Fraţi români, de oriunde aţi fi!

În preajma deschiderii noului an școlar, gândurile noastre se îndreaptă către vlăstarele națiunii – tânăra generație.

Noul număr (39/60)al revisteivizează și educația dar și riscurile care planează asupra educației copiilor în lumea de azi, poluată cu ideologiile neomarxiste-anticreștine.

Să facem scut – părinți și dascăli – în apărarea sănătății  fizice și mintale a copiiilor noștri, prelungirea în viitorime a nației române!

Cu iubire de neam,

Paul-Mircea Iordache

 

page1image27216112 page1image27215696

VATRA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ

2 IULIE – COMEMORAREA BINECREDINCIOSULUI VOIEVOD

ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT
516 ani de la trecerea în eternitate a Voievodului

29 IULIE – ZIUA IMNULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI

30 AUGUST – ZIUA DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA IREDENTISMULUI MAGHIAR

Comemorarea a 80 ani de la Diktatul de la Viena din 1940 şi a masacrelor hortyiste din Ardealul de Nord

31 AUGUST – ZIUA LIMBII ROMÂNE Aniversarea Proclamării Limbii Române ca limbă oficială în Basarabia (R.S.S. Moldovenească) la 31 AUGUST 1989

Motto: Amor Patriae, nostra Lex!

ISSN 2360-218X · ISSN-L 2360-218X · ANUL XXI · NR. 39 (60) · SERIE NOUĂ · IULIE – SEPTEMBRIE 2020

PERIODIC AL FILIALEI JUDEȚENE BOTOȘANI A UNIUNII VATRA ROMÂNEASCĂ

MEMBRII FONDATORI, IN MEMORIAM : IONEL BEJENARU, ION FETCU

IMPORTANȚA TRATATULUI DE LA TRIANON

Sărbătoririle, aniversările și comemorările fac parte din viața cotidiană a popoarelor civilizate. Ne gândim și la înfrângeri, așa cum ne gândim și la victorii, le readucem pe toate, din când în când, în memorie, fiindcă din toate avem de învățat. Există regimuri politice și popoare care accentuează tragediile, precum sunt altele care glorifică împlinirile. Românii nu s-au gândit niciodată cu prea multă insistență …

continuarea la pag. 2

UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA (5)

Din istoricul document1, aflăm că şedinţa înaltului for a început la ora 4 şi 15 minute după amiaza, şi s-a încheiat la ora 19 şi 20 de minute2 . Prezidiul adunării a fost compus din P. N. Halippa, B. M. Epuri, C. P. Misircov şi I. A. Buzdugan. De faţă erau întreg guvernul Republicii Moldoveneşti, C. Stere, primul ministru al României, Al. Marghiloman, ministrul de război al României, generalul Hîrjeu, alţi reprezentanţi „ai guvernului român”3 …

S-A STINS DIN VIAȚĂ COL.(R) ILIE PASCAL

Filiala Județeană Botoșani a Uniunii Vatra Românească aduce un ultim omagiu col.(r) ILIE PASCAL, dascăl eminent din generația zămislită de școlile normale interbelice, școli care au dăruit națiunii adevărați luminători ai tineretului de la sate și care au ridicat nivelul general cultural al satelor noastre. Col. (r) ILIE PASCAL, veteran al celui de-al doilea război mondial, a participat direct la luptele din zona …

continuarea la pag. 12

ÎNDEMN LA LECTURĂ: LARY L. WATTS

Nota redacției: În această perioadă de carantină, declanșată de pandemia virotică, s-a ivit ocazia să ne aplecăm mai mult asupra lecturii. O restanță mai veche era și volumul „Păzește-mă, Doamne, de prieteni”, autor Lary L. Watts, cercetător american al istoriei contemporane, cartea fiind o istoriografie referitoare la destinul poporului român în contextul „vecinătății apropiate” a imperiului rusesc (de ieri și de azi), cât și a luptei duse de-a lungul timpului …

continuarea la pag. 15

REVOLUȚIILE CULTURALE, PARTEA ÎNTUNECATĂ

Obsesia politică a făuririi unui „om nou” este deosebit de veche. Cel puțin de la Apostolul Pavel (vezi de ex. Col. III, 9-10), dar aplicarea ei în practică, în calitate de proiect politic impus cu brutalitate de sus în jos, poate fi originată abia în urmă cu aproximativ un secol, în siajul revoluției bolșevice. Pentru a putea fi manipulat în scopurile proprii, religioase ori politice, omul trebuia „înnoit” periodic, …

page1image9981328 page1image9984576 page1image10043024 page1image10028576 page1image25016384

