Revolutia lui Donald Trump si sfârsitul ordinii europene
Articol de Alex Stănilă
09-01-2019
COMENTARII
Președintele Donald Trump s-a adresat națiunii printr-un discurs
televizat. Asemenea gesturi au mai fost făcute doar în caz de război
sau de criză politică gravă
RĂSPUNS LA CRIZA DEMOCRAȚIEI
Absorbiți de războiul intern între Președintele Iohannis și Guvernul
Dăncilă, sau mai exact între Președintele Republicii și Constituția
României, cei mai mulți români au pierdut din vedere lupta cu valențe
revoluționare și cu impact global care se poartă în SUA între
Președintele Trump și structurile democraturii birocratice ale
oligarhiei dinastice americane (așa zisul „establishment” cu glazura
sa politică oferită de dinastiile marilor partide tradiționale,
acționând ca oligarhie națională în slujba plutocrației globale).
Mulți cred și spun că  Președintele Donald Trump nu știe ce face,
acționând sub comanda impulsurilor de moment. Am din ce în ce mai
multe motive să cred contrariul.
De multă vreme deja observatorii perspicaci au sesizat că securitatea
ordinii mondiale este pusă în pericol, printre altele, de imensa criză
morală din care s-a născut și criza democrației. Într-o vreme în care
popoarele au ajuns conștiente de puterea lor, relația de încredere
între conduși și conducători s-a rupt.
Neîncrederea este reciprocă. Nici poporul nu își mai urmează liderii,
nici liderii nu se mai bazează pe popor. În sistemul democrației
reprezentative conducătorii sunt tot mai nereprezentativi, fiind aleși
de minorități, și acelea adesea rătăcite, iar exercițiul puterii
(politicul) este tot mai separat de controlul social. În atari
condiții, mecanismele de autoreglaj nu mai funcționează. Cu alte
cuvinte deciziile eronate nu se mai pot corecta pe cale pașnică,
compromisurile nu se mai negociază în spirit rațional și pozitiv,
liftul social nu mai urcă, ci coboară doar, aducând la subsolul
societății cadavrele luptelor fratricide de la vârful acesteia.
Democrația a devenit astfel o formă fără fond, o impostură, iar actul
de conducere politică se realizează prin minciună în toate expresiile
ei – dezinformare, manipulare, terorizare etc.
Ca orice alt candidat contemporan la funcții politice de vârf, Donald
Trump a câștigat alegerile oferind o listă de promisiuni. În logica
imposturii democrate el a spus ceea ce știa că electoratul simte și,
tocmai pentru că nu poate exprima, îi place să audă. Spre deosebire de
candidatul standard al vremurilor noastre, însă, care oferă ce place
cumpărătorului și îi livrează ce crede el că îi trebuie, Președintele
Trump, odată ales, se încăpățânează să facă exact ceea ce a promis.
RISCUL DE A FACE DUPĂ ALEGERI CE AI PROMIS ÎNAINTE
·        A spus că rupe acordurile comerciale și de investiții
globale întrucât prioritatea sa este măreția Americii, încă aptă să
câștige singură într-un mediu concurențial liber. Le-a rupt.
·        A spus să instalează bariere vamale pentru a stimula
reindustrializarea SUA. Le-a instalat.
·        A spus că nu mai dorește ca America să fie paznicul de
noapte al ordinii globale iar contribuabilul american să plătească
securitatea altora cu prețul propriei subdezvoltări și insecurități.
Militarii americani se retrag din teatrele de operații.
·        A spus că nu mai dorește ca America să impună lumii propriul
sistem de valori și să le ceară altora să trăiască așa cum trăiesc
americanii, lăsând pe fiecare să se organizeze potrivit tradițiilor
sale istorice și culturale. A dat mâna cu Kim Jong Un, cu Vladimir
Putin și Recep Erdogan, până atunci demonizați ca dictatori
antimaericani nefrecventabili.
·        A spus că va combate oligarhia establishmentului cu
centralismul său birocratic. A tăiat capetele acestuia fără preaviz și
a luat, fără a-i cere avizul, decizii aduse la cunoștința sa prin
tweeter (prin rețelele sociale).
·        A spus că presa este o altă așezare oligarhică specializată
în răspândirea întunericului prin știri false („fake news”) și
responsabilă de ascensiunea unor lideri corupți și trădători. A umilit
reprezentanții presei în public, afirmând că aceia care s-au proclamat
a fi „câinii de pază ai democrației” sunt de fapt niște animale
turbate care se hrănesc la măcelăria plutocrației globale.
