă politizată ale domnului Clinton, pe rochița ei…vai, ce rochiță! ce probe i-re-fut-abile!!! ce ochi a holbat lumea și ce a mai fantazat lumea la scena de alcov din biroul Casei Albe!!! Ce excitații, ce isterie! Ce poziții și poziționări, de la Los Angeles, la Tokyo, Moscova și Capul Verde și la cei doi poli, care s-au încălzit și ei de fiorul general sexual, global și globalizant! Ce inuendo, adică ce baie de spermă și sexe și pohte s-au stîrnit simultan cu scandalul erotico-politic! Este că au reușit să manipuleze? Mda.. Și ce de evaluări etico-morale și atele asemnea s-au făcut atunci!!! Dar, doamna a rezistat. El a fost arătat cu degetul și blamat, cumva, de mulți. Dar ea a ieșit cu o față nouă: o femeie înșelată, o soție cu un soț adulter, pe care… pe care îl iartă creștinește. Mda… frumos, nu-i așa? Nu găsiți frumos un asemenea gest? În loc să bage divorț sau să se separe fizic de soț, în loc să-i taie mădularul lacom de plăceri, în loc să-l blameze ca tată, ca golan, ea îl iartă. Amărăciunea, amăreala, gustul de ceva coclit îl simt Clintonii și azi în gură, dar… Dar ce să-i faci: puterea și lupta pentru obținerea și menținerea ei, cere sacrificii, nu-i așa?
Lui Abra-ham, i se ceruse capul propriului fiu, ce avea tata mai scump pe lume. LOr li s-a cerut mult mai puțin: un pic de spermă din testicole prezidențiale, rezultat al felatio-ului (în termeni foarte vulgari: muie) făcut de Monica, evident în biroul cela blestemat, și în lipsa unei terțe de gen feminin cu care masculul avea o oarece relație de contract prin care se stipula că formează cu partenera o alianță, o instituție juridică numită familie și etc. etc.. Cam asta… Dar doamna a iețit bine. Lumea l-a blamat sau l-a admirat sau invidiat sau ce-o mai fi făcut lumea, pe el. Ea… vai, ea… ce ar fi putut lumea să facă în cazul ei? Ea a iertat pe păcătosul dovedit în public. Așa că lumea a putut respira ușurată: ehei, și-a zis lumea, mai este bunătate în sufletul oamenilor, dacă după asemenea scandal, ea a fost așa de bunăăă! Mda…; și acum avem o doamnă apreciată pozitiv de gura lumii.
Și încă: o femeie trecută bine de a doua tinerețe, cu priză la doamnele la fel de bine coafate și de familie bună, cu inima chiar milostivă și dedată la filantropii, chiar casnice, o tolerantă și o apărătoare chiar a crezurilor religioase. Ultimul scandal cu filmulețul maculator la adresa mahomedanismului a creat o nouă și bine venită oportunitate – și cum putea fi scăpată tocami oportunitatea, prilejul tipic capitalist, de fi folosită! nu se putea, mai ales că tocmai de aceea: s-a arătat cît de toleranți sînt șefii de la Casa Albă (?) și cît de barbari, cei…mmmmm…țîțîțî… cei din tabăra mahomedană, să zicem i noi, ca papagalii – ca să se sublinieze și să se repete lecția de către doamna profesoară a comportamentului civilizat, ba chiar a comportamentului caritabil.
Avem tabloul complet? Aproape… Mai ar fi: mama care are grijă de nebunaticii de plozi neastîmpărați, băieței care fac prostioare, dar mai au de învățat, infanți teribili ai unui secol zvînturat de cutremure capitaliste, de catastrofe ale capitalului catastrofist. Că așa s-a ajuns: la un catastrofism zilnic, care pare să nu mai aibă altă soluție decît apariții celeste precum….
Ți acum ATENȚIE: vor veni niște obiecte spațiale, se vor arăta semne în și pe cer și lumea va rămîne uluită; conflictele se vor risipi ca prin farmec, ceva sau cineva va descinde sau se va arăta ca arătare întregii lumi și o minune se va petrece: miracolul mult așteptat de diverse orientări religioase, profeții ș.a.m.d.. Bine, bine, poate eu bat cîmpii. Aș vrea să bat cîmpii, dar am auzit eu niște zvonuri, iar fabrica de zvonuri nu e de neglijat nici ea. Fabrica de zvonuri e foarte activă, mai ales în epoca capitalismului ajuns la sufocarea de sine și în pragul celei mai mari catastrofe posibilă efectiv.
Bun.
Deci ei i se adresează un preot grec ortodox, și îi pune niște întrebări la care, e de domeniul evidenței, clar ca vaca, că doamna care-l ține din scurt pe Obama, cel care amenință să cîștige alegerile care bat la ușa democrației americane, cea mai cea dintre democrații.
Întrebările conțin, de altfel și răspunsurile la ele, dar autorul protestului nu zice direct. Practică și el o formă de tăcere: tăcerea interogațiilor.