28 IUNIE – ZI DE DOLIU NAȚIONAL …

„Documentele de arhivă şi cercetările istorice ale experţilor internaţionali demonstrează că anexarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei a fost concepută şi realizată de comandamentul sovietic stalinist ca o operaţiune militară de ocupaţie a acestor teritorii. ”. Aceasta este aprecierea dată zilei de 28 iunie 1940 de către membrii Academiei de Ştiinţe făcută publică astăzi, 7 iulie 2010, ca urmare a avizului realizat în

urma audierii … continuarea la pag. 9

continuarea la pag. 19

continuarea la pag. 4

page1image10040672 page1image10042240

VATRA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ – ANUL XXI – NR. 39 (60) – IULIE – SEPTEMBRIE 2020

page2image25054016page2image25054208

Acad. Ioan-Aurel POP, Preşedintele Academiei Române

Importanța Tratatului de la Trianon

(Prelegere susținută de Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în adunarea Prezidiului Academiei Române din 4 iunie 2020 cu ocazia Centenarului semnării Tratatului de la Trianon)

page2image25054400

page2image27200560

Sărbătoririle, aniversările și comemorările fac parte din viața cotidiană a popoarelor civilizate. Ne gândim și la înfrângeri, așa cum ne gândim și la victorii, le readucem pe toate, din când în când, în memorie, fiindcă din toate avem de învățat. Există regimuri politice și popoare care accentuează tragediile, precum sunt altele care glorifică împlinirile. Românii nu s-au gândit niciodată cu prea multă insistență la nereușitele lor istorice – și au fost destule de-a lungul vremii! – preferând amintirea, uneori prea apăsată, a victoriilor. Poate să se reflecte în această atitudine și câte ceva din firea noastră de popor latin. Vecinii sârbi, de exemplu, dimpotrivă, au făcut din tragica bătălie de la Kossovopolje, din

1389 (în urma căreia turcii au luat inițiativa în regiune), un moment de referință pentru identitatea lor națională și un simbol al sacrificiului pentru credință. Vecinii unguri au găsit cu cale să considere anumite înfrângeri situate de-a lungul istoriei lor drept evenimente memorabile sau chiar sărbători naționale:

Epoca Modernă începe, de exemplu, în istoria ungurilor, în1526, odată cu „dezastrul” de la Mohács; 15 martie 1848 (când s-a decis, între altele, „unirea Transilvaniei cu Ungaria”) marchează gloria unei revoluții pierdute; 23 octombrie 1956 este ziua altei revoluții înăbușite în sânge, de data aceasta de tancurile sovietice; 4 iunie 1920 este ziua „catastrofei” de la Trianon etc. În ultima vreme tot auzim de numele de Trianon, legat de semnarea, în urmă cu un secol, a unui tratat de pace. La finele Primului Război Mondial, s-a încheiat câte un tratat de pace de către toate puterile învingătoare la un loc cu fiecare dintre statele învinse luate separat. De aceea, în anii 1919-1920, s-au semnat la Paris și în împrejurimi cinci documente care puneau capăt oficial războiului. Tratatul de la Trianon este ultimul din seria celor cinci. Se cheamă așa după numele palatului numit Marele Trianon, de lângă somptuosul Versailles. Dacă nu se semna acolo acest tratat dintre puterile aliate și asociate și Ungaria, probabil că puțini români ar fi auzit de Trianon.