·        A spus că lupta împotriva corupției, astfel cum s-a
desfășurat ea în ordinea globală – ipocrită în discurs și cinică în
acțiune – a ultimelor decenii, nu este decât un mijloc pentru
prostirea masei, înlăturarea liderilor democrați și securizarea marii
corupții prin promovarea unor conducători nevolnici și coruptibili. A
schimbat în neștire procurori generali, directori FBI și alți capi ai
aparatului însărcinat cu aplicarea legii, ridiculizând toate acuzele
și anchetele îndreptate împotriva sa.
·        A spus că va ridica ziduri de beton pentru a apăra SUA
împotriva imigrației ilegale, afirmând în fața unei națiuni de
imigranți că principala amenințare la adresa securității sale este
invazia unor mase mai mult sau mai puțin disperate, dar purtătoare a
unor mentalități și culturi diferite de cea care s-a forjat sub vraja
„visului american”. (Ceva de genul „noi nu mai vrem să ne impunem
modelul cultural altora, dar nici ca alții să ne aducă în casă modelul
lor cultural”). A trimis armata la frontieră pentru a opri fluxurile
migratorii.
Nu punem în discuție acum dacă toate aceste decizii sunt bune sau
rele, ori, mai exact, adecvate sau inadecvate pentru a face America
măreață din nou. Esențial și prin asta revoluționar este faptul că un
Președinte american face exact ceea ce a promis, punct cu punct,
indiferent de costuri. Dacă pentru asta electoratul i-a dat mandatul,
el asta face. Va ieși rău? Electoratul va suporta costul a ceea ce a
dorit. Iată regula democrației: alegi ce vrei și ai ce ai ales.
Pe termen scurt, prețul plătit s-ar putea să fie mare. Instabilitatea
politică internă a Americii este deja o parte vizibilă a acestuia. Pe
termen mediu, însă, aceasta este unica șansă pentru reînvățarea
democrației și reabilitarea încrederii în ea. Este opțiunea
Președintelui Trump. Asta face în prezent și știe ce face. Va și
răspunde pentru asta; în fața contemporanilor (compatrioți și aliați)
și a istoriei.
MESAJUL PREZIDENȚIAL ȘI BOICOTUL PRESEI
Toată această bătălie este concentrată în momentul de față în jurul
unui punct strategic al programului revoluționar trumpian:
transformarea raiului migranților în citadelă antimigrație. Simbolul
acestei transformări este zidul de construit la frontiera dintre Mexic
și SUA. Acesta este pionul pentru care se dă acum lupta dintre
Președinte și întreaga opoziție birocrato-democrată.
Congresul (în ciuda majorității republicane pe care încă o avea până
la 1 ianuarie 2019) i-a refuzat Președintelui fondurile necesare
pentru construirea zidului. În aceste condiții întregul buget federal
a fost respins iar Guvernul a trebuit să își înceteze activitatea
(„shut down”) din lipsă de finanțare.
Președintele și-a contramandat vacanța de Crăciun, anunțând că îi
așteaptă la Casa Albă pe liderii opoziției democrate pentru a lămuri
lucrurile. Evident, nu l-a vizitat nimeni.
Democrații au reacționat în mass media precizând că refuzul finanțării
zidului este nenegociabil. O splendidă ocazie pentru ca Președintele
să se întoarcă la popor. De îndată ce s-a ieșit din perioada
sărbătorilor de iarnă și-a anunțat intenția de a adresa un mesaj
națiunii.
Principalele canale de televiziune au inițiat un boicot al mesajului
în încercarea de a nu-l difuza în direct. Președintele a făcut uz de o
prerogativă prezidențială și le-a obligat să o facă. Iar ele au
trebuit să se supună.
Se zice că nimeni nu câștigă războiul cu presa. Așa se întâmpla atât
timp cât presa era unicul mediator între puterea politică și
societate. Revoluția lui Donald Trump, profitând de invenția rețelelor
sociale, scoate presa din ecuație sau cel puțin îi răpește monopolul
comunicării. Președintele nu mai are nevoie de mediatori ca să
comunice cu națiunea. O face direct, evitând astfel ca mesajul său să
fie purtat de cei care îl deplasează în ambalajul comentariilor
partizane și în amestec cu știri false.Mediatorilor le mai rămâne doar
un rol tehnic pe care sunt obligați să îl îndeplinească în folosul
națiunii. În rest sunt liberi să spună ce vor celor care stau să îi
asculte sau să îi privească.
