La 22 julie 2010 apare in Dilema Veche un articol al domnului Plesu intitulat „Puterea scrisului“. Ii datorez domnului Plesu un raspuns la acest articol. Aceasta datorie sau datornicie deriva numai din respectul meu fata de orice comunicare in duhul adevarului.
Un comentator al domnului Plesu, Sorin Popa, formula la 26.07.10 pe forum urmatoarele: “am impresia ca oamenii cumsecade se stingeresc uneori sa va transmita mesaje”. Un altul, R. A. Muresan, scria: “e posibil ca unii sa fie inhibati de nivelul scazut al dialogului”. Mentionez ca e vorba de forumul de postaci ai Dilemei Vechi. In aceste conditii eu nu pot deveni postac al domnului Plesu; nu am forta si nici intentia sa ma bat cu “garzile de corp” ale maestrului. Neputind deveni postac si avind totusi ceva de spus, sunt nevoita sa pierd mult mai mult timp pentru a scrie acest articol.
Pentru cei care nu au citit articolul cu pricina explic ca in acel articol domnul Plesu se disculpa de acuzatiile aduse dumnealui pentu faptul ca scrie fara sa vina cu solutii si fara sa faca nimic, in sensul vorbe fara fapte. Discursul explicativ al domniei sale este ireprosabil. Totusi, eu m-am impiedicat acolo de o fraza extrem de stridenta si superficiala. Fraza urmatoare mi-a produs mare mirare, pentru ca vine de la un scriitor care, cred eu, nu a fost nici o data inclinat spre superficialitate: “Romanul e doctor in ce trebuie sa faca ceilalti. Totodata el refuza dreptul celorlalti de a se pronunta in legatura cu ce face el”.
Eu nu cred in puterea etnicitatii. Imi imaginez ca daca ursitoarele harazeau un bebelus chinez cu talentul domnului Plesu, acela ar fi devenit un scriitor talentat. L-ar fi harazit altfel, acela ar fi devenit un criminal, un timpit sau un oportunist cinic. Deci il inteb pe domnul Plesu: Care romani ? Romanii la gramada ? Da, ii puteti trata pe romani si asa, la gramada, asa cum fac majoritatea propagandistilor, dar atunci nu puteti zugraviti o realitate, ci numai un concept teoretic, mai mult sau mai putin fals. Chiar daca romanii nu sint cel mai heterogen popor de pe pamint, exista suficienta heterogenitate in populatie incit sa nu aveti dreptul sa analizati romanii la gramada. Prin aceasta fraza domnul Plesu le acorda romanilor statutul de oameni cu spirit justitiar, dar fara simtul profund al dreptati.
Iertata-mi fie obraznicia de a-l contrazice pe maestru! Nu, sigur nu este asta o trasatura etnica a poporului roman. Repet, spiritul justitiar fara simtul dreptatii respectiv, atitudinea profesorala fara cunostinte pe masura, nu este un ceva al Romaniei, se intilneste pe alocuri pretutindeni in lume, fiindca acest ceva tine de ipocrizie si dubla morala. Domnul Plesu nu a avut timp destul sa observe acest ceva in Apus, poate si pentru ca dinsul nu s-a integrat total in viata unei tari apusene. Sau poate ca anumite nuante ii scapa din cauza tablourilor foarte stridente din Romania de azi, stridente care pot orbi. Desigur eu nu-l suspicionez de rea credinta. Il suspectez numai de faptul ca frecventeaza anumite cercuri ale francmasoneriei. Se pare ca cei care isi aroga dreptul sa-i judece pe toti sunt francmasonii, sau cel putin unii dintre ei. In schimb nimeni dintre ne-masoni nu are dreptul sa-i judece. Eu zic ca in mod democratic oricare ne-mason are dreptul sa-i judece. Ne-masonul nu are insa si caderea sau competenta sa o faca, fiindaca numai un prost, un obsedat sau un fanatic incearca sa judece cu argumente serioase ceva ce nu cunoaste. Deci reiau intrebarea: Pe cine incadreaza domnul Plesu in “romanii la gramada”? Pe francmasonii din Romania, sau numai pe unii dintre ei? Pe aceia cu pecetea dublei morale?
