Război în Ucraina sau o nouă Ialta?
Postat la: 02.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS0
Război în Ucraina sau o nouă Ialta?
Relaţiile politice şi diplomatice ale Rusiei cu SUA şi NATO au ajuns, dacă nu neapărat într-un punct mort, fără întoarcere, atunci cu siguranţă într-unul foarte complicat, foarte periculos. Anunţatele negocieri de la Geneva din 10 ianuarie 2022 n-au cum să ducă la un rezultat pozitiv, mulţumitor pentru toată lumea, într-atât sunt de maximaliste cererile ruşilor.
Va fi până la urmă război în Ucraina? Vom asista la o adevărată invazie rusă cu prima staţie Kievul? Sau Rusia va ataca de la distanţă, „chirurgical”, în locuri nevralgice, folosind arme de ultimul răcnet ? Din punctul de vedere al Rusiei, singura alternativă la un război pentru Ucraina nu poate fi decât o nouă Ialta. Ruşii au cerut restabilirea statu quo-ului din 1997 în Europa de Est. În 1997, România nu era membră NATO, fusese refuzată la Madrid tocmai pentru a nu enerva Ursul. În 1997, la Madrid au fost invitate să adere la NATO Ungaria, Republica cehă şi Polonia, care aveau să devină membre în 1999.
În cele două cereri din 17 decembrie 2021 către SUA şi NATO, Moscova pretinde retragerea tuturor instalaţiilor militare ale NATO din ţările Europei de Est plasate acolo după 1997. „Pentru mass-media de la Kiev, cererile ruseşti reprezintă pur şi simplu o nouă Ialta în care Ucraina ar putea să plătească oalele sparte” („Vu d’Ukraine. Jusqu’où iront les exigences de la Russie envers l’OTAN ?”, courrierinternational.com, 22.12.2021).
O ofensivă militară de amploare a Rusiei în Ucraina va duce inevitabil la dispariţia Ucrainei, cel puţin aşa cum o ştim astăzi. Poate însemna şi întoarcerea unor provincii româneşti la ţara-mamă (Bucovina de Nord, Transcarpatia sau Maramureşul istoric, Bugeacul şi Odesa?), încorporate azi în Ucraina postsovietică, asamblată la origini de Lenin, Stalin şi Hruşciov. Un asemenea conflict poate declanşa şi revenirea Basarabiei la România, şi deci în UE, inclusiv Transnistria. Pentru că SUA şi NATO vor fi obligate să se implice decisiv.
Şi chiar dacă o invazie în Ucraina va duce la o victorie militară uşoară pentru Rusia, Rusia va suferi o „înfrângere” politică, diplomatică şi economică de proporţii şi pe termen lung. Sancţiunile economice ale SUA şi UE, artileria mediatică occidentală ar scoate Rusia din concertul naţiunilor şi ar trimite-o lângă Iran şi Coreea de Nord. Un război în Ucraina nu are deci cum să fie prima opţiune pentru Rusia.
Dar nici în cazul unei noi Ialte pretenţiile ruse nu vor putea fi onorate decât, eventual, printr-o mare târguială globală. Pentru că, fără contrapartide consistente, SUA şi-ar pierde faţa în interior (urmează alegerile de mid-term, foarte delicate pentru democraţii lui Joe Biden) şi în relaţiile cu partenerii săi. Ar trebui să-şi renege propria politică, cea de extindere spre est, a NATO în principal, din ultimii 25 de ani.
Negocierile de la Geneva care încep la 10 ianuarie apar mai degrabă ca o tragere de timp care să permită căutarea unor soluţii convenabile. Marja de manevră a lui Vladimir Putin şi a politicului de la Moscova arată aproape de epuizare. Ministrul de Război, generalul de armată Serghei Şoigu, şi şeful statului-major general al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, generalul Valeri Gherasimov, viceministru al Apărării, pot fi văzuţi tot mai des în fotografiile oficiale alături de Vladimir Putin. Ceea ce înseamnă că armata rusă este din ce în ce mai grăbită să intre în prima linie a deciziilor. De altfel, Vladimir Putin a spus-o limpede : „Suntem în pragul casei noastre, nu mai avem unde să ne retragem” (la reuniunea anuală a Consiliului Ministerului Apărării, la Moscova).
