România, micro-radiografie. Diagnostic sumbru!

Falimentarea economiei prin greve nu este decît un aspect cestui fenomen, dar grevele au contribuit din plin în primă etapă la falimentarea economiei, înainte de privatizările frauduloase care au apărut ca o consecinţă a decapitalizării societăţilor comerciale prin greve. Citiţi ce am răspuns mai sus lui Nicu Cohen.
Sigur, situaţie e complexă, dar să nu dăm vina întotdeauna pe conspiraţia mondială, fiindcă ea nu poate avea loc decît cu concursul celor din ţară, care pentru un comision gras, vinde sau trădează şi pe mă-sa.
Să fie cît se poate de clar d-le Cripto că nici o economie nu e viabilă cînd se consumă mai mult decît se produce. Cineva trebuie să plătească diferenţa. Şi acel cineva este nivelul de trai de mai tîrziu al populaţiei comune. Nu se poate trăi la infinit pe datorie.
Cei 120 de miliarde Euro pe care i-am acumulat ca datorie externă după 1989, (de 10 ori mai mult decît acumulase economia socialistă în 1980), pentru ca unii dintre români să aibă nivelul de trai pe care îl au, adică de huzur, nu vor fi plătiţi decît în mică măsură de actuala generaţie ci de fiii şi nepoţii noştri. Ca acum grecii. Viaţa pe datorie este o himeră. Buba se sparge cîndva.
Ce am spus eu nu sunt lozinci propagandistice, e economie pură în orice gen de societate.

Nicuşor tată, problema falimentării întreprinderilor este o problemă pur economică iar nu politică. De ce e atît de greu de înţeles? Am să explic mai simplu, pe înţelesul tuturor. Mă refer la industrie, căci ea a fost pusă la pămînt astfel.

Muncitorul, tehnicianul, inginerul, toţi laolaltă produc o cantitate de marfă pe care o vînd cuiva iar în casă (bancă), intră o sumă de bani. De aici întrprinderea îşi trage cheltuielile cu materii, materiale, energie, taxe şi impozite (care trebuiesc plătite statului ca în orice ţară civilizată). Cu restul se achită salariile muncitorilor şi mai rămîne şi profit. Dacă rămîne.

Ştiţi cum s-au făcut salariile după apariţia grevelor din 1990 şi de mai tîrziu?
Practic greviştii cereau dublarea sau triplarea salariilor primite pînă atunci. Ca să nu aibă probleme cu muncitorii, conducerile satisfăceau doleanţele muncitorilor, tiparniţa de bani a ţării mergea la turaţie maximă şi se satisfăcea doleanţele muncitorilor care aveau impresia că s-a făcut dreptate. „De aceea am făcut revoluţie!” – ziceau greviştii. Se ajunsese ca un grevist de categoria 1 sau 2, -simpli absolvenţi de profesională, ucenic adică – să aibă salariul cît un şef de serviciu din administraţie.

Guvernul Roman în loc să-şi dea demisia spunînd în faţa muncitorilor grevişti că „aşa nu mai merge, domnilor!”, Petre Roman a venit cu lozinca: „Guvernul a luat mîinele de pe socităţile comerciale!” şi nu a mai finanţat bugetele de salarii de la guvern. Ca să poată continua procesul de producţie, directorii au fost nevoiţi să se împrumute în bănci punînd drept gaj activele întreprinderii, mijloacele fixe, utilaje clădiri, etc. îndatorînd lună de lună societatea comercială. S-a ajuns astfel la valori uriaşe ale datoriilor către bănci ale acestor societăţi comerciale.

Cînd s-a trecut la privatizare, sumele cu care erau vîndute aceste întreprinderi de abia acopereau datoriile către bănci ale acestor obiective industriale vîndute. Cumpărătorii erau în general cioflingari, clienţi ai partidelor de la guvernare, care nu mai investeau numic în fondurile circulante şi retehnologizare ale obiectivelor cumpărate ci concediau salariaţii (era averea lui, in fond, făcea ce vrea cu ea), şi dădea acele întreprinderi la fier vechi să-şi recupereze suma cu care cumpărase întreprinderea iar terenul era pus în vînzare pentru construirea de Mall-uri sau alte destinaţii.

Aşa se face că lovitura pentru economie era dublă: se crea o armată de şomeri care nu mai produceau nimic pentru ţară, din contra primeau ajutoare de şomaj sau salarii compensatori şi, pe de altă parte, ţara nu mai vindea marfă în străinătate care să aducă valută străină în băncile româneşti, masa valutei diminuîndu-se semnificativ.

Pe de altă parte, se crease o clasă de oameni înavuţiţi pe seama jefuirii averii statului, care nu se mulţumeau să-şi cheltuiască banii (leii) în ţară ci vreau să-şi cheltuiască averea în străinătate cerînd valută străină la schimb. Societăţile comerciale de asemenea cereau bani pentru aducerea din străinătate a mărfurilor, astfel că cererea de valută devenise de cîteva ori mai mare înainte de privatizare, iar valuta intrată în ţară din vînzarea mărfurilor şi a serviciilor se împuţinase şi ea tot la fel de mult.

Legea cererii şi ofertei este nemiloasă. Cerere mare de valută pe lei – uriaşă, iar oferta de valută din tranzaţiile comerciale diminuată drastic, nu are altă consecinţă decît creşterea pe măsură a valorii în lei a valutei străine (Euro, USD, Lire sterline etc).

Acesta nu e decît un calcul economic pur, nu are nimic de a face cu Bilderberg sau cine ştie ce conspiraţie. Nimeni nu e prost să-ţi dea valută pe gratis. Proprietarul sau privilegiatul bugetar cu salarii uriaşe în lei, are bani la teşchere şi interes s-o schimbe dînd pe valută cît îi cere vînzătorul. Nu-ţi convine, nu cumperi.

După mine, dacă industria noastră nu ar fi fost jefuită şi ruinată, noi am fi cumpărat Euro cu un leu. Aşa că, după ce ne-am distrus economia şi ne-am privatizat, noi îl luăm cu 4,5 lei iar benzina pe care o scoatem de la noi şi o producem tot noi, o plătim în Euro, la acelaşi preţ ca-n occident, nu în lei, la preţul real de producţie. E condiţia de aderare la Uniunea Europeană. Nimeni nu te-a obligat să aderi acolo.