S.U.A., N.A.T.O., C.I.A. şi forţele speciale pun în dificultate Rusia
Pot pierde ruşii războiul din Ucraina ? Întrebarea e formulată frecvent în ultimele zile atât în Rusia, cât şi, natural, în Occident. E pus în discuţie şi Vladimir Putin, mai exact, capacitatea sa de a conduce un război. Dintr-o comparaţie cu I.V. Stalin, Putin nu iese deloc bine. Comparaţia o face Paul Craig Roberts într-un remarcabil editorial :
„Putin crede sau a crezut că Rusia şi Vestul împărtăşesc valori comune. Ceea ce arată cât de puţin înţelege Putin Occidentul. Occidentul este Washingtonul, iar restul Vestului nu e compus din ţări independente, ci din marionetele Washingtonului. Nici una dintre marionetele Washingtonului nu-i reprezintă pe propriii cetăţeni şi nici Washingtonul n-o face. Valorile Washingtonului se măsoară numai în dominaţie şi bani.
Washingtonul se preocupă numai de hegemonia sa politică, militară şi financiară asupra tuturor, inclusiv asupra propriului popor, care se trezeşte în fiecare zi într-un stat poliţienesc mai constrângător, în care Constituţia e ştearsă bucată cu bucată de la o zi la alta. […]
Putin ţine discursuri din care se vede că înţelege asta, dar acţiunile lui nu reflectă înţelegerea din discursuri. Distanţa dintre cuvintele lui Putin şi acţiunea lui e aproape infinită. Kremlinul trebuie să-şi fi pierdut complet simţul realităţii atunci când a crezut că Washingtonul va permite ca „operaţiunea militară limitată” din Donbas să rămână limitată. Faptul că un om din Kremlin ar fi putut să fie atât de naiv, de credul, de neinformat îmi depăşeşte imaginaţia.
Cum de Kremlinul a putut crede că Washingtonul, după ce s-a străduit să forţeze intervenţia militară rusă în Donbas, ar fi putut să nu aibă intenţia de a lărgi substanţial războiul ? Vedem aici rateul complet al intelligence-ului rus şi completa neînţelegere din partea ruşilor a inamicului cu care Rusia e în război. Într-adevăr, nici măcar nu e clar dacă Rusia înţelege că ea e în război cu Vestul. Ici şi colo, câte un rus o mai spune, dar acţiunile Rusiei dezmint această înţelegere. Kremlinul încearcă în continuare să salveze Europa dându-i energie, astfel încât Europa să-şi poată duce mai departe războiul împotriva Rusiei. Cum am putea înţelege aşa ceva ?
Trebuie că e o premieră în istorie : o ţară aflată în război îşi aprovizionează inamicii cu carburant pe care aceştia îl folosesc ca să ducă războiul împotriva ei. Kremlinul imploră Europa : vă rugăm, lăsaţi-ne să vă vindem energie pentru ca industriile voastre de război să nu fie nevoite să se închidă. Ce-ar mai putea face Kremlinul pentru ca guvernul rus să apară drept cel mai confuz guvern de pe Pământ ? […]
Putin, după ce a lăsat războiul să meargă înainte lună după lună, un război pe care ar fi putut să-l încheie într-o săptămână, le-a dat americanilor şi britanicilor timp să antreneze o armată ucraineană mai mare şi să o echipeze cu arme moderne. Kremlinul ar fi trebuit să ştie din prima zi că asta era în cărţi. Ori de câte ori un război se prelungeşte, avantajul trece de partea celui ce nu are constrângeri autoimpuse. E imposibil să ni-l imaginăm pe Napoleon sau Wehrmacht-ul luptând într-un chip atât de constrâns cum o face Rusia în Ucraina. Dacă Stalin ar fi luptat aşa cum luptă Putin astăzi, n-ar mai fi rămas nimic din Rusia”[1].
Articolul lui Paul Craig Roberts merită citit în întregime de cei interesaţi, mai ales pentru diatribele asasine la democraţia americană de azi. Paul Craig Roberts a fost (1981-1982) subsecretar de stat la Finanţe în Administraţia Reagan. Este unul dintre fondatorii „Reaganomics” şi a contribuit decisiv la Tax Act din 1981. Édouard Balladur, ministru de Finanţe şi prim-ministru francez, i-a acordat lui PCR legiunea de onoare în 1987 pentru „înnoirea ştiinţei economice şi politice după o jumătate de secol de intervenţionism”. A scris la şi a condus „Wall Street Journal”, dar a colaborat şi cu „Business Week”. Este de mulţi ani unul dintre cei mai tranşanţi şi mai citiţi editorialişti americani.
E sigur că, pentru opt luni de război, Rusia a avansat destul de puţin în Ucraina, iar în septembrie 2022 ucrainenii au recuperat întinse teritorii în regiunea de nord-est, Harkov. Ruşii s-au retras fără luptă, ucrainenii au înaintat adânc în teritoriul până atunci deţinut de inamic, ruşii au revenit cu artileria şi aviaţia. Pierderile de vieţi omeneşti de partea ucraineană au fost enorme. Lucru care se pare că nu contează deloc pentru conducerea de la Kiev. Deal-ul dintre Occident şi Ucraina pare simplu : noi vă dăm armele, voi daţi cadavrele (după Jacques Baud).