Rusia este pregătită atât economic, cât şi militar pentru o confruntare majoră cu SUA. În ultima sa convorbire cu Joe Biden, din 30 decembrie 2021, Vladimir Putin a avertizat că noi sancţiuni împotriva Rusiei înseamnă ruperea relaţiilor bilaterale. Producţia industrială a Rusiei ar atinge acum 30 % din PIB, iar majoritatea uzinelor sunt noi, recent utilate. Lipseşte însă grav mâna de lucru calificată, pe care ruşii încearcă să o suplinească în imediat prin naturalizarea accelerată a bieloruşilor şi a ucrainenilor. În schimb, Ucraina s-a dezindustrializat catastrofal în ultimii ani. Iar armata rusă, cu deja faimoasele ei arme hipersonice şi cu echipamentele de apărare ultraperformante, depăşeşte de departe înzestrarea de altădată a Uniunii Sovietice (vezi şi Xavier Moreau, analist militar francez instalat la Moscova – „Bulletin no. 59 – Économie russe, vers un nouveau Yalta ?”, stratpol.com, 22.12.2021).
La rândul ei, SUA, spre deosebire de Europa de Vest, lovită de criza energiei şi de inflaţie, se găseşte într-o foarte puternică revenire economică. Procesul de reindustrializare şi retragerea treptată din China sunt în curs. O probabilă cădere a Burselor nu e azi anticipată înainte de septembrie 2022.
Românii, în general, nu-şi doresc un conflict în Ucraina vecină. Cei mai interesaţi de o posibilă confruntare Rusia-NATO sunt ucrainenii, polonezii şi balticii. Deşi războiul nu e de dorit niciodată şi în nici o circumstaţă, paradoxal, România ar avea mai mult de câştigat dintr-o aventură militară rusă în Ucraina decât dintr-o prea bună înţelegere dintre SUA şi Rusia. Există riscul ca România să fie încă o dată sacrificată, aşa cum s-a întâmplat după 1945. Din păcate, cei care ar trebui să gândească, să cântărească toate aceste ipoteze la Bucureşti par depăşiţi de situaţie. La fel ca noii lor prieteni de la Kiev (Nicolae Ciucă a semnat un tratat de asistenţă tehnico-militară cu omologul său ucrainean pe când era ministru al Apărării). Singura preocupare vizibilă, publică a politicienilor şi „experţilor” români, în frunte cu prim-ministrul Ciucă şi cu mult prea mediocrul nostru preşedinte, Klaus Iohannis, este împărţirea banilor din PNRR. Exaltă în declaraţii, cu ochii cât cepele, venirea altor miliarde de euro în ianuarie 2022. Şi cam atât.
SUA au anunţat că-şi vor informa partenerii şi că-i vor face părtaşi la decizii. Marea Britanie se află întotdeauna aliniată pe poziţiile americane, în ultimii ani aleargă într-o competiţie strânsă cu România pentru rolul de cel mai disciplinat partener. Franţa a intrat deja în campanie elctorală, mandatul lui Emmanuel Macron se încheie lamentabil din punctul de vedere al majorităţii francezilor, iar preşedinţia franceză a UE nu-i poate fi lui Macron de mare folos. După sondajele scurse în presă ale Ministerului de Interne, Macron e depăşit categoric de Valérie Pécresse, candidata de centru-dreapta. Germania, cu o majoritate fragilă, încropită din trei partide, are un nou cancelar, Olaf Scholz (SPD), care nu impresionează încă – asociat cu liberalii de dreapta din FDP, patronatele germane, şi cu neomarxiştii ecologişti conduşi de ministrul de Externe Annalena Baerbock, proamericană înfocată, cu studii la Londra (master la London School of Economics). Rusia, în schimb, e total susţinută de China preşedintelui Xi Jinping. Atât Rusia, cât şi China s-au declarat de-a lungul anului 2021 mai mult decât aliate. Iar China rămâne principalul concurent real al SUA.
