Săracă-i ţara când îi mor poeţii

Săracă-i ţara când îi mor poeţii

(discurs rostit la înmormântarea poetului Adrian Păunescu)

Atunci când am aflat că e grav bolnav, i-am spus lui Adrian Păunescu:
– După ce-mi murise tata, mă ataşasem sufleteşte de Grigore Vieru. După ce mi-a murit şi Vieru, mi-ai rămas tu. Te rog să nu mori!Dar el nu m-a ascultat, dar el nu ne-a ascultat. A plecat când aveam cea mai mare nevoie de Adrian Păunescu.Dar se vede că Cel de Sus avea şi mai mare nevoie de el.A fost pentru generaţia noastră de poeţi basarabeni mai mult decât un părinte spiritual: ne-a fost un Prieten, un Mare Prieten.
De la Cenaclul Flacăra am învăţat Limba Română, cântecele neamului românesc, el ne-a ajutat să ne redescoperim Ţara şi să ne regăsim pe noi înşine.
În acei ani în fiecare zi de joi toată Basarabia stătea lângă aparatele de radio ca să rostească împreună cu Adrian Păunescu: „Trăiască, să trăiască
Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”
Revoluţia noastră de renaştere naţională de la sfârşitul anilor ’80 s-a desfăşurat pe fundalul cântecelor preluate din repertoriul Cenaclului Flacăra. Cu ele ne-am culcat sub tancuri la 7 noiembrie 1989, cu ele, la 10 noiembrie 1989, am luat cu asalt sediul Ministerului de Interne, cu ele veneam la Marile Adunări Naţionale, ca să ne cerem dreptul nostru la limba română, la istorie, la adevăr, la identitate. Scenele unde evoluase Cenaclul Flacăra fusese aproape unicul loc din România de până la 1989 unde se rostea numele Basarabiei: miile, zecile de mii de spectatori cântau Limba noastră de A. Mateevici, ascultau banda magnetică cu cântece interpretate de Sofia Rotaru, îl aplaudau frenetic pe Tudor Gheorghe cu melodii pe versurile lui Grigore Vieru, îl ascultau cu sufletul la gură pe Adrian Păunescu recitând din Doina lui Eminescu:
De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate…
El nu s-a temut să recunoască a se fi născut în „URSS”, în partea amputată a României, peste care se lăţise imperiul de la răsărit.Adrian Păunescu a fost pentru noi o nesfârşită lecţie de curaj, de înţelepciune, de poezie, de frăţietate, de românism.El n-a uitat de locul naşterii sale.Basarabia era sfântă pentru el. Şi Basarabia l-a iubit mult.Era atât de al nostru. Ne-a susţinut. Ne-a încurajat. A fost în România purtătorul nostru de cuvânt.A depus eforturi deosebite ca să apropie cele două maluri de Prut.Dacă ar fi depins de el ca graniţa ruşinoasă trasă prin mijlocul limbii române să dispară, n-ar fi ezitat să-şi dea viaţa pentru asta.În 1992 s-a aflat în tranşeele din Transnistria, unde s-a dus să încurajeze ostaşii şi voluntarii cu versurile şi cântecele sale.Încă în volumul Manifest pentru sănătatea pământului, editat în 1980, atunci când ceilalţi scriitori români tăceau curajos, A. Păunescu a vorbit despre drama Basarabiei înstrăinate:

Măi, soldat de grăniceri
De dincolo de hotar,
Aş veni la piept să-ţi sar,
Că noi, frate, suntem veri.

Nu te-ntreb de bunul unchi,
Dar te rog, cu acelaşi glas,
Să-i întrebi de ce mi-au tras
Graniţa peste genunchi…

Marele poet Adrian Păunescu n-a murit.El nu poate să moară.
Cum să moară Rugă pentru părinţi, Doamne, ocroteşte-i pe români, Eu sunt bolnav de Dumneavoastră ţară… şi alte atâtea poeme geniale, devenite bun naţional al românilor de pretutindeni.A murit doar omul Adrian Păunescu.De astăzi încolo poemele sale vor păstra numele lui şi i-l vor duce mai departe peste veacuri.
Ajuns în ceruri, el s-a întâlnit cu marele lui prieten Grigore Vieru, ca de acum înainte împreună să se roage pentru Basarabia lor şi a noastră, pentru ca Cel de Sus să-i facă dreptate şi ei.

Se înconjoară Domnul de poeţi,
cu rime vii se-mpodobeşte Cerul
şi-n marginea Grădinii cu blândeţi
dă mâna Păunescu cu Vieru.

Iar celor care plâng îndurerat
Domnul le spune, parcă strofe-ar scrie:
„Vi l-am luat de-atât că aţi uitat
să vă mai bucuraţi de Poezie”.

Dar va afla şi ziua cea de mâine
un adevăr din anii cei asceţi:
săracă-i lumea care n-are pâine,
dar mai săracă-i cea fără Poeţi.

Sunt împreună cei flămânzi de Adevăr,
se bucură în cântec şi-n cuvânt:
unit e Neamul Românesc în cer
chiar dacă răzleţit e pe pământ.