Documentul regla toate problemele dintre învingători și Ungaria, care, la declanșarea războiului, nu fusese subiect de drept internațional. De fapt, pentru prima oară după circa o jumătate de mileniu (1541- 1920), Ungaria redevenea o țară independentă, recunoscută oficial ca atare tocmai prin acest înscris. Tratatul consfințea, între multe alte lucruri, desprinderea din teritoriul Ungariei istorice („Ungaria coroanei Sfântului Ștefan”) a tuturor teritoriilor (țări, provincii) în care ungurii erau minoritari sub aspect demografic. Aceste teritorii erau, în principal, Croația și Voivodina, Slovacia și Transilvania, care au fost recunoscute ca făcând parte din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Cehoslovacia și, respectiv, România. Prin aceste decizii (și prin cele ale Tratatului de la Saint Germain), „Ungaria istorică” pierdea în favoarea populațiilor majoritare, care-și deciseseră destinul în 1918, cam două treimi din teritoriu. Acest document, ale cărui prevederi sunt valide, în general, și astăzi, este prezentat de propaganda maghiară drept „cea mai mare nedreptate istorică făcută de către marile puteri occidentale Ungariei eterne, stăpâna Bazinului Carpatic”. De aceea, mulți maghiari văd în Tratatul de la Trianon momentul destrămării Ungariei, în urma „răpirii” de către marile puteri a „provinciilor sale istorice”, anume Transilvania, Slovacia, Croația etc.

Care este realitatea? Mulți spun astăzi, în plin relativism, că adevărul este așa cum îl vede fiecare („adevărul semnificație”), ceea ce este, însă, evident, lipsit de consistență logică. Când vorbim despre noua arhitectură a Europei Centrale și de Sud-Est de după Primul Război Mondial, este obligatoriu să facem distincție între realitățile de fapt și cele de drept. De fapt, toată ordinea veche a regiunii s-a prăbușit în anul 1918, când au căzut patru imperii și s-au format noi state ori s-au întregit altele, după criterii etnice și naționale. Cauza acestei imense schimbări a fost, fără îndoială, lupta de emancipare națională a popoarelor, declanșată în secolul al XVIII-lea și ajunsă la apogeu în „secolul naționalităților” și la anii 1900. Ocazia schimbării iminente a fost, fără îndoială, războiul mondial, „marele război”, care a favorizat împlinirea voinței popoarelor, pe fondul înfrângerii Puterilor Centrale. De drept, noua ordine a fost acceptată în anii 1919-1920, prin pomenitele tratate de pace.

Pentru români, cehi, slovaci, croați etc., momentul culminant al schimbărilor a fost toamna anului 1918. Tratatul de la Trianon înseamnă pentru aceste popoare doar desăvârșirea procesului, prin consfințirea internațională a unei realități preexistente. În viziunea acestor popoare, nu marile puteri au creat România Întregită, Slovacia (în cadrul Cehoslovaciei) și Croația (în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor), ci chiar popoarele respective, prin elitele lor, în urma mișcărilor de emancipare națională. Este clar pentru oricine că nu Trianonul a hotărât destrămarea Imperiului Austro-Ungar, ci chiar națiunile care nu au mai vrut să trăiască în „închisoarea popoarelor”. Pentru români, Tratatul de la Trianon nu are cum să fie considerat drept înfăptuitor al unirii Transilvaniei cu România, din moment ce acest document a oficializat doar, în plan internațional, o realitate mai veche.

Unirea provinciilor românești, inclusiv a Transilvaniei, cu România nu s-a făcut în urma tratatelor încheiate de învingători cu statele învinse (prin urmare, nici în urma Trianonului), ci datorită mișcării de emancipare națională, culminate cu deciziile luate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia. Tratatul de la Trianon nu a hotărât unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit de români în 1918. Frontierele României Întregite nu au fost recunoscute doar la Trianon, ci și la Saint-Germain (granița de nord-est a României, cu Polonia), Neuilly-sur-Seine (granița de sud-est, cu Bulgaria); astfel, pentru români, Trianonul este doar un episod juridic, legat de granița de vest a României (este drept, extrem de importantă), din epopeea Marii Uniri. În consecință, acțiunile organizate de România la cei o sută de ani trecuți de la semnarea Tratatului de la Trianon se corelează, în general, cu acelea ale țărilor și popoarelor eliberate la 1918 de sub dominația austro-ungară. Este bine ca aceste acțiuni să se refere la recunoașterea internațională a deciziilor popoarelor, la noua arhitectură europeană de după Marele Război, care nu este decizia Marilor Puteri; acestea din urmă nu au făcut decât să recunoască actele popoarelor eliberate. Aceste popoare din vecinătatea României au învățat să nu fie la remorca ofensivei ungare, să nu răspundă mereu și punctual provocărilor venite de la Budapesta. Argumentele principale ale Ungariei împotriva Trianonului erau bazate, la 1920, pe dreptul istoric, pe dreptul sabiei, pe „misiunea civilizatoare a maghiarilor în Bazinul Carpatic”. De altminteri, în anumite documente orchestrate de cercuri oficioase ale Budapestei, se iterează și astăzi ideea rasistă că, la 1920, marile puteri occidentale au dat Transilvania, „perla Regatului Ungariei” pe mâna „necivilizatei Românii balcanice”. Argumentele României, Slovaciei, Croației etc. se centrează pe etnia majorității populației, pe decizia majorității populației, pe dreptul popoarelor de a-și hotărî singure soarta (principiul autodeterminării popoarelor, susținut și impus de S.U.A. prin președintele Woodrow Wilson).