Citez mai departe din articolul cu pricina: “Fapta proprie nu poate fi inlocuita printr-o exigenta severa cu privire la faptele celorlalti”. Ce altceva poate cititorul sa inteleaga din aceasta fraza, decit exasperarea scriitorului in fata dublei morale, o forma a ipocriziei. Pecetluirea cu dubla morala incepe prin faptul ca unii isi aroga dreptul de maxima discretie in conditiile in care nu acorda celorlanti nici macar dreptul la minima discretie. In pasul urmator pecetluirea cu dubla morala duce repede la atitudinea de tip dictatorial, despotic:
-Eu stiu ce faceti si ce trebuie sa faceti voi, dar voi sa nu indrazniti sa analizati ce fac eu.
Daca aceasta atitudine ar veni din partea unor despoti cu un nivel de instructie mult peste medie, inteligenti si mai ales umani, inca nu ar fi mare bai. Din nefericire insa, aceasta atitudine vine des din partea unor grupari cu un nivel intelectual pausal mediocru, care se declara democratice. Sunt grupuri sociale unde ideologia grupului a deviat mult de la principiul de solidaritate “toti pentru unul si unul pentru toti” degenerind in mentalitatea “ toti contra unul”. Toti membrii gruparii trebuie sa fie convinsi sa-si atace adversarul numai cind acesta este singur si fortat sa accepte o lupta de tipul “toti contra unu”. A se vedea linsajul mediatic, mobbing-ul la locul de munca sau la nivel inalt demisiile, suspendarile sau asasinatele de presedinti. Vreau sa spun ca se poate si mai mult decit sa nu faci nimica, se poate sa faci direct rau. Or, din cite stiu eu, domnul Plesu nu s-a pretat niciodata la asa ceva.
Nu pot indrazni sa spun ca prin scris domnul Plesu nu a miscat nimic in plan social, politic sau cultural pentru ca nu cunosc realitatile de zi cu zi din Romania, am prea putina informatie. Pot insa sa spun ca scrisul dumnealui cerne constant frumosul de urit. Este un scris frumos fiindca vine dintr-o combinatie reusita de talent si cultura. Bursa primita de domnul Plesu pentru studi in Vest s-a amortizat deja de mult. Scriu asta fiinca au mai fost si altii trimisi in Occident la studi, dar s-au intors sa fericeasca norodul “cu chipul lor de oaie creata” filozofico-lingvistica sau teologica. Cred ca prin ceea ce am scris pina aici pot ridica unele pretentii de obiectivitate.
In plan subiectiv, ceva ce-mi place mie si probabil ca multora nu le place, se gaseste in lipsa de agresivitate si plinatatea moderatiei textelor domnului Plesu. In acelasi plan gandesc ca, daca eu as fi primit acuzele pe care le-a primit domnul Plesu, m-as fi aparat la fel ca si domnia sa. La punctul 1 “Sa vin cu solutii” as fi recunoscut ca nu am solutii, am numai oftaturi. Tot in plan subiectiv, dupa ce am alungat diferenta de categorie, pot spune ca noi doi, domnul Plesu si cu mine, am crescut pe un postament de principiu feminin, dobindind la maturitate un exces de Yn; iubim exprimarea aleasa, ideile zglobii, estetica, si mai suntem si sinceri recunoscand ca suntem neputinciosi. Nu toti pot sa-si recunoasca limitele. Nu pot sa dau exemple de oameni care nu-si pot recunoaste limitele. Poate ca va putea face asta domnul Plesu, fiindca printre prietenii domniei sale se afla unii. Eu pot numai sa(-mi) pun intrebari. Oare nu este nevoie peste tot in Romania si in lumea mare si de un principiu masculin, sau cel putin de unul ceva mai masculin, ceva mai mult Yang, ceva ce am gasit la domnul Coja? Gasesc ca domnul Coja are o atitudine mai barbateasca atunci cind se apara. Si dinsul a fost atacat in repetate rinduri de detractori, e drept in mod mult mai perfid, agresiv si meschin. Si dinsul s-a aparat, dar apararea dumnealui e altfel; aduce mai mult a Socrate.
La punctul 2 “Sa fac ceva” eu am insa niste propuneri. Cred ca domnul Plesu poate face ceva in masura in care ii mijloceste domnului Coja sa publice la Dilema veche, sau daca nu se poate cel putin la Revista 22. Cele doua reviste exprima puncte de vedere foarte diferite, dar toate situate in acelasi unghi de vedere. Daca domnul Plesu l-ar putea capta pe Coja, acesta ar veni cu un nou unghi de vedere si Dilema veche ar deveni mai atractiva, pledind pentru unirea in diversitate si unitate romaneasca “in cuget si simtiri”. Apoi, poate ca si domnul Coja s-ar invoi si ar fi interesat sa publice la Dilema Veche, din cate stiu eu dinsul fiind nevoit sa-si publice in trecut articolele – cu un nivel intelectual cu nimic mai prejos de cel al domnului Plesu – printre prostioarele Tribunului.