Câștigarea acestui pariu nu este garantată. Cu atât mai mult cu cât
capacitatea manipulatorie a internetului este net superioară celei a
presei profesioniste și mai greu de controlat. Pe termen scurt, însă,
punând mass media tradiționale în competiție cu rețelele sociale,
Președintele își poate trimite mesajul direct în mințile și inimile
Americii profunde: „Voi m-ați ales, eu fac ce v-am promis.
Sprijiniți-mă!” La finalul jocului, indiferent de câștigător, vom avea
alte mass media.
RAIUL MIGRAȚIEI SE ÎNCONJOARĂ CU ZIDURI
Mesajul transmis de Președinte în chestiunea migrației a fost și el
revoluționar. Acesta a bătut monedă pe împrejurarea că punând în
contact culturi esențialmente diferite aparținând unor timpi istorici
diferiți, migrația generează fenomene antisociale precum terorismul,
corupția, traficul de droguri și persoane, criminalitatea organizată.
Cu alte cuvinte, insecuritate individuală la nivel de masă.
Astfel Donald Trump a atins o coardă sensibilă în sufletul fiecărui
american, de decenii obligat să trăiască sub amenințări de acest fel
și de aceea să ridice ziduri de apărare în jurul gărilor,
aeroporturilor, școlilor, stadioanelor, ambasadelor, instituțiior
publice etc. Președintele a pus semnul egalității între securitatea
națională și cea personală, între securitatea colectivă și cea
individuală. Aceasta tot după decenii în care, în numele
globalismului, li s-a spus americanilor că trebuie să renunțe la
libertățile individuale de dragul securității naționale, și la
securitatea individuală de dragul corectitudinii politice globale care
să perpetueze imperialismul „democratic” american.
Cine cunoaște SUA altfel decât din lecturi, de la televizor sau de la
cinematograf, știe că americanul de rând, niciodată globalist, a ajuns
la nevroză din cauza obligației de a se simți mereu țintă într-un
război de gherilă globală în care nu și-a dorit să intre și al cărui
sens nu l-a înțeles. De asemenea, știe că țara egalității șanselor
individuale s-a transformat într-un ghetou colectivist în care
creuzetul („melting pot”) civic nu numai că a topit culturile
emigranților într-un amestec nou, ci a uniformizat și personalitățile
aliniindu-le în lungi șiruri de indivizi striviți, la fel ca în
regimurile comuniste, sub povara unui interes colectiv definit de o
putere abstractă și arbitrară, fără chip și fără limită.
REACȚIA DEBILĂ A OPOZIȚIEI DEMOCRATE
Iată cui i-a transmis mesajul său Președintele Trump. Acestui mesaj
federalizator liderii democrați i-au răspuns prin calcule bugetare
meschine (pentru bugetul imens al SUA costul zidul de frontieră este
infim), prejudecăți ideologice globaliste și abordări specifice luptei
de clasă. Revoluție și reacțiune…
Prin același mesaj dl Trump a invitat opoziția la Casa Albă pentru a-i
mai explica o dată proiectul. În acest scop a alocat un interval de
timp de 45 minute. Semn că nu dorește compromisuri, ci capitularea
necondiționată.
Dacă aceasta nu se va produce de îndată, instituțiile guvernamentale
vor rămâne închise. Spre satisfacția aceluiași Președinte care dă
astfel, cu mâna oponenților săi, o lovitură năpraznică tocmai
clienților și agenților acestora oploșiți în supradimensionatul aparat
birocratic de la Washington D.C. Acum birocratismul poate fi redus,
așa cum s-a promis americanilor, exploatându-se chiar manevra
perpetuatorului, protectorului și profitorului său.
„Dacă vreți să vă vedeți birocrații înapoi la lucru – le spune Donald
Trump democraților – dați bani pentru zidul care să îi apere pe
americanii de rând de violuri, furturi, omoruri, droguri. Dacă nu, eu
oricum îl voi construi cu banii rezervați proiectelor de
infrastructură destinate securității naționale.”