După cum se vede, este vorba despre două viziuni complet diferite. În dreptul internațional, nici la 1919-1920 și nici acum, argumentele Ungariei nu au validitate, nu fac parte din arsenalul democrației și nu au fost recunoscute de către comunitatea internațională. Poziția Ungariei este singulară, izolată, pe când poziția României este împărtășită de mai mulți actori în cadrul configurației internaționale. Deciziile de recunoaștere a noilor state și a celor întregite la 1918 au fost revalidate (în mare măsură) după Al Doilea Război Mondial, apoi la Conferința de la Helsinki (1975) și apoi după căderea Cortinei de Fier. Pentru noi, pentru români, este dureros că au rămas în vigoare urmările Pactului Ribbentrop-Molotov (încheiat la 23 august 1939), care, deși a fost denunțat, produce, în continuare, efecte. Dar acest fapt grav nu are legătură cu Trianonul. Granița de vest a României cu Ungaria, cu excepția episodului din 1940-1944 (petrecută în timpul unui regim totalitar fascist, condamnat de toate instanțele internaționale), a rămas de un secol neschimbată, fiind considerată expresia relațiilor democratice și a principiilor internaționale de conviețuire pașnică. Unirea Transilvaniei cu România nu a fost actul unei elite (deși elita l-a votat), ci un act democratic cu caracter plebiscitar: 1228 de delegați, aleși și numiți din partea unităților administrativ-teritoriale, partidelor politice, bisericilor, asociațiilor profesionale, femeilor, studenților etc., au votat la 1Decembrie 1918 nu doar în numele lor individual, ci și al milioanelor de români care le-au delegat dreptul de vot, prin documente de încredințare, numite „credenționale” (publicate recent, în cele opt volume ale lucrării monumentale numite „Construind Unirea cea Mare”, elaborate de Universitatea „Babeș-Bolyai”). Prin

pagina 2

Tratatul de la Trianon nu a hotărât unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit de români în 1918.

page2image24984000 page2image24977280page2image24984384

VATRA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ – ANUL XXI – NR. 39 (60) – IULIE – SEPTEMBRIE 2020

page3image25055936page3image25056128

urmare, un vot exprimat la Alba Iulia este votul a zeci și sute de români, iar toate cele 1228 de voturi reprezintă, de fapt, poziția tuturor românilor transilvani. Conform recensămintelor austro-ungare, românii reprezentau majoritatea absolută a Transilvaniei (cu Banatul, Crișana și Maramureșul).