Cad peste Bellu preafrumoase toamne
şi-ai noştri morţi s-au răzgândit să-nvie.
Ne-ai dat în Ţară atâta Poezie, Doamne,
mai dă-ne şi poeţi care s-o scrie.

Şi-o rugă, Doamne, sorţile ne-nseamnă
acum, când se usucă-n lan scaieţii:
vino chiar Tu să cânţi această toamnă,
dacă ne iei acolo sus Poeţii…

Nicolae DABIJA
7 noiembrie 2010, Cimitirul Bellu

Rugă pentru Adrian Păunescu

În trecerea atât de vremelnică spre nemurire, ne-ai lăsat sufletele pline de cuvinte şi inimile golite de durere… ne-ai învăţat despre părinţi şi despre ţară, ne-ai ridicat din străfunduri dragostea de pământ, ne-ai îmbătat cu muzica vorbelor şi albastrul veşniciei….De acolo, de dincolo de nimicnicie, ajută-ne să trecem peste tot, ajută pământul acesta să se înalţe acolo unde tremurul cuvintelor tale l-au ridicat, ajută copii să-şi întindă mâinile peste Prut, ajută Basarabia să vină acasă…
Ajută iubirea de ţară să lumineze minţile întunecaţilor.
Ajută această ţară să înţeleagă şi să se urce spre cerul care-i este destinat.
Ajută-1 pe Dumnezeu să-şi întoarcă faţa spre durerea noastră.
Ajută-1 pe Dumnezeu să ne ajute
De fapt, de asta te-a chemat…
Ajută-ne !

“Să piară acest popor, care trăieşte la sine acasă cu chirie”?!
“Ce cale poate ţara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce.
Şi nu ştim învierea când va fi!”
(Adrian Păunescu)

Seară de seară, la orele stabilite la televiziunile moldoveneşti conform unui anumit orar, apar aspiranţii la cele 101 locuri în parlament. Un lucru normal pentru o democraţie veritabilă. Toate bune, dacă nu ar fi la mijloc un moment ce compromite într-un fel astfel de emisiuni, extrem de necesare pentru ca alegătorul nostru rătăcit să-i cunoască mai bine pe potenţialii aleşi. Pe elector îl interesează, în primul rând, cum se prezintă cei cu şanse sigure de promovare. Eu personal aş dori o confruntare între Filat sau Ghimpu cu Voronin. Este salutabilă chemarea din zilele trecute a lui V. Filat adresată lui V. Voronin de a se confrunta în doi în ultima zi de campanie electorală – 26 noiembrie. Cum era de aşteptat, fricosul Voronin a refuzat mănuşa aruncată de Filat. El este tare şi mare doar atunci când are în spatele său turma. Fiind mincinoşi (această campanie electorală a p.c.r.m. este probabil cea mai mincinoasă din câte au fost până acum), ei se tem. Puzderia de partiduţe, de candidaţi independenţi – concurenţi electorali au încurcat această cursă electorală ce prevede o dispută dură, însă civilizată, competentă, cu un show, un divertisment. Mulţi dintre aceşti reprezentanţi ai concurenţilor electorali se comportă în aceste emisiuni ca la piaţă.
Priveam deunăzi o emisiune de acest fel, la care au fost invitaţi patru concurenţi electorali, trei dintre care fiind reprezentanţii unor partiduţe-căpuşe, lansate special în cursă pentru a tulbura şi mai mult apele şi aşa foarte tulburi. Ca şi în alte dăţi, moş Ion este pus în situaţia dificilă de a alege unul din tocmai 41 de concurenţi electorali (mult prea mulţi într-un colţ de ţară cu mai puţin de 2 milioane de alegători). Doar MAE, unicul partid extraparlamentar cu o platformă clară şi reală (să-i ajute Dumnezeu să ajungă în parlament), în acea seară s-a prezentat bine. Ceilalţi trei – PPCD în frunte cu nou-apărutul Iuda Iu. Roşca, „Pentru Neam şi Ţară”, cu controversatul S. Mocanu, şi un oarecare partiduţ-căpuşă, necunoscut până la alegeri – „Patri(h)oţii Moldovei”, cu un oarecare Garbuz. După această emisiune şi după multe altele mi s-a întărit convingerea clară că sunt doar patru-cinci concurenţi electorali, care pot fi numiţi partide şi corespund acestei noţiuni.
Să le luăm pe câteva pe rând.
Acest lideraş al partiduţului „Patri(h)oţii Moldovei” Garbuz, un tip căruia îi lipseşte elementara pregătire generală, de parcă ar fi venit la show. Cum poţi să ieşi în faţa ecranului, unde te priveşte o lume întreagă, şi să îndrugi nişte gogomănii de tocmai roşesc ce-i care îl ascultă, cum ar fi: „…Germania când era în componenţa imperiului austriac…!!! (repetent incorigibil la capitolul de istoria europeană); „…Moldova să iasă din componenţa României şi să formeze vechiul stat moldovenesc” (evident sub conducerea comuniştilor şi oblăduirea Moscovei); „…nici nu se discută (ce contează pentru acest analfabet (dar şi pentru Voronin şi clica lui) opiniile academicienilor, opinia celor mai mari romanişti). Suntem moldoveni şi limba este moldovenească” ş.a. nerozii moldoveniste. Se crea impresia că vorbea Voronin prin gura acestui analfabet Garbuz.
Sergiu Mocanu în ultima jumate de an a fost în topul „luptătorilor” cu mafia moldovenească. În principiu, e bine ca cineva să mai zădăre acest cuib de viespi. Însă involuntar apare întrebarea: de ce tocmai acum, în preajma alegerilor, şi de ce numai Plahotniuc, iar Oleg Voronin e lăsat în pace? Fiind vreo doi ani consilier al lui Voronin, nu a ştiut atunci ce afaceri făcea controversatul om de afaceri Plahotniuc cu Oleg Voronin? Puţin probabil. De aceea înclin spre faptul că şi acest luptător pentru dreptate şi adevăr este o marionetă. Mă miră atacurile lui Mocanu asupra componentelor AIE – cea care l-a scos pe el din închisoare, i-a scos feciorii de sub arest. Nu ştiu dacă acest lucru poate fi calificat drept onestitate.
Cât despre comportamentul lui Iu. Roşca, nu aş vorbi prea mult. S-au scris atâtea despre acest Iuda. El a rămas acelaşi Iuda de ieri, care îşi îndeplineşte fidel rolul de slugă la stăpân până la capăt. Este absolut clar că misiunea acordată lui Roşca de babacul este de a rupe ceva voturi de pe dreapta, adică, practic, de la Ghimpu. Cu aere de mare politician cu bogată experienţă politică (desigur, o are, dar a folosit-o împotriva Neamului), Roşca juca rolul motanului Leopold din cunoscutul film cu desene animate: „Noi trebuie să oprim războiul, care s-a dus un an întreg între AIE şi comunişti…”.
Referitor la minuscula formaţiune bolşevic-stalinistă „Ravnopravie”, condusă de excentricul şi prea obraznicul Klimenko (de ce nu ar fi obraznic dacă noi îi permitem? Este plină de înţelepciune zicala românească „…dacă porcului nu-i pui sârmă în bot la timp ,îţi va râma şi în casă”), este un caz aparte. Acestui şovin velicorus îi repugnă doar auzul cuvântului „român” şi „limba română”.