Cel mai rău lucru e că se înteţesc acuzele, de-o parte şi de alta, între ruşi şi americani în legătură cu o posibilă utilizare a armelor nucleare. Cine a ameninţat primul ? Cine e cel mai capabil să folosească armele de distrugere în masă ? Deocamdată, doar americanii au folosit arme nucleare, la Hiroshima şi Nagasaki, în Japonia. Ruşii deţin o superioritate în arme noi, neconvenţionale, cum sunt hipersonicele, care pot fi folosite şi cu încărcătura clasică, fără ogive nucleare. Cine va sări primul peste cal ?
Distrugerea aproape sigură (apa de mare sărată corodează ţevile) a Nord Stream 1 şi Nord Stream 2 îi pune faţă în faţă pe americani şi pe ruşi. Este distrugerea gazoductelor ruseşti un act de război care depăşeşte în gravitate furnizarea de arme, de bani, de asistenţă tehnică, de sateliţi, de expertiză către Ucraina ? Lumea se găseşte azi, din nefericire, pe un drum foarte periculos, probabil fără întoarcere. Şi nu mai contează cine va folosi primul, chiar sub steag străin, armele nucleare.
În plus, faimosul site The Intercept vine cu un raport despre implicarea CIA în Ucraina, realizat pe baza informaţiilor date de foşti ofiţeri de intelligence şi militari: „CIA «s-a înşelat total», a spus un fost oficial senior al intelligence-ului american, care cunoaşte rapoartele CIA de la momentul în care invazia rusă a început. «Ei credeau că Rusia va câştiga imediat»”. Când a devenit limpede că predicţiile agenţiei despre o victorie rusă rapidă fuseseră eronate, Administraţia Biden a trimis înapoi activele clandestine pe care le retrăsese din Ucraina, au declarat oficiali din intelligence. Un oficial american a insistat asupra faptului că CIA a executat numai o retragere parţială a activelor atunci când a început războiul, dar agenţia „nu a părăsit niciodată terenul”.
Acum, operaţiunile americane clandestine în interiorul Ucrainei sunt mult mai extinse decât erau la începutul războiului, când oficialii din intelligence se temeau că Rusia va zdrobi armata ucraineană. Există o prezenţă mult mai mare a C.I.A., a forţelor speciale şi a resurselor în Ucraina decât la momentul invaziei ruse din februarie, au declarat foşti oficiali din intelligence pentru „The Nici un expert nu ştie cum va continua războiul din Ucraina. Şi nici complicatul conflict economic SUA-Europa-Rusia. Nu mai lipseşte decât o implicare directă a altor forţe până acum străine de conflict.
A și fost găsit analistul militar, un fost subsecretar de la…finanțe. ce nu înțelege americanul, de înțeles, și nu pricepe Romoșan este că Putin e rus iar Stalin era georgian și cominternist. Putin consideră, conform declarațiilor și acțiunilor militare, că este în război cu o clipă neonazistă, aservită americanilor și nu cu Ucraina și poporul ucrainean.
În rest recenta demonstrație de forță a rușilor, cu rachete nedetectabile pe radar, hipersonice ce au lovit punctual infrastructura energetică și militară a regimului banderist și criminal de la Kiev demonstrează cât de incompetenți sunt cei care consideră Rusia o putere de mână a doua.
Comparați bombardamentele precise rusești cu masacrul american, demn de „șoc și groază”, împotriva Irakului ori a Belgradului.
Propaganda americană a făcut mare tam tam de cei 20-40 de civili ucrainieni morți. Bineînțeles că moartea unir civili nevinovați este o tragedie, dar SUA este cea care a inventat cu cinism noțiunea de „pierderi colaterale”, ca să justifice miile de civili masacrați.
În rest vedem aceeași placă : armata rusă dezorganizată, flămândă, prost condusă, primitivă, cu armament învechit demnă de dispreț. Aceeași aroganță rasiala Occidentală ce a uitat recenta lecție oferită de „desculții” talibani.
Acțiunea Arabiei Saudite de a micșora producția de petrol ne dezvăluie că Imperiul de la Soare Apune are mari probleme de a-și (re)impune statutul de super putere. În anii 90 nu era nevoie ca președintele SUA să se umilească în fața autocratului saudit, era suficient să trimită un secretar de stat ori adjunct.
În anii 70 Kissinger și politicienii americani au înțeles că atâta timp cât URSS este în alianță cu China, SUA nu are nicio șansă într-un conflict economic, militar cu „comuniștii”, și s-a văzut în Vietnam. Atunci Kissinger a făcut celebra profeție: peste 50 de ani dacă vrem să îi blocam pe chinezi trebuie să fim aliați cu rușii.
Încă din anii 50 nemții au înțeles că numai o colaborare cu rușii pentru materii prime și produse energetice pot asigura supremația economică a Germaniei și „revanșa” dpdv economic, al nivelului de trai împotriva ” învingătorilor”.