După orice război, oriunde și oricând în lume, au fost învinși și învingători. Întotdeauna, învinșii au fost pedepsiți, iar învingătorii au decis soarta țărilor din zona lor de acțiune. Însă, pentru prima oară în istorie, învingătorii din Primul Război Mondial au fost obligați să țină seama, în proporție covârșitoare, de voința popoarelor implicate. Învinșii, ca întotdeauna, au avut frustrările și suferințele lor, dar, în cazul special al poporului maghiar, o parte din elită (cea de extracție nobiliară) a cultivat mentalitatea de victimă obligată să se răzbune. În consecință, tot ceea ce face România legat de centenarul Trianonului trebuie să fie detașat de contingent, trebuie tratat fără înverșunare și încadrat în contextul general de recunoaștere a noii arhitecturi a Europei prin sistemul de tratate de la Paris (Versailles, Saint Germain, Neuilly- sur-Seine, Trianon și Sèvres) din 1919-1920. România de la 1918 s-a legitimat în lume, iar legitimarea au făcut-o instanțele internaționale de atunci și au repetat-o mereu cele care au urmat, până astăzi. Istoria este interpretată diferit de către diferitele popoare. Românii, polonezii, cehii, slovacii, croații, lituanienii, letonii, estonienii și mulți alți europeni celebrează tratatele de pace de la Paris tocmai fiindcă acestea au acceptat deciziile popoarelor de formare a noilor state naționale și federale, pe ruinele imperiilor german, austro-ungar, țarist și otoman. Este drept că aceste realități noi au fost acceptate de către puterile aliate și asociate, învingătoare în cadrul Primului Război Mondial. Dar așa s-a întâmplat de când este lumea. De-acum un secol și până astăzi, alte decizii cu putere juridică internațională au confirmat – în linii mari – tratatele din anii 1919-1920 și existența statelor naționale din

regiune, așa că orice discuție nostalgică despre vechi imperii și state multinaționale devine caducă. Mai ales că astăzi, statele și popoarele din fosta „Europă de Răsărit” comunistă militează pentru integrarea cât mai deplină în Uniunea Europeană. Sau, mai exact, în viziunea României, așa ar trebui să facă. Între pozițiile oficiale ale Ungariei și României este o diferență de accent, dar accentul este grav. România vede noul eșichier politic-teritorial al Europei Centrale ca parte a unui proces înfăptuit de popoare (1918) și legitimat de marile puteri (1919- 1920), pe când Ungaria vede doar legitimarea și doar momentul 1920, neglijând complet rolul popoarelor. Evident, Tratatul de la Trianon are importanța sa internațională și națională greu de estimat și imposibil de minimalizat: el a legitimat voința dreaptă a poporului român și ne-a întărit în plan internațional o moștenire scumpă. Popoarele cărora li s-a recunoscut dreptatea istorică prin tratatul de la Trianon au cuvânt să-l apere și să-i susțină justețea, din moment ce toate tratatele internaționale care i-au urmat l-au confirmat. Cu alte cuvinte, cu excepția imperiului rusesc (care s-a refăcut mereu în diferite forme), toate celelalte imperii destrămate de popoare în 1918, au rămas doar o amintire istorică. În schimb, statele polonezilor, românilor, cehilor, slovacilor, croaților, lituanienilor, letonilor, estonilor etc., create, recreate, întregite sau renăscute după Primul Război Mondial, au rămas și dăinuie și astăzi. În consecință, prima noastră menire este să ducem mai departe moștenirea lăsată de acei mari bărbați de stat și „părinți ai patriei” care au construit deciziile de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia și care au făcut posibil Trianonul. Este bine să medităm din când în când asupra acestei moșteniri și să nu ne întrebăm atât – ca să parafrazez o mare conștiință a lumii – ce ne-a dat nouă țara, cât ce i-am dat noi țării [1].

––––––––––––––
[1] https://acad.ro/com2020/doc/d0604-Tratatul-dela-Trianon-IAPop.pdf

100 de ani de la recunoașterea internațională a României Mari

page3image25056896 page3image25057088 page3image25057280

În anul 1918, Poporul Român a făurit România Mare prin unirea multimilenarelor teritorii românești într-un singur stat. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia a fost recunoscută internațional prin Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920.

românesc al Banatului a fost cedat Serbiei; o parte din teritoriul românesc al Maramureșului a fost cedat Rusiei și acum se află în Ucraina subcarpatică.

Pentru sărbătorirea Centenarului acestui Tratat, în ziua de 13 mai a.c., Parlamentul României a adoptat Legea pentru declararea zilei de 4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon. În ziua de 19 mai a.c. această lege a fost trimisă spre promulgare la Președintele României. De atunci, Președintele Klaus Werner Iohannis o ține în carantină și a refuzat să o promulge pentru a bloca astfel sărbătorirea de către Poporul Român a Centenarului Tratatului de la Trianon. În același timp, Președintele României și Premierul Ludovic Orban, care are și cetățenia Ungariei, au permis autorităților de la Budapesta și UDMR ca să organizeze în peste 100 de localități din Ardeal, manifestații antiromânești și să ceară autonomia teritorială a unor Sfinte teritorii ale Poporului Român aflate în Grădina Maicii Domnului. La acestea se adaugă ordinele date de ministrul Afacerilor Externe și ministrul Culturii din Guvernul Orban care au interzis ca în România, la Ambasadele române și la Institutele Culturale Române din străinătate să fie sărbătorit Centenarul recunoașterii internaționale a granițelor României Mari.