În 2022, România riscă încă o dată să se întâlnească faţă în faţă cu propriul destin. N-am avut niciodată o clasă conducătoare mai slab pregătită pentru un asemenea eveniment crucial. Dar să nu disperăm ! Să ne aducem aminte că uneori, după secole de suferinţă, am avut noroc cu carul, cum a fost în 1918-1920.
Petru Romoşan
Imedidat după summit-ul N.A.T.O. de la București din 2008, l-am rugat pe președintele Vladimir PUtin să desființeze Ucraina pînă la ceea ce fusese „Rusia Kieveană”, deoarece, așa cum îi declarase dl Putin lui GiogiBuș, „Ucraina este un stat artificial și, dacă GiogiBuș mai insistă cu primirea Ucrainei în N.A.T.O., atunci va desființa Ucraina cel puțin pînă la granițele din 1939”, adaică de dinaintea pactuui criminal Ribbentrop-Molotov!
Iată că a venit momentul desființării Ucrainei și revenirii teritoriilor românești răpite în 1939 la Patria-mamă!
Oricum, Ucraina este un stat artificial încă de cum l-a croit Lenin. Iar pînă la preluarea conducerii Ucrainei de către Bogdan Hmelnițki, prin manevre obscure, Ucraina fusese condusă exlusiv de hatmani români (basarabeni)!
„Cazacii” din Ucraina erau – cum se lamenta regele polon Sobiețki – aproape în totalitate „moldoveni!”
D-le Ion Coja, parcă era vorba că interziceți grupuui de diversiniști numit „surena” să mai împută blogul dvs. cu toxinele evidente, care vă compromit!
NEUTRALITATEA UCRAINEI
– o „punte de aur” din actuala capcană geopolitică pe care nici SUA, nici Rusia nu o pot refuza.
Scris deAnatol Lieven 03, 01 2022
În mod deliberat sau nu, guvernul rus a lăsat Statelor Unite și NATO un „pod de aur” perfect din capcana care se dezvoltă în Ucraina. În limbajul diplomatic, acest lucru înseamnă găsirea celeilalte părți a unei modalități de a abandona o poziție de neconceput, fără pierderea excesivă a feței sau sacrificiul unor interese cu adevărat importante.
În criza actuală dintre Rusia și Occident, podul de aur este neutralitatea ucraineană, de-a lungul liniilor generale ale Tratatului de stat austriac din 1955, prin care trupele de ocupație occidentale și sovietice s-au retras din această țară, permițându-i să se dezvolte ca o democrație de succes pe piața liberă.
Administrația Biden, fie direct, fie prin mediere germană și franceză, ar trebui să încerce să „dețină” ideea neutralității ucrainene ca răspuns la solicitările Rusiei.
Cererea Rusiei ca Ucraina să fie exclusă din NATO și ca NATO și Washingtonul să promită să nu staționeze trupe sau să desfășoare exerciții militare în apropierea granițelor Rusiei este în mod clar inacceptabilă în forma sa actuală. Cere concesii din partea Occidentului fără să ofere nimic în schimb.
Este doar o mișcare/manevra inițială de negociere.
Dacă Occidentul, în schimb, propune neutralitatea ucraineană, va fi foarte dificil pentru Rusia să refuze. Problema aderării la Uniunea Europeană poate fi amânată, deoarece – să fim sinceri – nu există nicio șansă ca Ucraina să adere la UE într-un viitor apropiat.