Comportamentul reprezentanţilor p.c.r.m. în aceste emisiuni este sub orice nivel. Excelează îndeosebi tov-şii Muntean, Petrenco, Dodon ş.a., trepăduşi de-ai babacului, promovând minciuna cum au promovat-o timp de peste 90 de ani. Să luăm doar ultimele minciuni despre aşa-numita aruncare în aer a barajului de la Nemţeni. Un spot publicitar îl prezintă pe acest Muntean aruncând „valiza AIE”. Tocmai aşa procedau mentorii lor la 26-28 iunie 1940. Astfel, comisarii bolşevici le aruncau în Prut valizele celor care se refugiau în Patrie de urgia bolşevică. În mare parte, se refugiau intelectualii, iar valizele lor erau pline cu cărţi.
Hidra comunistă este rănită, însă încă nu şi-a dat satanistul sfârşit. Este necesar ca toate forţele posibile să fie concentrate împotriva hidrei comuniste. Cu părere de rău, în această perioadă foarte tulbure a mai avut loc un eveniment teribil în Republica Moldova. Organul care a fost port- drapelul Mişcării de Eliberare Naţională în anii 90, care a reaprins flacăra redeşteptării naţionale – Uniunea Scriitorilor – zilele trecute a făcut şi ea un circ – Adunarea Generală a Scriitorilor privind alegerea Preşedintelui Uniunii Scriitorilor. Oare nu putea fi făcut acest lucru, să admitem, peste o lună, după alegeri? Au găsit momentul să-l facă acum, când ne aflăm într-o perioadă foarte dificilă, când este real pericolul revenirii p.c.r.m. la putere? Se întâmplă întocmai ca în zicala: „Casa arde, iar baba se piaptănă”. E putred ceva în „Danemarca noastră”. Bunii, stimaţii noştri scriitori! Lăsaţi orgoliile şi treziţi-vă! Clica comunistă – alde Voronin, Tkaciuk, Dodon, Muntean ş.a. – jubilează. Mărul discordiei aruncat de ei cu mult mai înainte în grădina Uniunii Scriitorilor s-a împlut de viermi.
Liderilor celor patru partide componente ale AIE le recomand să înceteze orice atacuri reciproce, directe sau indirecte. Concentraţi-vă toată atenţia şi forţele disponibile la stoparea accesului comuniştilor la putere. Revenirea lor la putere ar fi o catastrofă pentru această frântură de popor român, ar fi mulţi, mulţi paşi înapoi în calea spre integrarea noastră în Uniunea Europeană. Dacă totuşi se va întâmpla această tragedie, atunci termin cu cuvintele poetului Păunescu: „Lasă să piară acel popor care trăieşte la sine acasă în chirie”.

Valeriu Dulgheru