Pentru a se încheia cu pretențiile teritoriale ale Ungariei asupra Ardealului românesc trebuie cunoscut și răspândit Adevărul istoric care este următorul:
– Primul, cel mai numeros și cel mai răspândit popor din Europa antică a fost Poporul Primordial Get, strămoșul real al Poporului Român, pe care L-a așezat Bunul Dumnezeu în Grădina Maicii Domnului;

Prin articolul 27 din Tratatul de la Trianon a luat naștere și a fost recunoscută internațional Ungaria, după 500 de ani de când a dispărut din istoria Europei în urma dezastrului de la Mohacs, din anul 1526, când această țară a fost transformată în pașalâc turcesc. Având în vedere acest Adevăr istoric, rezultă că, Ungaria nu a putut pierde teritorii în urma Tratatului de la Trianon. Dimpotrivă, a luat ființă o țară numită Ungaria.

– Geții au trăit și în Câmpia Panonică, cu mii de ani înainte de Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Vestigiile arheologice găsite pe teritoriul Ungariei confirmă locuirea acestuia de către Geți. De la Cetatea Getică Buda se trage numele capitalei Ungariei, cel de Budapesta. Cetatea Buda este un obiectiv turistic important în capitala Ungariei. Timp de circa 1.000 de ani, Drapelul Budapestei a fost cel preluat de la Geți și a avut culorile albastru, galben, roșu, dispuse pe orizontală, la fel ca Drapelul Primordial al Geției;

Prin articolul 45 din Tratatul de la Trianon, Ungaria a recunoscut că teritoriul Ardealului face parte din România și niciodată nu va avea pretenții în legătură cu această provincie românească.

– Pe Columna de la Roma, dezvelită în 12 mai 113 d.Hr., nu există niciun hun sau vreun ungur ori maghiar. Pe metopele Columnei lui Traian nu au fost identificați unguri sau maghiari. În timpul războaielor din anii 101- 102 și 105-106 d.Hr. dintre Imperiul Roman și Geția condusă de Regele Diogio (care a fost poreclit Decebal de către Dio Cassius) triburile barbare ale hunilor se aflau pe pământul lor natal, în zona Podișului din Mongolia de astăzi.

Ungaria a sfidat consecințele Primului război mondial și Marea Unire de la Alba-Iulia. În prima jumătate a anului 1919, armata ungară sprijinită de trupele rusești a încercat să ocupe Ardealul. Armata României Mari a câștigat războiul și, la 4 august 1919, a ocupat Budapesta și a pus opincile românești și Drapelul României pe Parlamentul din capitala Ungariei. Ulterior, la cererea Marilor puteri, Armata Română s-a retras din Ungaria.

Columna de la Roma dovedește că ungurii nu au fost primii în Ardeal și, ca urmare, nu au nici un drept istoric asupra multimilenarului Ardeal Românesc.

De 100 de ani și prin falsificarea Adevărului istoric, autoritățile de la Budapesta se tot plâng că au pierdut multe și mari teritorii din Ungaria mare, mai ales Ardealul, în urma Tratatului de la Trianon. Adevărul este că nu a existat niciodată în Istoria Europei o țară numită Ungaria mare, iar Ardealul nu a fost niciodată pământ unguresc, în ultimii 8.000 de ani.