Există mai multe motive întemeiate pentru care ar fi avantajos pentru Occident, în special pentru America, să facă această propunere. Primul este că Occidentul nu sacrifică nimic din punct de vedere strategic. Căci adevărul este că Occidentul nu are niciun fel de intenție(si nici capacitatea militara) de a lupta împotriva Rusiei pentru a păstra Ucraina.
Președintele Biden și alți lideri au precizat că nu vor face acest lucru, mai mult decât administrația Obama a luptat pentru Ucraina în 2014 sau administrația Bush pentru Georgia în 2008 – în ciuda tuturor discuțiilor anterioare despre parteneriat. Ideea că Germania, Franța sau Italia ar face acest lucru este pur și simplu ridicolă. În aceste condiții, a insista să ții ușa deschisă viitoarei aderări la NATO pentru Ucraina este absurd, profund lipsit de etică și extrem de periculos atât pentru Ucraina, cât și pentru membrii existenți ai NATO.
Căci până la urmă care este rostul aderării la NATO fără garanția articolului 5, a apărării colective? Și care este rostul articolului 5 dacă toată lumea știe că acesta nu ar fi, de fapt, îndeplinit într-o criză?
Rezultatul menținerii pe masă a acestei jumătăți de promisiune față de Ucraina nu este de a consolida NATO împotriva Rusiei; ci este de a submina credința în rațiunea de bază a NATO. Departe de a apăra Ucraina, aceasta ar ridica îndoieli și mai serioase cu privire la posibilitatea ca Statele Unite și NATO să fie invocate pentru a apăra statele baltice – care sunt membre NATO care intră cu adevarat sub incidența articolului 5.
Cu posibila excepție a Poloniei, membrii europeni ai NATO nu au deloc voința de a lupta împotriva Rusiei dacă NATO nu este atacată direct. În ceea ce privește Statele Unite, îi lipsește atât voința, cât și mijloacele de a lupta împotriva Rusiei pe uscat în Ucraina. În prezent, există doar patru brigăzi de luptă americane staționate în Europa – nu suficient de îndepărtate pentru a opri o invazie rusă a Ucrainei. Desigur, acestea ar putea fi întărite masiv pentru a încerca să alunge Rusia; dar asta ar însemna trimiterea celei mai mari a forțelor armate americane în Europa și pregătirea publicului american pentru un război care implică cel puțin zeci de mii de victime americane și anihilarea nucleară în cel mai rău caz.
Nu este greu de imaginat cum ar profita China de acest lucru.
Există un motiv în plus pentru ca Occidentul să fie de acord cu neutralitatea Ucrainei: la fel ca în cazul Tratatului austriac, acesta ar bloca, de asemenea, o alianță ucraineană cu Rusia; iar pierderea pe care acest lucru ar provoca-o intereselor rusești depășește cu mult daunele aduse celor din Occident. Acesta este un aspect al problemei care a fost ignorat asiduu și inexplicabil de analiștii occidentali – la fel cum toată condamnarea peiorativă a „finlandizării” ignoră faptul că tratatul sovieto-finlandez din 1948 de instituire a neutralității finlandeze în timpul Războiului Rece a exclus, de asemenea, dominația comunistă în Finlanda , a permis Finlandei să se dezvolte ca o democrație de succes pe piața liberă – și, de altfel, a dus la o retragere sovietică timpurie de la baza militară porkkala, pe care prin tratat sovieticii ar fi putut să o ții încă 40 de ani.
Guvernul ucrainean ar trebui să se considere într-adevăr foarte norocos dacă ar putea obține un astfel de tratat.
