22 iunie 1941 – una dintre Zilele Astrale ale Neamului Românesc

Ec. Corina Urziceanu, Italia

 23 Iunie 2019

Să ne toarcem din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului” (Ion Antonescu, 10 mai 1941).

Să nu uităm!

Dincolo de orice consideraţii teoretice, ideologice, militare, etice ori de altă natură,  zilele de 24 ianuarie 1859, 9 mai 1877, 15 august 1916, 1 decembrie 1918, 22 iunie 1941, sau 22 august 1968, a fost câteva dintre Zilele Astrale ale Istoriei noastre Naţionale. Deşi nerecunoscută oficial, realitatea a demonstrat că data începerii războiului dintre U.R.S.S. şi România a fost 28 iunie 1940, când U.R.S.S. a săvârşit împotriva României actul de agresiune făţişă neprovocată în vreun fel, ocupând cu forţa sa militară ţinuturi româneşti străvechi: Basarabia în întregime, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi mai multe ostroave din zona Gurilor Dunării. În vara-toamna aceluiaşi an, 1940, seria atacurilor împotriva integrităţii Ţării a continuat cu Dictatului de la Viena şi ocuparea nord-vestului Transilvaniei de către trupele horthyste, apoi cedarea Cadrilaterului, abuzuri care, în scurt timp, au condus la prăbuşirea României Mari.

Să nu uităm!

la 22 iunie 1941 România nu a forţat graniţa unui stat străin, ci a păşit pe pământ românesc pentru a eliberara Basarabia, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa şi pentru a „[…] şterge pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire […]” din anul 1940. Pentru o interpretare corectă coroborată cu introducerea în atmosfera vremii, „aliaţii tradiţionali” ai României erau preocupaţi de propria soartă: după „Războiul ciudat” (1939-1940) Franţa capitulase, iar Marea Britanie îşi retrăsese armata pe propriul teritoriu.

Să nu uităm!

La 22 iunie 1941, România nu s-a aflat în stare de beligeranţă cu Puterile Occidentale. La data trecerii Prutului de către Armata Română, Uniunea Sovietică nu era aliată nici cu S.U.A., nici cu Marea Britanie, alianţa Naţiunilor Unite închegându-se şi întărindu-se pe parcursul perioadei în care România se găsea deja în conflict cu agresorul sovietic. În acest context, unica opţiune a României pentru recuperarea teritoriilor pierdute nu era decât  alianţa cu Germania.

Să nu uităm!

Campania de pe Frontul de Est – Războiul Sfânt, cum a fost denumit din primele clipe – a beneficiat de totala susţinerea a poporului român, de acordul partidelor politice ale momentului şi al monarhiei şi, de la 22 iunie 1941 şi până la trădarea regelui Mihai, cu ramificaţii internaţionale, din 23 august 1944 a avut un caracter naţional,

Să nu uităm!

Trecând peste detaliile desfăşurării luptelor de pe Frontul de Est, dar şi peste declaraţiile politice incompetente din punct de vedere geo-strategic şi militar, realitatea a demonstrat că legile aspre ale războiului au obligat Armata Română să treacă atât dincolo de Nistru – graniţa de Răsărit a României – (alături de Wehrmacht), dar şi dincolo de graniţa de Vest a ţării (alături de fostul inamic – Armata Roşie – împotriva fostului aliat).

Să nu uităm!

Aceasta este soarta unei ţări şi a unui „Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac şi vor bate totdeauna în aceste locuri de ispititor belşug şi de trecere a oştilor… Apţi pentru cea mai înaltă civilizaţie şi siliţi de a trăi de la o bejenie la alta. Oricare alţii s-ar fi risipit în lume… Noi am rămas. Cu sabia în mână de strajă la toate zările, iar, când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oţelul, am întins brutalităţii arma subţire a inteligenţei noastre”. (Nicolae Iorga 1940).

Să nu uităm!

Istoria neamului românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut între vifore. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi – (aşa suntem şi astăzi! – n.n.)”. (Mircea Eliade) – a sosit vremea ca Poporul Român să se trezească la realitate, să se ridice din din genunchi şi să-şi recapete locul pe care-l merită! Românii trebuie să se lepede astăzi de circarii aciuaţi în Casa Poporului, în Palatul Victoria şi, mai cu seamă, de clovnul de la Cotroceni. Românii au nevoie ca de aer de un Ştefan cel Mare, de un Mihai Viteazul, de un Iorga, un Antonescu şi – de ce nu -, de un Ceauşescu, pe care l-au curtat mai marii planetei şi care ne-a lăsat o ţară suverană, fără datorii externe şi cu o economie concurenţială.

Să nu uităm!

Războiul României pe Frontul de Est nu a avut absolut nici o legătură cu holocaustul brun, nazist, nefiindu-i nici cauză şi nici efect. A suportat însă toate consecinţele holocaustului roşu, sovietic, atât după 1944, dar şi… anticipat, în 1940-1941, în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei ocupate de Armata Roşie în urma notelor ultimative ale lui V. M. Molotov din 27-28 iunie 1940[1].