Întotdeauna, de circa 1.000 de ani, ungurii (maghiarii) au fost venetici, chiriași în Ardeal și au profitat de tradiționala ospitalitate a Geților și a românilor. Dacă nu le convine să trăiască în România și mai ales în Ardeal, cetățenii români de etnie maghiară au dreptul și libertatea să emigreze în Ungaria;

Adevărul istoric este că țara noastră a avut însemnate pierderi din teritoriul României Mari în baza Tratatului de la Trianon și anume: teritoriul românesc până la Tisa a fost cedat Ungariei, împreună cu 1,2 milioane de români, din care doar 30.000 mai au astăzi curajul să se declare români, ceilalți fiind maghiarizați; o parte din teritoriul

– În jurul anului 900 d.Hr. triburile migratoare și barbare ale ungurilor au năvălit în Europa și s-au așezat în Câmpia Panonică;
– Primul și cel mai mare rege al triburilor barbare ungurești a fost Ștefan cel Sfânt, din neamul primordial al Geților și a fost de religie ortodoxă;

– Cele mai vechi vestigii arheologice de pe planeta Pământ, cele ale Geților, au fost găsite în spațiul carpato-danubiano-pontic;
– În Ardeal, la Tărtăria, arheologii au găsit cea mai veche scriere de pe Pământ, datată 6.000 de ani î.Hr., cu 2.000 de ani înainte de scrierea sumeriană;

– În perioada anilor 900-1500, triburile barbare ungurești au făcut multe incursiuni de jaf în unele părți din Ardeal și au purtat lupte cu armatele conduse de voievozii Geți;
– Cel mai mare rege al Ungariei din perioada medievală a fost românul Matei Corvin (1458-1490), fiul lui Iancu de Hunedoara și al Elisabetei

pagina 3

page3image25057472page3image25057664

VATRA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ – ANUL XXI – NR. 39 (60) – IULIE – SEPTEMBRIE 2020

Sălăjan;
– În anul 1526, în urma bătăliei de la Mohacs, Imperiul otoman a transformat teritoriul din Câmpia Panonică în pașalâc turcesc și Ungaria a dispărut ca stat până în anul 1920;
– În anul 1848, la 15 martie, în Proclamația de la Pesta, revoluționarii maghiari au înscris un obiectiv important: anexarea Ardealului. Pentru realizarea acestui scop, revoluționarii și trupele maghiare au ucis peste 40.000 de români din Ardeal și au incendiat peste 270 de sate românești, cu tot cu biserici. Pentru a sărbători genocidul împotriva românilor din anii 1848-1849, ziua de 15 martie a fost stabilită ziua națională a Ungariei;
– După Tratatul de la Trianon, începând cu anul 1920, în Ungaria populația maghiară a fost în minoritate, câteva decenii. Autoritățile de la Budapesta au trecut la aplicarea unui plan diabolic pentru maghiarizarea tuturor cetățenilor de altă etnie. În perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), mai ales între anii 1907-1918, dar și între 1940-1944 (în timpul ocupației hortyste, n. red.) s-au aplicat de către conducătorii de la Budapesta, ca politică de stat, prevederile din programul „Maghiarizarea românilor”, care a fost elaborat în mare secret, în anul 1907. Un exemplar din acest plan diabolic pentru maghiarizarea a tot ce este românesc în Ardeal a fost obținut de comandatul Armatei Române care a ocupat Budapesta, în vara anului 1919. Această carte a fost predată Academiei Române, se află în biblioteca acesteia și este înregistrată cu nr. III/88.924. Timp de 100 de ani, această carte nu a fost tradusă și publicată în Limba Română. Aflând aceste Adevăruri este posibil ca actualul președinte al Academiei Române, academician în istorie, să se angajeze public ca până la 4 iunie 2021 să fie tradusă și publicată, într- un tiraj foarte mare, cartea „Maghiarizarea românilor”;
– În scurta lor istorie europeană, ungurii au fost conduși de regi străini și, apoi, de împărați de la Viena. După Tratatul de la Trianon, mai mulți miniștri de la Budapesta au fost trimiși la București pentru a-l convinge pe rege și Guvernul României ca să accepte unirea Ungariei cu țara

Prof. dr. Gică MANOLE

page4image25057856page4image25058048

noastră. După mai multe luni, tratativele au eșuat;
– În perioada 30 august 1940-25 octombrie 1944, după Diktatul de la Viena, în partea din Ardeal ocupată de Ungaria au fost săvârșite numeroase atrocități împotriva românilor și evreilor, a fost un genocid. În acea perioadă, Guvernul de la Budapesta a colonizat în Ardeal 300.000-400.000 de unguri. Afirmația