Pentru că, la urma urmei, Ucraina nu aduce Occidentului nimic, nici din punct de vedere strategic, nici economic. Dimpotrivă, este o răspundere colosal costisitoare și periculoasă. De aceea, comentatorii americani care îndeamnă la înarmarea Ucrainei au fost nevoiți să recurgă la argumente care nu au nimic de-a face cu Ucraina însăși – că un eșec în apărarea Ucrainei va afecta „credibilitatea” SUA cu China (în timp ce adevărul, așa cum s-a menționat mai sus, este că o confruntare între America și Rusia asupra Ucrainei ar fi cel mai mare cadou strategic imaginabil dat Beijingului).
Și mai prostesc este argumentul că, dacă Occidentul nu va apăra Ucraina, următorul pas va fi un atac rusesc asupra Poloniei – o idee care pur și simplu nu există în mintea establishment-ului rusesc, pentru motivul evident că nu ar aduce niciun fel de beneficiu Rusiei, creând în același timp riscuri enorme și necesitând costuri mari în sânge și finante. După cum mi-a spus un oficial rus: „De ce crede cineva că am vrea să invadăm Polonia? Nu cred că suntem nebuni? Am făcut asta destul de des în trecut. Era ca și cum ai înghiți un arici”.”
În schimb, pentru establishmentul rusesc, Ucraina este de departe cel mai vital interes extern al Rusiei, din motive care ar trebui să fie evidente pentru oricine a studiat istoria, cultura, economia și demografia rusă și ucraineană. În special, până în 2014, aducerea Ucrainei în Uniunea Eurasiatică cu Rusia a fost elementul central al marii strategii a lui Putin. În același timp, după ce a declarat atât de des și atât de categoric că expansiunea NATO este ceea ce Rusia se opune, ar fi putin posibil acum ca Putin și guvernul rus să respingă neutralitatea pentru Ucraina.
Un tratat de neutralitate ar deschide, de asemenea, calea către o soluționare a conflictului de pe Donbas pe baza acordului Minsk II din 2015, pe care Franța, Germania, Rusia și Ucraina l-au semnat, iar Statele Unite și Organizația Națiunilor Unite au aprobat.
Guvernele și parlamentele ucrainene succesive nu au reușit până în prezent să pună în aplicare dispoziția sa-cheie, o garanție a autonomiei Donbasului în Ucraina – iar guvernele occidentale nu au reușit(sau n-au voit) să exercite nicio presiune asupra Ucrainei pentru a face acest lucru.
Motivul lor principal pentru acest eșec a fost convingerea că statutul special pentru Donbas ar împiedica eventuala aderare a Ucrainei la NATO. Cu această problemă pusa pe masă, aceast devine o soluție – una în întregime democratică, pe care, în orice alte circumstanțe, Occidentul ar trebui sa o sprijine din toată inima – autonomia Dombasului si neintrarea Ucrainei in NATO.
Aceste acorduri ar pune capăt amenințării unui război care ar aduce daune catastrofale atât Ucrainei, cât și prestigiului occidental; să pună capăt tensiunii militare care a făcut atât de multe pentru a submina creșterea economică a Ucrainei în ultimii ani; să excludă reînnoirea hegemoniei rusești asupra Ucrainei.
Pentru astfel de obiective, merită să sacrifici un pic de amour propre occidentale.
BIO:
Anatol Lieven este cercetător principal specializat în Rusia și Europa la Institutul Quincy pentru “O Stare Responsabilă”.
A fost anterior profesor la Universitatea Georgetown din Qatar și la Departamentul de Studii de Război al King’s College din Londra.
Este membru al consiliului academic al clubului de discuții Valdai din Rusia și membru al comitetului consultativ al Departamentului pentru Asia de Sud al Biroului britanic de Externe și Commonwealth. Este licențiat și doctor la Universitatea Cambridge din Anglia.
Din 1985 până în 1998, Anatol Lieven a lucrat ca jurnalist britanic în Asia de Sud, fosta Uniune Sovietică și Europa de Est și a acoperit războaiele din Afganistan, Cecenia și Caucazul de Sud. Din 2000 până în 2007 a lucrat la think tank-uri în Washington DC.