Mai indraznesc sa-i sugerez domnului Plesu si publicarea unor pasaje din emisiunile lui Diaconescu in antiteza cu pasaje din materialul pus la dispozitie de Pr. Prof. Mihai Valica. De ce sa auda lumea numai de mizeriile de la OTV ? Exista si ceva pozitiv in Romania. Imi aduc aminte ca la tema “ Riscurile documentelor biometrice” au venit la OTV multi neavizati, foarte binevoitori, dar inculti si/sau fara putere de exprimare, incepind cu maica Ecaterina si terminind cu jurnalistul nepregatit pentru tema respectiva, domnul Roncea. Daca insa domnul Plesu s-ar obosi sa publice materialul domnului Valica intr-o publicatie de mare tiraj si ar reusi asta, omenii s-ar departa de teoriile conspiratiei, aparute din cauza prezentarii superficiale ale unor probleme delicate de catre oameni insuficient de pregatiti, asa cum am exemplificat anterior. Dilema veche a gazduit deja scrisul unui teolog, domnul Baconschi, care acum isi vede de treaba in “guvernul cu care ne-am procopsit”, caci “institutiile si oamenii isi vad de treaba cum cred de cuviinta”. Ar exista deci un loc vacant pentru un teolog modern. In eventualitatea ca domnul Valica va accepta oferta sa scrie la Dilema Veche, marele castig va fi de partea Dilemei Vechi. Stiu ca nu asa de demult domnul Plesu ofta, precum ca cei noi veniti la Dilema Veche nu mai au nivelul vechilor. Cu Valica s-ar ridica nivelul revistei, fiindca dumnealui poate aduce un vint nou de adevarata democratie, un aer de camera desprafuita. Iata ca domnul Plesu ar putea sa faca cate ceva. Imboldul meu pentu domnul Plesu este: Militati anti-prostie si anti-dezbinare! Cred ca e atata nevoie azi de oameni inteligenti si uniti in bune intentii!
Nu vreau insa sa inchei asa de patetic, asa ca voi aminti si de un articol al domnului Coja, unde se prezinta un concept de solidaritate intre romani si anume fantezia Valahia, pentru mine un concept utopic. Poate ca nu am fost eu in stare sa inteleg sau poate ca dinsul nu a gasit acolo cele mai fine ite ale exprimarii, asa incit sa poata evita o intelegere proasta a sentimentului de solidaritate. Cred ca romanii nu poti fi solidari cu alti romani numai pentru faptul ca sint romani, liantul cel mai puternic intr-o solidaritate fiind o asemanare “in cuget si simtire”. Este unul, roman sau patagonez bun, numai pentru ca este fratele nost`? Daca da, se mai poate deosebi nationalismul de francmasonerie? Sa inteleg atunci ca avem de a face aici cu principiul central al homeopatiei “similla similibus curantum”? Mai exista insa si allopatie unde se foloseste principiul contrariului si mai cred ca principiul allopat sau homeopat pot sa fie folosite de la caz la caz tot atit de bine. Dar asta o pot face numai oamenii bine intentionati, in nici un caz nu pot face asta “romanii la gramada”. Deci si pe domnul Coja il pot intreba: Care romani, domnule Coja?
Cu ani in urma am visat ca as putea sa-i impac pe creationisti cu evolutionisti. Mi s-a spus atunci ca vreau sa-l impac pe dracul cu Dumnezeu. Oare mi se va spune acum ca am ramas tot naiva, incat pot crede ca este posibil, ca oameni de structura si calitatea domnului Coja sa publice la Dilema Veche? Tare mi-ar placea sa stiu ce mi-ar raspunde domnul Plesu la intrebarea: Visez eu, domnule Plesu ?
Gabi Groß
Domnule Profesor,
Crestinesti ganduri.
Dar … pana si Iisus a avut nevoie de un Constantin care sa IMPUNA crestinismul. :)
Noi nu avem nici macar un „Constantin” care sa impuna reintregirea Romaniei si domnia voastra sperati ca un Decalog sa schimbe atitudinea romanilor. :)
La putina istorie pe care o stiu eu schimbarile de mentalitate la nivel de popoare s-au impus cu sabia si cu biciul.
Romania si romanii se vor schimba doar atunci cand vom avea un adevarat Domnitor.
Cu stima,
Dicu-Sava Cristian
Domnule profesor,
Cu toata stima pe care vi-o port, va intreb si eu: pentru care romani ?