Este mai puţin cunoscut că, în noaptea de 21/22 iunie 1941, în orele care au precedat nemijlocit atacul din zorii zilei, Ion Antonescu, în prezenţa generalului Eugen Ritter von Schobert şi a unor ofiţeri germani şi români, în trenul de comandament « Patria », garat în staţia Piatra Neamţ, a prevestit acţiunea militară « dreaptă şi sfântă » proiectată:

« Domnule General, Domnilor, vă anunţ că în această zi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele Armatei. Peste puţin timp, în faptul acestei zile, Armata Ţării va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul Ţării, aşa cum a fost lăsat de la Basarab »… [2]

Au urmat, două documente de amplă rezonanţă istorică, atât Ordinul către Armată, dar şi Proclamaţia către Ţară, esenţiale din multiple puncte de vedere, dar înainte de orice pentru declanşarea operaţiunii militare şi constatarea intervenţiei stării de casus belli între România şi U.R.S.S., pentru definirea precisă a ţelurilor de război: eliberarea provinciilor istorice şi a românilor subjugaţi prin forţă în 1940 de către Imperiul Roşu stalinist şi sensul cruciadei anticomuniste, angajată pentru prevenirea pericolului unei viitoare cotropiri sovietice[3].

Ambele documente, exprimă forţa şi hotărârea în acţiune, dezvăluind fără dificultate pe autorul mesajului, care, dacă acceptăm, cum se cuvine, că stilul reprezintă Omul, atunci acesta a fost Antonescu […]. Documentele erau şi au rămas, o dată cu desfăşurarea evenimentelor, apoi cu trecerea deceniilor, inclusiv a celor ce vor să vină, piese de referinţă pentru orice antologie a demnităţii naţionale. Alături de textul Ordinului lui Antonescu către Armată, vom stărui şi asupra îndemnului cuprins în Proclamaţia către Ţară.

22 iunie 1941 – Ordin către Armată

Ostaşi,
V’am făgăduit din prima zi a noii Domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri. Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a Bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele rumîneşti de totdeauna.

Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!

Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.

Ostaşi,

Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte. Fiţi mîndri că veacurile ne’au lăsat aci straja dreptăţii şi zid de cetate creştină. Fiţi vrednici de trecutul rumînesc.

Ostaşi,

Înainte. Să luptaţi pentru gloria Neamului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri. Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, a martirilor şi eroilor căzuţi în pămîntul veşniciei noastre cu gîndul ţintă la Dumnezeu.

Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgîni cotropitori.

Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V’o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.

Ostaşi,

Izbânda va fi a noastră. La luptă!

Cu Dumnezeu înainte!

General Ion Antonescu, 22 iunie 1941”

22 iunie 1941 – Proclamaţia către Ţară

« Români ! Vă chem la luptă. La lupta sfântă, în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi. La lupta sfântă pentru Neam şi pentru Rege. La lupta mare şi dreaptă, alături de Marea Naţiune Germană, pentru dreptatea viitorului românesc. […] V-am cerut să-mi dăruiţi nădejdea voastră, încrederea voastră, făgăduindu-vă să lupt pentru reînălţarea Patriei. Şi m-aţi ascultat. Dumnezeu m-a ajutat ca la un an numai de la prăbuşirea graniţelor – anul umilirii, al suferinţei şi învăţăturii româneşti – să pot îndrepta din nou Neamul nostru pe calea luptei şi sfintelor noastre drepturi. Am purtat de’ajuns pe braţele mele zbuciumate frământatele ruine ale României Scumpe şi Mari. […] A sosit vremea să-mi împlinesc jurămîntul. Pornim la luptă. În acest ceas de încercare, jur să vă duc la biruinţa sfinţirii drepturilor noastre asupra bătrînei Moldove, să fac din nou in pămîntul Basarabilor vatra morţilor şi leagănul copiilor noştri şi din codrii Bucovinei straja nepieritoare a gloriei româneşti. Mulţumesc Domnului că m-a învrednicit să sparg atât de repede cătuşele roşii ale anarhiei şi pradei cotropitoare […] Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă. Ne-a deschis drumul de furtună spre zori de înălţare. Să-l urmăm cu încredere, Români! Cu gândul ţintă la drepturile Neamului … Să pornim la luptă, Români! …

Cu Dumnezeu înainte ! Urmaţi-mă! Războiul Sfânt a început!”[4].

Să nu uităm !

Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță”. (Nicolae Iorga)

Să nu uităm!

După o mascaradă de „proces”, la 1 iunie 1946, în ziua asasinatului-măcel, adus la îndeplinire potrivit ucazului ocupantului ţării, Mareşalul Antonescu a transmis mamei sale şi urmaşilor: „Dacă mor, este pentru Bucovina şi Basarabia. De-ar fi să reîncep, aş face la fel !”

Să nu uităm!

Urmare a ordinelor externe şi cu acordul Preşedintelui, al Parlamentului şi al Guvernului României patrioţilor noştri le-au fost profanate, mutate, distruse şi aruncate statuile şi le-a fost şterse numele de pe inscripţiile străzilor, criminalilor maghiari – care au masacrat români – li se înalţă monumente pe pământul Ţării, iar valorile naţionale sunt re-condamnate de o instituţie-Gestapo aflată în directa subordonare a prim-ministrului României.

Şi… să nu uităm, că „Recunoaşterea posterităţii e un giulgiu de aur pe trupul celui asasinat” (Nicolae Iorga)

 
Grafica – I.M.

——————————

[1] Studiul Profesorului Gheorghe Buzatu despre Ordinul către Armată „Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!” şi  „Proclamaţia către Ţară” ale lui Ion Antonescu din 22 iunie 1941..

[2] Ibidem, op. cit.

[3] Ibidem, op. cit.