La ea aș vrea să răspund altădată. Timpul presează, numărul de țigări, pe care le fumez, deși intenționez să-l reduc spre zero, se umflă ca burta unei femei gravide, sau a unui bolnav de o formă de afecțiune a ficatului, numărul de ore de nesomn, cam la fel… se borțoșește și el. Dar n-are nimc… O să tot dormim, că somnul cela așteaptă pe fiecare. De ce aș fi eu excepție de la regula jocului: ”… îl joci în doi, îl joci în trei, îl joci în cîte cîți vrei, bătu-l-ar focul!”
Focul sacru, divin, s-a politizat, s-a laicizat. E pe noi toți, pe fiecare dintre muritori, de rînd sau de rang.
Acum e atunci și
nu mai știm pe unde să scoatem cămașa. Și cămașa de forță în care fiecare se îmbracă necesită o forță, un efort comun de restructurări la care:
pe de o parte sînt cei tot mai mulți care devin tot mai radicali, mai atenți, mai ascuțiți la minte și la faptă, mai acuți, mai la țintă;
de cealaltă parte sînt cei care au intrat de multișor în panică, se zăresc tot mai clar: că-s puțini, totuși, că nu prea mai au multe manevre de manevrat, că arsenalul cel mai distrugător pe care l-au aplicat, inclusiv cel cultural și religios, nu prea mai ține, că poilitica, așa cum a mers ea, e tot mai disonantă, mai zgomotoasă în urechea mulțimilor, tot mai rănite, mai suferinde, mai înfometate de adevăr, de o sete care pare de răzbunare, dar care se recunoaște tot mai limpede: setea și foamea de libertate.
Lumea nu vrea numai o burtă plină, cum cinicii susțin. Nu vrea numai cunoaștere științifică, artă, filosofie, religie, morală, iubire, sex, orgii, liniște, pace și împăcare generală. Nu numai analize și sinteze, teorii și vorbe, nu numai drepturi și altele asemenea. Nu vrea numai pace socială și pace în lume.
Lumea, omul, oamenii, bărbații, femeile, copiii, bătrînii, chiar și nebunii, chiar și temnicerii și chiar cei care par a fi cei mai răi, criminalii, în serie sau nu, politicienii, chiar și doamna Clinton, evreii, semiții, ne-semiții, africanii, sud-americanii și nord-americanii, chinezii, japonezii, rușii și romînii, țiganii, tot muritorul, chiar dacă i se pare, circumstanțial și temporal istoric, sau cum vreți să-i mai împărțim pe oameni, omul ca om, de la începuturi, azi și mereu… nu vor decît libertate.
Oameni vor să fie liberi și, în mod liber să decidă cum și dacă să trăiască în bună înțelegere cu semenul, cu lumea, cu universul, cu viața proprie, dincolo de și prin toate cețurile ei.
Adevărata necesitate umană este libertatea. Un adevăr care se manifestă și la specii mai puțin evoluate, mai umile pe scara biologică a lumii.
Avem șansa să ne scuturăm de juguri, indiferent de natura lor, chiar dincolo de natura proprie. Nu trebuie decît să fim pregătiți să luăm această șansă. Alfel… zău, dacă n-o să fie prea tîrziu, mai tîrziu. Aș vrea să greșesc. Sînt primul care doresc să greșesc. Sînt dispus sămi recunosc păcatul, greșeala. De ce aș fi perfect? Știu că nu sînt. Mi se pot reproșa multe, dar, sper că, măcar bună credință nu mi se va reproșa… Deși, nu se știe… Nu se știe…
Maculatorii stau la pîndă. Aș vrea să mă audă și ei. Că n-am de ce să mă tem, cum nu are nimeni de ce ce a se teme. Nici maculatorii, nici cenzorii, nici exploatatorii, nici, nici, nici. Frica mistuie sufletele.. Și mai mare păcat decît cel împotriva spiritului, a sufletului nici în Biblie nu se menționează.
Eu nu știu sinucidere mai eficientă decît uciderea propriului suflet. Și nu cred că există suflet omenesc să se fi născut diabolic. Asta ar contrazice și Biblia, capitolul Facerea.
Se spune că Dumnezeu, indiferent ce înțelege fiecare prin acest cuvînt, l-a făcut pe om, chiar dacă era Adam, chipurile primul om și bărbat.. eh, … după chipul și asemănarea Lui. Nu-i nevoie decît să ne privim în oglindă, în oglinda sufletului, să ne uităm în raza clarității, în plină lumină… băbați, femei, copii… și vom vedea chipul celui care se spune că ne-a făcut.
Nu vă uitați la cuvintele mele. Priviți-vă în oglindă, o oglindă cît mai fidelă, mai sensibilă… Și, dacă veți privi bine, veți vedea, măcar pentru o secundă, ce au văzut destui pe lumea asta.
bine zis sfinte parinte.asa este.orb si surd trebuie o persoana sa fie pentru ca sa nu poata intelege mizeria depe acest pamant.gm
IULIAN VLAD:\\
http://www.youtube.com/watch?v=x0lrth5WWis&feature=plcp
http://www.youtube.com/watch?v=Fyn85BG0lfk&feature=plcp
EXCEPTIONAL !
STEFAN GUSA 1989-erou national impotriva unei invazii sovietice
http://www.youtube.com/watch?v=5PwHknqdsr4&feature=plcp
ZOE,MIHAELA CEAUSESCU-nevinovati de crimele parintiilor sau unchiilor
http://www.youtube.com/watch?v=hOK2TYKP0II&feature=plcp