Pe de altă parte, SUA slăbind inconștient UE nu a făcut altceva decât să accelereze supremația Chinei că viitoarea superputere economică. SUA va pierde atât Eutopa cât și Asia, Africa a pierdut-o de mai multă vreme. Recenta înviorare a economiei americane, în dauna celei europene, nu este decât un foc de paie. Deficitul enorm american nu poate fi susținut doar de UE și aliații ei din Oceania.
Eșecul războiului economic împotriva Rusiei va fi mult mai dureros pentru americani și europeni decât o înfrângere militară în fața rușilor.
NTV, detinuta de Gazprom, videoclip de glorificare a rachetelor rusesti care au lovit asezarile civile. Celebreaza civili intinsi pe jos, glorifica aruncatul in groapa comuna
https://twitter.com/francis_scarr/status/1579867583494656001?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1579867583494656001%7Ctwgr%5E4e37cf709d19eabf826cc1a82f00d9ffa9296637%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.hotnews.ro%2Fstiri-razboi_ucraina-25841290-imagini-socante-difuzate-televiziune-gazprom-ucraineni-terorizati-civili-aruncati-groapa-comuna-totul-ton-triumfalist.htm
Nici macar nu se feresc sa arate efectele rachetelor picate in plina strada si in plina zi. O spun cu subiect si predicat ca au dat in centrul Kievului. Sau centrale de electricitate si incalzire pentru locuinte civile. Lucru pe care, de altfel, il poate face orice idiot las. Nu are absolut nimic a face cu puterea ,militara, dimpotriva, denota frustrare si neputinta pe teren. Armata rusa are un nou comandant in Ucraina (pina acum, doar comandantul grupului sudic), care trebuie sa-i arata angajatorului ca poate ceva….orice. Dpdv militar, tabula rasa, o racheta de 5 pina la 10 milioane pentru o groapa in asfalt, reparata in 24 de ore. Dpdv uman, cine stie cati nazisti or fi fost in autobuzul ala.
https://pbs.twimg.com/media/FexmHsAXgAEBaj9?format=jpg&name=medium
https://pbs.twimg.com/media/FexmIT7XgAY0XNG?format=jpg&name=medium
https://twitter.com/francis_scarr/status/1579867583494656001?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1579867583494656001%7Ctwgr%5E4e37cf709d19eabf826cc1a82f00d9ffa9296637%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.hotnews.ro%2Fstiri-razboi_ucraina-25841290-imagini-socante-difuzate-televiziune-gazprom-ucraineni-terorizati-civili-aruncati-groapa-comuna-totul-ton-triumfalist.htm
intre timp, impresionati nevoie mare, ucrainenii reincep inaintarea in Herson, ex-(orci)zand Novovasylivka, Novohryhorivka, Nova Kamianka, Tryfonivka si Chervone.
Din articolul de mai sus, o singura remarca:
„Ruşii s-au retras fără luptă,”
Doar o parte din rusi s-au retras fara lupta. Cei care au fosrmat primele 2 linii de aparare din septembrie si pina in 10 (inclusiv, au fost casapiti sau capturati. Si au abandonat o cntitate de echipament greu si munitie care propulseaza Rusia de departe pe primul loc in lista sprijinului militar pentru Ucraina. De asemea, retragerea din Izium a fost in totala debandada, soldata de asemenea cu pierderi grele si cu mult echipament abandonat (fie in localitate, fie in apele raului Oskil). Cei care s-au retras fara lupta au fost strict cei din partea de nord a oblastului Harkov, carora li s-a dat ordin pe data de 11 sa plece (altfel ar fi fost si ei casapiti). Pretentia rusilor ca „ar fi venit cu artileria si aviatia” (care aviatie…cea rusa, aproape inexistenta pe acolo) e la fel de absurda precum pretentia ca incercarea de travesrare a raului Siverski Donetsk in 10 mai, soldata cu un dezastru total, prin pierderea de echipament cat pentru 2 batalioane tactice, ar fi fost un succes. Da, rusii au pretins asta si la vremea respectiva, aratand intr-o inregistrare video de cateva secunde, 2 elicoptere de-ale lor care trageau in directia nicaieri.
https://youtu.be/VJ7WZG5zhok?t=95
si ce au prezentat rusii dupa aia
https://youtu.be/VJ7WZG5zhok?t=121
Deci nu mai trebuie sa ne indoim, orice infrangere a rusilor e de fapt o victorie mascata si orice piedere teritoriala e de fapt „retragere strategica” (vezi si Kiev, nu-i asa? ) sau „gest de bunavointa” (vezi Insula Serpilor).
In momentu de fata, nici macar pentru propagandistii de top ai televiziunii ruse nu mai e vreo controversa pe tema batailor pe care le-au mancat rusii. Problemele lor acum sunt de alta natura, nu sa ascunda ceea ce nu mai pot ascunde: anume, sa identifice vinovatii (care pot fi, bineinteles, oricare, afara de „Supremul” ), sa inceteze (comandamentul militar) cu informatiile mincinoase despre marusi triumfale continue si ….bineinteles, retalieri, prin orice mijloace. Inclusiv, sau mai ales, prin a face cartierele civile una cu pamantul.