Această abordare integratoare și strategică, a fost calificată de
Nancy Pelosi, noua președintă democrată a Camerei Reprezentanților, și
Charles (Chuck) Schumer, liderul minorității democrate din Senat, ca
punând frica înaintea faptelor. Adresându-se la rândul lor națiunii,
prin intermediul acelorași canale de televiziune, de astă dată grăbite
să le distribuie mesajul. într-un gest care a vrut să imite
dramatismul alocuțiunii prezidențiale, cei doi au cerut să nu se facă
legătura între securizarea frontierelor, pe care și opoziția ar
dori-o, și zidul de la frontiera mexicană, precum și între construcția
acestui zid și suspendarea activității Guvernului, de care numai
intransigența Președintelui se face vinovată. Ei au mai adăugat că
imigrația nu ridică numai probleme securitare, ci și probleme
umanitare care trebuie rezolvate potrivit cu generoasele valori
americane.
Președintele nu poate însă să nu facă această legătură. În primul rând
pentru că a promis zidul. În al doilea, pentru că zidul îi unește pe
americani atât în ceea ce privește securitatea lor în raporturile cu
amenințările imigrației din afară, cât și cu cele ale birocrației
lacome și iresponsabile dinăuntru.
În consecință, probabilitatea cea mai mare este că, pentru a nu-și
asuma răspunderea politică a „închiderii Guvernului”, opoziția va
ceda, înregistrând astfel pierderi de  imagine cu consecințe
electorale majore.
TORNADA AMERICANĂ ȘI GUTURAIUL EUROPEAN
Când la Washington se deschide fereastra, în UE se strănută. Este
efectul de superputere. Vom constata în curând cât de corectă este
această butadă.
Deocamdată vântul revoluției trumpiene se simte la Paris și la Berlin,
dar și la Roma, Bruxelles, Varșovia, Budapesta, Praga și Bratislava.
În felul său, el este resimțit și la Londra cea bântuită de dilemele
și sfidările Brexitului. Nici Stockholmul, cel atât de iubitor de
imigranți, nu este lipsit de frisoane.
UE abandonează lupta pentru securitatea individuală și națională, dacă
nu cumva se arată chiar potrivnică acestora, în momentul în care SUA
le așează pe prim plan. Nu este de mirare că în aceste momente
„democrații” americani se apropie tot mai mult de și complotează cu
birocrații bruxellezi.
Sub înrâurirea celor din urmă, la București, Președintele Iohannis
oferă imaginea în oglindă a Președintelui Trump. Nu revoluționează, ci
restaurează. Sub cuvânt că respinge „democrația iliberală” el
restaurează „dictatura colonială”. Toate forțele antidemocratice și
antinaționale din România s-au mobilizat în spatele său pentru a ne
aduce înapoi la autoritarismul anterior anului 1989, cu deosebirea
esențială că cel de acum nu mai este un autoritarism național, intern,
ci unul global, extern. Ceea ce mai rămâne de stabilit este doar cine
va juca până la urmă rolul stăpânului străin. URSS nu mai există. Ea
are, însă, mulți pretendenți la succesiune. Nu ne întoarcem deci nici
măcar la 1989, ci la 1946.
Prin urmare, timpul este al Președintelui Trump. Că știe sau nu știe
ce face, așa cum observa fostul Secretar de Stat Henry Kissinger,
Donald Trump este unul dintre acele personaje istorice chemate să pună
capăt unei ere și să abandoneze pretenții obsolite.
După un secol de „pax americana”, America se reașează. Iar când
America se reașează, lumea se reașează. Aceasta cu atât mai mult cu
cât, dacă zbaterea administrației Trump merge în sensul istoriei al
cărui vânt îi bate din spate, zbenguielile frivole ale UE (ca să nu
mai vorbim de cele iohanniste românești) se plasează împotriva
cursului istoriei cu vântul bătând din față. Desigur ne referim nu la
proiectul Statelor Unite ale Europei visat de Jean Monnet, Alcide de
Gasperi, Robert Schumann, Salvador de Madariaga, Paul-Henri Spaak și
alții, ci de neoimperialismul desuet al cuplului Merkel-Macron și al
altora din același aluat.
Războiului de independență al coloniilor americane i-a urmat legic
revoluția franceză. Revoluției trumpiene dedicate unei noi resurecții
a măreției americane îi va urma, tot legic, o revoluție europeană.
Depinde (și) de noi ca România să se ridice dintre ruinele Europei
franco-germane sau să rămână strivită sub ele.