Pentru cei 99% imbecili utili care se regasesc in structura oricarui neam, popor, etc, sau pentru acei 1% care formeaza in Romania o „elita” corupta, „internationalizata”, inculta si pusa doar pe jaf ?
Daca mai demult, asa cum povesteste cu mult haz Juvara, hamesitii fanarioti starpeau toate roadele pamantului, acum actuala clasa politica „starpeste” insasi tara !
Doamna Gabi chiar este „naiva” daca isi inchipuie ca pe astia ii mai schimba altceva decat „dulcele glont al patriei” !
Noroc ca filosofii antici aveau dreptate : democratie -> tiranie -> regalitate -> imperiu si iar de la capat. :)))))
Doamna Gabi Gross ne-a trimis un text foarte interesant. Mai mult chiar: foarte important! Pe mine cel puțin m-a ajutat să-mi lămuresc perspectiva din care trebuie abordată chestiunea solidarității dintre români. Distinsa doamnă Gross, care scrie într-o frumoasă și exactă limbă românească, consideră ca nu poți fi solidar cu alți români numai pentru că sunt români, ci numai cu cei pe care ii simți sau îi știi că sunt una cu tine în cuget si simțire!…
La prima lectură a textului, i-am dat dreptate: mi se pare normal să te simți solidar numai cu cel care, cât de cât, are aceeași percepție a calității de român, respectând-o și onorând-o. Mai apoi am căzut pe gânduri. Nu e chiar așa ușor de expediat această chestiune, dându-i o soluție atât de …logică, de corectă(sic!). Mai există și o logică a vieții, care poate înfrânge uneori principialitatea cea mai strictă, pe care o practică unii dintre noi, cu cele mai bune intenții. Meditând asupra problemei pe care o ridică doamna Gross, am intrat într-un vârtej de gânduri și referințe pe care nu l-aș putea acum expune. O voi face cât de curând, cu sentimentul de recunoștință pentru textul și autoarea care le-a stârnit…
Aici și acum mă rezum la o întrebare: care să fie atitudinea noastră, ca naționaliști, față de cei care fac de rușine numele de român? Iată (o parte din) răspunsul meu: Nu trebuie uitat că orice român, oricât de păcătos ar fi, are o calitate pe care trebuie să o luăm în seamă permanent: calitatea de a fi un potențial născător de români! Copiii unui român netrebnic au destule șanse de a deveni oameni de ispravă! Așa cum din români bravi uneori s-au născut și niște mizerabili!… Așadar, să nu le întoarcem spatele cu dezgust celor care capotează ca români, dintr-un motiv sau altul, mai ales dacă insul este încă tînăr. Dumnezeu, prin jocul aleatoriu al geneticii, îi mai acordă o șansă, aceea de a procrea în folosul neamului. Ca să nu mai vorbesc de șansa oricărui rătăcit de a regăsi drumul cel bun!
…Deocamdată atât, mai mult și mai clar în varianta definitivă a DECALOGULUI la care lucrez și la care mi-am invitat cititorii să colaboreze. Iată, dnei Gross îi datorez, prin textul de deasupra acestei note, o importantă completare a capitolului prim. Abia ce l-am publicat și deja stiu cum să-l fac mai bun. Multumesc, stimată doamnă Gabi Gross!
Stimate Domnule Gabi Gross,
Ma bucur ca mai sunt rom^ni ca Dvs. Sa-i impaci pe creationisti cu evolutionisti. Frumos spus, greu de facut. Parerea mea este ca de regula numai un om deosebit de inteligent si cult poate gandi astfel. Si eu gandesc la fel, desi nu-s un om cult si instruit cum as fi vrut.
Extrapoland aceasta idee, as vrea ca sa nasca un rom^n adevarat, care sa nu mai faca deosebirea intre rom^ni, cum ca este de la tara sau de la oras, ca este cu scoala sau fara scoala, ca este ortodox sau greco-catolic, ca este comunist sau taranist, etc. Tot rom^ni sunt. Sa ne expunem punctele de vedere fara sa ne dam in cap si fara invingatori sau invinsi. Sa-i invingem la cultura si educatie pe altii nu pe alti rom^ni. Cine-i destept, inteligent si cult sa-i ajute si pe ceilalti rom^ni sa se ridice si nu sa le taie capul la alti rom^ni cand acestia se ridica(scuze pentru duiumul de „ridicari”, dar am aceasta frustrare pentru ca de sute si mii de ani rom^nii mei tot cu capul la „fund” in cazanul iadului au fost tinuti).