Lieven este autorul mai multor cărți despre Rusia și vecinii săi, inclusiv „Revoluțiile baltice: Estonia, Letonia, Lituania și calea spre independență” și „Ucraina și Rusia: o rivalitate frățească”. Cartea sa „Pakistan: O țară grea” se află pe listele oficiale de lectură pentru diplomații americani și britanici care servesc în această țară. Cea mai recentă carte a sa, „Climate Change and the Nation State”, a fost publicată în martie 2020 de Penguin în Marea Britanie și Oxford University Press din SUA.
Sursa: https://responsiblestatecraft.org/2022/01/03/ukrainian-neutrality-golden-bridge-out-of-a-current-geopolitical-trap
Nota Traducatorului:
Poate exemplele de mai sus( Finlanda si Austria) la care se poate adauga si Yugoslavia, ar inspira Romania sa se retraga din NATO si UE si sa se inscrie pe orbita neutralitatii, care a fost contemplata si de Ceausescu. In loc sa fie servitorul la masa puternicilor este mai bines a fie Independenta si Suverana, recunoscuta ca atare de cei mari si sa profite de libertatea de a alege avantajele comerciale in baza unui nou tip de relatii internationale, Multilateralismul. Care promotat cu mult succes, de China si tarile ASEAN, unde se gasete acum adevarata dezvoltare tehnico-stiintifica, a starnit pofta tarilor Africane si Sud Americane sa il practice.
Traducerea: CD
“Rusia a preluat de la Kiev nu numai numele, dar și literatura și reformele în domeniul ortodoxiei, în schimb nu a oferit decât aceeași aroganță imperială pe care au invățat-o de la tătarii Hoardei de Aur, pe vremea când erau perceptorii lor, Cnezatul Moscovei fiind o creație a tătarilor în rândul celorlalte cnezate rusești de a le controla și exploata.”
se trezeste postand cu o serenitate senila prostii enorme ca cea de mai sus.
Daca i-as spune ca rusii inainte de a se constitui intr-un stat de sine statator au bantuit si prin sudul tinuturilor din nordul Marii Negre, fiind chemati de imparatii bizantini sa-i ajute la lupta lor cu bulgarii si ca si-a stabilit prin partea Bugeacului sediul temporar al viitorului stat rus, probail ca l-as descumpani si deturna de la idea cu “luarea de la Kev a literaturii si reformelor ortodoxiei”.
Kievul cu populatie slava si nu ucrainiana inca nu era orthodox, iar cel care a crestinat Kievul a fost fiul lui Sveatoslav, printul Vladimir I. Cat despre reformele ortodoxe inca nu putea fi vorba si nici alte surse nu confirma absurdele teorii sereniene.
“Svyatoslav Igorevici, a fost Mare Prinț al Kievului faimos pentru campaniile sale persistente din est și sud, care au precipitat prăbușirea a două mari puteri ale Europei de Est, Khazaria și Primul Imperiu Bulgar. De asemenea, el a cucerit numeroase triburi slave răsăritene, a învins alanii și i-a atacat pe bulgarii de pe Volga și uneori a fost aliat cu pecenegii și maghiarii.
Domnia sa de zece ani asupra Rusiei Kievene a fost marcată de o expansiune rapidă în valea râului Volga, stepa pontică și Balcani. Până la sfârșitul scurtei sale vieți, Sviatoslav și-a sculptat pentru el însuși cel mai mare stat din Europa, mutându-și capitala în cele din urmă în 969 de la Kiev (Ucraina de astăzi) la Pereyaslavets, identificat astazi ca satul modern Nufăru, in România de pe Dunăre. În contrast cu convertirea mamei sale la creștinism, Sviatoslav a rămas un păgân devotat toată viața. Datorită morții sale abrupte în ambuscadă, cuceririle sale, în cea mai mare parte, nu au fost consolidate într-un imperiu funcțional, în timp ce eșecul său de a stabili o succesiune stabilă a dus la o dispută fratricidă între cei trei fii ai săi, ceea ce a dus la moartea a doi dintre ei.”
https://en.wikipedia.org/wiki/Sviatoslav
Daca s-ar da putina atentie textului Wikipedic s-ar observa si motivul pentru care evreii ii urasc asa de mult pe rusi: Sveatoslav, pagan si fara a avea interese in reformele ortodoxe, a distrus statul Khazar, da l-a DISTRUS.
