„Retelele de socializare au explodat impotriva Israelului si nimeni nu le opreste.”

Asta o spun jidanii ca ar fi spus-o Iisus Cristos, ca sa-si justifice ei SPURCATII atrocitatile.

Pentru restabilirea adevarului ascuns 3400 de ani:

ADEVARUL: ,,Raportul scris de Pilat, guvernatorul Iudeei, către Octavianus Augustus, împăratul Imperiului Roman, imediat după Răstignire.

Către Cezarul Augustus, Nobile Suverane, salutare !

Cauzele care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au fost în legătură cu Iisus din Nazaret, şi evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva zile, au fost de un astfel de caracter care mă face să vi le raportez cu de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia, nu se va schimba cu totul soarta naţiunii noastre, căci se pare că în zilele din urmă, zeii au încetat de a mai putea fi ispăşiţi…
… Printre mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a interesat în mod deosebit: un tânăr – se zicea – a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce l-a trimis. La început mă temeam ca acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret, a vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor, decât al evreilor.
Trecând într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan, am văzut o mare adunare de popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr care stătea rezemat de un copac şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi s-a spus că este Iisus. ERA TOCMAI CE MA ASTEPTAM SA VAD, ATAT DE MARE ERA DEOSEBIREA INTRE EL SI ASCULTATORII LUI. PARUL SI BARBA SA AURIE, II DADEAU O INFATISARE CEREASCA. N-AM VAZUT IN VIATA MEA O PRIVIRE ATAT DE SENINA SI DE DULCE, UN CONTRAST IZBITOR INTRE EL SI ASCULTATORII LUI, CU BARBILE LOR NEGRE SI FETELE INTUNECATE.
Nevoind să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am făcut semn secretarului meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte…
… Când am sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan. El mi-a zis: „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările filozofilor, ceva ce ar semăna predicilor lui Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre care sunt atâția în Ierusalim, l-a întrebat dacă este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a răspuns: „Daţi Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu”. Tocmai din cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit Nazarineanului libertatea, pentru că era în puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani. Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea, poate necunoscută lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii, neîmpiedicat de niciun mandat pretorian…
…. Dar libertatea aceasta nemărginită, dată lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici…
… M-am hotărât apoi să iau o măsură… Am scris lui Iisus, invitându-l la o convorbire cu mine, în sala de judecată, şi el a venit…Când Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de el, mi s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără voia mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi liniştit ca un nevinovat.
Când a venit la mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn, părea că-mi zice: Iată-mă, am sosit!
Câtva timp eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare, respect şi frică, asupra acestei figuri de om supranatural, o formă de om, necunoscută numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat forme şi figuri la tot felul de zei şi eroi.
„Iisuse, i-am zis în cele din urmă şi limba mea gângăvea…, Iisuse din Nazaret, eu ţi-am dat, timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor filozofi. Împăratul este informat despre tine, şi eu, umilul său reprezentant în această comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de care te bucuri şi tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de tine că predicile tale au stârnit mari şi puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu este de mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi, şi a căzut victimă lor. Ai tăi sunt fără îndoială aprinşi contra ta, din pricina libertăţii pe care ţi-o dau.
Mă învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei…”.
Nazarineanul însă a răspuns liniştit: „Prinţ al pământului, cuvintele tale nu ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii: stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori rozele Saronului, sângele celui drept va fi vărsat…”, continuă el cu emoţie.
Eu i-am zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare…”.
Cu nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă „Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea ce este scris în cărţile profeţilor, trebuie să se împlinească”!
„Tânărule, i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă. Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie să arăţi că ai multă moderaţie în predicile tale. Nu vătăma pe alţii, aceasta îţi poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în pace”.
„PRINT AL PAMANTULUI, A RASPUNS IISUS, NU AM VENIT CA SA ADUC IN LUME RAZBOI, CI PACE SI IUBIRE SI BUNAVOINTA. EU M-AM NASCUT IN ACEEASI ZI IN CARE CEZARUL A DAT PACE LUMII ROMANE. PRIGONIREA NU ESTE DE LA MINE. De aceea, restrânge-ţi puţin înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”…
… Într-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarineanul. Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un mare filozof, după cum unele naţiuni mari adesea produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip, nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit prin faptele sale. Irod a surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect prefăcut, s-a depărtat…
… Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii religioşi plănuiau să se folosească de această ocazie şi de excitarea populară, care are loc întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor. Oraşul era arhiplin de o populaţie turbulentă care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat că Arhiereii şi Fariseii întrebuinţează tezaurul templului ca să mituiască în acest scop pe popor…
…Răsculaţii au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu, crezându-mă alături de conducătorii lor, în privinţa aceasta, au continuat să strige: „Răstigneşte-l!”.
Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: Irodienii, Saducheii şi Fariseii; Saducheii…
… Eu îmi luasem de femeie (soţie) o domnişoară dintre Gali, care avusese nişte descoperiri pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului, şi vorbea furtunilor şi peştilor mării şi toate erau supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate, rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te de puterea Cerului!”
Pe la timpul acesta treptele de marmură, gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul, era adus iarăşi la mine. Eu am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Într-un ton aspru, am întrebat pe popor, ce vrea ! „Moartea Nazarineanului” a fost răspunsul. „Pentru ce crimă?” am întrebat eu.
„El a hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea templului. El se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor”. Eu le-am spus că justiţia Romană nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea.
„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată. Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei zarve nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi calm. ACESTA ERA IISUS DIN NAZARET…
… O mare neastâmpărată se întindea de la porţile Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în istoria Romei.
Ziua s-a întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie….
… Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota, care părea că este adus de vânt şi care anunţa o agonie pe care urechea omenească, n-a mai auzit-o vreodată. Nori mari, întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului, l-a acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de pământ a zguduit totul…
… Jertfa era consumată ! Mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi mohorâte şi disperate. Mulţi erau cuprinşi de frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră… După un timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de femei plângând, care rămăseseră la poartă, iar el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar. L-am întrebat ce vrea şi el mi-a zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe Iisus din Nazaret”.
I-am zis: „Cerinţa ta se va împlini”.
Atunci, primind raportul că Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea, ca să nu fie împiedicată.
Mai târziu câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi au vestit în toată provincia, că Iisus s-a sculat dintre morţi cum prezisese el. Îmi mai rămăsese numai această datorie, ca să fac cunoscut împăratului această întâmplare dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am început a face acest raport şi către ziuă…
… Soartă crudă, cum îţi baţi joc de soarta muritorilor!
Era prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: „S-a sfârşit”.
Acesta este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii Voastre supus, cu respect şi smerenie.
Guvernatorul PONŢIU PILAT
Făcut în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii Martie, anul 4147 de la creaţie.’’