De unde ura pe care Serenitatea Sao are pentru rusi si ii face hoti de literatura Kieveana, iar pe tatari fondatori ai Moscovei.
Si uite asa Serenitaea Sa si-a dat in stamba, numai unul ca el dupa ce a dat cu oistea’n gard de atatea ori pe acest site are tupeul chutzpah specific tribului sa mai apara pe aici in toata serenitatea Sa de agent agi-prop prost platit.
Surena ai dreptate. Chiar ma gândeam deunezi ca America a dat deja publicității faptul ca vor sa elibereze Texasul și California de sub cizma yankee pentru a da un exemplu lumii întregi de cum ar trebui Rusia sa procedeze cu Ucraina…. După asta Surena te poți întoarce la dulgherie, meseria ta de baza și sa te retragi din ce-a de postac ca ești complet depășit și îngrozitor de decrepit cu inaduditile tale puturoase….
Dacă Rusia lui Putin este o superputere militară,cum tot afirmă Putin, de ce are nevoie de „garanții de securitate”?
Pui întrebări de gîgă. Tocmai tu marele analist geopolitic, geostrategic, geografic si chiar geologic.
Ca in cazul in care se va ajunge la război sa poată spune: Eu V-am spus, V-am avertizat, am solicitat, iar voi n-ați ascultat, n-ați ținut cont. De-aia!
Tarile baltice au aproape 30% populație rusa. Nu poți conta pe ele nici cit o ceapa degerata. A doua problema, gazele si energia. Ca sa adere la UE, au închis nucleara de la Ignalina. Si cumpăra f scump energie din Germania si gaz din Rusia. Dacă se inchide robinetul de gaz va fi dezastru ptr tarile baltice.
Petrică e defazat și paralel cu realitatea, Rusia a jucat și joacă,ca și pe vremea sovieticilor, la cacealma, numai că acum nu are poziția, puterea și prestanța URSS. Până și URSS a făcut pasul înapoi în Criza rachetelor deși în sfera ei de influență era jumătate din suprafața Terrei.
Acest lucru nu-l înțelege gay Romoșanu și nu mai înțelege că vremea tratatelor ‘peste’ țări și a zonelor de influență nu mai sunt, după cum le-au transmis UE și America acceptare azi, fiecare țară fiind liberă să-și aleagă apartenența economică și militară. Chiar dacă Occidentul UE nu e atât de intransigent, „Esticii” din UE, ce au cunoscut binefacerile Rusiei bolșevice și a comunismului, sunt de neînduplecat. Dacă România nu prea contrează dpdv diplomatic, Polonia,Cehia,Slovacia, Estonia,Letonia, Lituania au exercitat o presiune constantă că Germania și alții să fie solidare cu SUA. Lucru normal având în vedere că reconstrucția Occidentului după ultimul război mondial, nucleul viitoarei UE, a fost făcută de America prin Planul Marshall și nu de ruși.
În 2022 România majoritatea ziariștilor, la loc de cinste fiind și Petrică, sunt pe același calapod cu politicienii. A da vina exclusiv pe politicieni e o tâmpenie întrucât aceștia provin de aici și sunt legitimați de popor iar dacă a scăzut „calitatea” poporului acest lucru se datorează și prostituției profesionale a lui Petrică Romoșan.
Revenind la Ucraina, pierdută complet de Rusia, după ocuparea cu japca a Crimeei, Rusia sau mai bine zis Putin dorește ca ea să rămână „în afara” UE și NATO. Dacă pierde și acest „pariu” chiar nu mai există niciun motiv să îl mai tolereze rușii și clica oligarhică din jurul lui. Putin uită că tocmai măsurile tâmpe politice și economice ale Rusiei au împins Ucraina, Georgia, Moldova spre UE și NATO.
Trădarea și abandonarea Armeniei a dovedit pe de o parte duplicitatea Rusiei, pe de altă parte slăbiciunile acesteia.
O intervenție rusească, plecând de la istoricul din Transnistria,Georgia și Crimeea, se bazează pe un pretext ( Rusia nu are niciunul și nici nu a reușit să-și convingă poporul că ar avea), nemulțumire locală ( nu este cazul pentru că nu sunt condițiile din Abhazia,Osetia de Sud ori Transnistria), o intervenție militară prin surprindere cu pierderi minime (elementul surpriză este pierdut iar ucrainienii în ciuda afișării slăbiciunilor sunt pregătiți și în alertă), sancțiuni economice și diplomatice minime ori suportabile (nu este cazul pentru că SUA a anunțat sancțiuni economice și financiare ce echivalează cu detronarea unor termonucleare dpdv economic, în același timp nici „apropiații” China și India nu acceptă o nouă încălcare a garanțiilor internaționale pe care Rusia le-a dat Ucrainei în schimbul renunțării la arsenalul nuclear sovietic. Nu întâmplător până și Kim Jong Un a dat exemplu Ucraina în momentul în care a vorbit că armele nucleare sunt asigurarea RPDC) și costuri financiare cât mai mici ( Rusia nu-și permite un război de anduranță pentru că economia rusească este dependentă de exportul de hidrocarburi iar UE este principalul furnizor de valută).
În concluzie analiză lui Petru Romoșan este una la vreme de beție iar dacă ambasadorul Rusiei la noi nu ar fi un cinic antiromân, ar avea o reacție demnă de un diplomat și l-ar pune la punct pe ziaristul fanfaron ce scrie după mai multe pahare. Nu de alta, dar Rusia, așa cum a declarat și Putin, este o țară europeană, legată de valorile europene (cele de bun simț că să-l citez pe Putin) și se dorește un factor de stabilitate și partener de încredere. Ceea ce nu reiese din acest articol…
P.S Dacă Rusia lui Putin este o superputere militară,cum tot afirmă Putin, de ce are nevoie de „garanții de securitate”? China nu a ridicat niciodată problema garanțiilor de securitate vizavi de relația Vietnamului cu SUA. Sunt conștienți că propria lor atitudine i-a împins pe vietnamezi în brațele americanilor, pe de altă parte au învățat „lecția vietnameză” după razboiul chino-vietnamez.
Faptul că Vietnamul este atât de apropiat de America pentru a contracara agresiunea permanentă a Chinei ar trebui să-i spună ceva lui Petrică și celor care îi împărtășesc inepțiile.
P.S.S Rusia a preluat de la Kiev nu numai numele, dar și literatura și reformele în domeniul ortodoxiei, în schimb nu a oferit decât aceeași aroganță imperială pe care au invățat-o de la tătarii Hoardei de Aur, pe vremea când erau perceptorii lor, Cnezatul Moscovei fiind o creație a tătarilor în rândul celorlalte cnezate rusești de a le controla și exploata. Asta a fost și la asta a revenit Moscova începând din 1917 și până astăzi.
Daca americanii nu au inteles nimic din Vietnam si au dorit a gusta din Afganistanul rusesc, atunci de ce sa credem ca Rusia a inteles ceva din Vietnamul amaerican si Afganistanul ruso-american? Vrea sa repete oare ”lectiile invatate” in Ucraina?
*Nu cred ca militarii adevarati vor razboiul!